Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 309/2009. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

- Secția de contencios administrativ și fiscal

DECIZIA CIVILĂ NR.309/R/CA-. Dosar nr.7591/62/R/CA-./2008

Ședința publică din data de:- 5 Mai 2009

PREȘEDINTE: Lorența Butnaru judecător

- - - - - judecător

- - - - judecător

- - grefier

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta Direcția Fiscală B, împotriva Sentinței civile nr.80/CA din data de 27 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr.-, având ca obiect "litigiu privind funcționarii publici".

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedură îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Dezbaterile în cauza de față au avut loc asupra recursului declarat de pârâtă în ședința publică din data de 28 aprilie 2009, când părțile au lipsit, conform celor consemnate prin încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.

Pentru a da posibilitatea părților de a depune concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, 5 Mai 2009.

În urma deliberării, instanța a pronunțat hotărârea de mai jos:

CURTEA:

Constată că prin sentința civilă nr 80/CA/27.01.2009, Tribunalul B - Secția comercială și de contencios administrativ a admis actiunea formulata de reclamanta - in contradictoriu cu parata Directia Fiscala B pe care a obligat-o sa aloce, sa calculeze si sa plateasca reclamantei drepturile banesti constand in indemnizatia de dispozitiv lunara in cuantum de 25% din salariul de baza, incepand din data de 01.04.2005 si pana la data incetarii raporturilor de munca cu excluderea perioadei 21.05.2006-09.04.2008, sume actualizate cu coeficientii ratei inflatiei, de la data scadentei fiecarei indemnizatii pana la efectuarea platii.

A obligat parata sa consemneze in carnetul de munca al reclamantei indemnizatia de dispozitiv pentru perioada acordata.

Pentru a pronunta aceasta hotarare, prima instanta a retinut urmatoarele:

Solicitarile reclamantei formulate prin actiunea introductiva au vizat obligarea paratei la plata indemnizatiei de dispozitiv in cuantum de 25% din salariul de baza cu incepere din 01.04.2005 pana la incetarea raporturilor de munca, cu excluderea perioadei in care s-a aflat in concediu pentru cresterea copilului, respectiv 21.05.2006-09.04.2008, actualizarea sumelor cu rata inflatiei si consemnarea in carnetul de munca a acestui drept salarial.

de petitele acestei actiuni si de intampinarea depusa de parata, prima instanta aas tabilit ca in cauza a fost dovedita prin inscris calitatea de functionar public al reclamantei in cadrul institutiei parate.

De asemenea, a avut in vedere in cadrul considerentelor ca indemnizatia de dispozitiv a fost reglementata prin Legea nr 138/1999 si ca prin Ordinul nr 496/28 iulie 2003 emis de MAI, la pct 31.1 se arata a: " prin personalul civil in sensul prezentului ordin se intelege functionari publici si personalul contractual din MAI ". Personalul civil din MAI beneficiaza de drepturile stabilite prin prezenta lege ( nr 138/1999 ) cu exceptia celui din domeniul administratiei publice care beneficiaza doar de dreptul prevazut de art 13 din lege care prevede ca indemnizatia de dispozitic este de 25% din salariul de baza si se acorda lunar. Din coroborarea acestor texte de lege, prima instanta a apreciat ca angajatilor civili din cadrul MAI li se cuvin drepturile salariale stabilite prin Legea nr 138/1999, iar angajatii din domeniul administratiei publice beneficiaza doar de indemnizatia de dispozitiv lunara de 25% din salariul de baza.

Prima instanta a admis astfel actiunea formulata si, totodata, a obligat parata si la actualizarea sumelor acordate in raport cu rata inflatiei de imprejurarea ca in materia raporturilor de serviciu, similar raporturilor de munca, se prezuma punerea in intarziere a angajatorului odata cu nasterea dreptului, retinandu-se ca sarcina pro ii revine acestuia din urma raportat la data nasterii prejudiciului. de dispozitiile Decretului nr 92/1976, a obligat parata si la consemnareas in carnetul de munca al reclamantei a mentiunilor legate de indemnizatia de dispozitiv.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Direcția Fiscală B care a criticat-o sub aspectul admiterii acțiunii, invocându-se în motivarea căii de atac următoarele considerente:

Legea nr 138/1999 și Ordinul nr 496/2003 dispun ca angajații funcționari publici, personal contractual cu statul civil sau militarizat să beneficieze de plata indemnizației de dispozitiv, însă referirea vizează doar o anumită categorie de angajați și anume cei care sunt încadrați în instituțiile publice de apărare națională și ordine publică, nu și cea a persoanelor angrenate în aparatul administrației publice locale.

