Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 2498/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2498/2009
Ședința publică de la 15 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Liviu Ungur
JUDECĂTOR 2: Radu Dusa
JUDECĂTOR 3: Monica Diaconescu
GREFIER: - -
S-au luat în examinare recursurile formulate de pârâții GARDA FINANCIARĂ SECȚIA B-N, COMISARIATUL GENERAL AL GĂRZII FINANCIARE, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și DGFP BN, împotriva sentinei civile nr. 133/CA/2009, pronunțată de Tribunalul Bistrița -N, în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999) suplimentul postului 25 % și suplimentul corepunzător treaptei de salarizare 25 %.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta recurentului Comisariatul General al Gărzii Financiare, consilier juridic, cu delegație la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că prezentul recurs este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
La data de 25.09.2009 s-a depus la dosar, de către "Cartel ", în reprezentantarea intereselor intimatului -, întâmpinare, din care un exemplar se comunică cu partea prezentă, iar recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice B-N a depus la dosar o cerere, solicitând suspendarea prezentei cauze, până la soluționarea recursului în interesul legii.
De asemenea, la data de 07.10.2009, aceeași recurentă a depus la dosar note de ședință.
Reprezentanta recurentului Comisariatul General al Gărzii Financiare arată că recursul în interesul legii privind interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 31, lit. c și d din Legea nr. 188/1999 a fost admis, motiv pentru care solicită reluarea cauzei, având în vedere faptul că motivele cererii de suspendare nu mai subzistă.
Curtea, după deliberare, urmează a respinge cererea de suspendare, raportat la faptul că la termenul din data de 21.09.2009, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat asupra recursului în interesul legii, privind interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 31, lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999, promovat de Procurorul General.
Nemaifiind alte cereri de solicitat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta recurentului Comisariatul General al Gărzii admiterea recursului propriu, modificarea hotărârii recurate, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a instituției pe care o reprezintă, fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.133/CA din 17 martie 2009, Tribunalul Bistrița -N, a dmis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI B-N, cu sediul în mun. B,-, județul B-N, ridicată de această pârâtă și în consecință, respinge acțiunea formulată de Cartel, în numele și pentru reclamantul, pentru lipsa calității procesuale pasive a pârâtei.
A respins, ca neîntemeiate, excepția lipsei competenței materiale a tribunalului și excepția lipsei calității procesuale a pârâtului GARDA FINANCIARĂ - COMISARIATUL GENERAL, ridicate de acest pârât, precum și excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de instanță din oficiu.
A admis acțiunea formulată de., cu sediul în mun. B, nr. 202, etaj 2, cam. 1 sector 6, în numele și pentru reclamantul, cu domiciliul procesual ales în mun. B,-, județul B-N, împotriva pârâților: 1) GARDA FINANCIARĂ - SECȚIA B-N, cu sediul în mun. B,-, județul B-N; 2) GARDA FINANCIARĂ - COMISARIATUL GENERAL, cu sediul în mun. B, A I, nr. 6, -.5, sector 3, și; 3) MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul procesual ales la Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului B-N, cu sediul în mun. B,-, județul B-N și în consecință:
- au fost obligați pârâții de rândul 1-2 să acorde reclamantului drepturile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, prevăzute de art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999, în raport de perioada lucrată, începând cu data de 1.01.2004 și până la data pronunțării prezentei sentințe, cu actualizarea sumelor în funcție de rata inflației până la data plății efective.
- a fost obligat pârâtul de rândul 3 la alocarea fondurilor bănești necesare angajatorului în vederea plății drepturilor salariale cuvenite reclamantului.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la această instanță în dosarul cu nr. de mai sus, Cartel, în numele și pentru membrul său de sindicat-funcționar public - de la Sindicatul Național al Funcționarilor Publici Grupa Sindicală Garda Financiară Secția B-N, a chemat în judecată pe pârâții: 1) Garda Financiară - Secția B-N; 2) Comisariatul General al Gărzii Financiare;3) Ministerul Finanțelor Publice; 4) Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului B-N,solicitând instanței,ca prin sentința ce o va pronunța,să dispună: obligarea pârâților de rangul 1 și 2 la acordarea următoarelor drepturi salariale (suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare), în raport cu perioada lucrată, actualizate cu rata inflației până la data plății efective: 1) suplimentul postului în procent de 25 % din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25 % din salariul de bază, drepturi prevăzute de art. 31 alin.1 lit. c și d din Legea nr.188/1999, calculate începând cu data de 01.01.2004 până la data plății efective; 2) suplimentul postului în procent de 25 % din salariul de bază, retroactiv, respectiv din 22 martie 2004 la zi, perioadă în care au fost suspendate abuziv prin OUG nr. 92/2004; 3) obligarea pârâților de rangul 3 și 4 la alocarea de fonduri bănești necesare angajatorului în vederea plății acestor drepturi salariale.
În motivarea acțiunii se arată că, prin cererea înregistrată la Garda Financiară - Secția B-N sub nr. -/BN/28.08.2008, a solicitat angajatorului acordarea drepturilor bănești menționate în petitul acțiunii, dar Garda nu a soluționat cererea, dar prin răspunsul dat i-a comunicat că,nu au fost alocate sume în buget care să fie destinate sporurilor",cu toate că drepturile solicitate sunt prevăzute în mod expres la art.31 alin.1 lit.c și d din Legea nr.188/1999 (anterior republicării legii, când s-a dat o nouă numerotare,suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare erau prevăzute la art.29 alin.1 lit.c și d din lege), iar potrivit art. XIII din Legea nr.251/2006, prevederile art.29 alin.1 lit.c și d din Legea nr.188/199 au reintrat în vigoare la data de 01.01.2007,ceea ce înseamnă că drepturile solicitate trebuiau să fie acordate de drept, cel mai târziu la data de 1 ianuarie 2007, aceasta fără nici o condiționare.
Se mai arată că prevederile art.29 alin.1 (devenit art.31 alin.1) din Legea nr.188/ 1999 au fost suspendate până la 31 decembrie 2006, prin art.44 din OUG nr.92/2004, dar norma de suspendare contravine prevederilor art.41 și art.53 din Constituție deoarece dreptul la suplimentul postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare constituie un drept de remunerare a muncii, care face parte din conținutul complex al dreptului fundamental la muncă, drept care nu poate fi restrâns în mod abuziv și contrar echității impuse de o societate democratică, potrivit art.53 din Constituție, iar pe de altă parte - norma de suspendare contravine și art.16 alin.1 din Constituție, întrucât reclamantului i s-a acordat acest drept prin lege, și suspendare dreptului nu presupune pierderea dreptului însuși, precum și art.15 alin.2 din Constituție, întrucât disp.art.44 din OUG nr.92/2004 sunt retroactive, suspendând retroactiv un drept câștigat sub imperiul Legii nr.188/1999.
