Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 248/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIE Nr. 248/CA/2009

Ședința publică de la 25 Februarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Iosif Morcan

JUDECĂTOR 2: Gabriela Costinaș

JUDECĂTOR 3: Ioan Cibu

Grefier: - -

Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de pârâții Direcția de Muncă și Socială Sibiu și Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse B împotriva sentinței civile nr.612/CA/2008, pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția contencios administrativ în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în instanță reprezentanta recurentului pârât Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, consilier juridic și mandatara intimatului reclamant, avocat, lipsind celelalte părți.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care: reprezentanta recurentului pârât depune la dosar delegația de reprezentare a acestuia.

Mandatara intimatului reclamant de asemenea depune la dosar împuternicirea avocațială, precum și întâmpinare, din care un exemplar se comunică reprezentantei prezentă pentru recurentul pârât.

Reprezentanta recurentului pârât învederează instanței că nu înțelege să solicite acordarea unui nou termen de judecată pentru studiul întâmpinării.

Reprezentantele prezente ale părților declară nu mai au alte cereri de formulat, împrejurare față de care, constatând cauza în stare de judecată, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.

Reprezentanta recurentului pârât Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și în consecință desființarea în tot a hotărârii pronunțată de Tribunalul Sibiu.

Arată că în drept recursul se întemeiază pe prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304 indice 1 Cod procedură civilă.

Referitor la excepția lipsei competenței materiale a Tribunalului Sibiu în soluționarea cauzei, reprezentanta recurentului pârât arată că potrivit prevederilor art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu prevederile art. 3 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, competența de soluționare a cauzei revine Curții de Apel, dat fiind faptul că în materia contenciosului administrativ Curțile de Apel judecă în primă instanță cererile privind actele autorităților și instituțiilor centrale.

În ceea ce privește excepția lipsei procedurii prealabile, reprezentanta recurentului pârât arată că neîndeplinirea procedurii prealabile, conform art. 7 din Legea nr. 554/2004 duce la respingerea acțiunii ca inadmisibilă.

Pe fondul cauzei, solicită respingerea acțiunii, întrucât nu s-a făcut dovada existenței unor instalații, proprietatea pârâților, care generează electromagnetice de radio frecvență.

Nu solicită cheltuieli de judecată.

Mandatara intimatului reclamant solicită respingerea recursurilor declarate în cauză și menținerea hotărârii atacate, ca fiind temeinică și legală.

Solicită respingerea excepției privind lipsa competenței materiale a Tribunalului Sibiu în soluționarea cauzei, întrucât potrivit art. 109 din Legea nr. 188/1999 cu modificările și completările ulterioare, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența instanțelor de contencios administrativ. Precizează că nu se contestă un act administrativ emis de o autoritate publică sau instituție centrală, astfel că nu sunt incidente prevederile art. 3 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, în acest sens fiind și practica Curții de Apel Alba Iulia.

Referitor la excepția lipsei procedurii prealabile, mandatara intimatului reclamant arată că în speță nu are aplicabilitate Legea 554/2004, ci legea specială - Legea nr. 188/1999 cu modificările și completările ulterioare.

Pe fondul cauzei, învederează instanței faptul că Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse face afirmații contrare probelor de la dosar, la dosar fiind depuse toate documentele cerute de lege.

În ceea ce privește recursul declarat de Direcția de Muncă și Socială a Județului Sibiu, mandatara intimatului reclamant arată că aceasta nu s-a opus acordării sporului solicitat, spor ce a fost acordat pentru o perioadă de 2 luni.

De asemenea precizează că funcționarii din cadrul Casei Județene de Pensii Sibiu, care are sediul în aceeași clădire, beneficiază de acest spor.

Nu solicită cheltuieli de judecată.

