Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 280/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 280

Ședința publică de la 07 Februarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Teodora Bănescu

JUDECĂTOR 2: Magdalena Fănuță

JUDECĂTOR 3: Doina Ungureanu

Grefier - -

S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de împotriva deciziei nr. 7891 din 15 noiembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul, lipsind intimata

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează întâmpinarea depusă la dosar de intimata G, după care,

Contestatorul învederează instanței că a observat întâmpinarea depusă la dosar.

Instanța, constatând că nu mai sunt cereri de formulat și de invocat, apreciază cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra contestației în anulare de față.

Contestatorul arată că temeiul contestației în anulare de față îl reprezintă dispozițiile art.318 Cod pr. civilă, hotărârea instanței de recurs fiind rezultatul unei erori materiale.

Precizează că a formulat o acțiune în constatare, întemeiată pe dispozițiile Ordinului nr.218/2003 și nu o acțiune în anularea unei decizii, în baza Legii 554/2004.

În privința deciziei nr.381/2004, emisă de DGFP G, susține că a observat că aceasta este o deciziei colectivă abia în faza procesuală a recursului, întrucât decizia nu fusese depusă la dosar.

Față de cele expuse, solicită admiterea contestației, anularea deciziei și rejudecând recursul, admiterea acestuia, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.

CURTEA

Prin acțiunea înregistrată la data de 18 ianuarie 2007 la Tribunalul Gorj Secția contencios administrativ, reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâta DGFP G anularea deciziei nr.381/2004 și reîncadrarea pe funcția publică de execuție de consilier juridic grad superior, clasa I, treapta 1, cu respectarea tuturor drepturilor conferite acestui grad profesional.

În motivarea acțiunii a arătat că i-au fost încălcate drepturile salariale, precum și prevederile rt.4 din Ordinul ANFP nr.218/2003, în sensul că în raport de punctajul maxim obținut trebuia să fie reîncadrat pe funcția publică de execuție, de consilier juridic grad superior, clasa I, treapta 1.

Pârâta DGFP Gaf ormulat întâmpinare, cu motivarea că reîncadrarea reclamantului este corectă, în conformitate cu actele normative în vigoare.

Prin sentința nr.694 din 9 martie 2007, Tribunalul Gorja admis acțiunea reclamantului, a anulat decizia nr.381/2004 emisă de pârâta DGFP G și dispus reîncadrarea reclamantului pe funcția publică de execuție de consilier juridic grad superior, clasa I, treapta 1, cu respectarea tuturor drepturilor conferite acestui grad profesional.

S-a reținut de tribunal că reclamantul îndeplinește condițiile cerute de prevederile art.4 din Ordinul ANFP nr.218/2003, în sensul că a obținut punctajul ce-i permite încadrarea pe funcția publică solicitată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta DGFP G, considerând-o netemeinică și nelegală.

A arătat că anterior reîncadrării, intimatul reclamant a ocupat funcția publică de consilier juridic categoria A, clasa a III-a, grad profesional I și potrivit Legii 161/2003 și Ordinului nr.218/2003, "funcționarii publici care au deținut funcții publice de categoria A, B și C, clasa a III-a (indiferent de gradul profesional: 1, 2 sau 3) trebuie să fie reîncadrați pe funcții publice de grad profesional asistent (clasa I, II sau III)", dispoziții care au fost aplicate și în cazul reclamantului.

A mai susținut că procesul de reîncadrare al funcționarilor publici nu presupune promovarea în grad profesional a acestora, astfel că reîncadrarea reclamantului pe o funcție publică din gradul profesional principal sau superior ar fi avut caracterul unei promovări care contrazice litera și spiritul legii.

Curtea de Apel Craiova, prin decizia nr.7891 din 15.11.2007 a admis recursul declarat de DGFP G împotriva sentinței nr. 694/09.03.3007 pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-.

A modificat sentința, în sensul că a respins acțiunea.

Din actele depuse la dosar, a rezultat că reclamantul a fost angajat prin concurs la Administrația Financiară Tg. J din cadrul DGFP G la data de 27.12.1999 în funcția de consilier juridic debutant.

Ulterior, la 25 iulie 2007 fost avansat în funcția de consilier juridic gradul IV, prin decizia nr.33/2000.

Începând cu data de 31 iulie 2000, prin decizia nr.34/2000 reclamantul a fost numit în funcția publică de consilier juridic A/III/1, iar apoi în baza Ordinului nr.218/2003 al ANFP acesta a fost reîncadrat pe noua funcție publică de consilier juridic asistent clasa I, conform deciziei nr.69/2003.