Reclamantul mai invocă disp.art.38 și art.39 alin.1 lit.d din Legea nr.53/2003, care prevăd în mod imperativ că salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege, iar limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate, și de asemenea, reclamantul susține că legiferarea făcută prin art.44 din OUG nr.92/2004 încalcă prevederile constituționale, iar dreptul de a cere suplimentul postului cât și cel corespunzător treptei de salarizare se naște din momentul intrării în vigoare a Legii nr.188/199, ținând cont și de suspendarea prevăzută prin OG nr.92/2004, care deschide dreptul cu 01.01.2007 și care a întrerupt cursul prescripției dreptului la acțiune pentru acordarea acestuia, în sensul disp. art. 16(a) din Decretul nr.167/1958, iar potrivit art.17 din același decret, întreruperea șterge prescripția începută înainte de a se ivi împrejurarea care a întrerupt-o și după întrerupere, începe să curgă o nouă prescripție.
Reclamantul își întemeiază, în drept, acțiunea pe disp.art.31 alin.1 lit.c și d și art.109 din Legea nr.188/1999 și art.54/2003.
Ulterior, prin Precizarea de acțiune (58), reclamantul arată că prin cererea de chemare în judecată a împrocesuat Garda Financiară -Secția B N, Comisariatul General al Gărzii Financiare B, Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului B-N și Ministerul Economiei și Finanțelor Publice B, iar referitor la solicitarea de acordare a drepturilor salariale retroactiv, solicită să se constate că, în temeiul art.29 alin.1,devenit art.31 alin.1 din Legea nr.188/1999, toți funcționarii publici au dreptul la suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare pentru perioadele:de la 01.01.2004-22.03.2004; 22.03.2004-01.01. 2007,cât și din 01.01.2007 și până în prezent,actualizate cu rata inflației de la momentul plății.
Pârâții au fost legal citați și fiecare dintre ei au formulat întâmpinare.
Astfel, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului B-N, prin întâmpinarea (37-40) solicită și arată: 1) pe cale de excepție, invocă lipsa calității procesuale pasive a Direcției Generale a Finanțelor publice B-N; 2) respingerea, ca nefondată, a acțiunii reclamantului, cu motivarea că între reclamant și pârâtă nu există raporturi juridice de muncă, care să justifice pretenția reclamantului de a i se plăti sporurile în discuție, și astfel pârâtul nu are calitate procesuală pasivă, iar pe fond acțiunea reclamantului nu este fondată, deoarece sistemul de salarizare al funcționarilor publici, reglementat de disp. OUG nr. 92/2004, (pentru anii 2004-2005), OG nr.2/2006 (pentru anul 2006) și OG nr.6/2007 (pentru anul 2007 - până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare) nu au prevăzut acordarea suplimentului postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare și nici cuantumul unor asemenea suplimente.
Pârâtul Garda Financiară - Comisariatul General, prin întâmpinarea (47-49), a invocat, pe cale de excepție: 1) lipsa competenței materiale a Tribunalului Bistrița -N în soluționarea cauzei; 2) lipsa calității procesuale pasive a Gărzii Financiare - Comisariatul General, iar, pe fond, a solicitat respingerea acțiunii reclamantului, ca neîntemeiată.
În susținerea excepției lipsei competenței materiale a Tribunalului Bistrița -N, pârâtul susține că, potrivit art.3 alin.1 Cod procedură civilă, cererile în materie de contencios administrativ privind autoritățile și instituțiile centrale, sunt soluționate de Curțile de Apel din raza de domiciliu a reclamantului, iar referitor la excepția lipsei calității sale procesuale pasive, invocă disp. art. 6 din HG nr.533/2007 și Decizia nr.237/02.10.2007, arătând că Comisariatul general a delegat, calitatea sa de ordonator terțiar de credite, comisarului șef secție al Gărzii Financiare B -N, iar reclamanții nu se află în raporturi de serviciu cu Garda Financiară B-N, fiind numiți în funcție de către comisarul șef secție, care este ordonator terțiar de credite și are atribuția de stabilire a drepturilor salariale a funcționarilor publici de execuție,astfel că Garda Financiară - Comisariatul General nu are calitate procesuală pasivă în cauza de față și nu poate fi obligată la raportul juridic dedus judecății.
Pe fond, pârâtul solicită respingerea acțiunii reclamantului, arătând că, potrivit art.31 alin.1 din Legea nr.188/1999, pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechimea în muncă suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, dar în completarea acestuia, la art. 31 alin.3, s-a stabilit că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, iar din interpretarea cumulativă a acestor două texte normative rezultă că, cele două componente solicitate de funcționarii publici, urmează să fie reglementate prin legea privind sistemul unitar de salarizare pentru funcționarii publici, or, în condițiile în care această lege nu a fost adoptată până acum, funcționarilor publici le sunt aplicabile, în acest moment, prevederile din OG nr.6/2007, astfel că reclamanții nu pot solicita, în limitele normative ale OG nr.6/2007, plata suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare, prevăzute la art.31 alin.1 lit.c și d din Legea nr.188/1999.
Direcția Generală a Finanțelor Publice B-N, pentru Ministerul Finanțelor Publice, a depus întâmpinarea (50-52), solicitând respingerea acțiunii reclamantului, ca nefondată, arătând, în esență, următoarele:
Dispozițiile art.3 alin.1 din Legea nr.188/1999, stabilesc în mod generic compunerea salariului la care este îndreptățit funcționarul public, arătând că acesta include salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, dar în privința ultimelor două componente, prin art.44 din OUG nr.92/2004 și art.48 din OG nr.2/2006, s-a dispus suspendarea succesivă a acestora, suspendare ce a operat până la intrarea în vigoare a OG nr.6/2007, act normativ care nu a mai preluat dispozițiile legale anterioare ce privesc suspendarea sporurilor mai sus menționate. Mai mult, Legea nr.188/1999, nu prevede criterii concrete de determinare a drepturilor bănești solicitate de reclamant, care indică în mod arbitrar și fără susținere legală procentul de 25%,ori, în această situație, reclamantul este în imposibilitate de a-și realiza, prin intermediul instanței, o creanță a cărui cuantum nu este stabilit de lege, pentru a putea fi determinat sau determinabil.
Suspendarea unei dispoziții, printr-un act normativ, împiedică producerea de efecte juridice până la încetarea cauzei de suspendare, iar, în cauză, disp. art.31 alin.1 lit.c și d din Legea nr.188/1999, au fost suspendate prin legi succesive, astfel că, cererea reclamantului privind acordarea sporurilor este neîntemeiată.
Sistemul de salarizare al funcționarilor publici, reglementat de disp. OUG nr.92/ 2004 (pentru anii 2004-2005), OG nr.2/2006 (pentru anul 2006) și de OG nr.6/2007 (pentru anul 2007) până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul de salarizare) nu au prevăzut acordarea suplimentului postului și suplimentului treptei de salarizare și nici cuantumul unor asemenea suplimente, ceea ce înseamnă că acestea nu pot fi acordate.
Și pârâta Garda Financiară - Secția B-N, prin întâmpinarea (54) solicită respingerea acțiunii reclamantului, ca nefondată, arătând că prevederile art.31 alin.1 lit.c și d din Legea nr.188/1999 privind suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate prin acte normative succesive și ulterioare Legii nr.188/1999, și, în conformitate cu legea salarizării funcționarilor publici, cele două componente ale salariului vor fi reglementate printr-un sistem unitar de salarizare pentru funcționarii publici, iar pe de altă parte - învederează că plata salariilor pentru funcționarii publici se face prin bugetul asigurărilor sociale de stat, ori Ministerul Economiei și Finanțelor, în calitate de ordonator principal de credite, nu a avut prevăzute în buget sume cu această destinație, iar procentul de 25% solicitat de reclamant nu este prevăzut în legislația în vigoare,neavând la bază o determinare legală.
