Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 331/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
Curtea de Apel Timișoara OPERATOR -2928
Secția contencios Administrativ și Fiscal
Dosar nr--26.02.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.331
Ședința publică din 19 martie 2008
PREȘEDINTE: Rodica Olaru
JUDECĂTOR 2: Răzvan Pătru
JUDECĂTOR 3: Alexandru Cristian
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâtul recurent Ministerul Economiei și Finanțelor prin T împotriva sentinței civile nr.111/22.01.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat și pârâții intimați Ministerul Internelor și Reformei Administrative-prin Direcția Generală Reglementări Juridice și Contencios și Inspectoratul Județean de Poliție al județului T, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care, Curtea, văzând că recurenți au cerut judecarea cauzei în lipsă, conform prevederilor art.242 alin.2 Cod procedură civilă și nemaifiind formulate alte cereri, reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față constată:
Prin acțiunea înregistrata la Tribunalul Timiș sub nr-reclamantul a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative-prin Direcția Generală Reglementări Juridice și Contencios, Inspectoratul Județean de Poliție al Județului T și Ministerul Economiei și Finanțelor prin, solicitând instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea paraților la plata primei de concediu cuvenite pe anul 2006 conform art. 37 pct. 2 OG 38/2003 actualizată în raport cu rata inflației și obligarea Ministerului Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare acordării drepturilor solicitate.
În motivarea acțiunii, se arata că prin art.37 pct.2 din OG nr.38/2003, s-a prevăzut că polițiștii au dreptul, la plecarea în concediul de odihnă la o primă de concediu egală cu salariul de baza din luna anterioara plecării în concediu, iar de la data intrării în vigoare a OG nr.38/2003, reclamantul nu a beneficiat de aceasta dispoziție legala, aceasta fiind suspendata odată cu intrarea in vigoare. Reclamantul menționează ca deși a fost suspendat, nu se poate retine ca acest drept nu a existat, suspendarea nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cat timp prin nici o dispoziție legala nu i-a fost înlăturata existenta pe anii 2004-2005. Se arată că a considera astfel, ar contravenii prevederilor art.53 din Constituția României si art.1 din Protocolul din Convenția pentru apărarea drepturilor omului si libertăților fundamentale. În cerere se menționează ca pe de alta parte art. 41 din Constituția României statuează că salariații au dreptul la protecția sociala a muncii printre care si concediul de odihna plătit iar potrivit art. 53 restrângerea exercițiului unor drepturi sau a unor libertăți poate fi dispusa numai daca este necesara, iar măsura trebuie sa fie proporționala cu situația care a determinat-o si fără a aduce atingere existentei dreptului.
De asemenea, potrivit art. 38 din Codul muncii salariații nu pot renunța la drepturile recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la aceste drepturi sau limitarea lor este lovita de nulitate. Se mai invoca totodată decizia nr. XII /5.02.2007 a Jc are a stabilit ca polițiștilor li se cuvine prima de concediu pe anii 2004-2006.
Referitor la plata sporului de fidelitate se arata ca acesta este stabilit prin art. 6 OG 38/2003 iar pentru anul 2005 fost suspendata in baza art. 2 al.1 OUG 118/2004. Chiar daca a fost suspendat, nu se poate considera ca aceste drepturi nu au existat întrucât plata sporului a fost reluata in 2006 iar dispozițiile de suspendare nu conțin vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la sporul de fidelitate.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.37 pct.2 din OG nr.38/2003, art. 28 lit. e din Legea nr. 360/2002, art.41 al.2 Constituția României.
Prin întâmpinarea depusă, pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative a solicitat respingerea cererii formulate de reclamant.
În motivarea întâmpinării paratul A, s-a opus la admiterea acțiunii, arătând ca disp.art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003, privind salarizarea si alte drepturi ale polițiștilor, au fost suspendate succesiv prin prev.art.9 al.7 din nr.507/2003, pana la 31.12.2004 si prin art.8 al.7 dinL.nr.511/2004, pana la 31.12.2005, iar Curtea Constituțională prin Decizia nr.38 / 25.01.2005 a respins excepția de neconstituționalitate a acestor prevederi din legile bugetare anuale.
