Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 2842/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ,DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2842
Ședința publică din data de 11 noiembrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Hrudei
JUDECĂTOR 2: Floarea Tămaș
JUDECĂTOR 3: Eleonora Gheța
GREFIER:- -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții, I, împotriva Sentinței civile nr. 1329/15.05.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, în contradictoriu cu intimatele AGENȚIA REGIONALĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI C, AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI, MINISTERUL MEDIULUI având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal, făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Se mai menționează că la data de 07.09.2009 se înregistrează din partea Agenției Națională pentru Protecția Mediului a înregistrat întâmpinare. De asemenea, la data de 17.09.2009 se înregistrează din partea Ministerului Mediului întâmpinare, iar la data de 02.11.2009 se înregistrează din partea Agenției Regionale pentru Protecția Mediului CNî ntâmpinare.
Curtea rămâne în pronunțare.
CURTEA
Constată că prin sentința civilă nr.1857 pronunțată la data de 19.06.2009 în dosar nr- al Tribunalului Cluja fost cererea formulată de reclamanții, I, în contradictoriu cu intimatele AGENȚIA REGIONALĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI C; respinsă cererea de chemare în garanție formulată în contradictoriu cu chemații în garanție AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI, MINISTERUL MEDIULUI
Pentru a dispune astfel instanța a reținut că prin dispozițiile art.31 din Legea nr.188/1999 nu au prevăzut generic sporurile solicitate fără a le cuantifica. Or pentru a fi posibilă cuantificarea (calcularea) suplimentului postului și a suplimentului gradului, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea (executarea) art.29 alin.(1) lit.c) și d) din Legea nr.188/1999, atribuție ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr.188/1999. Or, sub acest aspect, practica judecătorească este în sensul că este inadmisibilă în condițiile art.1 din Legea nr.554/2004, cererea de chemare în judecată prin care se solicită obligarea Guvernului să emită un act normativ cu conținut special.
Împotriva soluției arătate au declarat recurs reclamanții solicitând admiterea recursului cu consecința modificării hotărârii și admiterii acțiunii.
În susținerea celor solicitate recurenții au arătat că dreptul recurenților la cele două suplimente salariale reprezintă un drept de creanță deci un bun în sensul art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale iar refuzul de acordare a sumelor de bani aferente acestora constituie o privare de proprietate contrar dispozițiilor art.1 paragraful 1 teza a II-a din același Protocol.
Mai arată recurenții că demersul lor este întemeiat întrucât dreptul este recunoscut de lege, cuantumul se putea acorda prin analogie cu sporul de vechime sau complexitate prevăzut de art.18 alin.3 din Legea nr.672/2002 și cum de altfel s-a statuat și prin spețe similare din țară.
Tot astfel se arată că acțiunea nu putea fi respinsă pentru simplul motiv că dreptul consacrat prin lege nu a căpătat ulterior o reglementare suficient de clară în acest sens fiind relevantă decizia nr.XII/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Analizând recursul declarat Curtea reține că nu este fondat.
În acest sens se reține că prin demersul introductiv recurenții au solicitat obligarea pârâtei la plata sumelor de bani reprezentând sporul privind suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și sporul privind suplimentul treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, supliment retroactiv și actualizat cu indicele inflației în considerarea că în calitate de funcționari sunt îndreptățiți la acordarea recunoașterea acestora în temeiul art.31 lit.e și d din Legea nr.188/1999.
Norma invocată nu indică procentul invocat prin acțiunea respectivă. Aceasta statuează că pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariu de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare. Se poate constata, din conținutul normei legale incidente în cauză (art. 31 lit. c și d din Legea nr. 188/1999) că procentul indicat în acțiunea introductivă nu se regăsește în norma legală."Art. 31: (1) Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:) salariul de bază;) sporul pentru vechime în muncă; suplimentul postului; suplimentul corespunzător treptei de salarizare."
Indicarea oricărui procent sau statuarea acestuia printr-o hotărâre judecătorească ar reprezenta, în această situație, o adăugare la lege, fără fundament legal.