La termenul de judecată din 17 februarie 2009, instanța, din oficiu, a ridicat excepția prescripției dreptului la acțiunea a reclamantului pentru perioada 1.04.2004-16 11.2005.
Față de excepțiile ridicate de pârâți de către instanță, din oficiu, reclamantul a exprimat următoarele poziții:
Prin scriptul intitulat Răspunsuri (59), reclamantul solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive ridicată de DGGFP B N, arătând că dintr-o regretabilă eroare a fost chemată în judecată, și prin Răspunsurile (61) arată că excepția lipsei competenței materiale a tribunalului este neîntemeiată, întrucât disp.art.3 alin.1 Cod procedură civilă nu sunt aplicabile în cauză, litigiul privind drepturi salariale și nu acte ale autorităților și instituțiilor centrale, iar excepția lipsei calității procesuale pasive a Gărzii Financiare - Comisariatul General trebuie respinsă deoarece aceasta are calitatea de ordonator terțiar de credite. De asemenea, prin Considerentele scrise (70), reclamantul solicită respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 1.01.2004-16.11.2005, ridicată de instanță, din oficiu, arătând suspendarea prevăzută de OUG nr.94/2004 deschide dreptul de acțiune începând cu data de 01.2007 și aceasta a întrerupt cursul prescripției dreptului la acțiune,astfel că ținând cont și de prevederile art.16(a) și 17 din Decretul nr.167/1958, întreruperea șterge prescripția începută înainte de a se ivi împrejurarea care a întrerupt-o, iar, după întrerupere începe să curgă o nouă prescripție.
În ce privește excepțiile ridicate de pârâți și de către instanță, din oficiu, acestea au fost unite cu fondul și potrivit art.137 alin.1 Cod procedură civilă, au fost analizate și soluționate mai întâi în raport de fondul cauzei.
Astfel, instanța a apreciat ca fiind întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice B-N, întrucât între reclamant și această pârâtă nu este nici un raport juridic care se justifice pretenția reclamantul de a i se achita și de către acesta sporurile salariale în discuție. De altfel, chiar și reclamantul a arătat că din eroare a chemat în judecată pe pârâta DGFP B-
Acțiunea reclamantului are ca obiect acordarea unor drepturi salariale și nu vizează vreun act al pârâtului Garda Financiară - Comisariatul General și astfel, nu sunt incidente dispozițiile art. 3 pct.1 Cod procedură civilă invocate de pârât, pentru a atrage competența materială de soluționare a cauzei de către Curtea de apel. Potrivit art.109 din Legea nr.188/1999, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competenta instanțelor de contencios administrativ, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe, și cum, în speță, nu este vorba de contestarea unui act emis de o autoritate sau instituție centrală, competența de soluționare, în primă instanță, revine tribunalului, potrivit art. 2 pct.1 lit. d Cod procedură civilă.
Așa fiind, excepția lipsei competenței materiale a tribunalului în soluționarea cauzei, ridicată de pârâtul Garda Financiară - Comisariatul General este neîntemeiată și se va respinge ca atare.
Din cuprinsul art.3 din HG nr.533/2007 rezultă că Garda Financiară este condusă de un comisar general, care are calitatea de ordonator terțiar de credite și exercită atribuțiile legate de această calitate pentru toate unitățile din structura Gărzii financiare, dar el poate delega această calitate altor persoane împuternicite în acest scop, precizând limitele și condițiile delegării, iar în exercitarea atribuțiilor sale comisarul general emite decizii, iar prin Decizia nr.237 din 02.10.2000 (66-67) s-a reținut că Comisarul General are calitatea de ordonator terțiar de credite și exercită atribuțiile legale în această calitate pentru toate unitățile din structura Gărzii Financiare și s-a dispus delegarea calității de ordonator terțiar de credite comisarilor șefi ai secțiilor județene, pentru cheltuielile legate de activitatea secțiilor pe care le conduc, indicându-se în concret, prin indicarea articolelor de lege, care sunt atribuțiile și responsabilitățile preluate de comisarii șefi ai secțiilor județene, însă, prin prisma acestora nu se poate reține că Garda Financiară - Comisariatul General nu ar avea calitatea procesuală pasivă în cauză,față în raport de cererea reclamantului de a i se acorda drepturile salariale.
Astfel, potrivit art.5 alin.1 pct. 14 din Regulamentul de organizare și funcționare a Gărzii Financiare,aprobat prin Ordinul nr.152/2008 al MEF, Comisariatul general organizează elaborarea, fundamentarea și prezentarea de propuneri pentru bugetul Gărzii Financiare și răspunde de buna execuție a acestuia potrivit dispozițiilor legale și metodologiei stabilite de MEF (în prezent MFP), iar, conform pct.15, aprobă repartizarea de credite bugetare pentru secțiile județene. Or, aceste nu pot și nu au fost delegate secțiilor județene.
În consecință, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Garda Financiară - Comisariatul General s-a găsit ca fiind neîntemeiată și va fi respinsă ca atare.
Neîntemeiată este și excepția prescripției dreptului la acțiune reclamantului, ridicată de instanță, din oficiu, deoarece în condițiile în care, prin OUG nr.92 (2004 și OG nr.2/2006, acordarea sporurilor în discuție a fost suspendată pentru perioada anilor 2004-2006, cursul prescripției prev. de art.3 din Decretul nr.167/1958 s-a întrerupt, și potrivit art.17 alin.2 din același decret începe o nouă prescripție, care începe să curgă de la 1 ianuarie 2007.
Pe fond, analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a găsit acțiunea reclamantului, ca fiind întemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art.31 alin.1 lit.c și d din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, salariul funcționarilor publici este compus și din suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, și aceste componente ale salariului trebuie acordate alături de celelalte drepturi care compun salariul, conform dispozițiilor legale specifice pentru respectivele drepturi.
Pornind de la acest principiu, instanța constată suspendarea acordării sporurilor în discuție, prin OUG nr. 92/2004 și OG nr.-, suspendare care a operat pentru anii 2004-2006, constituie o restrângere a exercitării drepturilor care este contrară dispozițiilor art.53 din Constituția României, iar această restrângere a determinat privarea nejustificată a titularilor drepturilor de posibilitatea exercitării lor, respectiv de posibilitatea de a încasa toate componentele drepturilor salariale prevăzute de art.31 din Legea nr.188/1999.
În raport de cele de mai sus, tribunalul constată că baza legală de acordare a drepturilor în discuție o constituie art.31 alin.1 lit.c și d din Legea nr.188/1999 și că drepturile sunt datorate reclamantului, în calitatea sa de funcționar public, dovedită cu Tabelul nominal (f-9-10) întocmit de Garda Financiară - Secția B-N și carnetul de muncă al reclamantului (depus în copie, 15-27), inclusiv pentru perioada cât a fost suspendată acordarea lor și cu atât mai mult pentru perioada de după 1 ianuarie 2007, până la data pronunțării prezentei sentințe, deoarece nu există un act normativ care să înlăture plata drepturilor salariale în discuție.
