Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 248/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2829
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 248
Ședința publică de la 28 Februarie 2008
:
PREȘEDINTE: Mircea Ionel Chiu
JUDECĂTOR 2: Ionel Barbă
JUDECĂTOR 3: Răzvan
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul formulat de chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr. 803/5.11.2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, intimat INSPECTORATUL JUDEȚEAN AL POLITIEI DE FRONTIERA T, INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ B, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999)
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,față de lipsa părților și de faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURT EA
Deliberând asupra recursului constată următoarele
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr-, reclamanții și, a chemat in judecată pârâții MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR si INSPECTORATUL JUDETEAN AL POLITIEI DE pentru ca instanța prin hotărârea judecătoreasca ce o va pronunța sa oblige pârâții la plata către reclamanți a primelor de concediu in cuantum de un salariu de baza din luna anterioara plecării in concediu, pentru anii 2004, 2005, 2006 actualizate in raport de rata inflației, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea acțiunii reclamantul arata ca prin art.37 pct.2 din OG nr.38/2003 privind salarizarea si alte drepturi ale polițiștilor s-a prevăzut ca la plecarea polițiștilor in concediul de odihna, aceștia primesc o prima de concediu egala cu salariul de baza din luna anterioara plecării in concediu.
Deși in baza acestui text, din anul 2004 reclamanții trebuia sa beneficieze de prima de vacanta, aceste drepturi nu i-au fost acordate. Practic, de la data intrării in vigoare a Ordonanței Guvernului ce reglementează salarizarea polițiștilor nu au beneficiat deloc de prevederile referitoare la plata primei de vacanta aceasta fiind suspendata, odată cu intrarea in vigoare.
Aceasta stare de fapt, reclamanții considera ca este total in afara legii, întrucât drepturile persoanelor încadrate in munca, nu pot face obiectul vreunei tranzacții sau limitări, ele sunt aparate de stat împotriva oricăror încălcări a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu.
Mai limpede spus, reclamanții arata ca se afla in cunoscutului principiu potrivit căruia un drept derivând dintr-un raport juridic de munca odată câștigat nu mai poate fi anulat.
De asemenea si conform art.41 pct.2 din Constituția României, salariații au dreptul la protecția sociala a muncii, masurile de protecție privind concediul de odihna care este plătit pentru prestarea muncii in condiții grele, precum si in alte situații specifice.
Aceasta prevedere din Constituția României este coroborata cu prevederile art.28 lit. e din Legea nr.360/2002 privind statutul polițistului, care stipulează ca polițistul are dreptul la concediu de odihna plătit, concediu fără plată si învoiri plătite.
A admite posibilitatea suspendării aplicabilității prevederilor legale care consacra dreptul la prima de concediu echivalează cu recunoașterea implicita a posibilității de suspendare a exercițiului oricărei componente a dreptului de concediu plătit, inclusiv sub aspectul laturii nepatrimoniale.
Chiar daca a fost suspendat, nu se poate considera ca acest drept nu ar fi existat. Suspendarea dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cat timp prin nici o dispoziție legala nu i-a fost înlăturata existenta pentru toți acești ani.
A considera altfel, s-ar contraveni art.53 din Constituție cat si reglementarilor date prin art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului si a libertăților fundamentale.
Din moment ce printr-o lege anterioara s-a conferit dreptul la prima de concediu, iar ulterior a fost suspendata aplicarea lui, nu se poate considera ca acel drept nu a existat in anii 2004 si 2005 deoarece s-ar încalcă principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut sa nu devina doar o obligație lipsita de conținut, redusa la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitima a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat ca nu a existat in acești ani pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat.
Astfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existenta este recunoscuta, sa fie vidat de substanța sa si, practic, sa devina lipsit de orice valoare.
De aceea, reclamantul arata ca respectarea principiului încrederii in statul de drept, implica asigurarea aplicării legilor adoptate in spiritul si litera lor, concomitent cu eliminarea oricăror tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute sa nu poată fi obstaculați de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada in care au fost prevăzute de lege.