În baza OUG 92/2004, privind reglementarea drepturilor salariale ale funcționarilor publici și altor drepturi pe anul 2005, în baza deciziei nr.381/2004, reclamantul a fost reîncadrat în aceeași funcție publică în care s-a făcut prima sa reîncadrare (prin decizia nr.69/2003), aceea de consilier juridic grad asistent clasa I, treapta 1.

Prin urmare, reîncadrarea în funcție a reclamantului prin decizia ce formează obiectul acțiunii (nr.381/2004) s-a făcut avându-se în vedere decizia anterioară nr.69/2003 - care nu a fost contestată de reclamant - și în care reclamantul, potrivit Legii 161/2003 și Ordinului ANFP 218/2003, a fost reîncadrat în funcția publică de consilier juridic cu gradul profesional asistent.

Necontestarea deciziei anterioare, prin care reîncadrarea s- făcut

avându-se în vedere prevederile art.4 din Ordinul ANFP nr.218/2003, referitoare la punctajul pe care trebuie să-l obțină funcționarul public pentru stabilirea gradului profesional și în consecință valabilitatea acestei decizii, conduce la concluzia legalității deciziei ulterioare nr.381/2004, deoarece aceasta din urmă se întemeiază pe dispozițiile OUG nr.92/2004, act normativ care reglementează doar drepturile salariale cuvenite funcționarilor publici pentru anul 2005, și nu reîncadrarea acestora pe funcție.

În aceste condiții, s- constatat că reîncadrarea reclamantului într-un grad profesional superior se poate face numai în condițiile prevăzute de art.55 și 56 din Legea 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, adică numai pe bază de concurs sau examen, cu îndeplinirea condițiilor prevăzute de art.57 alin.2, referitoare la vechime, calificative obținute, evaluarea performanțelor profesionale și îndeplinirea cerințelor prevăzute în fișa postului.

Aceste aspecte sunt reluate și prin dispozițiile OG nr.2/2006, care prevăd că promovarea funcționarilor publici încadrați în autorități sau instituții publice se poate face numai pe bază de examen sau concurs.

De altfel, reclamantul a participat la un astfel de concurs pentru ocuparea postului de consilier juridic grad superior, clasa I, care a avut loc la data de 2-3 octombrie 2006, însă a fost declarat respins.

Împotriva acestei decizii a declarat contestație în anulare contestatorul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea contestației în anulare contestatorul a susținut că instanța de recurs a reținut greșit că prin acțiunea introductivă a contestat decizia nr. 381/2004 prin care a fost încadrat în funcția publică de execuție.

Contestatorul arată că nu a contestat rezultatul concursului organizat, ci a solicitat să se constate că a avut un punctaj de peste 7, adică 8,25 iar la reîncadrarea sa pe funcția publică s-a strecurat o eroare materială.

Contestația în anulare este nefondată, urmând să fie respinsă pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Prin decizia nr. 7891 din 15.11.2007 pronunțată de Curtea de Apel Craiova și a cărei anulare se solicită s-a admis recursul DGFP G, modificându-se sentința pronunțată de Tribunalul Gorj, cu nr. 694 din 9.03.2007, în sensul că s-a respins acțiunea reclamantului.

Analizând probele dosarului prin prisma motivelor contestației în anulare, motivată pe dispoz. art. 318 Cod pr. civilă se constată că aceasta este neîntemeiată.

Potrivit art. 318 Cod pr. civilă hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestației în anulare când dezlegarea dată erete rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța respingând recursul sau admițându-l numai în parte a omis din greșeală că cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.

În speță, contestatorul susține că instanța de recurs a reținut greșit că ar fi contestat decizia nr. 381/2004 emisă de DGFP G, în realizate solicitând instanței de fond să constate că îndeplinea condițiile pentru a fi reîncadrat pe funcția de consilier juridic gradul superior, clasa I, treapta 1.

Acesta face referire la eroarea materială emisă de DGFP G și solicită emiterea unei noi decizii de către Curtea de Apel Craiova în rejudecarea recursului prin care să se îndrepte eroarea materială emisă de emitenta actului contestat.

În raport de prev. art. 318 Cod pr. civilă se constată că motivele invocate de contestator vizează aspecte de fond ce au fost analizate atât de instanța de fond cât și de instanța de recurs.

Prin urmare, pentru considerentele expuse contestația în anulare se va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul împotriva deciziei nr. 7891 din 15 noiembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 7 februarie 2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red. Jud. D

Ex.2//21.03.2008

Președinte:Teodora Bănescu
Judecători:Teodora Bănescu, Magdalena Fănuță, Doina Ungureanu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 280/2008. Curtea de Apel Craiova