Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 2837/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 2837 BIS
Ședința publică de la 10 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Ilie Judecător
- - - - Judecător
- - - - Judecător
Grefier: -
XXXXX
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamanta și pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială G, împotriva sentinței nr. 633 din data de 25 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenta reclamantă și recurenta pârâtă Direcția de Muncă și Protecție Socială
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei de către grefier care învederează că recursurile au fost declarate și motivate în termen legal.
S-a arătat că atât recurenta pârâtă, cât și recurenta reclamantă au solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform prevederilor art. 242 pct.2
Curtea, apreciind cauza în stare de soluționare, trece la deliberări:
CURTEA
Asupra recursurilor de față:
Prin sentința nr.633 din data de 25 februarie 2009, Tribunalul Gorja admis în parte acțiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei drepturile bănești ce reprezintă suplimentul postului și cel al treptei de salarizare fiecare în procent de 25 % din salariul de bază, în cuantum actualizat la data plății efective, pentru perioada 15.01.2006 - 01.07.2007.
S-a respins ca prescrisă acțiunea pentru perioada 01.01.2004 - 15.01.2006.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că reclamanta este funcționar public și drepturile solicitate au fost inițial reglementate prin Legea nr. 188/1999 în art. 29 alin. 1 lit. c și d, cu 01 ianuarie 2007 în temeiul art. 1 pct. 30 și art. 13 din Legea nr. 251/2006, art. 29 lit. d devenind " suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
S-a apreciat că în baza art. 29 din Legea 188/1999, pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul gradului.
Ultimele două elemente, suplimentul postului și suplimentul gradului au fost suspendate succesiv, după cum urmează: pentru anul 2005 prin art.44 din OUG 92/2004, privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici, pentru anul 2006 prin art.48 din OG nr.2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici.
S-a avut în vedere faptul că pentru anii 2007-2008, suspendarea prevăzută de OUG 92/2004 și OG nr.2/2006 nu a mai fost menținută și potrivit art. 37 alin. 3 din OG nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici nu pot face obiectul vreunei limitări sau renunțări.
Ca urmare, dreptul subzistă, iar după încetarea suspendării devine actual, părțile urmând a fi repuse în dreptul respectiv cu efect retroactiv.
S-a mai reținut și incidența prevederilor art. 1 din Protocolul adițional la Convenția Pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale". Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Cu privire la perioada 01.01.2004-15.01.2006, instanța de fond a reținut că dreptul la acțiune al reclamantei este prescris cu motivarea că potrivit art.1 alin.1 din Decretul nr.167/1958 "dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul prevăzut de lege". Termenul de prescripție este de 3 ani, conform art.3 alin.1 și începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune (art.7. alin.1).
S-a constatat că reclamanta a formulat acțiune la data de 15.01.2009, așa cum rezultă din rezoluția de primire a acțiunii, deși a solicitat drepturile bănești începând cu data de 01.01.2005.
S-a apreciat că deși drepturile salariale respective au fost suspendate temporar pe perioada 2005-2006, aceasta nu echivalează cu suspendarea dreptului la acțiune cât timp motivul principal al solicitării acestor drepturi îl constituie însăși invocarea nelegalității suspendării unor drepturi salariale fundamentale stabilite prin Lege organică.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială G, cât și reclamanta.
În motivele de recurs, recurenta pârâtă a arătat că suplimentul postului și suplimentul gradului nu sunt datorate de către angajator, deoarece prevederile art. 29 alin. 1 lit. c și d din Legea 188/1999 au fost suspendate în mod expres prin art. 44 din OUG 92/2004 și art.48 din OG 2/2006.
S-a mai arătat de asemenea că sumele respective nu au fost prevăzute în bugetul instituției, context în care nu sunt datorate de către angajator.
Recurentul reclamant a susținut în motivarea cererii de recurs că în mod greșit instanța de fond a respins acțiunea pentru perioada 01.01.2004-15.01.2006 ca fiind prescrisă, întrucât în perioada 2005-2006 dreptul său la acțiune a fost suspendat prin nr.OUG92/2004 și OG nr.2/2006, aspect ce o îndreptățește să solicite acordarea drepturilor bănești peste termenul de prescripție, invocând în acest sens prevederile art.15 din decretul nr.167/1958.
Examinând motivele de recurs, legislația aplicabilă în speță și situația de fapt, Curtea apreciază că recursul pârâtei este nefondat pentru următoarele considerente:
Reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare, cu motivarea că aceste drepturi sunt prevăzute de art. 29 alin. 1 lit. c și d din legea 188/1999.
A precizat reclamanta că aceste drepturi au fost suspendate în anii 2005 și 2006, dar că ulterior, pentru anii 2007 și 2008, nu s-a mai dispus suspendarea textelor legale privind acordarea suplimentelor solicitate prin acțiune.
Curtea va examina în continuare legalitatea cererii reclamantei privind acordarea suplimentului postului și al treptei de salarizare.
În conformitate cu prevederile art. 31 alin. 1 din Legea 188/1999 (forma actuală), pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechimea în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Prevederea legală privind compunerea salariilor funcționarilor publici a fost suspendată prin art. 44 din OUG 92/2004, text care a dispus expres că la data intrării în vigoare a acestui act normativ se suspendă aplicarea dispozițiilor art.29 din Legea 188/1999 (actual art.31), cu modificările ulterioare.
Ulterior, prin OG 2/2006, au fost suspendate prevederile art. 29 alin. 1 lit. c și d din Legea 188/1999 (actual art. 31), până la 31 decembrie 2006.