Pârâtul Ministerul Administrației și Internelor a depus la dosar întimpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiata întrucât art.37 alin.2 teza I din OG nr.38/2003 privind salarizarea si alte drepturi ale polițiștilor prevede ca " la plecarea in concediul de odihna polițistul primește o prima de concediu egala cu salariul de baza din luna anterioara plecării in concediu ".
Potrivit disp. art.9 alin.7 din Legea nr.507/2003 a bugetului de stat pe anul 2004 " aplicarea prevederilor din actele normative in vigoare referitoare la primele ce se acorda cu ocazia plecării in concediul de odihna se suspenda pana la data de 31.12.2004 ".
De asemenea, potrivit disp. art. 8 alin.7 din Legea nr.511/2004 a bugetului de stat pe anul 2005 " aplicarea prevederilor din actele normative in vigoare referitoare la primele ce se acorda cu ocazia plecării in concediul de odihna se suspenda pana la data de 31.12.2005."
In ambele legi bugetare menționate este prevăzută obligația ordonatorilor principali de credite sa se încadreze in cheltuielile de personal, menționate pentru fiecare, in anexele la legile bugetare. In aceasta situație, in bugetele aprobate in anii 2004,2005 nu au fost prevăzute fonduri pentru plata primei de concediu. Art.57 din OG nr.38/2003 prevede ca " acordarea drepturilor bănești reglementate prin prezenta ordonanța se face in limita fondurilor bugetare aprobate anual ".
Așadar, prin acordarea primelor de concediu pentru anii 2004 si 2005 s-ar încălca atât prevederile legilor bugetare menționate cat si cele ale OG nr.38/2003.
Din punct de vedere al tehnicii legislative se impune precizat faptul ca posibilitatea de suspendare a unui act normativ ori a unei dispoziții dintr-un act normativ este reglementata de prev. art.64 alin.1 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, republicata, care prevede ca " in cazuri speciale aplicarea unui act normativ poate fi suspendata printr-un alt act normativ de același nivel sau de nivel superior. In aceasta situație se vor prevedea, in mod expres, data la care se produce suspendarea, precum si durata ei determinata ". Alineatul 2 prevede ca " la expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziția afectata de suspendare reintra de drept in vigoare ".
In conformitate cu prev.art.64 alin.2 din Legea nr.24/2000 republicata " prelungirea suspendării. Actului normativ ori a dispoziției suspendate poate face obiectul unui act normativ sau al unei dispoziții exprese, cu aplicare de la data expirării suspendării". Prin urmare, pentru perioada invocata de reclamanți, disp.art.37 alin.2 teza I din OG nr.38/2003, cu modificările si completările ulterioare, nu puteau si nu pot produce efecte juridice.
Paratul mai menționează ca, perioada de suspendare succesiva a aplicării disp.art.37 alin.2 teza I din OG nr.38/2003 nu s-a încheiat la data de 31.12.2005 deoarece conform art.5 alin.5 din Legea nr.379/2005 a bugetului de stat pe anul 2006 " prevederile din actele normative in vigoare referitoare la primele ce se acorda cu ocazia plecării in concediul de odihna se suspenda pana la data de 31 decembrie 2006 ".
In aceste condiții, nici in bugetul aprobat pentru MAI pe anul 2006 nu au fost alocate sume pentru plata primei de concediu.
De asemenea, se mai precizează ca potrivit art.37 alin.1 din OG nr,38/2003, polițiștii, pe timpul cat se afla in concediul de odihna, primesc salariile de baza si celelalte drepturi bănești cuvenite.
Prin urmare, de aceste prevederi, se apreciază ca neacordarea primei de concediu nu aduce atingere drepturilor polițiștilor de a beneficia de concediu de odihna plătit, prima de concediu constituind un beneficiu acordat acestei categorii de personal in plus de drepturile bănești stabilite la art.37 alin.1 in limita fondurilor bugetare.