În ce privește cuantumul sporurilor în discuție, solicitat a se acorda în procent de 25% din salariul de bază, tribunalul constată că nu există dispoziții legale care să individualizeze conținutul concret al dreptului pretins, respectiv procentul în baza căruia se acordă sporul. Există unele sporuri, cum sunt cele de auditor și cele privind controlul financiar - preventiv, pentru care legislația specifică lor prevede un spor - ce ar putea fi eventual echivalent cu suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, dar nu există temeiuri pentru a considera cu certitudine că aceste sporuri constituie în fapt suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, la care face referire art.41 alin.1 lit. c și d din Legea nr.188/1999.
Față de împrejurarea că nu există o dispoziție legală care să individualizeze conținutul concret al sporurilor pretinse, instanța stabilește că nu are competența de a stabili procentul sau modul de calcul al sporurilor, iar lipsa normelor legislative nu poate fi substituită cu dispoziții din alte texte de lege sau cu statuării cuprinse în hotărâri judecătorești pronunțate în spețe similare, aceasta pentru a se respecta principiul separației puterilor în stat.
Așa fiind, reclamantul este îndreptățit să pretindă acordarea sporurilor în discuție, începând cu data de 1.01.2004 și până la data pronunțării prezentei sentințe, actualizate în funcție de rata inflației la data plății efective, pârâții de rândul 1-2 sunt datori să i le acorde, iar pârâtul de rândul să aloce fondurile bănești necesare angajatorului în vederea plății drepturilor salariale cuvenite reclamantului.
Pentru considerentele mai sus arătate, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale a pârâtei DGFP B-N, cu consecința respingerii acțiunii reclamantului, față de această pârâtă, pentru lipsa calității procesuale pasive, au fost respinse excepțiile ridicate de pârâta Garda Financiară - Comisariatul General și excepția prescripției dreptului la acțiune, ridicată de instanță, din oficiu, a fost admisă acțiunea, precizată a reclamantului, conform dispozitivului sentinței.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recursMinisterul Finanțelor Publice B, solicitând admiterea recursului, modificarea în parte hotărârii atacate și în urma rejudecăriicauzei, pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată, pentru următoarele:
În fapt, prin Sentința nr.133/CA/17.03.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Bistrița -N a admis în parte acțiunea reclamantului și a obligat pârâții Garda Financiară - Secția B-N, Garda Financiară - Comisariatul General și Ministerul Finanțelor Publice, să acorde drepturile salariale reprezentând suplimentul postului și cel al treptei de salarizare, in raport de perioada lucrată, pentru perioada 01.01.2004 și până la data pronunțării hotărârii (17.03.2009), sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății.
Prin aceeași hotărâre instanța de fond a respins cererea de acordare a celor două suplimente în cuantum de25%din salariul de bază, fiecare, precum acțiunea Împotriva Direcției Generale a Finanțelor Publice B-N, pentru lipsa calității procesuale pasive a acestei instituții.
Fată de aspectele invocate de instanța de fond în motivarea soluției de admitere a acțiunii și de obligare a pârâților să acorde reclamantului drepturilor reprezentând suplimentul postului și cel al treptei de salarizare, hotărârea este lipsită de temei legal, În cauză fiind incidente dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, ntrucât "lipsa de bază legală a hotărârii înseamnă absența unei norme juridice care să constituie premisa majora a silogismului judiciar față de soluția dată" (, - Tratat de procedură civilă, Editura Servo Sat, A, 2000, p. 263).
În prezenta cauză, obiectul litigiului îl constituie un drept de creanță, că nu a fost prezentat instanței faptul că practica instanțelor judecătorești nu este unitară, citându-se astfel o serie de decizii judecătorești prin care s-au respins acțiunile reclamanților, funcționari publici din cadrul instanțelor și parchetelor sau direcțiilor generale ale finanțelor publice județene, prin care solicitau obligarea pârâților la plata unor drepturi bănești reprezentând suplimentul postului și cel al treptei de salarizare în procente de 25 %, fiecare, din salariul de bază, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, reținând următoarele:
Analizând temeinicia susținerilor reclamanților privind plata drepturilor bănești solicitate, aceste instanțe au reținut că dispozițiile art.31 alin.1 din Legea nr.188/1999, republicată, stabilesc în mod generic compunerea salariului la care este Îndreptățit funcționarul public, arătând că acesta include salariul de bază, sporul de vechime, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare. În privința ultimelor două componente, prin art.44 din OUG nr.92/2004 și art.48 din OG nr.2/2006 s-a dispus suspendarea succesivă a acestora, suspendare care a operat până la intrarea În vigoare a OG nr.6/2007, act normativ care nu a mai preluat dispozițiile legale anterioare ce privesc suspendarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
În acest context, se pune problema aplicării dispozițiilor art.31 alin.1 lit.c) și lit.d) din Legea nr.188/1999, republicată, la calculul salariului cuvenit funcționarilor publici.
Astfel, s-a apreciat că Statutul funcționarilor publici reglementează în mod generic funcția publică, evoluția carierei funcționarilor publici, drepturile și îndatoririle acestora, context in care definește structura salariului cuvenit funcționarilor publici fără să stabilească, în concret, modalitatea de calcul al acestuia.
Faptul că alin.3 al art.31 din Legea nr.188/1999, republicată, stabilește că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, a determinat instanțele de judecată să aprecieze că, în concret, modalitatea de stabilire a salariului funcționarilor publici se realizează prin lege organică, în raport de cadrul legal general stabilit de Statutul funcționarilor publici.
Mai mult decât atât, Statutul funcționarilor publici nu prevede criteriile concrete de determinare a suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare, procentul de 250/0 indicat de reclamanți În cererile de chemare În judecată fiind stabilit În mod arbitrar, neavând susținere legală. Aceste aspecte conduc la concluzia că Statutul funcționarilor publici, prin art.31 alin.1 stabilește cadrul general al salarizării funcționarilor publici, urmând ca determinarea concretă a drepturilor salariale menționate să fie reglementată ulterior prin legea privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici. In atare situație, reclamanții sunt în imposibilitatea de a realiza prin intermediul instanței de judecată o creanță al cărui cuantum nu este stabilit de lege, pentru a putea fi determinat sau determinabil, iar recunoașterea vocației generale la acordarea drepturilor solicitate ar lipsi hotărârea judecătorească de scopul său final - punerea în executare.
