Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 2838/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2838/2008
Ședința publică din 28 noiembrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Eleonora Gheța Președintele secției
JUDECĂTORI: Eleonora Gheța, Sergiu Leon Rus Rodica
-
GREFIER: -
S-a luat spre examinare recursul declarat de către reclamantul, împotriva Sentinței civile nr. 650/CA din 24 iunie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N, în contradictoriu cu pârâta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B-N, privind și pe intimatul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr. 188/1999) - tichete de masă.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul se află la primul termen de judecată, este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, precum și că prin însuși memoriul de recurs s-a solicitat, potrivit art. 242 alin. 2.pr.civ. judecarea cauzei în lipsă.
Se constată că recursul este declarat și motivat în cadrul termenului procedural, precum și că a fost comunicat cu intimata.
Curtea, în raport de obiectul cauzei și înscrisurile existente la dosar, reține cauza în pronunțare.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr.650 din 24 iunie 2008 a Tribunalului Bistrița N, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii B-.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la acest tribunal cu numărul de mai sus, reclamantul a chemat în judecată pârâta Casa Județeană de Pensii B-, solicitând obligarea acesteia la plata sumelor de bani reprezentând contravaloarea tichetelor de masă de care trebuia să beneficieze în temeiul prevederilor Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, începând cu data de 17.09.2001 și până în prezent, sumă actualizată cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că în calitate de funcționar public încadrat la pârâta Casa Județeană de Pensii B-N, a fost îndreptățit ca în baza prevederilor art. 1 alin. 1 și 2, Legii nr. 142/1998 să-i fie acordate tichete de masă la valorile stabilite anual prin ordine ale Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei.
S-a arătat că în acest scop, pârâta avea obligația în virtutea atribuțiilor sale să depună diligențele necesare pentru ca aceste sume să fie cuprinse în bugetul de stat, întrucât Legea nr. 142/1998 a reglementat acest drept și pentru salariații din unitățile bugetare, însă în mod surprinzător și neechitabil nu s-a acordat acest drept motivat de faptul că sumele necesare nu au fost prevăzute de legea bugetului de stat sau că Ministerul Finanțelor Publice nu a avizat proiectele la buget.
Întrucât acest drept a fost acordat la unele categorii de salariați, s-a ajuns la o gravă discriminare și o nerespectare flagrantă a legii, fiind încălcat principiul constituțional al egalității tuturor cetățenilor români în fața legii.
Pe de altă parte, s-a invocat faptul că prin dispozițiile art. 29 alin. 1 și 2 din Legea nr. 188/1999 republicată, privind statutul funcționarilor publici, pentru activitatea desfășurată funcționarii publici beneficiază, pe lângă salariul de bază, de prime și de alte drepturi salariale, în condițiile legii, cu precizarea că Legea nr. 188/1999 este legea generală iar Legea nr. 142/1998 este legea specială de care trebuie să beneficieze și funcționarii publici.
Pârâta Casa Județeană de Pensii B-N a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantului, ca neîntemeiată.
În motivarea întâmpinării se arată că în conformitate cu dispozițiile legale invocate de reclamant, privind acordarea tichetelor de masă, s-a constatat că "salariații din cadrul societăților comerciale, regiile autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al acelorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal, prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator".
În ambianța reglementărilor conținute de dispozițiile art. 1 alin. 1 din Legea nr. 142/09.07.1998: "Tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar, și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori".
Potrivit dispozițiilor art. 39 alin. 4 din Legea nr. 631/2002, legea bugetului de stat pe anul 2003, "în bugetele instituțiilor publice, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv ale activităților de pe lângă unele instituții publice, cu excepția instituțiilor finanțate integral din venituri proprii, nu se pot aproba sume pentru acordarea tichetelor de masă, întrucât în buget nu sunt prevăzute sume cu această destinație". Aceleași considerente sunt reiterate de legiuitor și în dispozițiile art. 46 alin. 4 din Legea nr. 507/2003 privind bugetul de stat pe anul 2004, art. 40 din Legea nr. 511/2004 privind bugetul de stat pe anul 2005, art. 24 din Legea nr. 379/2005 privind bugetul de stat pe anul 2006, Legea nr. 486/2006, Legea nr. 388/2007.