Referitor la invocarea de către reclamanți a prev.art.41 din Constituție, se menționează ca prin Decizia nr.38/2005 publicata in nr.221/2005, Curtea Constituționala s-a pronunțat cu privire la neconstituționalitatea prevederilor din legile bugetare anuale prin care aplicarea unor dispoziții privind drepturi salariale a fost suspendata, respingând ca inadmisibila si, respectiv ca neîntemeiata excepția neconstituționalității dispozițiilor art.9 alin.7 din Legea nr.507/2003 a bugetului de stat pe anul 2004 si ale art.8 alin.7 din Legea nr.511/2004 a bugetului de stat pe anul 2005.
Pârâtul MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR a depus la dosar cerere de chemare in garanție a MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE B arătând ca disp. art. 37 alin.2 teza I din OG nr.38/2003 privind salarizarea si alte drepturi ale polițiștilor prevede ca " la plecarea in concediul de odihna polițistul primește o prima de concediu egala cu salariul de baza din luna anterioara plecării in concediu ".
Potrivit disp. art.9 alin.7 din Legea nr.507/2003 a bugetului de stat pe anul 2004 " aplicarea prevederilor din actele normative in vigoare referitoare la primele ce se acorda cu ocazia plecării in concediul de odihna se suspenda pana la data de 31.12.2004 ".
De asemenea, potrivit disp.art. 8 alin.7 din Legea nr.511/2004 a bugetului de stat pe anul 2005 " aplicarea prevederilor din actele normative in vigoare referitoare la primele ce se acorda cu ocazia plecării in concediul de odihna se suspenda pana la data de 31.12.2005."
Este necesar, se arata ca bugetul pe anul 2006 fost aprobat prin Legea nr.379/2005, act normativ edictat de Parlamentul României care, potrivit prev. art.5 alin.5 menține starea de suspendare a drepturilor pretinse pe calea prezentei acțiuni.
Cu privire la netemeinicia pretențiilor reclamanților parata arata ca si-a precizat punctul de vedere in cuprinsul întâmpinării depuse la dosarul cauzei.
In susținerea prezentei cereri se învederează instanței ca potrivit prevederilor art.4 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, angajarea cheltuielilor din bugetul aprobat se face numai in limita creditelor bugetare aprobate; sumele aprobate, la partea de cheltuieli, prin buget, in cadrul cărora se angajează se ordonanțează si se efectuează plați, reprezintă limite maxime care nu pot fi depășite iar orice angajare si utilizare a creditelor bugetare in alte scopuri decât cele aprobate determina atragerea răspunderii celor vinovați, in condițiile stipulate de disp.art.72 din actul normativ susmenționat.
Având in vedere ca aplicarea dispozițiilor legale ce au instituit drepturile pretinse pe calea prezentei acțiuni a fost suspendata, in bugetul aprobat instituției parate pe anii 2004 - 2006, nu au fost prevăzute sume cu acest scop. Apare deci, ca evident faptul ca, o eventuala admitere a acțiunii reclamanților va pune I in imposibilitatea punerii in executare a hotărârii instanței câta vreme nu exista fonduri alocate cu aceasta destinație.
De aceea, se învederează ca potrivit prevederilor art.4 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, angajarea cheltuielilor din bugetul aprobat se face numai in limita creditelor bugetare aprobate; sumele aprobate, la partea de cheltuieli, prin buget, in cadrul cărora se angajează se ordonanțează si se efectuează plăți, reprezintă limite maxime care nu pot fi depășite iar orice angajare si utilizare a creditelor bugetare in alte scopuri decât cele aprobate determina atragerea răspunderii celor vinovați, in condițiile stipulate de disp.art.72 din actul normativ susmenționat.
Pârâtul Inspectoratul Județean Al Poliției De Frontiere Tad epus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiata deoarece potrivit art.37 pct.2 din OG nr.38/2003 privind salarizarea si alte drepturi ale polițiștilor s-a prevăzut ca la plecarea polițiștilor in concediul de odihna, aceștia primesc o prima de concediu egala cu salariul de baza din luna anterioara plecării in concediu.
Potrivit disp. art.9 alin.7 din Legea nr.507/2003 a bugetului de stat pe anul 2004 " aplicarea prevederilor din actele normative in vigoare referitoare la primele ce se acorda cu ocazia plecării in concediul de odihna se suspenda pana la data de 31.12.2004 ".
