Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 240/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 14.10.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.240
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 23.02.2010
PREȘEDINTE: Adina Pokker
JUDECĂTOR 2: Rodica Olaru
JUDECĂTOR 3: Răzvan Pătru
GREFIER:- -
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanții, A, A, și, împotriva sentinței civile nr.1012/22.06.2009, pronunțată în dosarul nr-, al Tribunalului Arad, în contradictoriu cu pârâții - intimați MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ ROMÂNE, INSPECTORATUL JUDEȚEAN AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ A și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru pârâții - intimați și A consilier juridic, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că s-a depus la dosar prin registratura instanței, la data de 21.01.2010 întâmpinare din partea pârâtului - intimat Direcția Generală a Finanțelor Publice A în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor, un exemplar comunicându-se reprezentantului pârâților - intimați și De asemenea, tot prin registratura instanței s-a depus la data de 23.02.2010 concluzii scrise din partea avocatului reclamanților - recurenți.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul pârâților - intimați și A pune concluzii de respingere a recursului ca fiind netemeinic și nelegal.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Arad la data de 07 aprilie 2008, reclamanții, -, A, A, Haica, au chemat în judecată, pe calea contenciosului administrativ, pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative B, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră Române B, Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră A și Ministerul Economiei și Finanțelor, având ca obiect plata despăgubirilor reprezentând drepturi salariale neacordate, constând în sporul de 30 % din salariul de bază lunar, pe perioada 01.09.2002 - 31.03.2006, actualizate cu indicele de inflație și anularea stării de discriminare și Ministerul Finanțelor Publice, pentru obligația de a vira Ministerului Internelor și Reformei Administrative fondurile necesare achitării acestor despăgubiri.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că au calitatea de ofițeri de poliție, în cadrul A și că au fost desemnați ca organe de cercetare a Poliției Judiciare prin Ordin al, cu avizul conform al Procurorului General al Parchetului de pe lângă în baza dispozițiilor art.201 alin.3 din Codul d e procedură penală și art. 2 alin. 3 din Legea nr.364/2004. În conformitate cu art.208 lit. d) Cod procedură penală, reclamanții au arătat că au fost desemnați să desfășoare activități de cercetare penală prin dispoziții de zi sau ordine pe unitate.
Reclamanții au mai arătat că potrivit art.28 din nr.OUG43/2002, lucrătorii de poliție judiciară detașați la Departamentul Național Anticorupție primesc un spor de 30 % din salariul de bază lunar, că acest spor a fost menținut și după intrarea în vigoare a nr.OUG24/2004, dar că în perioada cât au activat ca lucrători de poliție judiciară nu au beneficiat de acest spor deși toți ofițerii de poliție judiciară îndeplinesc aceleași atribuții ca și ofițerii detașați la. și că urmare, actele normative enumerate, prin care s-a stabilit acordarea sporului de 30 % acestor categorii de ofițeri de poliție judiciară, contravin dispozițiilor art.2 alin.2 din nr.OUG137/2000, conform cărora sunt discriminatorii acele prevederi care avantajează anumite persoane față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, critici sau practici, sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare, ori nu există nici un scop legitim care să justifice dezavantajarea lor.
S-a apreciat, de asemenea, că prin neacordarea sporului de 30 % calculat la valoarea salariului de bază, au fost suspuși unui tratament discriminatoriu față de ceilalți ofițeri ai poliției judiciare care au beneficiat de aceste drepturi salariale și ca urmare au suferit un prejudiciu material care justifică cererea de despăgubiri și menționează că nu există diferență sub aspectul complexității cauzelor cercetate în calitate de polițist judiciar și cele cercetate de polițiștii detașați în cadrul deoarece complexitatea unei cauze nu este dată de nivelul prejudiciului cauzat ci de ansamblul activităților și probelor ce trebuie administrate.