Neacordarea sumelor reprezentând tichete de masă reglementate de Legea nr. 142/1998 nu îi este imputabilă pârâtei. Art. 138 alin. 2 din Constituția României, modificată și completată prin Legea de revizuire nr. 429/2003, republicată de Consiliul Legislativ, dispune că nici o cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanțare. De asemenea, prin art. 137 alin. 1 din Constituție se dispune ca formarea, administrarea, întrebuințarea și controlul resurselor financiare ale statului și ale instituțiilor publice, sunt reglementate prin lege.
Formarea, administrarea, angajarea și utilizarea fondurilor publice fac obiectul legii finanțelor publice, conform căreia angajarea cheltuielilor bugetare se face numai în limita creditelor bugetare aprobate conform legii. Nici o cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei financiare prin lege.
Dreptul funcționarului public, inclusiv al reclamantului, la plata sumelor reprezentând tichete de masă reglementate de Legea nr. 142/1998 nu a făcut obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări instituite de către pârâtă, ci nu a putut fi acordat din motivele enumerate.
Având în vedere că, prin acțiunea introductivă și prin precizările ulterioare, s-a invocat discriminarea față de alte categorii de funcționari publici, instanța în baza prevederilor art. 27 alin. 3 din nr.OG 137/2000 a dispus citarea în cauză a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Tribunalul a reținut că în conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. 1 din Legea 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, "Salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice, care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrană acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator. Tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale pentru unitățile din sectorul bugetar, și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori".
Din analiza acestei norme legale, cu un evident caracter dispozitiv, iar nu imperativ, se constată că acordarea tichetelor de masă nu reprezintă o obligație legală pentru angajator, deci un drept câștigat pentru angajați, ci doar o facultate a angajatorului, iar punerea în aplicare conduce la efectuarea unei plăți voluntare.
Mai mult decât atât, tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat, sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar, și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate pentru celelalte categorii de angajatori.
Legea nr. 142/1998 nu instituie o egalitate de tratament juridic în acordarea de tichete de masă pentru toți salariații ci, angajatorii, împreună cu partenerii de dialog social (organizațiile sindicale legal constituite sau reprezentanții salariaților) au posibilitatea să stabilească prin contractele colective de muncă clauze privind acordarea alocației individuale de hrană.
Conform prevederilor art. 2 din Normele de aplicare a Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 5/1999, aceste clauze trebuie să prevadă, atât numărul salariaților din unitate care pot primi lunar tichete de masă, valoarea nominală a tichetului de masă, în limita celei prevăzute de lege și, ținând seama de posibilitățile financiare proprii ale angajatorilor, numărul de zile lucrătoare din lună pentru care se distribuie tichete de masă salariaților, cât și criterii de selecție privind stabilirea salariaților care primesc tichete de masă.
În raport de aceste reglementări, se observă deci, fără echivoc, că acordarea tichetelor de masă presupune îndeplinirea cumulativă a două condiții: clauzele privind acordarea alocației individuale de hrană sub forma tichetelor de masă să fie stabilite prin contracte colective de muncă și să existe surse de finanțare pentru aceste cheltuieli.
În conformitate cu art. 29 (în prezent art. 31) din Legea nr. 188/1999 republicată, pentru activitatea desfășurată, funcționari publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
De asemenea, ei beneficiază de prime și alte drepturi salariale, în condițiile legii.
Salarizarea acestei categorii de personal, este stabilită în prezent prin nr.OG 6 din 24.01.2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, aprobată, cu modificări, prin Legea nr. 232/2007.
Ca și pentru celelalte categorii de personal anterior menționate, nici o dispoziție a actului normativ special de salarizare a funcționarilor publici nu prevede acordarea tichetelor de masă.
De altfel, analizând cadrul normativ care a reglementat de-a lungul timpului drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici, se constată că aceștia au beneficiat de acordarea alocației de hrană sub forma tichetelor de masă, numai sub imperiul prevederilor nr.OUG 245/2000 privind stabilirea sistemului unitar de salarizare a funcționarilor publici, care, însă, a fost respinsă, prin Legea nr. 725/4.12.2001.
Prin urmare, tichetele de masă s-au putut acorda funcționarilor publici, o perioadă scurtă de timp, respectiv, pe perioada aplicării Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 245/2000 (1 martie - 13 decembrie 2001) și numai în temeiul acestui act normativ, întrucât, nici anterior, dar nici după respingerea ordonanței, nu s-a mai reglementat în mod legal acordarea acestui drept.