De asemenea, potrivit disp. art. 8 alin.7 din Legea nr.511/2004 a bugetului de stat pe anul 2005 " aplicarea prevederilor din actele normative in vigoare referitoare la primele ce se acorda cu ocazia plecării in concediul de odihna se suspenda pana la data de 31.12.2005."
Este necesar, se arata ca bugetul pe anul 2006 fost aprobat prin Legea nr.379/2005, act normativ edictat de Parlamentul României care, potrivit prev. art.5 alin.5 menține starea de suspendare a drepturilor pretinse pe calea prezentei acțiuni.
Referitor la invocarea de către reclamanți a prev.art.41 din Constituție, se menționează ca prin Decizia nr.38/2005 publicata in nr.221/2005, Curtea Constituționala s-a pronunțat cu privire la neconstituționalitatea prevederilor din legile bugetare anuale prin care aplicarea unor dispoziții privind drepturi salariale a fost suspendata, respingând ca inadmisibila si, respectiv ca neîntemeiata excepția neconstituționalității dispozițiilor art.9 alin.7 din Legea nr.507/2003 a bugetului de stat pe anul 2004 si ale art.8 alin.7 din Legea nr.511/2004 a bugetului de stat pe anul 2005.
de prevederile legale imperative invocate, se arata ca instituția nu poate fi obligata la plata acestor drepturi, acordarea primelor de concediu polițiștilor având ca rezultat încălcarea prevederilor imperative ale legilor bugetare.
In ambele legi bugetare menționate este prevăzuta obligația ordonatorilor principali de credite sa se încadreze in cheltuielile de personal, menționate pentru fiecare, in anexele la legile bugetare. In aceasta situație, in bugetele aprobate in fondurilor bugetare aprobate anual " unităților I aflate sub incidenta Legii nr.360/2002 privind statutul polițistului.
In motivarea acțiunii reclamantul, a invocat art. 41 pct.2 din Constituția României, salariații au dreptul la protecția sociala a muncii, masurile de protecție privind concediul de odihna care este plătit pentru prestarea muncii in condiții grele, precum si in alte situații specifice.
Aceasta prevedere din Constituția României este coroborata cu prevederile art.28 lit. e din Legea nr.360/2002 privind statutul polițistului, care stipulează ca polițistul are dreptul la concediu de odihna plătit, concediu fără plata si învoiri plătite.
Se arata ca, așa cum a mai precizat in conformitate cu prev. art.57 din OG nr.38/2003 acordarea drepturilor bănești reglementate prin aceasta ordonanța, prin urmare si a primei de concediu, se face in limita fondurilor bugetare aprobate anual.
. Chematul in garanție Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generala a Finanțelor Publice Tad epus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, deoarece rolul este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget, precum si a proiectelor bugetelor locale, respectând procedura reglementata in Legea nrt.72/1996 privind finanțele publice.
Se mai arata ca atât P cat si, instituție al cărui subordonat este reclamantul, sunt ordonatori principali de credite, iar conform prev.art.29 alin.3 din Legea nr.72/1996" creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite prin legea bugetara anuala, nu pot fi utilizate pentru finanțarea cheltuielilor altui ordonator principal de credite ". Guvernul este cel răspunzător de realizarea prevederilor bugetare si repartizarea ordonatorilor principali de credite, sume de la bugetul de stat conform destinațiilor bugetare stabilite in conformitate cu legea bugetara anuala, iar nu poate repartiza altei instituții sume in vederea salarizații salariaților săi.
Din actele si lucrările dosarului,instanța retine ca:
Asupra excepției invocate de către chematul in garanție, tribunalul in deliberare constata si retine următoarele:
In ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive pentru MFP, tribunalul in deliberare o va respinge întrucât bugetul de stat este gestionat de către Ministerul Finanțelor Publice,acesta fiind cel care a aprobat sumele reprezentând cheltuieli pentru pârâtul MINISTERUL ADMINISTRATIEI SI INTERNELOR si cel care va trebui sa aloce fonduri pentru plata drepturilor bănești restante.