S-a mai arătat că bugetul Iaf ost aprobat prin nr.379/2005, care la art.5 al.5, menține starea de suspendare a acestor drepturi, astfel încât plata ar presupune încălcarea prevederilor imperative ale legilor bugetare. Mai mult, în toate actele normative susmenționate este prevăzuta obligația ordonatorilor principali de credite, sa se încadreze in cheltuielile de personal, menționate in anexele la legile bugetare, astfel încât de vreme ce drepturile pretinse au fost suspendate pe anii 2004- 2006 in bugetul MAI nu au fost prevăzute nici sumele necesare efectuării acestor plăți.
Totodată, paratul Aaf ormulat cerere de chemare in garanție a Ministerului Finanțelor Publice, cu motivarea ca potrivit HG nr. 208/2005, bugetul de stat este gestionat de MFP, iar in ipoteza admiterii acțiunii,acesta trebuie sa vireze sumele necesare efectuării acestor plăți.
Prin întâmpinarea depusă, paratul Inspectoratul de Poliție al Județului a solicitat constatarea lipsei calității procesuale pasive a acestuia arătând ca de la 01.04.2006 reclamantul activat ca agent de politie in cadrul Secției Regionala de Politie Transporturi T, iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii arătând ca dispozițiile art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, au fost suspendate succesiv prin prev.art.9 al.7 din nr.507/2003, pana la 31.12.2004 și prin art.8 al.7 din Legea nr.511/2004, până la 31.12.2005, iar Curtea Constituționala prin Decizia nr.38 / 25.01.2005 a respins excepția de neconstituționalitate a acestor prevederi din legile bugetare anuale.
S-a mai precizat că bugetul Iaf ost aprobat prin Legea nr.379/2005, care la art.5 al.5, menține starea de suspendare a acestor drepturi, astfel încât plata ar presupune încălcarea prevederile imperative ale legilor bugetare. Mai mult, în toate actele normative susmenționate este prevăzuta obligația ordonatorilor principali de credite, să se încadreze în cheltuielile de personal, menționate in anexele la legile bugetare, astfel încât de vreme ce drepturile pretinse au fost suspendate pe anii 2004-2006 în bugetul MAI nu au fost prevăzute nici sumele necesare efectuării acestor plăți
Pârâtul a învederat că atâta vreme cât dispozițiile legale de suspendare au fost date cu respectarea Constituției României, instanței de judecata îi revenea doar rolul de a constata existența acestor dispoziții fără a se putea pronunța cu privire la oportunitatea, legalitatea sau constituționalitatea lor.
Prin întâmpinare, pârâtul prin PTa solicitat respingerea acțiunii, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive a MFP, întrucât nu are calitate de ordonator principal de credite, atribuțiile privind salarizarea sau acordarea altor sume fiind exclusiv in sarcina instituțiilor in care își desfășoară activitatea reclamantul. Paratul a solicitat totodată si respingerea cererii de chemare în garanție formulată de către
Prin sentința civilă nr.111/22.01.2008, Tribunalul Timișa respins excepțiile invocate și a admis acțiuneaprincipală formulată de reclamantul, a obligat pârâții Ministerul Internelor si Reformei Administrative si J la plata primei de concediu aferentă anului 2006, sume ce vor fi actualizate in raport cu rata inflației la data plății efective, a obligat pârâtul Ministerul Economiei si Finanțelor să aloce fondurile necesare efectuării acestor plăți către ordonatorul principal de credite Ministerul Internelor si Reformei Administrative și a respins cererea de chemare în garanție formulată de către A, reținând că:
În privința excepției lipsei calității procesuale pasive a MFP, instanța nu a contestat faptul că neavând calitatea de ordonator principal de credite MFP, nu poate fi obligat la plata despăgubirilor bănești către reclamant si ca atare dispoziția de plata instituită ca efect al admiterii acțiunii fata de pârâții, nu-l vizează direct, dar această calitate nu-l exonerează de obligația alocării către bugetul A și a sumelor pretinse, aspect ce justifică necesitatea ca prezenta hotărâre sa-i fie opozabila și MFP. Ca atare MFP este cel care coordonează acțiunile ce sunt de responsabilitatea Guvernului cu privire la pregătirea legilor de rectificare a bugetului la propunerea ordonatorilor principali de credite.
