Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 328/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECTIA COMERCIALA, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILA NR.328/2008
Sedința publică din data de 7 februarie 2008 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Delia Marusciac
JUDECĂTORI: Delia Marusciac, Liviu Ungur Lucia Brehar
- -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta DIRECȚIA JUDEȚEANĂ DE STATISTICĂ M împotriva sentinței civile nr.3395 din data de 17.10.2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, în contradictoriu cu reclamanta-intimată, având ca obiect obligarea la plata unor drepturi salariale deduse din încadrarea greșită pe funcție a reclamantei, potrivit Legii nr.188/1999.
La apelul nominal, la a doua strigare, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că în data de 31.01.2008 s-a înregistrat la dosarul cauzei din partea intimatei întâmpinare înnsoțită de anexe.
De asemenea, se constată că reclamanta-intimată s-a conformat dispozițiilor date de instanță și în data de 31.01.2008 a anexat chitanța nr.1225 din care rezultă că a achitat diferența de 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,3 lei timbru judiciar datorată pentru instanța de fond.
Ambele părți au solicitat în scris judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin.2 Cod pr.civ.
Curtea, apreciază ca fiind suficiente probele administrate pentru justa soluționare și în baza actelor de la dosar, reține cauza în pronunțare.
CURTEA:
Asupra recursului de față,
reține că prin sentința civilă nr. 3395 din 17.10.2007, pronunțată în dos. nr- al Tribunalului Maramureș, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâtei DIRECȚIA JUDEȚEANĂ DE STATISTICĂ și în consecință s-a anulat decizia de numire în funcție nr.18/31.07.2000 emisă de pârâtă și a fost obligată pârâta să emită o nouă decizie prin care încadrarea reclamantei să se facă pentru funcția publică de consilier A 1/3. A mai stabilit instanța de fond că reclamanta are de încasat drepturi salariale pentru perioada 01.09.2002 - 17.12.2003 în sumă de 1.216,29 lei brut din care se vor scădea sumele datorate la bugete în valoare de 368,9 lei astfel că pârâta fost obligată să plătească reclamantei suma de 848 lei net, precum și 400 lei cheltuieli de judecată. Totodată, instanța de fond a mai statuat că pârâta este obligată să rectifice deciziile emise ulterior deciziei nr. 18/31.07.2000,dacă a fost cazul în raport cu încadrarea corectă stabilită mai sus.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță reține, în esență, că prin Decizia nr. 18/31.0.7.2000 reclamanta a fost numită în funcția de inspector de specialitate categoria A, clasa II, grad I, încadrarea fiind operată în mod greșit, cea corectă fiind de consilier A, I/3, care este echivalentul funcției de inspector de specialitate categoria A, clasa II, pe care reclamanta a avut-o până la data de 31.07.2000.
Se mai reține că în ceea ce o privește pe reclamantă echivalarea vechilor numiri pe funcție cu noile numiri corespunzătoare legislației specifice funcționarilor publici, s-a făcut cu încălcarea prevederilor din anexele la OUG nr. 24/2000 și OUG nr. 82/2000, că la reîncadrarea operată la data del15.07.2003 deși încadrarea pe funcția de consilier superior a fost corectă, însă nu a avut și consecințele corespunzătoare pe planul drepturilor salariale. Conform expertizei întocmite în cauză instanța de fond a determinat venitul brut pentru reclamantă, cuvenit în perioada 01.09.2002 - 17.012.2003 la nivelul sumelor de 1.216,29 lei din care 848 lei reprezintă suma netă pe care pârâta a fost obligată s-o plătească, ținând seama că perioada avută în vedere pentru calculul drepturilor salariale a fost identică cu cea avută în vedere în dosarul nr. 4373/2005 pentru ceilalți funcționari ai pârâtei care au introdus o acțiune similară la 23.05.2005. Totodată s-a dispus rectificarea carnetului de muncă în sensul celor stabilite prin sentință.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Județeană de Statistică M invocând ca motive de recurs următoarele: excepția tardivității acțiunii, excepția lipsei timbrajului și excepția lipsei procedurii prealabile cu consecința inadmisibilității acțiunii. În ceea ce privește excepția tardivității acțiunii se invocă art. 11 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 reclamanta introducând acțiunea cu încălcarea termenului de un an de la data emiterii actului. Cât privește excepția lipsei timbrajului, se invocă art. 17 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 corelat au art. 20 din legea nr. 146/1997 texte de lege în baza cărora reclamanta trebuia să timbreze fiecare capăt de cerere, motiv pentru care i se cere instanței de recurs să dea în debit pe reclamantă. Acțiunea acesteia nefiind scutită de taxele de timbru. În fine, sub aspectul excepției lipsei procedurii prealabile, recurenta învederează că în temeiul art. 7 alin, 1 din Legea nr. 554/2004 reclamanta trebuia ca în prealabil sesizării instanței de contencios administrativ să îndeplinească procedura prealabilă. Pe fond nu aduce nicio critică hotărârii recurate.