Asupra fondului cauzei, tribunalul constata si retine următoarele:
Reclamanții au calitatea de funcționari publici civil, cu statut special in conformitate cu art. 1 din 360/2002 privind Statutul polițistului.
In conformitate cu art.37 pct. 2 din OG 38/2003
"(1) Polițiștii, pe timpul cât se află în delegare, detașare, incapacitate temporară de muncă, concediu de odihnă, concediu de maternitate și alte concedii plătite care se acordă în baza dispozițiilor legale în vigoare, primesc salariile de bază și celelalte drepturi bănești avute. În cazul în care detașarea se face pe un post cu un nivel de salarizare superior, polițiștii beneficiază de salariul funcției respective și de celelalte drepturi bănești legal cuvenite.
(2) La plecarea în concediul de odihnă polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. Polițistul are dreptul să solicite acordarea salariului de bază cuvenit pentru perioada de concediu, cu anticipație. Salariul de bază și prima de concediu se plătesc cumulat, cu cel puțin 5 zile înaintea datei plecării în concediu. În cazul în care concediul de odihnă se efectuează fracționat, prima de concediu și salariul de bază se acordă cu anticipație, o singură dată."
Potrivit art. 34 din 188/1999
" (1) Funcționarii publici au dreptul, în condițiile legii, la concediu de odihnă, la concedii medicale și la alte concedii.
(2) Funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat**)."
ConformLegii bugetului de stat pe anul 2004 nr. 507/2003șiLegii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2004 nr. 519/2003, aplicarea prevederilor din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă au fost suspendate până la data de 31 decembrie 2004.
Conformart. 44din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2004, aplicarea dispozițiilorart. 34alin. (2) din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările ulterioare, au fost suspendate.
Suspendarea drepturilor reprezentând prima de concediu pentru funcționarii publici nu echivalează cu stingerea drepturilor respective ci a avut doar ca efect imposibilitatea realizării acestora in intervalul de timp in care au fost suspendate.
Suspendarea dreptului la prima de concediu ori prelungirea termenului de punere in aplicare, nu pot fi considerate ca ar înlătură însăși existenta dreptului deoarece s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate.
Ca urmare, pentru ca un drept sa nu devina doar o obligație lipsita de conținut, redusa la "nudus jus " ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitima a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat ca nu a existat in perioada in care a fost suspendat, iar nu înlăturat. Altfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existenta este recunoscuta, sa fie vidat de substanța sa și, practic să devina lipsit de orice valoare.
Așa fiind, tribunalul urmează sa admită cererea și să oblige pârâții să plătească reclamanților prima de concediu pe anul 2006 așa cum a fost precizata acțiunea de către reclamanți, actualizate cu rata inflației.
Având in vedere ca potrivit art. 4 din 500/2002 privind finanțele publice, angajarea cheltuielilor din bugetul aprobat MAI se face numai in limita creditelor bugetare aprobate, ca bugetul de stat este gestionat de către MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE B, precum si prev. art. 60 si urm din proc.civ. va admite cererea de chemare in garanție si va obliga chematul in garanție MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE B sa vireze in conturile MAI sumele reprezentând primele de concediu cuvenite reclamanților.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice, prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și a inadmisibilității acțiunii.
În motivare se reiterează excepția lipsei calității procesuale pasive, excepție invocată și la instanța de fond, motivat de faptul că Ministerului Economiei și Finanțelor nu trebuie confundat cu Statul Român și cu bugetul de stat, întrucât rolul acestui minister este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget, precum și a proiectelor locale,respectând procedura reglementată în Legea Finanțelor Publice nr. 72/1996.
Se consideră că atribuția în angajare și salarizarea reclamanților aparține Ministerului Administrației și Internelor, raportul de muncă existând între reclamanți și această instituție, fără ca Ministerul Economiei și Finanțelor să fie implicat în vreun fel.
În subsidiar, se solicită respingerea acțiunii ca fiind inadmisibilă, deoarece raportat la faptul că reclamanții au calitatea de funcționari publici, conform art.92.1 din legea nr. 188/1999 acest litigiu poate fi soluționat doar de secția de contencios administrativ a Tribunalului Timiș.