CURTEA DE APEL

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 612/CA/18.11.2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția Comercială și Contencios Administrativ s-a admis acțiunea formulată și precizată de reclamantul G împotriva pârâților Direcția de Muncă și Protecție Socială Sibiu și Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse și ca urmare pârâții au fost obligați să plătească reclamantului sporul pentru condiții vătămătoare în cuantum de 10% din salariul de bază, începând cu data de 3.08.2007 și în continuare pe toată durata menținerii situației actuale - actualizat în raport cu indicele de inflație până la data plății efective și integrale.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele:

Potrivit dispozițiilor art.109 din Legea nr. 188/1999 modificată, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența instanțelor de contencios administrativ. Cum în cauză nu se află în discuție un act emis de o autoritate publică sau instituție centrală, nu sunt incidente prevederile art. 3, pct. 1 din Codul d e procedură civilă, astfel că excepția invocată de pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse B s-a constatat a fi nefondată și în consecință a fost respinsă. Nici excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială Sibiu nu a fost primită, având în vedere existența raportului de serviciu între reclamant și această pârâtă.

În ce privește fondul cauzei, este de remarcat că potrivit dispozițiilor art. 16 din OG nr. 6/2007 sporul pentru condiții vătămătoare de până la 10% din salariul de bază se acordă funcționarului public care își desfășoară activitatea în cadrul autorităților și instituțiilor publice în care funcționează instalații care generează electromagnetice de radiofrecvență produse de emițători pentru comunicații, instalații de microunde, instalații de curenți de înaltă frecvență sau stații de bruiaj.

Cuantumul sporului prevăzut și condițiile de acordare, se stabilesc în limitele prevăzute de lege prin act administrativ al ordonatorului principal de credite, iar locurile de muncă pentru care se acordă sporul, se stabilesc pe baza buletinului de estimare emis de autorități în acest sens.

Conform buletinului de măsurători al electromagnetic nr. 302/14887 emis de Societatea Națională de B, în instituția Direcția de Muncă și Protecție Socială Sibiu, locul de muncă al reclamantului, au fost constatate depășiri ale nivelului normal al densității de putere a electromagnetic, față de valorile de referință prevăzute de legislația în vigoare, iar expunerea la aceste electromagnetice reprezintă un factor de risc pentru sănătatea angajaților, astfel cum rezultă din buletinul de interpretare a măsurătorilor radioelectric emis de Autoritatea de Sănătate Publică a Județului Sibiu, cu nr. 8808/3.10.2007.

Întrucât valorile maxime admise au fost depășite, a conchis prima instanță, sporul solicitat de reclamant este datorat și ca urmare se impune admiterea acțiunii ca întemeiată, așa cum a fost formulată și precizată.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse și Direcția de Muncă și Socială a Județului Sibiu solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantului.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că sentința este nelegală și netemeinică întrucât competența soluționării cauzei revine Curții de Apel, având în vedere prevederile art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 și art. 3 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, iar în afară de aceasta reclamantul nu a urmat procedura prealabilă prevăzută de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, astfel că acțiunea este inadmisibilă.

Pe fondul cauzei, pârâții arată că acțiunea este neîntemeiată, întrucât nu s-a făcut dovada existenței în locația unde lucrează reclamantul a unor instalații care generează electromagnetice de radiofrecvență produse de emițători pentru comunicații, instalații de microunde, de curenți de mare frecvență și stații de bruiaj.

Pârâta recurentă Direcția de Muncă și Socială Sibiu mai invocă și faptul că pentru lunile ianuarie și februarie 2008, aceste drepturi au fost acordate după care s-au suspendat și în afară de acestea, începând cu data de 1 noiembrie 2008, reclamantul nu mai lucrează în cadrul instituției pârâte, fiind transferat în interesul serviciului la Agenția Județeană de Prestații Sociale Sibiu - în baza art. 25 din HG nr. 381/2007 - motiv pentru care acordarea drepturilor după această dată este nelegală.

În drept se invocă prevederile art. 304 pct. 6 și 9 și art.316 Cod procedură civilă și art. 20 din Legea nr. 554/2004.

Recursurile sunt scutite de plata taxei de timbru, conform prevederilor art. 15 lit. a din Legea nr. 146/1997.

Reclamantul intimat, prin întâmpinarea depusă la dosar și concluziile orale expuse de avocatul său a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.

Examinând recursul pârâților, în raport cu motivele invocate, actele dosarului și prevederile legale invocate, se constată că este fondat sub aspectul motivelor de fond și ca urmare va fi admis, iar sentința modificată în sensul respingerii ca neîntemeiată a acțiunii reclamantului, pentru considerentele ce se vor arăta.