Împotriva hotărârii a declarat recurs reclamantul solicitând admiterea acestuia, modificarea sentintei recurata in sensul de a admite actiunea si pe cale de consecinta parata să fie obligată la plata sumelor de bani reprezentand contravaloarea tichetelor de masa de care trebuia să beneficieze in temeiul prevederilor Legii nr. 142/09.07.1998 privind acordarea tichetelor de masă, incepand cu luna februarie 2001 si pana in prezent, suma actualizată cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului, până la data efectuării plății efective.
În motivarea recursului reclamantul a arătat că în conformitate cu prevederile Legii nr. 142/1998, parata avea obligatia sa-i acorde tichetele de masa, la valorile stabilite prin Ordinele Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei, privind stabilirea valorii nominale a unui tichet de masa si anume: ORDINUL nr. 25 din 17 ianuarie 2001; ORDINUL nr. 500 din 18 iulie 2001; ORDINUL nr. 46 din 30 ianuarie 2002; ORDINUL nr. 344 din 50 august 2002; ORDINUL nr. 42 din 7 februarie 2003; ORDINUL nr. 346 din 16 iulie 2003; ORDINUL nr. 52 din 2 februarie 2004; ORDINUL nr. 408 din 27 iulie 2004;ORDINULnr. 33 din 28 ianuarie 2005; ORDINUL nr. 542 din 18 iulie 2005; ORDINUL nr. 89 din 3 februarie 2006; ORDINUL nr. 145 din 1 martie 2006 si ORDINUL nr. 586 din 31 iulie 2006.
Potrivit prevederilor exprese si imperative ale art. 1 alin. (1) din Legea nr. 142/09.07.1998: "Salariații din cadrul societăților comerciale, regiile autonome și din sectorul bugetar (), precum și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator."
In conformitate cu dispozitiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 142/09.07.1998:"Tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar, și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori".
Pentru a fi aplicabila aceasta reglementare legala din actul normativ cu caracter special, parata in virtutea atributiilor ce le avea si le are, trebuia sa depuna diligentele necesare pentru ca aceaste sume sa fie cuprinse in bugetul de stat,deoarece in caz contrar o lege speciala nu se aplica din "".Legea nr. 142/1998, a reglementat acest drept al salariatilor, inclusiv din unitatile bugetare, insa in mod surprinzator si neechitabil, s-a ocolit acordarea lor, motivat prin faptul ca sumele necesare nu au fost prevazute de legea bugetului de stat sau ca Ministerul Finantelor Publice nu a avizat proiectele de buget cuprinzand aceste sume. Intrucat acest lucru s-a produsdoar pentru anumite categorii de salariati,in unele institutii aceste tichete fiind acordate, s-a ajuns la o discriminare si o nerespectare flagranta alegii.
Chiar daca am admite faptul ca prin legile bugetului de stat "s-a simtit nevoia restrangerii acestui drept acordat prin lege "nu exista nici o explicatie democratica intr-un stat de drept si nici echitabila a existentei acestei restrangeri a dreptului acordat prin Legea nr. 142/09.07.1998, mai exact legea sa fie aplicata diferit pentru categoriile de functionari publici si salariatii din unitati bugetare.
Pe cale de consecinta,s-a ajuns la o aplicare discriminatorie a Legii nr. 142/1998, incalcandu-se un drept fundamental, cel al egalitatii tuturor cetatenilor romani in legii, drept acordat si garantat deConstitutia Romaniei, fiind nesocotite si incalcatesi prevederileart.14din Constitutia Europeana a Drepturilor Omului.
Cu atat mai mult, la data de 14 ianuarie 1999 Guvernul Romaniei emiteNorma de aplicarea Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masa publicat in Monitorul Oficial al Romaniei nr. 26 din 25 ianuarie 1999.
Exista deci lege speciala in materie, exista norme de aplicare, dar acestea nu se respecta.
Prevederile art. 29 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 dispun in sensul ca functionarii publici au dreptul de a beneficia de prime si de alte drepturi salariale, in conditiile legii, in afara celor prevazute la alin. (1) din acelasi articol (salariul de baza, spor de vechime in munca, suplimentul postului si suplimentul gradului).
Art. 29 din Legea nr. 188/1999 prevede ca:Pentru activitatea desfasurata, functionarii publici au dreptul la un salariu compus din: a) salariul de baza; b) sporul pentru vechime in munca; c) suplimentul postului); d) suplimentul corespunzator treptei de salarizare). In conformitate cu alin.(2)al aceluiasi articol, functionarii publici beneficiaza de prime si de alte drepturi salariale, in conditiile legii.
