Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 327/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - litigiu funcț. publici -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR.327
Ședința publică din 19 februarie 2009
PREȘEDINTE: Nastasi Dorina
JUDECĂTOR 2: Grapini Carmen
JUDECĂTOR 3: Ududec Elena
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâtul Consiliul Județean cu sediul în S,-, județul S, împotriva încheierii din data de 7 ianuarie 2009 pronunțată în ședința camerei de consiliu de Tribunalul Botoșani - secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosar nr-.
La apelul nominal au lipsit recurentul, pârâtul intimat Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanelor al Județului B și reclamanții intimați, -, -, - și.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constatând recursul în stare de judecată în conformitate cu disp. art.150 Cod proc. civilă a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin acțiunea introdusă la Tribunalul Botoșani - secția comercială, contencios administrativ și fiscal și înregistrată sub nr- din 12.08.2008, reclamanții în contradictoriu cu pârâții Consiliul Județean B și Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanelor al Județului B, au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții să le plătească sumele de bani reprezentând sporul privind suplimentul postului în procent de 25% din salariul tarifar de încadrare și sporul privind suplimentul treptei de salarizare în procent de 25% din salariul tarifar de încadrare, începând cu data de 01.01.2005 în perioada efectiv lucrată, sumă de urmează să fie actualizată cu indicele de inflație la data plății efective precum și plata în continuare a acestor drepturi.
Prin sentința nr. 960 din 17 septembrie 2008, Tribunalul Botoșani - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția lipsei procedurii prealabile invocate de pârâtul Consiliul Județean B și a admis în parte cererea formulată de reclamanți obligându-i pe pârâți să plătească acestora, sumele reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază începând cu data de 01.01.2005 și până la data pronunțării sentinței, respectiv 17 septembrie 2008, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Totodată a respins ca nefondat capătul de cerere privind plata acestor drepturi pentru viitor.
Împotriva sentinței au declarat recurs pârâții Consiliul Județean B și Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanelor al Județului
Prin decizia nr. 1391 din 30.10.2008, Curtea de APEL SUCEAVA a respins ca nefondate recursurile declarate de pârâți.
Prin încheierea nr. 152 din 11.11.2008 Tribunalul Botoșania admis cererea formulată de petentul și a dispus investirea cu formulă executorie a sentinței nr. 960 din 17.09.2008, pronunțată de Tribunalul Botoșani.
La data de 17.12.2008, pârâtul Consiliul Județean B, a sesizat Tribunalul Botoșani cu privire la îndreptarea dispozitivului sentinței nr. 960 din 17.09.2008, pronunțată în dosarul nr- a Tribunalului Botoșani, în sensul precizării dacă pe perioada 01.01.2005 - 31.12.2006 se datorează sau nu sumele solicitate de reclamanți, întrucât potrivit art. 44 din nr.OUG 92/2004 pentru perioada 10.11.2004 - 31.12.2005 și potrivit art. 48 din nr.OG 2/2006 pentru perioada 01.01.2006 - 31.12.2006 aceste sporuri au fost suspendate ceea ce înseamnă că pentru această perioadă sporurile nu se aplică.
Prin încheierea din 7 ianuarie 2009 Tribunalul Botoșani - secția comercială, contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată cererea de îndreptare a dispozitivului sentinței nr. 960/17.09.2008, apreciind că măsura suspendării acordării drepturilor solicitate, dispusă prin nr.OG 92/2004 și nr.OG 2/2006, a afectat doar exercițiul dreptului nu și existența acestuia, întrucât un drept prevăzut de lege (Legea nr. 188/1999), încetează doar prin abrogare, ceea ce în speța de față nu s-a petrecut.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs Consiliul Județean B, precizând instanței că suspendarea în anul 2005 și 2006 prin legea specială a aplicării dreptului echivalează cu inexistența dreptului pe perioadele determinate respective, potrivit art. 7 alin. 3 din Decretul nr. 167/1958, privind prescripția extintivă.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea apreciază că recursul este nefondat.
Prin cererea de îndreptare eroare materială formulată de Consiliul Județean B, acesta a solicitat îndreptarea dispozitivului sentinței civile nr. 960/17.09.2008 a Tribunalului Botoșani, în sensul de a se preciza dacă pentru perioada 1.01.2005 - 31.12.2006 se datorează sumele reprezentând suplimentul postului reprezentând 25 % din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în același procent de 25 % din salariul de bază, deoarece conform art. 44 din nr.OUG 92/2004 pentru perioada 10 noiembrie 2004 - 31 decembrie 2005 și conform art. 48 din OUG, nr. 2/2006 pentru perioada 1.01.2006 - 31.12. 2006, aceste sporuri au fost suspendate, ceea ce echivalează cu neexistența lor pe perioada suspendării conform art. 7(3) - Decret nr.167/1958.
Prin Încheierea din 7.01.2009 recurată, cererea de îndreptare astfel formulată a fost corect respinsă ca nefondată deoarece:
Drepturile salariale acordate prin sentința nr. 960 din 17.09.2008 a Tribunalului Botoșani irevocabilă prin Decizia nr. 1391/30.10.2008 au avut ca temei legal, disp. art. 29 din Legea nr. 188/1999 modificată, acestea fiind introduse prin art. 13 din Legea nr. 161/2003 cu aplicare conform art. 25, de la 01.01.2004. Ori, prin nr.OG 92/2004 și 2/2006, a fost suspendată doar acordarea drepturilor salariale pronunțate prin Legea nr. 188/1999 și 161/2003, deci s-a afectat doar exercitarea dreptului nu și existența lui. ( Legea nr. 188/1999 nu a fost abrogată )
De urmare în mod corect în dispozitivul sentinței nr. 960/2008 a Tribunalului Suceava, drepturile au fost acordate încep ând cu data de 1.01.2005 de când încetase suspendarea conform nr.OUG 92/2004 și până la data pronunțării sentinței - 17.09.2008, perioadă în care de asemenea, acordarea drepturilor nu mai era suspendată.
De urmare motivele de critică din recurs ale încheierii cu trimite la prev. art. 304 (9) Cod pr. civilă, nu pot fi reținute.
Ca atare, conform art. 316, 296 Cod proc. civilă, se va respinge ca nefondat recursul.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Consiliul Județean cu sediul în S,-, județul S, împotriva încheierii din data de 7 ianuarie 2009 pronunțată în ședința camerei de consiliu de Tribunalul Botoșani - secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 19 februarie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnored.
2ex/5.03.2009
Președinte:Nastasi DorinaJudecători:Nastasi Dorina, Grapini Carmen, Ududec Elena