De asemenea, instanțele de judecată au decis că nu pot fi reținute susținerile reclamanților privind faptul că drepturile solicitate constituie "un bun" În sensul art.1 din Protocolul nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, instanța europeană a decis În jurisprudența sa că atât timp cât acțiunile reclamanților se află "pendinte" pe rolul jurisdicțiilor interne, acestea nu făceau ca să se nască nici un drept de creanță, ci numai eventualitatea dobândirii unei asemenea creanțe. Astfel, s-a stabilit cu valoare de principiu că "o creanță nu poate fi considerată"bun"În sensul art.1 din Protocolul 1, decât dacă ea a fost constatată sau stabilită printr-o decizie judiciară trecută În puterea lucrului judecat" (Decizia din 18.10.2002 pronunțată În cauza Fernandez- și alții contra Spaniei). Prin urmare, instanțele au statuat că Întrucât creanța invocată de reclamanți nefiind constatată printr-o hotărâre irevocabilă, nu poate beneficia de protecția articolului 1 din Protocolul nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Un alt motiv pentru care aceste acțiuni sunt respinse este și acela al lipsei cadrului legal care să reglementeze și să cuantifice sporurile salariale solicitate, atributul legiferării revenindu-i legiuitorului și În nici un caz de către judecător, printr-o hotărâre judecătorească.
de către instanțele judecătorești în raport de alte criterii ar reprezenta și o nesocotire a Deciziilor Curții Constituționale nr.818/2008, nr.819/2008 și nr.820/2008, În cuprinsul cărora s-a reținut că "instanțele judecătorești nu au competențe să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
Aceste instanțe au reținut faptul că nici Legea nr.188/1999 și nici OG nr.6/2007 nu prevăd procentul În care s-ar acorda aceste sporuri salariale și nici o altă dispoziție legală specială privind salarizarea funcționarilor publici nu reglementează nici procentul de 250/0 solicitat de reclamanți și nici un alt procent, considerent pentru care aceste acțiuni sunt lipsite de temei legal.
In considerarea acestor argumente, s-a reținut că în lipsa unui act infralegislativ emis sau adoptat de către Administrație, prin care să fie stabilit cuantumul sau procentul celor două sporuri solicitate de reclamanți, instanțele de judecată nu au competența de a determina ele întinderea acestor sporuri salariale întrucât s-ar substitui Administrației, ipoteză în care se . principiul fundamental de drept al separației puterilor în stat, consacrat de art.1 alin.4 din Constituția României.
In aceste condiții s-a reținut că prin obligarea angajatorului la plata acestor drepturi fără ca în prealabil să fi fost stabilite și acordate în mod, expres prin act administrativ pentru fiecare funcționar public în parte, instanța se substituie angajatorului în ceea ce privește evaluarea performanțelor profesionale ale funcționarilor publici.
Evaluarea și aprecierea obiectivă a performanțelor profesionale individuale ale funcționarilor publici, în vederea recompensării cu alte drepturi salariale (sporuri, premii, indemnizații) se face de către angajator, prin compararea gradului de îndeplinire a obiectivelor și atribuțiilor stabilite prin fișa postului, cu rezultatele obținute în mod efectiv de către fiecare funcționar public.
Doar respectând această procedură prevăzută de dispozițiile HG nr.1209/2003 și Legea nr.188/1999, se poate asigura un sistem motivațional, care să determine creșterea performanțelor profesionale.
Or, a evalua, instanța de judecată, performanțele profesionale ale funcționarilor publici reclamanți În baza cărora să poată stabili și acorda un anumit procent pentru suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare neprevăzute de actele normative care reglementează salarizarea funcționarilor publici, înseamnă ca instanța de judecată să se substituie angajatorului și să stabilească in mod arbitrar cuantumul celor două suplimente, cu consecința încălcării normelor de drept care reglementează procedura de evaluare și criteriile de performanță pe baza cărora se face evaluarea funcționarilor publici.
Prin Decizia nr.1325/04.12.2008, Curtea Constituțională, soluționând excepția de neconstituționalitate a prevederilor OUG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, a reținut că Parlamentul și prin derogare legislativă În condițiile art.115 din Constituție, Guvernul, au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală, instanțele judecătorești neavând o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția potrivit art.126 alin.1 din Constituție, adică de a soluționa aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, . și exercitarea drepturilor subiective.
Art. 31 alin.1 din Legea nr.188/1999 prevede elementele componente ale salariului la care au dreptul funcționarii publici. În mod expres, drepturile salariale ale funcționarii publici sunt prevăzute în legea specială a salarizării în domeniul în care funcționarii publici își desfășoară activitatea, la care face trimitere și art.31 alin.3 din Legea nr.188/1999.
Cum cele două adaosuri salariale nu sunt prevăzute de legea specială de salarizare a reclamanților și nici nu a fost adoptat un alt act normativ în aplicarea și punerea în executare a dispozițiilor art.31 alin.1 din Legea nr.188/1999, instanța de judecată nu se poate substitui legiuitorului ori executivului În privința stabilirii și acordării efective a acestora.
De asemenea, s-a statuat că este lipsit de eficiență ca la acest moment să se dispună plata celor două sporuri salariale, în mod generic, întrucât, ulterior, în condițiile în care Administrația persistă într-o atitudine de pasivitate în ceea ce privește adoptarea cadrului legal pentru cuantificarea celor două sporuri salariale, o hotărâre pronunțată în sensul arătat ar fi imposibil de executat în lipsa unor minime criterii de determinare, după cum s-a arătat.
Mai mult, chiar dacă se verifică o situație discriminatorie în raport de alți funcționari publici care au obținut hotărâri judecătorești prin care au fost admise acțiunile, o atare discriminare este doar aparentă întrucât, astfel cum s-a exemplificat, acele hotărâri judecătorești nu pot fi puse În executare pentru că nu se poate determina modul de plată.
În ceea ce privește invocarea de către reclamanți a prevederilor Convenției nr.111/1958 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă si a dispozițiilor art.1 din Protocolul nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, instanțele judecătorești au reținut că textul legal intern, În speță art.31 din Legea nr.188/1999, are în vedere numai componența salariului funcționarilor publici, legiuitorul neintenționând să creeze un "spor", dovadă fiind și lipsa mențiunilor privind cuantumul sau modul de calcul al celor două componente salariale.
De asemenea, s-a reținut că prevederile legislației speciale privind stabilirea salarizării funcționarilor publici, respectiv OUG nr.92/2004, OG nr.2/2006, OG nr.6/2007 și, în prezent, OG nr.9/2008, este evident că au prioritate în fata normei generale care este Legea nr.188/1999.
In acest caz nu poate fi vorba de un drept care prin efectul suspendării a fost lipsit de conținut, deoarece Însăși conținutul acestui drept nu a fost reglementat de lege. Neacordarea acestor suplimente nu constituie o . nelegitimă a exercitării acestor drepturi atât timp cât nu se cunosc limitele exercitării acestora.
În concluzie, având în vedere natura de drept public a raportului de serviciu al funcționarilor publici, sistemul de salarizare al acestora se stabilește exclusiv prin lege, Legea nr.188/1999 constituie cadrul general de reglementare a raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici, iar condițiile În care se realizează salarizarea acestora sunt stabilite prin legi speciale.
Totodata, prin invocarea jurisprudenței, fără a se indica un temei de drept al procentului de 25 %, se recunoaște faptul că s-a ajuns în situația în care instanțele de judecată - prin hotărâri judecătorești - au reglementat cuantumul suplimentelor solicitate, în lipsa unui act normativ, ceea ce este inadmisibil. Astfel, deși prin cererea formulată se susține identitatea de rațiune, în fapt, suntem într-o situație în care nu există norma care să reglementeze expres domeniul în care se încadrează speța supusă soluționării, caz În care, în principiu, se poate recurge la analogie. Uneori, chiar recurgerea la ea e obligatorie, Codul civil prevăzând că judecătorul se face vinovat de denegare de dreptate dacă refuză să judece pe motiv că există un vid legislativ sau că legea e incompletă, neclară. poate consta În recurgerea la o normă ce reglementează situații asemănătoare, dacă ea există, sau la principiile generale ale dreptului, În caz contrar.