Prin întâmpinare intimata reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Se reiterează poziția procesuală exprimată de aceasta pe parcursul dezbaterilor în fond ale cauzei cu referire la împrejurarea că nu a avut cunoștința despre modificările intervenite la încadrarea ca funcționar public așa cum nici foștii săi colegi nu au avut, simpla semnătură pusă pe fluturașul de plată nu echivalează cu a semna decizia nr. 18/31.07.2000, și totodată, nu putea face plângere prealabilă împotriva unui act pe care nu l-a văzut și nu l-a identificat niciodată, cu atât mai mult cu cât reclamanta a părăsit unitatea în decembrie anul 2003 și a aflat cu totul întâmplător de această situație de la foștii săi colegi.
Examinând recursul declarat de pârâta prin prisma motivelor invocate și în lumina dispozițiilor legale pertinente în materie, Curtea reține următoarele:
1. In ceea ce privește excepția tardivității acțiunii Curtea reține că potrivit dispozițiilor art. 11 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, modificat prin Legea nr. 262/2007,entru p. motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă si peste termenul de 6 luni prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoștința, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz.În speță, recurenta invocă greșit excepția tardivității deoarece numai încălcarea termenului de 6 luni prevăzut la art. 11 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 conduce la constatarea decăderii, încălcarea termenului de un an prevăzut la art. 11 alin. 2 din aceeași lege are drept consecință sancționarea cu prescripția dreptului la acțiune în sens material.
Curtea reține că momentul decisiv, esențial de la care se poate calcula curgerea termenului de 1 an (dies ad quo)prevăzut de art. 11 alin. 2 invocat de recurentă pentru persoana căreia nu i s-a comunicat actul administrativ individual și față de care nu există nicio probă că i s-ar fi comunicat sau l-ar fi cunoscut la data emiterii, este data luării efectiv la cunoștință de actul administrativ.
Curtea are în vedere că prin comunicarea actului administrativ unilateral ca moment al curgerii termenelor legale de contestare se înțelege data la care cel ce se pretinde vătămat ia efectiv cunoștință de actul respectiv, îi cunoaște conținutul și poate aprecia în funcție de acesta dacă i se vătămă drepturile recunoscute de lege ori interesele sale legitime. De altfel recurenta invocă excepția tardivității direct în recurs aceasta nedepunând întâmpinare la fond, dar nici nu aduce în discuție și nici nu prezintă elemente concrete pe care Curtea să le aibă în vedere și pe care să le poată verifica, ci se rezumă să afirme cu titlu general că față de data emiterii actului administrativ individual contestat de reclamantă și față de data introducerii acțiunii, se poate concluziona că termenul de un an de introducere a acțiunii a fost depășit. În lipsa altor elemente certe și verificabile, a admite poziția simplistă recurentei înseamnă a se specula nepermis și a deturna astfel dispozițiile legale de la conținutul lor real și concret și a dilua în substanță și a răpi astfel reclamantei dreptul de acces la jurisdicția de contencios administrativ.
Așadar motivul de recurs ce vizează excepția tardivității nu poate fi primit.
