Anulare act administrativ fiscal. Decizia 238/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIE Nr. 238/CA/2009
Ședința publică de la 25 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Iosif Morcan
JUDECĂTOR 2: Gabriela Costinaș
JUDECĂTOR 3: Marius Ionel
Grefier:
Pe rol se află soluționarea contestației în anulare formulată de contestatoarea SRL A împotriva deciziei nr. 101/CA/2008 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA.
În cauză domnul judecător - titular al completului C1 recursuri a formulat cerere de abținere, cerere soluționată prin Încheierea nr. 10/R/CC/2009, fiind admisă; drept urmare completul a fost legal constituit prin introducerea judecătorului din planificarea de permanență, judecător - -.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat în fața instanței intimatul reclamant, lipsind celelalte părți și reprezentanții acestora.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței faptul că la data de 23.02.2009 s-a înregistrat la dosar, din partea contestatoarei, o cerere prin care aceasta arată că înțelege să renunțe la judecată.
Se constată că intimatul reclamant și intimata pârâtă Primăria Municipiului A prin Primar au depus la dosar întâmpinare, iar intimata pârâtă Direcția de Sănătate Publică Aad epus la dosar precizări scrise.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul asupra cererii contestatoarei de renunțare la judecată.
Intimatul reclamant solicită instanței să ia act de renunțarea contestatoarei la judecată. Precizează că nu are nici un fel de pretenții în cauza prezentă ca și cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
Asupra contestației în anulare de față:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba sub dosar nr- (număr în format vechi 2346/2006) reclamantul a solicitat anularea avizului sanitar nr.587/18 08 2005 emis de Direcția de Sănătate Publică A și a autorizației de construire nr.1/2006 emisă de Primăria mun. A în favoarea SC SRL
S-a solicitat și suspendarea lucrărilor aprobate prin autorizația de construire până la soluționarea irevocabilă a acțiunii pe fond.
La data de 16.05.2005 reclamantul și-a precizat acțiunea în sensul introducerii în cauză a Primarului Mun. A și Mun. A, pentru eliminarea oricăror discuții cu privire la calitatea procesuală pasivă.
Prin sentința nr.1111/CA/2007 Tribunalul Albaa admis acțiunea precizată în contencios administrativ formulată de reclamantul împotriva pârâților Primarul Mun. A, SRL și Autoritatea de Sănătate Publică a Jud. A, a dispus anularea avizului favorabil acordat de Direcția de Sănătate Publică A menționat în fișa tehnică înregistrată sub nr.587/18 08 2005 și a autorizației de construire nr.1/ 14302/12 01 2006 emisă de Primarul Mun. A pentru executarea lucrării " zootehnică" în favoarea SC SRL
Pârâții au fost obligați la câte 3800 lei fiecare cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că avizul sanitar este nelegal întrucât a fost emis anterior realizării studiului de impact, avizul și studiul de impact nu au avut în vedere situația reală din teren, respectiv construcțiile de locuințe aflate la cca 150 metri de amplasamentul preconizat al fermei, iar recomandările cuprinse în studiul de impact nu puteau fi realizate de pârâtă fără modificarea proiectului tehnic inițial, ceea ce nu s-a întâmplat deoarece între data primirii de către societate a studiului de impact și data eliberării autorizației de construire a existat doar o zi diferență, prin toate acestea periclitându-se dreptul reclamantului la un mediu sănătos și la exercitarea nestingherită a dreptului de proprietate.
Împotriva hotărârii au declarat recurs SRL A, Primăria Municipiului A, Primarul Municipiului A și Municipiul A prin Primar, cât și Autoritatea de Sănătate Publică succesoare a Direcției de Sănătate Publică
Prin recursul său pârâta SC SRL A solicită modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii reclamantului. Pârâta susține că instanța a pronunțat soluția fără a avea susținere în probele dosarului, pârâta îndeplinind condiția de a evalua impactul activității sale asupra sănătății populației, studiul efectuat susținând în temeiul Ordinului 536/1997 acordarea avizului sanitar cu restrângerea zonei de protecție sanitară la distanțele actuale. Concluziile acestui studiu nu puteau fi cenzurate printr-o expertiză efectuată în domeniul protecției mediului, încălcându-se prevederile art.14 din OG2/2000.
Prin recursul Primăriei Municipiului A, Primarul Municipiului A și Municipiul A prin Primar se solicită în principal casarea hotărârii și respingerea acțiunii reclamantului față de acești pârâți, iar în subsidiar modificarea în parte a hotărârii în sensul anulării autorizației de construcție ca și act subsecvent ca efect al anulării avizului sanitar favorabil, cu înlăturarea obligației de a plăti cheltuieli de judecată.
Prin recursul său pârâta Autoritatea de Sănătate Publică A solicită casarea hotărârii și rejudecând cauza să se respingă acțiunea reclamantului pentru anularea avizului sanitar nr.587/18 08 2006.
Prin decizia nr. 101/CA/2008 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIAs -au respins recursurile pârâților ca nefondate, în temeiul art.312 al.1 Cod procedură civilă, apreciindu-se că instanța de fond a interpretat și aplicat corect prevederile legale, a administrat corect probațiunea, valorificând întreg probatoriul administrat în cauză, astfel că nu sunt incidente prevederile art. 304 pct.7, 8, 9 și 3041Cod procedură civilă.
Împotriva deciziei nr. 101/28.01.2008 a formulat contestație în anulare pârâta, solicitând anularea hotărârii atacate și admiterea recursului formulat de pârâtă.
Contestația în anulare a fost înregistrată pe rolul Curții de APEL ALBA IULIA - Secția Contencios Administrativ și Fiscal - sub nr-.
La termenul de judecată, stabilit aleatoriu, pentru data de 23 aprilie 2008, în baza art. 40 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța a constatat suspendată judecarea cauzei, până la soluționarea cererii de strămutare formulată de contestatoarea, având în vedere dispozițiile Înaltei Curți de Casație și Justiție, comunicate prin adresa nr-.
La data de 21.01.2009, cauza a fost repusă pe rol din oficiu, urmare respingerii cererii de strămutare formulată de contestatoare - încheierea nr. 1844/09.05.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr-, fiind stabilit termen de judecată pentru data de 25 februarie 2009.
Pentru termenul din data de 25.02.2009, contestatoarea A, prin reprezentant legal a comunicat la dosar o cerere, înregistrată la data de 23.02.2009, prin care arată că în temeiul art. 246 Cod procedură civilă, renunță la judecată.
Potrivit prevederilor art. 246 al. 1 Cod procedură civilă reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă.
În consecință, în baza art. 246 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea va lua act de renunțarea la judecata contestației în anulare formulată de pârâta
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Ia act de renunțarea la judecata contestației în anulare formulată de contestatoarea SRL A împotriva deciziei nr. 101/CA/2008 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25 Februarie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.
Dact. / 2 ex./ 27.03.2009
Președinte:Iosif MorcanJudecători:Iosif Morcan, Gabriela Costinaș, Marius Ionel