În prezenta cauză, vă rugăm să constatați că, nu există o norma care să reglementeze situații asemănătoare (se invocă hotărâri judecătorești nu dispoziții din acte normative); aplicarea principiilor generale ale dreptului nu se poate efectua cu încălcarea principiului fundamental al "separației puterilor în stat".
. instanței faptul că În prezenta cauză nu solicităm instanței să pronunțe o hotărâre prin care să se constate un refuz a se judeca pe motiv că există un vid legislativ sau că legea e incompletă, neclară.
Solicităm judecarea cauzei și respingerea acțiunii întrucât actualul sistem de salarizare nu cuprinde cele două suplimente solicitate prin acțiunea formulată.
Pe de altă parte, prin cererea de chemare În judecată se face trimitere la dispozițiile art.1 din Protocolul adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a libertăților Fundamentale potrivit căruia nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauzele de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege.
Aceste susțineri sunt rezultatul unei greșite interpretări a normei menționate, aceasta fiind preluată fără a fi cercetată cu atenție jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
La final prezentăm instanței poziția Curții Europene a Drepturilor Omului care, pe scurt, consideră că, în cazul unei creanțe, dacă întinderea acesteia nu este determinată printr-o hotărâre irevocabilă, cauza urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.
Pe fondul cererii de chemare în judecată învederăm instanței următoarele:
În privința ambelor suplimente, s-a solicitat un procent de 25% din salariul de bază.
Cu privire la această "cuantificare" a suplimentelor solicitate precizăm faptul că, pe de-o parte, în cazul funcționarilor publici ne aflăm în prezența unui contract de drept public sau de drept administrativ, în cazul căruia libertatea contractuală a părților este suplinită de legiuitor, nefiind posibilă negocierea individuală privind sporurile salariale și, pe de altă parte, niciun act normativ În vigoare nu prevede un procent corespunzător pentru suplimentele solicitate.
Astfel, se solicită instanțelor judecătorești să reglementeze o omisiune legislativă ceea ce ar echivala cu transformarea puterii judecătorești Într-un legislator pozitiv, ceea ce contravine dispozițiilor art.61 din Constituție, care prevăd că Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
Fără îndoială, printr-o reglementare ulterioară, Parlamentul va putea să stabilească, ținând seama de reglementările în vigoare și cuantumul drepturilor salariale solicitate prin prezenta acțiune.
Împotriva aceleiași hotărâri a declarat recurs și Garda Financiară, Secția B-N, solicitând admiterea recursului, în sensul respingerii acțiunii.
În motivare arată că apreciază că hotărârea atacată este nelegală pentru următoarele argumente:
Obligația plății unor drepturi salariale în favoarea reclamantului incumbă angajatorului calculul unor sume ce presupune cuantificarea ce nu sunt reglementate prin lege sau hotărâre de guvern. Ori, Garda Financiară Secția B-N nu are competența legislativă salarială sau posibilitatea de negociere a sporului salarial.
În conformitate cu prevederile Legii nr.188/1999 și OG nr.6/2007, consideram că nu exista baza legală privind acordarea drepturilor salariale solicitate până la stabilirea prin lege a unor sistem unitar de salarizare a funcționarilor publici.
Face trimitere la argumentele invocate în recursul în interesul legii promovat de Ministerul Public în data de 13.05.2009 privind interpretarea si aplicarea dispozițiilor art.31 alin.1 lit.c și din Legea nr.188/1999, care consideră soluțiile date de instanțele de judecată prin care se resping acțiunile reclamanților ca fiind în litera și spiritul legii.
Pentru aceste considerente solicită admiterea recursului în sensul celor mai sus menționate.
Împotriva aceleiași hotărâri a declarat recurs și Direcția Generală a Finanțelor Publice BNs olicitând admiterea acestuia, să se modifice hotărârea primei instanțe în sensul respingerii acțiunii reclamantului - ca fiind neîntemeiată.
Prin recursul formulat de Garda Financiara - Comisariatul General B, s-a solicitat admiterea acestuia, iar pe fondul cauzei, respingerea cererii formulata de reclamant.
În motivarea recursului pârâta a arătat că, prin cererea de chemare in judecata, reclamantul -, funcționar public in cadrul Gărzii Financiare B - Nas olicitat in contradictoriu cu Garda Financiara - B N, Garda Financiara - Comisariatul General, Ministerul Finanțelor Publice si Direcția Generala a Finanțelor Publice a județului B - N, obligarea pârâților de rangul 1 si 2 la plata drepturilor bănești, reprezentând suplimentul postului in procent de 25% din salariul de baza, a suplimentului corespunzător treptei de salarizare in procent de 25% din salariul de baza, pentru perioada 01.01.2004 - la data plătii efective, actualizate cu indicele inflației si obligarea pârâților de rangul 3 si 4 la alocarea de fonduri bănești necesare angajatorului in vederea plătii acestor drepturi salariale.
Prin Sentința Civila nr. 133/C/17.03.2009, instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a paratei Direcția Generala a Finanțelor Publice a județului B - N, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive fata de paratul Comisariatul General al Gărzii Financiare, a admis acțiunea formulata de reclamantul, a obligat pârâții de rândul 1 si 2 sa acorde reclamantului drepturile bănești, reprezentând suplimentul postului si suplimentul corespunzător treptei de salarizare, in raport de perioada lucrata, începând cu data de 1.01.2004 si la pronunțarea prezentei hotărâri, cu actualizarea sumelor in raport cu rata inflației la data plătii efective si a obligat paratul de rangul 3 la alocarea fondurilor bănești necesare angajatorului in vederea plății acestor drepturi salariale.
Instanța a apreciat ca baza legala de acordare a drepturilor in discuție o constituie art. 31 alin. (1) lit. c) si d) din Legea nr. 188/1999 si ca drepturile sunt datorate reclamantului, in calitate de funcționar public, dovedita cu tabelul nominal (f-9-10) întocmit de Garda Financiara - B N si carnetul de munca al reclamantului, inclusiv pentru perioada cat a fost suspendata acordarea lor si cu atât mai mult pentru perioada de după 1 ianuarie 2007, la data pronunțării prezentei sentințe, deoarece nu exista un act normativ care sa înlăture plata drepturilor salariale in discuție.
In ce privește cuantumul sporurilor in discuție, instanța a constatat ca nu exista dispoziții lega le care sa individualizeze conținutul concret al dreptului pretins, respectiv procentul in baza căruia se acorda sporul. Referitor la procentul propriu - zis solicitat, instanța a constatat ca nu exista vreo dispoziție legala care sa individualizeze conținutul concret al drepturilor pretinse.
S-a apreciat ca, instanța nu are competenta de a stabili procentul sau modul de calcul al sporurilor, iar lipsa normelor legislative nu poate fi substituita cu dispoziții din alte texte de lege sau cu statuarii cuprinse in hotărâri judecătorești pronunțate in spete similare, aceasta pentru a respecta principiul separației puterilor in stat.
Având in vedere prevederile art. 3041 Cod Procedura Civila, conform căruia recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacata cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute in art. 304, instanța putând sa examineze cauza sub toate aspectele, solicitam instanței de recurs analizarea cauzei de judecații sub toate aspectele sale.
Instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Gărzii Financiare - Comisariatul General, a reținut faptul ca din cuprinsul art. 3 din HG nr.533/2007, rezulta ca Garda Financiara este condusa de un comisar general, care are calitatea de ordonator terțiar de credite si exercita atribuțiile legate de acesta calitate pentru toate unitățile din structura Gărzii Financiare, dar el poate delega aceasta calitate altor persoane împuternicite in acest scop, precizând limitele si condițiile delegării, in exercitarea atribuțiilor sale comisarul general emite decizii, iar prin Decizia nr. 237/02.10.2007 s-a reținut ca, Comisarul General are calitatea de ordonator terțiar de credite si exercita atribuțiile legale in aceasta calitate pentru toate unitățile din structura Gărzii Financiare si s-a dispus delegarea calității de ordonator terțiar de credite comisarilor șefi ai secțiilor județene, pentru cheltuielile legate de activitatea secțiilor pe care le conduc, indicându-se in concret, prin indicarea articolelor de lege, care sunt atribuțiile si responsabilitățile preluate de comisarii șefi ai secțiilor județene, insa prin prisma acestora nu se poate retine ca Garda Financiară - Comisariatul General nu ar avea calitate procesuală pasivă in cauza, fata in raport de cererea reclamantului de a i se acorda drepturile salariale.
Astfel, potrivit art. 5 alin.1 pct. 14 din Regulamentul de organizare si funcționare a Gărzii Financiare, aprobat prin Ordinul nr. 152/2008 al MEF, Comisarul General organizează elaborarea, fundamentarea si prezentarea de propuneri pentru bugetul Gărzii Financiare si răspunde de buna execuție a acestuia potrivit dispozițiilor legale si metodologiei stabilite de MEF (in prezent MFP) iar conform pct. 15 aproba repartizarea de credite bugetare pentru secțiile județene.
Or, acestea nu pot si nu au fost delegate secțiilor județene.
Considerăm Sentința Civila nr. 133 /CA/17.03.2009, pronunțata de Tribunalul Bistrița - N, netemeinica si nelegala pentru următoarele motive:
Calitatea procesuala - legitimatio ad causam - se analizează in cerința existentei unei identități intre persoana reclamantului si persoana care este titular al dreptului in raportul juridic dedus judecății (calitate procesuala activa) si tot astfel, intre persoana paratului si cel obligat in același raport juridic (calitate procesuala pasiva).
In cauza de fata reclamantul a solicitat drepturi salariale începând cu anul 2004.
Or, in aceasta perioada Garda Financiara - Comisariatul General nu a avut calitatea de angajator si de ordonator de credite, pentru a fi obligata la raportul dedus judecății.
Actele normative incidente in cauza de fata, care reglementează structura Gărzii Financiare sunt G nr. 1538/2003 pentru organizarea si funcționarea Gărzii Financiare si G nr. 533/2007 privind organizarea si funcționarea Gărzii Financiare.
Potrivit art. 5 din G nr. 1538/2003 pentru organizarea si funcționarea Gărzii Financiare: Comisariatele regionale se organizează ca unități zonale care coordonează, din punct de vedere administrativ si in vederea exercitării atribuțiilor de ordona tor terțiar de credite, in limita competentelor stabilite prin Regulamentul de organizare si funcționare a Gărzii Financiare, activitatea secțiilor arondate. Numărul comisariatelor regionale si secțiile județene arondate fiecărui comisariat regional sunt prevăzute in anexa nr. 2.
Conform anexei sus menționate, SECTIA JUDETEANA BNf ăcea parte din cadrul COMISARIA TULUI REGIONAL
Potrivit art. 5 din G nr. 1538/2003 "Comisariatele regionale sunt conduse fiecare de un Comisar-sef, ajutat de un comisar-sef adjunct, care au atribuții si răspunderi pentru secțiile județene arondate, nominalizate expres prin decizie a comisarului general. Comisariatul Municipiului B este condus de un comisar-sef si 3 comisari-șefi adjuncți care au atribuții si răspunderi inclusiv pentru secțiile județene arondate. Comisarii șefi ai comisariatelor regionale si al Comisariatului Municipiului B sunt ordonatori terțiari de credite si îndeplinesc in aceasta calitate toate atribuțiile legale care le revin pentru comisariatul respectiv si secțiile județene arondate".
Potrivit art. 6 din G nr. 1538/2003 pentru organizarea si funcționarea Gărzii Financiare, Secțiile județene si Secția Municipiului B sunt conduse fiecare de un comisar sef secție, care numește, angajează, promovează, sancționează si eliberează din funcție personalul de execuție din subordinea sa. Comisarul general poate delega calitatea sa de ordonator terțiar de credite comisarului sef secție. Prin actul de delegare se precizează limitele si condițiile delegării.
Urmare abrogării G nr. 1538/2003 de către G nr. 533/2007 privind organizarea si funcționarea Gărzii Financiare, Comisariatele regionale ale Gărzii Financiare s-au desființat, iar Secțiile județene si Secția Municipiului B au devenit, conform art. 5 din acest act normativ, unități teritoriale ale Gărzii Financiare, cu personalitate juridica, care au competenta de control pe teritoriul județului.
Potrivit art. 6 alin. 1 din G nr. 533/2007 pentru organizarea si funcționarea Gărzii Financiare, cu modificările si completările ulterioare, Secțiile județene si Secția Municipiului B sunt con fiecare de un comisar sef secție, care numește, angajează, promovează, sancționează si eliberează din funcție personalul de execuție din subordinea sa. Comisarul general poate delega calitatea sa de ordona tor terțiar de credite comisarului sef secție. Prin actul de delegare se precizează limitele si condițiile delegării.
Potrivit art. 3 alin. 2 din G nr. 533/2007 pentru organizarea si funcționarea Gărzii Financiare, cu modificarile si completările ulterioare, Comisarul general are calitatea de ordona tor terțiar de credite si exercita atribuțiile legale in aceasta calitate pentru toate unitățile din structura Gărzii Financiare. Comisarul general poate delega aceasta calitate altor persoane împuternicite in acest scop. Prin actul de delegare se precizează limitele si condițiile de legării. In exercitarea atribuțiilor sale, comisarul general emite decizii.
Prin Decizia nr. 237/02.10.2007, Comisarul general al Gărzii Financiare a delegat calitatea sa de ordonator terțiar de credite, comisarului sef secție al Gărzii Financiare B -
Astfel, succesoarea in drepturi si obligații in cauza de fata este Garda Financiara B -
Având in vedere faptul ca reclamantul se afla in raporturi de serviciu cu Garda Financiara B - N, fiind numit in funcție de către comisarul sef secție, care are si atribuția de stabilire a drepturilor salariale a funcționarilor publici de execuție, Garda Financiara - Comisariatul General nu poate fi obligata la raportul juridic dedus judecății.
Pe fondul cauzei, apreciem ca hotararea instantei de fond a fost data cu aplicarea gresita a legii, pentru urmatoarele considerente:
Pentru a fi posibilă cuantificarea (calcularea) suplimentului postului si a suplimentului gradului, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici este necesara existenta unor dispoziții date in aplicarea (executarea) art. 29 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999, devenit ulterior art. 31, atribuție ce revine fie legiuitorului, in cazul promovării unui act normativ cu forța juridica de lege, fie Guvernului, in cazul promovării unei hotărâri date in executarea prevederilor respective din Legea nr. 188/1999.