Cum aceasta lege nu reglementeaza expres care sunt celelalte drepturi salariale si prime care pot fi acordate functinarilor publici, rezulta ca legiuitorul, prevazand aceste adaosuri la salariul de baza a avut in vedere dispozitiile din alte acte normative prin care aceste drepturi sunt prevazute.
Astfel este temeinica si legala sustinerea referitoare la faptul ca in calitatea de functionari publici se supun si dispozitiilor Legii nr. 188/1999, republicata, avand drepturi si obligatii cuprinse in acesta lege, care constituie de altfelcadru general aplicabil tuturor functionarilor publici,dar in acelasi timp le sunt aplicabile si dispozitiile cuprinse in alte acte normative.
S-a mai arătat ca intre regula si exceptie, exprimate in normele juridice exista un raport ce se exprima prin adagiul generalia specialibus non derogant, dar specialia generalibus derogant. Sunt supuse acestei interpretari textele legale care contin enumerari limitative, textele care prevad prezumtii legale sau textele care contin exceptii.
Legea speciala, fie anterioara, (Legea nr. 142 din 9 iulie 1998 privind acordarea tichetelor de masa, publicata in Monitorul Oficial nr. 260 din 13 iulie 1998), fie posterioara sau concomitenta cu cea generala se aplica in primul rând. Legea speciala are preferinta de legea generala si exclude aplicarea acesteia cu privire la tot ceea ce reglementeaza expres.
Legea generala se va aplica in completarea celei speciale pentru tot ceea ce nu prevede expres, ca derogare.
Legea generala nu deroga de la legea speciala, pe cand legea speciala deroga de la cea generala. In concluzie, Legea nr.142/1998privind acordarea tichetelor de masa), are intaietate in Legii nr.188/1999,republicata (legea generala).
de principiul de drept enuntat mai sus si in conformitate cu prevederile lega le enumerate, s-a arătat ca aceste drepturi salariale cerute in calitatea de functionari publici prevazute atat in legea proprie de organizare cat si in statut, nu sunt in contradictie cu cele cuprinse in Legea nr. 188/1999 republicata, intrucat si acesta lege prevede la art. 29 alin. (1) si (2) ca functionarii publici au dreptul la un spor de salariu reprezentand suplimentul postului, la prime si la alte drepturi in conditiile legii.
In baza art. 41 alin.2 din Constitutia Romaniei, salariatii au dreptul la protectia sociala a muncii, iar masurile de protectie privesc securitatea si igiena muncii, regimul de lucru al femeilor si tinerilor, instituirea unui salariu minim pe economie, repausul saptamanal, concediul de odihna platit, prestarea muncii in conditii grele, precum si in alte situatii specifice. Ca atare, atat timp cat reclamantul are calitatea de salariat functionand in cadrul Casei Judetene de Pensii BNc are reprezinta o institutie bugetara, facand parte din sectorul bugetar, datorita alocarii veniturilor de catre stat prin organele sale abilitate, inseamna ca aveau și au in continuare dreptul sa primească o alocatie individuala de hrana lunara sub forma unor tichete de masa deoarece, prin incasarea unor asemenea alocatii i se asigura o protectie privind securitatea muncii constand in posibilitatea de aia sigura zilnic hrana la locul de munca, in conditiile in care angajatorul se afla in imposibilitate de a-mi oferi conditii in vederea asigurarii hranei zilnice la locul de munca. Mai mult chiar, am dreptul si la incasarea unor bilete de valoare sub forma tichetelor cadou deoarece acordarea acestor tichete reprezinta tot o forma de protectie sociala a reclamantului inscriindu-se in categoria de situatii specifice prevazute de art. 41 alin.2 din Constitutie si a cheltuielilor sociale prev. de art.2 din 193/2006 in conditiile in care aceste tichete au drept scop compensarea reclamantului (bonificatie) pentru activitatea desfasurata in anumite perioade, in vederea acoperirii unor cheltuieli suplimentare cu ocazia unor sarbatori traditionale sau a celor specifice domeniului de activitate. Faptul ca Legea nr.142/1998 și Legea nr.193/2006 prevad posibilitatea acordarii tichetelor de masa si cadou fara sa stabileasca obligativitatea acordarii acestora in sarcina angajatorului, nu inseamna in mod automat ca reclamantul nu ar avea dreptul la asemenea tichete deoarece la acordarea acestora se tine seama de caracterul si natura lor si anume ca masuri de protectie ale salariatilor pentru asigurarea securitatii muncii si a unor conditii