Pârâtul Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, pentru perioada anterioară datei de 07 aprilie 2007, întemeiată pe dispozițiile art.166 din Legea nr.53/2003 conform cărora dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor, se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate, astfel că pretențiile invocate de reclamanți pentru perioada 01.09.2002 - 18. dec.2005, sunt prescrise.
A invocat, de asemenea, excepția lipsei calității sale procesuale pasive, motivat de faptul că reclamanții sunt angajații la.F, A și nu ai F iar conform art.12 alin. 4 din nr.OUG104/2001 și nr.621/2005, potrivit cărora "inspectoratele județene au personalitate juridică distinctă, iar conducătorul acestora (inspectoratul șef) este ordonator terțiar de credite", calitate procesuală pasivă are A; excepția inadmisibilității acțiunii, invocând dispozițiile nr.OUG43/2002, nr.OUG24/2004, art.2 alin.1 din Legea nr.47/1992 și Legea nr.404/2004 și excepția tardivității introducerii acțiunii și a lipsei procedurii prealabile, invocând dispozițiile art.20 alin.1 din nr.OG137/2000.
Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea acțiunii, motivat de faptul că pentru a beneficia de acest spor, reclamanții trebuiau să îndeplinească condiția esențială stabilită de legiuitor în nr.OUG43/2002 și anume, să fie detașați în cadrul, condiția detașării făcând diferența sub aspectul temeiului legal, în baza căruia se face remunerarea, astfel că, ofițerilor de poliție care nu îndeplinesc această condiție, li se aplică prevederile nr.OG38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor.
De asemenea, criteriul de discriminare invocat, întemeiat pe prevederile art.10 alin.2 lit. e) pct.1 din nr.OG137/2000, nu este relevant, deoarece activitățile desfășurate de cele două categorii de polițiști, deși în aparență sunt asemănătoare, sunt diferite, raportat la nivelul structurii în care polițiștii își desfășoară activitatea, complexitatea dosarelor penale în care întocmesc acte de procedură penală, etc. și ca urmare, plata drepturilor salariale, se fac din bugetele alocate instituțiilor și respectiv, în baza unor temeiuri legale diferite.
Pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, fiind încălcat termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958, iar pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată susținându-se în esență că reclamanții fiind ofițeri de poliție judiciară în cadrul F A, salarizarea acestora se face potrivit normelor cuprinse în nr.OG38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor și nicidecum prin aplicarea prevederilor art.28 alin.5 din nr.OUG43/2002, în vigoare la data de 19.03.2006, care condiționează acordarea sporului de 30 % pentru activitatea specializată de combatere a infracțiunilor de corupție, de detașare ofițerilor și agenților de poliție ai
De asemenea, nu se pot reține nici susținerile reclamanților privind criteriul de discriminare prevăzut în art.2 alin.2 din nr.OG137/2000, deoarece pentru stabilirea existenței oricărei forme de discriminare trebuie avute în vedere elementele de bază ale acesteia, respectiv criteriul de discriminare și încălcarea unui drept recunoscut de lege, acest spor acordându-se numai ofițerilor și agenților detașați la. este justificat, obiectiv de un scop legitim prin simplu fapt că legiuitorul a dorit recompensarea polițiștilor detașați la. pentru activitatea specializată de combatere a infracțiunilor de corupție în vederea asigurării incoruptibilității acestora, prin acordarea unui spor salarial.
Cum nu se poate pune problema încălcării vreunui drept recunoscut de lege, deoarece dreptul invocat nu există, a cerut respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Prin întâmpinare, pârâtul Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților,., și, care nu aveau calitatea de funcționari și angajați la data de 01.09.2002, când a intrat în vigoare Legea nr.360/2002, excepția inadmisibilității acțiunii, invocând dispozițiile art.1 alin. 2 lit. e) și art.2 alin.1 din nr.OG137/2000, cu motivarea că reclamanți nu au fost suspuși unei discriminări în ce privește salarizarea, excepția prescripției acțiunii pentru perioada 01.09.2002 - 07 aprilie 2005, invocând dispozițiile art.1 alin.1 din Decretul nr.167/1958 și art. 27 alin.1 și 2 din nr.OG137/2000.
Pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu motivarea că reclamanții nu pot beneficia de prevederile nr.OUG138/2003, pentru că nu au fost detașați la.
Direcția Generală a Finanțelor Publice A, în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor a invocat prin întâmpinare excepția lipsei calității procesuale pasive a ministerului și a prescrierii dreptului la acțiune motivat de faptul că acest minister nu poate fi obligat la plata drepturilor salariale pentru salariații altor instituții și că potrivit art.166 din Legea nr.53/2003 dreptul la acțiune este prescris pentru perioada 01.09.2002 - 07.04.2005.
Pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată arătând că salarizarea reclamaților se face în baza nr.OG38/2003 și nu a dispozițiilor nr.OUG43/2002.
Conform art.137 Cod procedură civilă, instanța este obligată să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor de procedură și de fond care fac de prisos în tot sau în parte soluționarea pe fond a cauzei.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul General al Poliției de Frontieră instanța a admis-o, urmând a respinge acțiunea față de acest pârât pentru lipsa calității procesuale pasive, motivat de faptul că raportul de serviciu al reclamanților este cu Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră A și nu cu,. A fiind o instituție care are personalitate juridică, iar inspectorul șef având calitatea de ordonator terțiar de credite.
De asemenea, nu are calitate de ordonator principal de credite, pentru a repartiza creditele bugetare alocate și stabilite prin dispozițiile bugetare, ci doar calitatea de ordonator secundar de credite, acest pârât ca și A primind creditele bugetare alocate de la Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
În ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâții, și Ministerul Economiei și Finanțelor pentru perioada 01.09.2002 - 07 apr.2005, instanța a admis-o, având în vedere faptul că perioada menționată nu se încadrează în termenul general de prescripție de 3 ani reglementat de art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958 și art.166 din Legea nr. 53/2003 iar reclamanții au avut posibilitatea de a-și exercita dreptul la acțiune în termenul stabilit de lege, instanța neputând reține susținerea reclamantului că prescripția nu poate opera atâta timp cât dreptul nu i-a fost recunoscut.
Instanța a admis și excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, invocată de către aceasta, întrucât pe de o parte reclamanții nu se găsesc într-un raport de serviciu cu sau cu unități din subordinea acestuia, iar pe de altă parte că nu poate aloca sau dispune de sume de bani care nu sunt legate de activitatea acestuia, având atribuțiile prevăzute de art.19 din Legea nr.500/2002 și excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților,., și, având în vedere că aceștia au dobândit calitatea de ofițer al Poliției de Frontieră A la diferite date în perioada 15 febr. 2002 - 01.04.2005, instanța a respins excepția neîndepliniri procedurii prealabile, cu motivarea că reclamanții nu atacă un act administrativ, solicitând doar acordarea unor drepturi salariale restante.
Prin sentința civilă nr.1012/22.06.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arada respins acțiunea în contencios administrativ exercitată de reclamanții, -, A, A, Haica, împotriva pârâților Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră A pentru obligarea la plata retroactivă a sporului de 30% prevăzut de art.28 din nr.OUG43/2002 actualizat cu indicele de inflație și anularea situației de discriminare și Ministerul Economiei și Finanțelor, pentru asigurarea fondurilor bănești necesare achitării despăgubirilor solicitate.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanții au calitatea de ofițeri de poliție în cadrul Inspectoratului Județean A al Poliției de Frontieră, iar în această calitate, salarizarea lor se face potrivit normelor cuprinse în nr.OG38/2003.
Deși motivarea acțiunii se bazează pe existența unei discriminări între polițiști detașați la. și cei ce își desfășoară activitatea la. înființată prin Legea nr.508/2004, din actele dosarului nu rezultă că reclamanții și-ar fi desfășurat activitatea în cadrul acestei structuri specializate (), nefăcând dovada detașării la.