Conform prevederilor art. 109 din Legea nr. 188/1999, cauzele care au ca obiect raporturi de serviciu ale funcționarilor publici sunt de competența instanțelor de contencios administrativ.

În cauză se constată că reclamantul nu atacă un act emis de o autoritate publică sau o instituție centrală și litigiul nu privește taxe, impozite, contribuții, datorii vamale precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 lei, astfel că nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 3 pct. 1 Cod procedură civilă și art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, care să atragă competența materială a Curții de Apel.

Cu privire la excepția lipsei procedurii prealabile instanța constată că față de obiectul procesului și prevederile art. 109 din Legea nr. 188/1999 și art. 16 din OG 6/2007 și art. 14 din OG 10/1008 în cauză nu se impunea în plus și procedura prevăzută de articolul 7 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

În consecință motivul de recurs privind competența materială și lipsa procedurii prealabile nu este fondat.

Examinând motivul de fond în raport cu probele dosarului și prevederile art. 16 din OG nr. 6/2007 se constată că este fondat.

Potrivit dispozițiilor art. 16 din Ordonanța Guvernului nr. 6/2007 și art. 14 din OG 10/2008 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici, sporul pentru condiții vătămătoare de până la 10% din salariul de bază se acordă funcționarilor publici și personalului contractual care își desfășoară activitatea în cadrul autorităților și instituțiilor publice în care funcționează instalații care generează electromagnetice de radio-frecvență produse de emițători pentru comunicații, instalații de microunde, instalații de curenți de înaltă frecvență sau stații de bruiaj.

Categoriile de personal, cuantumul sporului prevăzut la aliniatul 1 și condițiile de acordare se stabilesc, în limitele prevăzute de lege prin actul administrativ al ordonatorului principal de credite, cu încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobat.

Din aceste prevederi legale rezultă că sporul de până la 10% se acordă funcționarilor care își desfășoară activitatea în cadrul autorităților și instituțiilor publice în care funcționează instalații care generează electromagnetice, iar categoria de funcționari, cuantumul sporului și condițiile concrete de acordare se stabilesc prin actul administrativ al ordonatorului principal de credite.

În speță, ordonatorul principal de credite - pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile de acordare a sporului de până la 10%, nu a aprobat cererea înaintată de pârâta Direcția de Muncă și Socială a Județului Sibiu, pentru emiterea actului de acordare a sporului, conform prevederilor art. 16 alin. 2 din OG nr. 6/2007 și art. 14 din OG nr. 10/2008.

Actul prin care s-a respins cererea de emitere a Ordinului pentru acordarea sporului de 10% din salariul de bază, deși este comunicat și înregistrat la pârâta Direcția de Muncă și Socială Sibiu în data de 8.04.2008 nu a fost atacat în contencios administrativ, pentru a examina pe bază de probe temeinicia acestui refuz, respectiv dacă în cadrul instituției pârâte Direcția de Muncă și Socială Sibiu funcționează instalații care generează electromagnetice de radiofrecvență, Buletinul de măsurători al depus la dosar, neprecizând sursa electromagnetic.

Așa fiind, întrucât reclamantul nu a atacat actul de refuz emis de ordonatorul principal de credite și nici nu a administrat probe din care să rezulte îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 16 din OG nr. 6/2007 și art. 14 din OG nr. 10/2008, acțiunea în mod greșit a fost admisă și ca urmare fiind îndeplinit motivul prevăzut de art.304 pct. 9 Cod procedură civilă, instanța în baza art. 312 alin. 1-3 din același cod va admite recursul pârâților ca fondat și va modifica sentința atacată în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

Pârâții nu au solicitat cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile formulate de pârâții Direcția de Muncă și Socială Sibiu și Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse B împotriva sentinței civile nr.612/CA/2008, pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția contencios administrativ în dosar nr- și în consecință:

( continuare decizia nr. 248/CA/2009 dată în dosar nr- ).

Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea reclamantului G împotriva pârâților.

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 25 februarie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.

Tehnored. /2 ex./23.03.2009

Jud. fond

Președinte:Iosif Morcan
Judecători:Iosif Morcan, Gabriela Costinaș, Ioan Cibu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 248/2009. Curtea de Apel Alba Iulia