optime la locul de munca, avand drept scop asigurarea hranei zilnice si compensarea unor cheltuieli suplimentare si nicidecum de caracterul facultativ al acestora. Pe de alta parte, atat timp cat reclamantul se inscrie in categoria de salariati in sectorul bugetar si in acelasi timp exista salariati in diferite domenii din cadrul sectoarelor bugetare care beneficiaza de tichete de masa si cadou (de exemplu: diferiti functionari publici, etc.) domenii care de fapt sunt finantate ca si Ministerul Muncii de la bugetul de stat, inseamna ca acordarea unor salariati din cadrul unor domenii ale sectorului bugetar a unor asemenea tichete si neacordarea altor salariati din alte domenii, respectiv reclamantului, reprezinta in realitate o discriminare din punct de vedere al exercitarii dreptului la protectia sociala intre salariatii din sectorul bugetar, incalcandu-se astfel disp. art. 41 alin. 2, art. 53 din Constitutie, art. 5 alin. 3 Codul Muncii si art. 14 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului care interzic orice discriminare intre salariati din punct de vedere al protectiei sociale din acelasi sector de activitate si anume, sectorul bugetar. De fapt, acordarea acestor tichete in functie de vointa angajatorului si anume includerea sau nu a sumelor in bugetul de stat, constituie si o restrangere a dreptului la protectie sociala al reclamantilor care nu se impune in conditiile in care nu exista nicio dovada ca o asemenea restrangere ar avea un caracter necesar intr-o societate democratica, adica, sa fie determinata de o imprejurare care sa impuna imperios luarea unei asemenea masuri. Mai mult chiar, prevederea acordarii tichetelor in functie de alocarea sau nu a unor sume de bani in buget in acest scop este disproportionala intrucat, este pur si simplu lasata la aprecierea angajatorului care, fie niciodata nu va aloca sumele respective in favoarea salariatilor, fie va aloca dupa preferinte sume, numai anumitor domenii din sectorul bugetar, creindu-se astfel o situatie discriminatorie intre salariatii din diferite domenii din cadrul sectorului bugetar ceea ce este inadmisibil. Prin urmare consideră că sunt îndeplinite conditiile prev. de art. 1 si urm. din Legea nr.142/1998, art. 41 alin. 2, art. 53 din Constitutia Romaniei, art. 5 alin. 3 din Codul Muncii, art. 14 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului art.l si urm. din Legea nr.193/2006, pentru a pretinde contravaloarea tichetelor prevazute de Legea nr. 193/2006, HG nr.131/2006, Legea nr.41/2006, deoarece prin neindeplinirea de catre paratii angajatori a acestei obligatii, reclamantul a suportat un prejudiciu prin imposibilitatea de a beneficia de la data intrarii in vigoare a dispozitiilor legale de aceste tichete.
S-a mai arătat că in conformitate cu art. 1 din legea 142/1998, salariații din sectorul bugetar pot primi o alocație individuală de hrană sub forma tichetelor de masă, alocație suportată integral de angajator. Prin urmare, faptul că legea mai sus menționată prevede o normă cu caracter dispozitiv, nu determină automat concluzia că angajații nu ar fi îndreptățiți la beneficiul său, pentru că astfel s-ar goli de conținut o prevedere legală și s-ar realiza îndepărtarea de la scopul urmărit de legiuitor. De altfel, pe lângă interpretarea teleologică în favoarea admiterii actiunii pledează și interpretarea logică conform căreia norma juridică trebuie interpretată în sensul în care trebuie să se aplice, iar nu în sensul înlăturării aplicării ei actus interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat.
Parata avea prin urmare obligația ca la alcătuirea bugetului anual să solicite alocarea și virarea fondurilor necesare, pentru că altminteri s-ar restrânge dreptul la protecție socială al reclamanților, în mod nejustificat. Față de considerentele mai sus expuse, adăugate celor privind discriminarea, respectarea Constituției și a Tratatelor Europene, considera ca instanta de fond, in esenta, prin hotararea pronuntata nu s-a preocupat sa clarifice toate aspectele relevante ale spetei, ca materialul probator in cauza nu sprijina concluziile la care a ajuns instanta de fond.
Analizând recursul declarat, Curtea reține următoarele:
Reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata sumelor de bani reprezentând contravaloarea tichetelor de masă de care trebuia să beneficieze potrivit Legii nr. 142/09.07.1998.