Analizând actele dosarului, criticile recurentului Ministerul Economiei și Finanțelor prin prisma dispozițiilor art. 304 din Codul d e procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041din Codul d e procedură civilă,Curtea de Apel constată următoarele:
Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, Curtea observă că, potrivit art. 7 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004,înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.
Curtea reține că litigiul are de obiect dreptul reclamanților - funcționari publici - la primele de concediu aferente anului 2006, în contextul în care acest drept cu caracter salarial a fost suspendat succesiv prin mai multe acte normative.
În privința excepției neîndeplinirii procedurii prealabile, Curtea observă că solicitarea reclamanților se referă la acordarea unor drepturi salariale, iar nu la anularea unui act administrativ individual emis de către o autoritate publică. În consecință, Curtea apreciază că nu sunt îndeplinire condițiile prevăzute de art. 7 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 pentru a fi aplicabil acest text de lege.
Curtea reține că, potrivit art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici,cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența instanțelor de contencios administrativ, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe.
Din această reglementare rezultă că legea atribuie instanțelor de contencios administrativ competența soluționării litigiilor care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public, implicit cauzele care au ca obiect drepturile salariale solicitate de funcționarul public în temeiul și ca urmare a exercitării funcției sale.
Însă atribuirea competenței de soluționare a acestor litigii în favoarea instanțelor de contencios administrativ nu presupune că acestor litigii le sunt aplicabile integral dispozițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, ci doar că asemenea litigii sunt de competența instanțelor specializate de contencios administrativ.
Având în vedere cele arătate mai sus, Curtea apreciază că în prezentul litigiu nu se impunea efectuarea procedurii prealabile prevăzută de art. 7 alin.1 din Legea nr. 554/2004, astfel încât această excepție nu este întemeiată.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și la cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Curtea constată că, într-adevăr, nu există un raport de subordonare financiară între Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
Pe de altă parte, Curtea nu poate face abstracție de faptul că resursele financiare ale unei instituții publice sunt strict delimitate prin lege și că o astfel de instituție nu are dreptul să facă plăți decât în condițiile în care are alocate în buget sumele necesare pentru efectuarea acelor plăți și dacă are un temei legal în acest sens. Acesta este motivul pentru care simpla obligare la plata unei sume de bani a unui ordonator de credite bugetare ar risca să devină o dispoziție insuficientă pentru asigurarea executării hotărârii judecătorești respective, în absența avizării rectificării bugetare de către Ministerul Economiei și Finanțelor.
În acest sens, Curtea remarcă rolul important al Ministerului Economiei și Finanțelor în evaluarea și redactarea actelor normative cu implicații financiare, conform art. 19 alin. 1 lit. j) din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, stfel cum a fost modificată prin Legea nr. 314/2003 și prin Legea nr. 96/2006. Potrivit acestui text legal,în domeniul finanțelor publice Ministerul Finanțelor Publice are, în principal, următoarele atribuții: - j)avizează, în fază de proiect, acordurile, memorandumurile, protocoalele sau alte asemenea înțelegeri încheiate cu partenerii externi, precum șiproiectele de acte normative, care conțin implicații financiare;
Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 19 alin. 1 lit. l) din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelorblochează sau reduce utilizarea unor credite bugetare constatate ca fiind fără temei legal sau fără justificare în bugetele ordonatorilor de credite.
Date fiind acest dispoziții legale, Ministerul Economiei și Finanțelor are posibilitatea de a bloca orice alocare a unor sume propuse prin bugetul altor ordonatori de credite, inclusiv a sumelor ce ar trebui alocate Ministerului Internelor și Reformei Administrative pentru plata drepturilor solicitate de reclamanți în prezenta cauză.
De aceea, obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor la plata sumelor respective are rolul de a da eficiență hotărârii judecătorești prin care sunt obligați la plată alți ordonatori de credite bugetare și de a evita un refuz ulterior din partea Ministerului Economiei și Finanțelor de a aviza asigurarea mijloacele financiare necesare executării hotărârii judecătorești respective.