Prin Hotărârile nr.271/2007, 418/2007 și 419/2007 date în cazuri asemănătoare, Consiliul Național de Combatere a Discriminării a constatat că prin neacordarea sporului de 30 % prevăzută de nr.OUG43/2002, pentru polițiștii detașați la. și polițiștilor care își desfășoară activitatea la. a avut loc o discriminare, aceste categorii de polițiști, cei de la. și cei de la. aflându-se într-o situație analogă sub aspectul gradului de complexitate al infracțiunilor cercetate din punct de vedere al atribuțiilor, al coordonării, supravegherii, al controlului și al responsabilității.
În cazul celorlalți polițiști practica Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, a fost constantă în sensul că nu există discriminare.
Polițiștii care lucrează în cadrul nu se află într-o situație analogă cu polițiștii din cadrul poliției de frontieră, existând în acest caz o justificare obiectivă a diferenței. Situațiile diferite în care se găsesc diferite categorii de salariați pot determina soluții diferite ale legiuitorului în ceea ce privește salarizarea acestora. Prin această soluție nu se încalcă principiul egalității.
Salarizarea ofițerilor și angajaților care fac parte din poliția de frontieră, se face în conformitate cu prevederile nr.OG38/2003, iar sporul de 30 % se acordă celor detașați la. în baza nr.OG43/2002 în considerarea specializării pe cercetarea infracțiunilor de corupție, cu grad sporit de pericol social, responsabilitate diferită, atribuții diferite.
Diferențierea de tratament aplicată polițiștilor detașați la. are la bază criteriul obiectiv al detașării acestora în cadrul unei situații care nu face parte din structura, precum și criterii obiective conexe privind pregătirea profesională specializată.
Este de precizat că nr.OUG43/2002 ca și alte acte normative cum ar fi Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, nr.OUG24/2004, privind creșterea transparenței în exercitarea demnităților publice și a funcțiilor publice, mai precis elaborarea acestora, a fost determinată de luarea unor măsuri de prevenire și combatere a corupției în acord cu legislația europeană în vigoare, măsuri ce s-au concretizat inclusiv în sistemul de salarizare al polițiștilor detașați în cadrul prin acordarea sporului de 30% din indemnizația de încadrare brută lunară.
Este cert că la acordarea acestui spor legiuitorul a avut în vedere natura activității prestate respectiv, instrumentarea și judecarea cauzelor privind infracțiunile de corupție, singura condiție care trebuie respectată fiind aceea ca de aceste sporuri să beneficieze toți salariații care se află în situații identice.
În speță, este vorba de situația a două categorii de polițiști dintre care doar uneia îi este recunoscut un drept printr-un act normativ, și anume, pentru cei detașați la.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții, A, A, Haica, și, considerând-o ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului se arată că acțiunea reclamanților pentru acordarea sporului de 30 % s-a întemeiat pe prevederile art.21 din nr.OG137/2002 ce permite persoanelor ce se consideră discriminare să formuleze în fața instanțelor de judecată cerere pentru acordarea despăgubirilor și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situație create prin discriminare.
Prin discriminarea reclamanților față de alți ofițeri de poliție judiciară s-au încălcat atât dispozițiile art.16 din Constituția României cât și cele cuprinse în art.14 din CEDO care reglementează dreptul la o remunerație egală pentru o muncă de valoare egală.
Recurenții susțin că activitățile desfășurate de aceștia sunt similare cu cele desfășurate de polițiști detașați la. întrucât complexitatea dosarelor este aceeași, iar bugetul este irelevant din moment ce ambele categorii de polițiști fac parte din aceeași structură și funcționează în sistemul justiției asigurând prima fază a procesului penal, iar pe de altă parte hotărârile Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării sunt nerelevante întrucât practica acestuia nu este consecventă.