Indicarea procentului este un atribut exclusiv al legiuitorului. Puterea judecătorească nu este îndreptățită să adauge normei legale noi reglementări.
De asemenea, aplicarea, prin analogie, a unei alte norme legale nu se poate realiza în prezenta cauză.
Faptul că anumite sporuri sunt acordate funcționarilor publici într-un procent de 25 %, nu permite aplicarea prin analogie a acestui procent și în privința celor două sporuri ce se discută în prezenta cauză.
În condițiile în care nu este reglementată o modalitate de calcul a suplimentului postului și a suplimentului gradului (a treptei de salarizare) nu se poate vorbi de un drept cert ci numai de unul virtual. Aceasta presupune că acordarea lor ar însemna obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat sau o eventuală cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii. Aceasta din urmă ar reprezenta o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr. 820/2008 potrivit căreia "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative". Rezultă că, instanțele judecătorești nu au competența de a se substitui legiuitorului sau executivului pentru acordarea efectivă a unui drept care în prezent nu este susceptibil de exercitare efectivă.
În caz contrar, respectiv prin admiterea recursului și respectiv a acțiunii, în condițiile în care nu se poate identifica suma ce trebuie acordată pentru că nu sunt elemente prevăzute în lege pentru a fi calculate, autoritatea intimată ar fi obligată, prin hotărâre, la obligații imposibil de executat.
Recurenții nu pot invoca deci o normă legală, în vigoare, care să reglementeze, în mod direct cuantumul celor două suplimente, iar în atare situație susținerile cu privire legea și reținerea greșită a instanței apar ca nefondate și urmează a fi respinse.
Desigur se reține că în condițiile art. 3 Cod civil, acțiunea nu putea fi respinsă. Chiar dacă legea însăși impune intervenția creativă a judecătorului cauzei pentru identificarea normelor de drept sau principiilor de drept care confirmă sau dimpotrivă infirmă temeinicia pretențiilor deduse judecății, tăcerea efectivă a legii, respectiv, lipsa oricărei dispoziții legale care să susțină, în sens pozitiv, pretențiile reclamanților, nu poate fi acoperită, în speță, prin analogie cu o altă normă legală, eventual similară (spor de vechime, etc.).
Curtea reține deci, în acord cu cele arătate și în hotărârea atacată că pentru a fi posibilă acordarea sporurilor respective, este absolut necesar ca în primul rând să fie posibilă cuantificarea (calcularea) celor două suplimente, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici.
Or, pentru cuantificarea celor două suplimente, este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea (executarea) art. 31 alin 1 lit.c) și d). din Legea nr. 188/1999, atribuție ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr.188/1999.
Sub acest aspect, practica judecătorească este în sensul că este inadmisibilă în condițiile art. 1 din Legea nr.554/2004, cererea de chemare în judecată prin care se solicită obligarea Guvernului să emită un act normativ cu conținut special (Decizia nr. 1257 din 28 februarie 2007, în Jurisprudența Secției de contencios administrativ a
Curtea are în vedere și practica constantă a ÎCCJ -Secția de contencios administrativ și fiscal care, prin soluțiile de principiu, a stabilit în mod constant și unitar că nu pot fi acordate drepturile reprezentând suplimentul postului și suplimentul treptei atâta timp cât nu este reglementare legală cu privire la modul de calcul al acestora.
Nu în ultimul rând se are în vedere și soluția pronunțată la 21 septembrie 2009 de ICCJ în recursul în interesul legii vizând această problemă, statuând în sensul că aceste drepturi nu pot fi acordate.
Prin urmare, în raport de cele reținute anterior, Curtea apreciază că toate motivele invocate în recurs, apar ca nefondate astfel că, în temeiul art. 312 alin 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanții, I, împotriva sentinței civile nr.1857 din 19 iunie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 11 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - - -
GREFIER
-
Red./
18 ex./19.11.2009
Judecători:Maria Hrudei, Floarea Tămaș, Eleonora Gheța