Legea bugetului de stat reprezintă norma de finanțare a resurselor bugetare și a repartizării acestora, conform Legii nr 500/2002 nicio cheltuială din fondurile publice neputând fi angajată, ordonanțată și plătită daca nu este aprobată potrivit legii și neputând fi înscrisă în buget dacă nu există o bază legală pentru aceasta.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința atacată raportat la motivele de recurs invocate, Curtea constată că recursurile formulate sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Reclamanta pârâtă are calitatea de funcționar public în cadrul Direcției Fiscale.

Pe fondul cauzei, relativ la criticile aduse în recurs, Curtea constată că indemnizația de dispozitiv este reglementată prin Legea nr.138/1999 privind salarizarea militarilor din sectoarele de apărare națională, ordine publică, și siguranță națională, fiind o indemnizație care inițial se acorda persoanelor ce aveau calitatea de militar în oricare din aceste structuri statale, dar și salariaților civili din unitățile militare. În mod succesiv, în cadrul transformărilor vizând structurile militare ale statului, în cursul anului 2002, s-a realizat demilitarizarea instituției poliției, polițiștii dobândind calitatea de funcționari publici cu statut special, iar in anul 2004 s-a procedat si a demilitarizarea foștilor militari din sistemul penitenciar care au s-au bucurat din acel moment de aceeași calitate de funcționar public. Pentru ambele categorii, legea de demilitarizare a păstrat toate drepturile de natură salarială și alte drepturi acordate anterior ca militari, inclusiv indemnizația de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul de bază.

Încă de la momentul aplicării Legii nr.138/1999 indemnizația de dispozitiv a fost acordată și personalului civil din structurile militare, dreptul acesta fiind menținut pentru personalul contractual din unitățile de poliție demilitarizate, alături de personalul civil din celelalte unități subordonate Ministerului d e Interne care rămăseseră militarizate, astfel încât în întregul sistem al Ministerului d e Interne indemnizația de dispozitiv era general aplicabilă.

În anul 2003, prin reorganizarea la nivel ministerial, Ministerul d e Interne a fuzionat cu Ministerul Administrației Publice, rezultând Ministerul Administrației și Internelor, denumit ulterior si Ministerul Internelor și Reformei Administrative. Tocmai pentru a evita crearea unor discriminări sub aspectul acordării de drepturi salariale in structura noului minister constituit in anul 2003, fost emis Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr 496/28.07.2003 care la pct.9.2. prevede că "indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice", iar la pct.31.1 din același ordin este definit personalul civil ca reprezentând atât funcționarii publici, cât și personalul contractual din toate unitățile ce intră în structura acestui minister. În acest ordin de ministru se mai precizează că personalul civil din domeniul administrației publice beneficiază de dreptul reglementat în art.13 din Legea nr.138/1999, anume indemnizația de dispozitiv lunară, în cuantum de 25% din salariul de bază.

Direcția Fiscala unde este angajată, în calitate de funcționar public, reclamanta, face parte din aparatul administrației publice locale care se subordonează Ministerului Administrației și Internelor, ca autoritate deliberativă la nivel local astfel ca Ordinul nr 496/2003 este pe deplin aplicabil în speță.

Ca urmare, în mod corect prima instanță a apreciat că acțiunea formulată de reclamantă este întemeiată, la adăpost de orice critică fiind, pentru motivele indicate de prima instanță, și dispozițiile privind actualizarea sumelor acordate cu rata inflației și consemnarea mențiunilor privind indemnizația de dispozitiv, în carnetul de muncă al reclamantei.

Pentru toate aceste considerente, Curtea va respinge recursul formulat de pârâta Direcția Fiscală

Pentru aceste motive,

În Numele Legii,

DECIDE:

Respinge recursul formulat de recurenta DIRECȚIA FISCALĂ B (cu sediul în B,-, jud.B), împotriva Sentinței civile nr.80/27.01.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr-.

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 5.05.2009.

Președinte Judecător Judecător

- - - - - - -

Grefier,

Red.:-/05.06.2009

Dact.:-/3 ex./ 05.06.2009

Jud.fond:-

Președinte:Lorența Butnaru
Judecători:Lorența Butnaru, Clara Elena Ciapă, Silviu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 309/2009. Curtea de Apel Brasov