Referitor la excepția prescripție dreptului la acțiune se arată că aceasta este neîntemeiată întrucât termenul de 3 ani se calculează de la data de cât reclamanții au luat cunoștință de săvârșirea faptei, aceasta fiind 22.07.2005 când, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a constatat pentru prima dată existența unei faptei identice de discriminare în privința magistraților.
Pe de altă parte, recurenții arată faptul că sporul de 30 % nu a fost acordat personalului pe motiv că cercetează infracțiuni de corupție ci pentru a diminua vulnerabilitatea la corupție dar acest motiv subzistă și în ceea ce îi privește pe reclamanți riscul corupției fiind același atât pentru polițiștii detașați la. cât și pentru celelalte organe de cercetare ale poliției judiciare.
Nu se poate susține faptul că discriminarea se referă la un act normativ și nu la un fapt și astfel nu ar trebui luat în considerare întrucât jurisprudența CEDO se referă la toate formele de discriminare fără a face diferența între discriminări cauzate prin fapte și cele cauzate prin acte juridice. Reclamanții au desfășurat și desfășoară aceleași activități specifice organelor de cercetare ale poliție judiciare sub controlul procurorului și singura diferență o reprezintă acordarea preferențială a sporului de 30 % doar uneia din cele două categorii de polițiști, iar nivelul structurilor este același la fel și complexitatea dosarelor penale instrumentate și gradul de dificultate în îndeplinirea actelor de procedură penală. Nu poate fi luat în considerare nici argumentul privind aceea că plata drepturilor salariale se realizează din bugete diferite întrucât legiuitorul a fost cel care a emis nr.OUG43/2002 prin care s-au introdus în mod preferențial sporul de 30 %.
Obiectul principal al acțiunii l-a constituit obligarea pârâților la plata unor despăgubiri reprezentând drepturi salariale neacordate reclamanții apreciind prin neacordarea sporului de 30 % au fost supuși unei discriminări constând într-o "deosebire" pe baza unui criteriu care are ca efect restrângerea exercitării în condiții de egalitate a dreptului reclamanților la un salariu egal pentru muncă egală.
În drept s-au invocat dispozițiile art.304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimatul Ministerul Administrației și Internelor a solicitat respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii primei instanțe arătând că în raport de calitatea reclamanților salarizarea acestora se realizează conform nr.OG38/2003 iar nu prin aplicarea nr.OUG43/2002. Față de obiectul acțiunii de fond în mod corect prima instanță a admis prescripția dreptului la acțiune pe perioada cuprinsă între 01.09.2002 și 07.04.2005 având în vedere că reclamanți au avut posibilitatea să-și exercite dreptul la acțiune în termenul stabilit de lege.
Referitor la temeiul de drept invocat de reclamanți cu privire la art.27 din nr.OG137/2000 intimatul a invocat decizia Curții Constituționale nr.819/2008 prin care s-a reținut că aceste prevederi sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, iar aceste prevederi și-au încetat efectele juridice începând cu 31.08.2008.
În ceea ce privește discriminarea invocată de recurenți intimatul apreciază că aceasta nu este dovedită în cauză întrucât diferența de tratament rezultă din aceea că cele două categorii se fală în situații diferite aspect reținut și în practica Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Intimatul Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră A prin întâmpinarea depusă la dosar a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii primei instanțe care în mod temeinic a constatat prescrisă acțiunea reclamanților pentru perioada 01.09.2002 - 07.04.2005 iar pentru restul perioadei a reținut că reclamanții nu au prezentat dovezi din care să reiasă statul acestora de detașați la. Diferențierea de tratament aplicată polițiștilor detașați la. a avut la bază criteriul obiectiv al însăși detașării polițiștilor în cadrul unei structuri ce nu face parte din Ministerul Internelor și Reformei Administrative și criterii conexe privind pregătirea profesională specializată. În mod corect prima instanță a stabilit că în speță este vorba despre două categorii de polițiști și nu de două categorii de salariați aflați în situații identice ținând cont și de faptul că în cazul polițiștilor de frontieră aceștia nu desfășoară activități specializate de combaterea infracțiunii de corupție, iar tratamentul egal invocat de reclamanți se impune doar pentru cei aflați în situații identice.