Prin Ordonanța Guvernului nr. 6/24 ianuarie 2007, au fost reglementate drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici, până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar al legii de salarizare și altor drepturi ale funcționarilor publici, precum și drepturile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007.
Potrivit art. 1 alin. 2 din OG 6/2007, sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile, stimulentele și alte drepturi.
Suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare se circumscriu noțiunii de sporuri, care fac parte din structura salariului funcționarilor publici, așa cum rezultă din prevederile art. 31 alin. 1 din Legea 188/1999
OG 6/2007 nu a abrogat prevederile textului enunțat, prin care s-a stabilit structura salariului, ci dimpotrivă în art. 48 al acestui act normativ se arată că dispozițiile ordonanței se completează cu dispozițiile Legii 188/1999
Astfel fiind, Curtea reține că în componența salariilor funcționarilor publici trebuie să se regăsească suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Așadar, acordarea acestor suplimente se circumscrie prevederilor legale, analizate mai sus, suspendarea dispusă prin actele normative menționate încetându-și aplicabilitatea, context în care dreptul revine în patrimoniul reclamantului, devenind actual.
În ceea ce privește motivul de recurs conform căruia în bugetul instituției nu au fost alocate sumele necesare plății suplimentelor, Curtea arată că:
Suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei sunt elemente componente ale salariului de bază al funcționarului public, așa încât devin aplicabile prevederile art. 37 din OG 6/2007, text în temeiul căruia salariile funcționarilor publici se plătesc înaintea oricăror alte obligații de plată ale autorității sau instituției publice și ele nu pot face obiectul vreunei limitări sau renunțări.
În art. 37 alin. 3 teza ultimă din OG 6/2007, se prevede expres că orice limitare sau renunțare efectuată cu încălcarea acestui principiu este lovită de nulitate absolută.
Alături de argumentele deduse din legislația națională, Curtea arată că în speța de față sunt incidente și prevederile art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, act normativ care de altfel face parte din dreptul intern, ca urmare a ratificării Convenției de către România, prin Legea 30/18 mai 1994.
Textul menționat prevede că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a creat în jurisprudența sa o noțiune autonomă specifică sistemului Convenției, pe care a dezvoltat-o din noțiunea inițială a textului: "orice persoană are dreptul la respectarea bunurilor sale".
În hotărârea Gasus -. împotriva Olandei din 23 februarie 1995, Curtea a explicat că noțiunea de bun reglementată de art. 1 al Protocolului, are o semnificație autonomă și în mod evident nu se limitează numai la proprietatea unor bunuri corporale, anumite alte drepturi și interese care constituie active pot fi considerate drepturi de proprietate și deci bunuri în sensul acestei dispoziții.
CEDO a arătat că noțiunea de bun se referă la orice valoare patrimonială, ca ansamblu de interese care decurg din raporturile cu conținut economic, pe care o persoană ar fi putut în mod efectiv și licit să le dobândească.
În cuprinsul acestei decizii a fost prezentată legislația națională care reglementează compunerea salariului funcționarilor publici, și s-a arătat că în mod neîndoielnic salariul funcționarilor publici cuprinde, alături de alte elemente suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Aceste două elemente au conținut economic și, dacă legiuitorul român nu ar fi suspendat dreptul periodic, reclamanta ar fi putut să aibă în patrimoniul său în mod efectiv și licit sumele aferente suplimentelor.
Prin suspendarea periodică, reclamanta a fost privată de un drept constituit prin lege și ca urmare de un drept legitim, licit, pe care ar fi trebuit să-l dobândească în mod efectiv.
Curtea constată că a avut loc o încălcare și a art.1 din Primul protocol adițional, motiv pentru care, în baza art.11 și art.20 din Constituția României, se va da prioritate reglementării internaționale, la care România a devenit parte prin ratificarea Convenției.
Cu privire la recursul formulat de reclamanta, Curtea apreciază că în mod corect instanța de fond a respins ca prescrisă acțiunea reclamantei pentru perioada 01.01.2004-15.01.2006, întrucât potrivit art. 3 și 7 din Decretul nr. 167/1958, termenul general de prescripție este de 3 ani și începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune, în speță la finalul anului când încetează suspendarea anuală.
Curtea constată că față de data introducerii acțiunii -15.01.2009, dreptul la acțiune pentru plata sumelor reprezentând suplimentul postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare pentru perioada 01.01.2004-15.01.2006 s-a prescris.
Cum, în materia prescripției nu există dispoziții specifice, sunt aplicabile dispozițiile dreptului comun, Decretul nr. 167/1958.
Decretul nr. 167/1958, în art. 13, 14 stabilește expres cazurile în care cursul prescripției se suspendă, reclamanta nefiind în nici unul din aceste cazuri.
Or, în speță, situația privind suspendarea succesivă a drepturilor salariale prin acte normative nu poate fi asimilată forței majore în sensul că ar fi fost o împrejurare de fapt, imprevizibilă și de neînlăturat care ar fi împiedicat reclamantul să exercite dreptul la acțiune.
Având în vedere motivele de mai sus, Curtea, în baza art. 312 Cod pr. civilă, va respinge recursurile declarate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de pârâta pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială D și reclamanta, împotriva sentinței nr. 633 din data de 25 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 10 Iunie 2009.
PREȘEDINTE: Carmen Ilie - - | JUDECĂTOR 2: Sanda Lungu - - | JUDECĂTOR 3: Gabriel Viziru - - |
Grefier, |
Red. CI
Tehn. MI 2 ex/17.06.2009
Jud. fond
Președinte:Carmen IlieJudecători:Carmen Ilie, Sanda Lungu, Gabriel Viziru