În contextul în care România a ratificat Convenția europeană a drepturilor omului, autoritățile române, inclusiv instanțele judecătorești, sunt ținute de obligația asigurării dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 paragraf 1 din Convenția europeană a drepturilor omului. Potrivit art. 6, paragraf 1, teza I din Convenția europeană a drepturilor omului, " orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa".
În concepția Curții Europene a Drepturilor Omului - a cărei jurisprudență este obligatorie pentru Statul Român, deci pentru toate autoritățile române, conform art. 46 din Convenția europeană a drepturilor omului - între garanțiile dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 paragraf 1 din Convenție, este inclus și dreptul părții de a obține executarea unei hotărâri judecătorești.
În acest sens, Curtea amintește că prin mai multe hotărâri ale Curții Europene a Drepturilor Omului s-a constatat încălcarea de către Statul Român a art. 6 par. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului ca urmare a neexecutării culpabile de către autoritățile publice a unor hotărâri judecătorești.
Astfel în hotărârea dată în cauza Ruianu împotriva României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1139 din 2 decembrie 2004, Curtea europeană a drepturilor omului a precizat, în paragraful nr. 65 al hotărârii, că dreptul la justiție garantat de articolul 6 protejează în egală măsură și punerea în executare a hotărârilor judecătorești definitive și obligatorii, care, într-un stat care respectă preeminența dreptului, nu pot rămâne fără efect în defavoarea uneia din părți.
În același sens, în hotărârea dată în cauza Croitoriu împotriva României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 422 din 16 mai 2006, Curtea europeană a drepturilor omului a subliniat, în paragraful nr. 27, că, în conformitate cu jurisprudența sa, executarea unei hotărâri pronunțate de orice instanță trebuie privită ca o parte integrantă a "procesului", în sensul art. 6 alin. 1 din Convenție, și că dreptul de acces la instanță ar fi iluzoriu dacă sistemul juridic intern al statului contractant ar permite ca o hotărâre definitivă și irevocabilă să rămână fără efect în detrimentul uneia dintre părți. Totodată, Curtea europeană a subliniat în hotărârea dată în cauza Ghibuși împotriva României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 700 din 16 august 2006, (paragraf 40), căeste responsabilitatea fiecărui Stat contractant să creeze un arsenal juridic adecvat și suficient pentru a asigura respectarea obligațiilor pozitive care îi revin, inclusiv a obligației de a asigura executarea hotărârilor judecătorești.
Curtea europeană a drepturilor omului a reiterat aceste considerații și în celelalte hotărâri prin care a constatat încălcarea de către Statul Român a art. 6 par. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului pentru motivul neexecutării unei hotărâri judecătorești, respectiv în hotărârile date în cauzele împotriva României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 770 din 24 august 2005 (paragraf 64-66), împotriva României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1048 din 25 noiembrie 2005 (paragraf 23-24), împotriva României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 367 din 27 aprilie 2006 (paragraf 25, 27), împotriva României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 396 din 8 mai 2006 (paragraf 51), Ghibuși împotriva României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 700 din 16 august 2006, (paragraf 37-40), și alții împotriva României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 574 din 22 august 2007(paragraf 24, 26), împotriva României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 251 din 16 aprilie 2007(paragraf 31, 33), și în Cauza Abăluță împotriva României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 514 din 31 iulie 2007 (paragraf 32, 33).
Date fiind acest considerente, Curtea apreciază ca fiind întemeiată cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de Ministerului Internelor și Reformei Administrative, precum și solicitarea de obligare a Ministerului Economiei și Finanțelor la virarea sumelor datorate reclamanților de către Ministerul Internelor și Reformei Administrative în vederea asigurării executării hotărârii judecătorești.
În consecință, în raport cu cele arătate mai sus, Curtea apreciază că soluția Tribunalului Timiș este temeinică și legală, recursul formulat de Ministerul Economiei și Finanțelor urmând a fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 al. 1 Cod de Procedură Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr. 803/5.11.2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 28 Februarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Prima instanță - Tribunalul Timiș - judecător-;
Red.RP - 21.03.2008
Tehnored-LM- 25.03.2008
Președinte:Mircea Ionel ChiuJudecători:Mircea Ionel Chiu, Ionel Barbă, Răzvan