Aceeași poziție procesuală a avut și intimatul B care a solicitat menținerea hotărârii primei instanțe în privința soluționării excepției lipsei calității procesual pasive a acestei instituții câtă vreme reclamanții se află în raporturi de serviciu specifice cu intimatul Reclamanții au desfășurat activității în cadrul acestei instituții și nu în cadrul astfel încât salarizarea acestora s-a realizat conform nr.OG38/2003, act normativ care nu prevede acordarea dreptului solicitat.
Referitor la susținerile reclamanților privind discriminarea produsă ținând cont de definiția cuprinsă la art.2 alin.1 din nr.OG137/2000 rezultă că pentru stabilirea oricărei fapte de discriminare trebuie avute în vedere elementele de bază ale acesteia, respectiv criteriul de discriminare și încălcarea unui drept recunoscut de lege. În speță diferența de tratament a fost bazată pe un criteriu obiectiv respectiv specificul muncii desfășurate de polițiști detașați la. iar nu de necesitatea de a asigura incoruptibilitatea acestor polițiști. S-au invocat totodată deciziile Curții Constituționale prin care s-au declarat neconstituționale prevederile din nr.OG137/2000.
Intimata A în nume propriu și în reprezentarea Ministerul Economiei și Finanțelor B, prin întâmpinarea depusă la dosar a solicitat menținerea hotărârii primei instanțe în ceea ce privește admiterea excepției lipsei calității procesual pasive a Ministerul Economiei și Finanțelor în condițiile în care această instituție nu se află în raporturi de serviciu cu reclamanții și ca atare neavând caracterul de ordonator principal de credite al bugetului Ministerul Internelor și Reformei Administrative nu poate aloca sau dispune de sume de bani care nu sunt legate de activitatea acestei instituții.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente inclusiv art.3041Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este neîntemeiat după cum urmează:
Prin acțiunea introductivă reclamanții, A, A, Haica, și au solicitat acordarea despăgubirilor reprezentând drepturi salariale constând în sporul de 30 % din salariul de bază lunar reglementat de nr.OUG43/2002 pe perioada 01.09.2002 - 31.03.2006 deci până la data intrării în vigoare a nr.OUG27/2006 care a abrogat prevederile art.28 alin.1 - 5 din nr.OG43/2002.
Prima instanță a reținut ca prescris dreptul la acțiune a reclamanților pe perioada 01.09.2002 - 07.04.2005 întrucât nu se poate reține că prescripția nu a operat atâta timp cât dreptul nu i-a fost recunoscut. Raportat la acest aspect, Curtea mai reține faptul că reclamanții au luat la cunoștință despre dispozițiile legale invocate la însăși data intrării în vigoare a nr.OUG43/2002 și din această perspectivă nu poate fi reținută susținerea reclamanților potrivit căreia au luat cunoștință pentru prima dată de discriminare la 22.07.2005 când Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a constatat pentru prima dată existența unei fapte identice de discriminare a magistraților aceasta deoarece în speță reclamanții solicită acordarea unor drepturi de creanță ce sunt prescriptibile în termen de 3 ani conform art.3 din Decretul nr.167/1958, iar invocarea practicii Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nu este relevantă în speță întrucât se raportează la o decizie pronunțată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării într-o situație care nu îi privea în mod direct pe reclamanți ci se referea la o altă categorie supusă prevederilor nr.OUG43/2002.