2. În ceea ce privește excepția lipsei timbrajului la instanța de fond Curtea reține că această critică nu poate fi un motiv de recurs serios și pertinent care să conducă la casarea hotărârii așa cum întrevede recurenta. De altfel, recurenta este și confuză deoarece cere instanței de recurs să sancționeze conduita reclamantei privind netimbrarea acțiunii să fie dată în debit. Oricum, Curtea a procedat la verificarea timbrajului în cauză și conform art. 20 alin. 2 din Legea nr. 146/1997 a stabilit taxa judiciară și timbrul judiciar pentru soluționarea în fond a cauzei și a procedat în consecință respectiv a citat-o pe intimata reclamantă cu mențiunea de a face dovada plății sumei de 4 lei cu titlu de taxă judiciară de timbru conform art. 3 alin. 1 lit. m) prima liniuță din Legea nr. 146/1997 corelat cu art. 17 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 și aplicarea timbrului mobil judiciar în valoare de 0,30 lei în baza art. 3 alin. 1 din OG nr. 32/1995 cu modificările și completările ulterioare. Așa cum atestă înscrisurile de la dosar ( 7 verso și 8) reclamanta s-a conformat și ca atare nu se mai impune aplicarea sancțiunii prevăzute al art. 20 alin. 2 din legea nr. 146/1997 și nici cea prevăzută la art. 9 din OG nr. 32/1995.
Așa fiind, acest motiv de recurs este fără obiect.
3. In ceea ce privește excepția lipsei procedurii prealabile:
Așa cum rezultă și din conținutul sentinței civile nr. 415 din 22 martie 2006 pronunțată de Tribunalul Maramureș, definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 971 din 7 septembrie 20065 pronunțată de Curtea de APEL CLUJ în dos. nr-, prin Decizia nr.18 din 31 iulie 2000 emisă de pârâtă se stabilește echivalarea dintre funcțiile publice de conducere și de execuție, pe categorii, clase și grade și funcții de specialitate pe grade și trepte profesionale prevăzute în anexele la OUG nr.24/2000 pentru Direcția Județeană de Statistică M conform Anexei nr.3 la această decizie. Ca efect al acestei decizii reclamantei i se echivalează funcția cu aceea de inspector de specialitate categoria A, clasa II, grad
Așa cum rezultă din definiția prev. la art.2 lit.c teza I din Legea nr.554/2004 Curtea reține că actul atacat, respectiv Decizia nr.18/31 iulie 2000 privitoare la persoana reclamantei este un act administrativ unilateral cu caracter individual susceptibil de control pe calea procedurii contenciosului administrativ fără ca pentru a se cerceta legalitatea acestuia să fie neapărat necesară cenzurarea sau solicitarea expresă de a analiza și verifica actul administrativ superior, respectiv în speță Ordinul nr.170 din 31.07.2000. De altfel, în preambulul Deciziei nr.18 din 31 iulie 2000 emisă de pârâtă nu se precizează nimic referitor la Ordinul nr.170 din 31.07.2000 al Președintelui Comisiei Naționale pentru Statistică ci se indică exclusiv Ordinul nr. 306/17.10.1990 ce vizează numirea directorului general al Direcției Județene de Statistică.
Așa fiind, Curtea reține că verificarea legalității actului administrativ unilateral cu caracter individual se poate realiza nemijlocit fără a fi necesară pronunțarea cu privire la legalitatea actului normativ superior, încât excepția inadmisibilității acțiunii a fost corect soluționată de prima instanță
Pe de altă parte, Curtea reține că procedura prealabilă nu este necesară deoarece litigiul de față se înscrie pe coordonatele dispozițiilor art. 109 din Legea nr. 188/1999 și nu pe cele speciale ale art. 106 din aceeași lege care face vorbire de respectarea condițiilor și a termenelor prevăzute de Legea nr. 554/2004.
Și din această perspectivă motivul de recurs axat pe excepția invocată este neîntemeiat.
Având în vedere că în ceea ce privește rezolvarea fondului cauzei recurenta nu a adus nicio critică Curtea este dispensată de mai face vreo analiză a legalității și temeiniciei sentinței recurate.
Față de cele ce preced, în temeiul art. 109 din Legea nr. 188/1999 corelat cu art. 29 și 20 alin. 3 din Legea nr.554/2004 urmează a respinge recursul pârâtei, ca nefiind fondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta DIRECȚIA JUDEȚEANĂ DE STATISTICĂ împotriva sentinței civile nr. 3395 din 17.10.2007, pronunțată în dos. nr- al Tribunalului Maramureș, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 7 februarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - -
Red.LU dact
ex.2/15 februarie 2008
Jud.fond:,
Președinte:Delia MarusciacJudecători:Delia Marusciac, Liviu Ungur Lucia Brehar