Acțiunea a fost motivată prin invocarea calității de funcționar public iar în drept s-a invocat incidența dispozițiilor art. 1 alin (1) din Legea nr. 142/1998 arătând că pârâta avea obligația a depune diligențele necesare pentru ca drepturile stabilite în textul indicat să devină drepturi efective.
Susținerile recurentului vizând împrejurarea că aplicarea legii a devenit discriminatorie fiind încălcat un drept fundamental respectiv cel al egalității tuturor cetățenilor în fața legii garantat atât de Constituția României cât și de prevederile art. 14 din Cartea Europeană a drepturilor Omului nu pot fi primite.
Dispozițiile art. 1 statuează că (1) Salariatii din cadrul societatilor comerciale, regiilor autonome si din sectorul bugetar, precum si din cadrul unitatilor cooperatiste si al celorlalte persoane juridice sau fizice care incadreaza personal prin incheierea unui contract individual de munca, denumite in continuare angajator, pot primi o alocatie individuala de hrana, acordata sub forma tichetelor de masa, suportata integral pe costuri de angajator.
(2) Tichetele de masa se acorda in limita prevederilor bugetului de stat sau, dupa caz, ale bugetelor locale, pentru unitatile din sectorul bugetar, si in limita bugetelor de venituri si cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori.
Textul legal indicat anterior creează doar premisa acordării drepturilor și cadrul legal necesar, subsecvent acestui moment fiind necesară existența unor acte normative distincte care să dispună asupra drepturilor funcționarilor publici în discuție în mod expres.
Prima instanță a reținut în mod corect caracterul dispozitiv al normelor legale invocate de reclamant în favoarea sa iar interpretarea dată dispozițiilor Legii nr. 142/1998 și a art. 2 din Normele de aplicare a Legii nr. 142/1998 aprobate prin HG nr. 5/1999 s-a realizat în mod corect, condițiile de acordare a tichetelor de masă fiind astfel determinate în conformitate cu scopul pentru care au fost edictate textele invocate.
Curtea Europeană relevă că pe baza articolului 14 din Convenție o distincție este discriminatorie dacă nu are o justificare obiectivă și rezonabilă, adică dacă nu urmărește un scop legitim sau nu există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat (a se vedea în special, Hotărârea Marckx împotriva Belgiei din 13 iunie 1979, seria A nr. 31, pag. 16, paragraful 33).
Existența inegalității de tratament este evident o condiție a discriminării dat fiind că este imposibil să se discute despre discriminare atunci când o persoană nu este pusă într-o situație dezavantajoasă față de altul.
Diferența de tratament constituie discriminare doar dacă este lipsită de o justificare obiectivă și rezonabilă care vizează un scop legitim și este proporțională cu scopul vizat.
caracterului proporțional este importantă și în contextul în care intervine măsura în discuție, iar aplicarea unui tratament diferențiat în materia analizată poate fi realizată doar în raport de dispozițiile legale speciale.
În cadrul relațiilor de munca funcționează principiul egalității de tratament de toți salariați și angajatori și orice discriminare directa sau indirecta de un salariat, bazată pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenență națională, rasa, culoare, etnie, religie, opțiune politica, origine socială, handicap, situație sau responsabilitate familială, apartenența ori activitate sindicala, este interzisă.
Constituie discriminare directa actele și faptele de excludere, deosebire, restrictie sau preferinta, întemeiate pe unul sau mai multe dintre criteriile enunțate anterior, care au ca scop sau ca efect neacordarea, restrangerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării drepturilor prevăzute în legislația muncii.
Constituie discriminare indirecta actele și faptele întemeiate în mod aparent pe alte criterii decât cele prevăzute, dar care produc efectele unei discriminări directe.
Orice salariat care prestează o munca beneficiază de condiții de munca adecvate activității desfășurate, de protecție socială, de securitate și sănătate în munca, precum și de respectarea demnității și a conștiinței sale, fără nici o discriminare.
Nu se poate susține cu temei că nu există nici o justificare în baza căreia prin dispozițiile legale enunțate s-au stabilit criterii distincte pentru funcționarii publici angajați în diferitele autorități publice.
Față de cele de mai sus, în baza art. 312. pr. civ. Curtea urmează să respingă recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr. 650 din 24 iunie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28 noiembrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Eleonora Gheța, Sergiu Leon Rus Rodica
- - --- - -
GREFIER
-
Președinte:Eleonora GhețaJudecători:Eleonora Gheța, Sergiu Leon Rus Rodica