Totodată se constată că în mod corect prima instanță a respins acțiunea reclamanților față de pârâtul B reținându-se că în speță raporturile de serviciu specifice ale reclamanților se derulează cu pârâtul A, inspectorul șef având calitatea de ordonator terțiar de credite. La fel și în cazul pârâtul B care nu are calitatea de ordonatorul principal sau secundar de credite nefiind administratorul bugetului Ministerului Administrației și Internelor și ca atare nu poate aloca sau dispune de sume de bani care nu sunt legate de activitatea sa. Curtea mai reține că obligația de salarizare a reclamanților o are doar prin A iar între reclamanții și Ministerul Economiei și Finanțelor nu există nici un raport obligațional.
De asemenea, nu poate fi primită nici pretenția reclamanților de obligare a Ministerul Economiei și Finanțelor să vireze către Ministerul Internelor și Reformei Administrative fondurile bănești necesare achitării despăgubirilor solicitate întrucât rolul acestui pârât este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget precum și a proiectelor bugetelor locale respectând procedura reglementată de Legea nr.500/2002 privind finanțele publice.
Curtea mai reține că Ministerul Administrației și Internelor, își întocmește propriul proiect de buget ce se transmite Guvernului României în vederea elaborării proiectului bugetului de stat conform art.34 din Legea nr.500/2002 iar cheltuielile bugetare sunt detaliate în bugetele ordonatorilor principali de credite conform art.5 din Legea nr.338/2007 privind bugetul de stat pe anul 2008 și ca atare rezultă că fiecare ordonator principal de credite are detaliat în propriul buget cheltuielile bugetare pe surse de finanțare astfel încât nu poate fi impus Ministerul Economiei și Finanțelor ca din bugetul său să realizeze o plată către bugetul
Pe fondul cauzei, Curtea reține că reclamanții au pretins acordarea sporului de 30 % prevăzut de art.28 din OUG43/2002 arătând că acest spor a fost prevăzut pentru ofițerii de Poliție Judiciară detașați la Departamentul General de Anticorupție fiind în cuantum de 30% din salariul de bază lunar dar, apreciază că de vreme ce îndeplinesc aceleași atribuții cu ofițerii de poliție detașați în cadrul respectiv efectuând acte de urmărire penală sub directa supraveghere a procurorului, sunt în fapt dezavantajați prin aplicarea unor norme discriminatorii privind salarizarea deși nu există diferențe de fond în privința atribuțiilor polițiștilor membrii ai Poliției Judiciare prin raportare la polițiștii detașați la.
Curtea reține că dispozițiile legale incidente vizează prevederile art.28 al.4 din nr.OUG43/2002 potrivit cărora personalul prevăzut la al.1-3 procurorii, specialiștii cu înaltă calificare, ofițerii de Poliție Judiciară precum și judecătorii care compun completele specializate în infracțiunile de corupție potrivit art.29 al.2 din Legea nr.78/2000, primesc pentru activitatea specializată de combatere a infracțiunilor de corupție un spor de 30 % din indemnizația de încadrare lunară respectiv solda lunară în cazul ofițerilor de poliție judiciară. Aceste dispoziții au fost însă abrogate expres prin art.41 lit. e) din nr.OUG27/29.03.2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției.
Cererea de chemare în judecată este motivată în principal pe dispozițiile art.27 din nr.OUG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, care permit oricărei persoane ce se consideră discriminată să se adreseze instanței de judecată pentru acordarea de despăgubiri și anularea situației create prin discriminare.