In condițiile in care nu este reglementata modalitatea de calculare a suplimentului postului și a suplimentului gradului, acordarea acestor drepturi presupune, obliga rea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat.
Potrivit art. 31 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicata, pentru activitatea desfășurata, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de baza, sporul pentru vechime in munca, suplimentul postului si suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
In completarea acestuia, legiuitorul a stabilit la art. 31 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 ca "Salarizarea funcționarilor publici se face in conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici".
Din interpretarea cumulativa a acestor doua texte normative, rezulta ca, cele doua componente solicitate de funcționarii publici, urmează sa fie reglementate prin Legea privind sistemul unitar de salarizare pentru funcționarii publici.
In condițiile in care aceasta lege nu a fost adoptata acum de către legiuitorul R, funcționarilor publici le sunt aplicabile, in acest moment, prevederile din G nr. 6/2007 privind unele masuri de reglementare a drepturilor salariale si a altor drepturi ale funcționarilor, publici precum si creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici În anul 2007, cu modificarile ulterioare.
Astfel, potrivit dispozițiilor art.1 din G nr. 6/2007 privind unele masuri de reglementare a drepturilor salariale si a altor drepturi ale funcționarilor publici - actul normativ "reglementează drepturile salariale si alte drepturi ale funcționarilor publici la intrarea in vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare (..)".
Este evident faptul ca G nr. 6/2007 este un act normativ distinct de Legea
privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, la care se face trimitere in cuprinsul art. 31 alin.(3) din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, prin care a fost reglementat un sistem de salarizare distinct (provizoriu) fapt pentru care funcționarii publici nu pot solicita, in limitele normative ale G nr. 6/2007, plata suplimentului postului si a suplimentului corespunzător treptei de salarizare prevăzute la art. 31 alin. (1) lit. c) si d) din Legea nr. 188/1999.
În acest sens, apreciem ca nașterea drepturilor salariale, prevăzute la art. 31 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, va avea loc la momentul adoptării Legii privind sistemul unitar de salarizare pentru funcționarii publici. la acest moment, sporurile nu pot fi acordate.
In concluzie, consideram ca interpretarea corecta este cea potrivit căreia suplimentele salariale, prevăzute la art. 31 alin. (1) lit. c) si d) din Legea nr. 188/1999, ar putea fi acordate numai sub condiția apariției Legii privind sistemul unitar de salarizare pentru funcționarii publici.
Cu privire la cuantificarea suplimentelor solicita te, precizam faptul ca pe de o parte, in cazul funcționarilor publici ne aflam in prezenta unui contract de drept public sau de drept administrativ, in cazul căruia libertatea contractuala a părților este suplinita de legiuitor, nefiind posibila negocierea individuala privind sporurile salariale si, pe de alta parte, nici un act normativ in vigoare nu prevede un procent corespunzător pentru suplimentele solicitate.
Prin întâmpinarea înregistrată la 25 septembrie 2009,. Cartel B solicită respingerea recursurilor formulate de către pârâți ca fiind nefondate.
Examinând recursurile Curtea reține că sunt fondate pentru considerentele ce urmează:
Principala problemă de drept reținută în această cauză și care rezultă din economia celor două recursuri este aceea a interpretării și aplicării dispozițiilor art. 31 alin. 1 lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999.
Curtea reține dintru` început că este neîntemeiată solicitarea funcționarilor publici de a li se plăti, retroactiv și pentru viitor, drepturile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, prevăzute de art. 31 alin. 1 lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999, republicată, fiecare în cuantum de 25% din salariul de bază.
În argumentarea acestei soluții Curtea are în vedere pe de o parte punctul de vedere unitar adoptat la nivelul Secției de profil a Înaltei Curți de Casație și Justiție și pe de altă parte soluția dată în recursul în interesul legii promovat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă ÎCCJ.
Așa fiind, critica conform c[reia practica instanțelor este neunitară în ceea ce privește această chestiune deși pertinentă nu mai este de actualitate.
Astfel, n ședința din 21 septembrie 2009 Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, a soluționat un dosar în care a fost declarat recurs în interesul legii de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, și drept urmare prin decizia nr. 20, admițându-se recursul în interesul legii s-a stabilit că:În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 31 alin. 1 lit. "c" și "d" din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată, stabilesc că în lipsa unei cuantificări legale nu se pot acorda pe calea judecătorească drepturile salariale constând în suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Raportat la dispozițiile legale consacrate de art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă decizia dată în recursul în interesul legii este opozabilăerga omnes, implicit și instanțelor judecătorești.
Drept urmare cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale se poate statua plecând de la soluția dată de Înalta Curte că pentru a fi posibilă acordarea sporurilor respective este absolut necesar ca în primul rând să fie posibilă cuantificarea (calcularea) celor două suplimente, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici.
Însă pentru cuantificarea acestor două suplimente este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea și executarea legii, respectiv a art. 31 alin. 1 lit. c) și d)din Legea nr. 188/1999, atribuție ce revine exclusiv fie legiuitorului derivat Parlamentul ori legiuitorului delegat Guvernul, în cazul promovării unui act normativ cu forță de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr. 188/1999. Sub acest aspect, s-a decis în practica judecătorească,că în condițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, este inadmisibilă cererea de chemare în judecată prin care se solicită obligarea Guvernului să emită un act normativ cu conținut special ( ase vedea spre pildă, decizia nr. 1257 din 28 februarie 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de Contencios administrativ și fiscal.
Așa fiind, Curtea reține că în condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calculare a suplimentului postului și a suplimentului gradului (treptei de salarizare), suntem în prezența unui drept virtual, ceea ce presupune că acordarea acestor drepturi ar însemna, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar, pe de altă parte, eventuala cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii, reprezintă o încălcare a deciziei Curții Constituționale nr. 820/2008, în cuprinsul căreia jurisdicția de contencios constituțional a reținutexpresis verbiscă instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor cate normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative astfel că nu au nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.
Totodată, dacă s-ar admite asemenea acțiuni în condițiile în care dispozitivul sentinței nu ar identifica, deoarece nu ar avea cum altfel, suma la care urmează să fie obligată autoritatea pârâtă, ar presupune pronunțarea unor hotărâri judecătorești nesusceptibile de executare.
Toate aceste considerente impun ca să fie considerate pertinente criticile din recurs și drept urmare, în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 corelat cu art. 312.pr.civ. se vor admite ca fondate, sentința va fi modificată și în rejudecare se va respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Se vor menține restul dispozițiilor sentinței cu privire la rezolvarea excepțiilor de procedură care au fost corect soluționate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, GARDA FINANCIARĂ SECȚIA B-N și GARDA FINANCIARĂ-COMISARIATUL GENERAL împotriva sentinței civile nr.133/CA/2009 din 17.03.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N, pe care o modifică în parte în sensul că respinge cererea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Garda Financiară Secția B-N și Garda Financiară Comisariatul General.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 15 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, - - | JUDECĂTOR, - - | JUDECĂTOR, - - |
GREFIER, - - |
Red.U/Dact./
7 ex./06.11.2009
Jud.fond:
Președinte:Liviu UngurJudecători:Liviu Ungur, Radu Dusa, Monica Diaconescu