Situația de față presupune existența a doua categorii de polițiști dintre care doar una beneficiază de sporul de 30 % din salariul de baza dar aceasta pentru că îndeplinesc o condiție esențială (care nu se regăsește în persoana reclamanților) și anume aceea de a fi detașați în cadrul departamentului Național Anticorupție. Diferențierea de tratament aplicată polițiștilor detașați la. a avut la baza mai multe criterii obiective si anume: acela al detașării acestora la o instituție ce nu face parte din structura, complexitatea activității desfășurate în instituția respectivă, responsabilitate diferită și pregătirea profesională specializată precum și existența unor bugete diferite, reclamanții fiind salarizați conform nr.OG38/2003 din bugetul Ministerul Internelor și Reformei Administrative iar polițiștii detașați la. din bugetul Ministerului Public pe perioada cât a fost în vigoare nr.OUG43/2002 și deci în condițiile în care reclamanții nu au fost detașați în cadrul pentru a beneficia de prevederile nr.OUG43/2002, salarizarea acestora nu se poate realiza decât potrivit legii salarizării polițiștilor respectiv nr.OG38/2003, act normativ care nu prevede acordarea dreptului solicitat. Pe de altă parte, Curtea mai reține că reclamanții au calitatea de polițiști de frontieră iar din dispozițiile nr.OUG104/2001 privind organizarea și funcționarea Poliției de Frontieră nu rezultă că petenții ar desfășura activități specializate de combatere a infracțiunilor de corupție întrucât posturile pe care aceștia sunt încadrați nu includ atribuții de această natură.
Susținerile reclamanților privind discriminarea nu pot fi reținute în condițiile în care prin decizia Curții Constituționale nr.1325/04.12.2008 s-a reținut că prevederile nr.OG137/2000 pentru prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze sau sa refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În motivarea deciziei Curții Constituționale se arată că prevederile nr.OG137/2000 contravin dispozițiilor art.1 al.4 Constituția României privind principiul separației puterilor și art. 61 al.1 potrivit căruia Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării deoarece numai Parlamentul și prin delegare legislativă și Guvernul au competența de a institui, modifica sau abroga norme juridice de aplicare generală iar instanțele judecătorești au misiunea constituțională de a realiza justiția, adică de a soluționa aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective ceea ce înseamnă că în prezent instanța de judecată nu poate să procedeze în privința reclamanților la aplicarea directă a prevederilor G nr.43/2002 pentru că aceasta ar presupune ca instanța să înlocuiască prevederile nr.OG38/2003 cu cele cuprinse în nr.OUG43/2002 situație interzisă tocmai prin decizia Curții Constituționale anterior amintite.
Pe de altă parte, în aprecierea admisibilității acțiunii reclamanților instanța nu va lua în considerare hotărârile judecătorești depuse la dosar în acest sens întrucât practica Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de Contencios administrativ și fiscal este în sensul că beneficiază de sporul de 30 % prevăzut de art.28 al.4 nr.OUG43/2002 numai ofițerii de poliție judiciară detașați la. și nu toți polițiștii de poliție judiciară. Astfel prin Decizia nr.22287/4.06.2008 Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că acordarea sporului de 30% prevăzut de nr.OUG43/2002 a avut la bază natura activității prestate de polițiștii detașați la. respectiv instrumentarea și judecarea cauzelor privind infracțiunile de corupție, singura condiție care trebuie respectată fiind aceea că de aceste sporuri să beneficieze toți salariații care se află în situații identice. Criteriul de discriminare invocat de reclamanți nu este relevant deoarece activitățile desfășurate de cele două categorii de polițiști, deși în aparență sunt asemănătoare, sunt diferite raportat la nivelul structurii în care își desfășoară activitatea.
Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că însăși Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării s-a pronunțat în spețe similare stabilind că nu există tratament diferențiat, discriminatoriu între polițiștii din cadrul și cei din cadrul Poliției Judiciare, sens în care sunt și hotărârile Consiliului pentru Combaterea Discriminării nr.419/27.11.2007, 418/28.11.2007, 271/5.09.2007 și 164/11.03.2008.
Pentru considerente de fapt și de drept anterior menționate și văzând și dispozițiile art.312 alin.1 teza II-a Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul declarat de reclamanți ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanții, A, A, și împotriva sentinței civile nr.1012/22.06.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimați MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ ROMÂNE, INSPECTORATUL JUDEȚEAN AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ A și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 23.02.2010
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
RED:/09.03.10
TEHNORED:/09.03.10
2.ex./SM/
Primă instanță: Tribunalul Arad
Judecător -
Președinte:Adina PokkerJudecători:Adina Pokker, Rodica Olaru, Răzvan Pătru