Prin urmare, instanța urmează sa respingă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice. Câtă vreme reclamantul a fixat cadrul procesual prin chemarea în judecată a pentru alocarea sumelor necesare plaților pretinse instanța a apreciat că nu se poate proceda ca efect al admiterii acțiunii, și la admiterea cererii de chemare în garanție formulată de pârâtul MIRA, fiind incompatibilă calitatea de pârât, direct obligat, cu aceea de chemată în garanție. Prin urmare, tribunalul a respins cererea de chemare in garanție.
Instanța a reținut că reclamantul a avut raporturi cu IPJ T în perioada 01.07.2003-01.10.2005, iar în prezent are calitatea de funcționar public civil cu statut special-polițist fiind angajat la secția Regionala de Politie Transporturi T.
Susținerea paratului IPJ T privind lipsa calității procesuale pasive raportat la faptul ca reclamantul este angajat al Secției Regionala de Politie Transporturi T,ce este direct subordonata Inspectoratului General al Politiei Romane nu are relevanta juridica in cauza câtă vreme rezulta ca reclamantul este angajat al MIRA iar drepturile salariale ii sunt achitate de către IPJ T, paratul IPJ T având calitatea de ordonator secundar de credite. Astfel fiind, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului IPJ T.
Raportat la calitatea reclamantului, îi sunt aplicabile prevederile art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003, privind salarizarea și alte drepturi cuvenite polițiștilor potrivit cărora " la plecarea in concediul de odihna, polițistul primește o prima de concediu egală cu salariul de baza din luna anterioara plecării în concediu".
Conform art.1 al.1 din nr.360/2002, polițistul este funcționar public civil cu statut special si ca atare ii sunt aplicabile prev.nr.188/1999, inclusiv ale art.91 din nr.215/2006 de modificare a nr.188/1999, ce atrag astfel competenta instanțelor de contencios administrativ in soluționarea litigiilor ce vizează raporturile de serviciu ale funcționarului public, dreptul la prima de concediu este o componenta a drepturilor salariale si se circumscrie astfel raportului de serviciu al polițistului.
Este adevărat, ca disp.art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003, au fost suspendate succesiv prin legile bugetare anuale, respectiv prin art.9 al.7 din nr.507/2003 s-a suspendat pana la 31.12.2004, prin art.8 al.7 din nr.511/1004 pana la 31.12.2005 si prin art.5 al.5 din nr.379/2005 a fost suspendata pana la 31.12.2006.
Nu se poate retine, susținerea reclamantului ca aceste suspendări contravin disp.art.41 din Constituția României, întrucât dreptul la indemnizația de concediu ca si drept fundamental înscris intre drepturile si libertățile enumerate la art.41 al.2 din Constituita României nu se confunda cu prima de concediu la care face referire art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003, aceasta fiind adiacenta indemnizației de concediu.
De altfel si Curtea Constituționala sesizata cu excepția de neconstituționalitate a dispoziției de suspendare din legile bugetare nr.507/2003 si nr.511/2004, le-a respins ca inadmisibila, respectiv neîntemeiata prin decizia nr.38/2005.
Cu toate acestea nu se poate considera că dreptul stabilit prin art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003, nu există câta vreme dispozițiile legale ce-i consacra, sunt in vigoare si in prezent si nu au fost declarate neconstituționale
Dispozițiile art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003 prin care s-a acordat dreptul solicitat au fost în funcție pe toata perioada de suspendare, dispozițiile legale de suspendare neconținând vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia si care nu pot fi considerate ca ar înlătura însăși existenta lui.
Suspendarea exercițiului dreptului, nu echivalează cu însăși înlăturarea lui cat timp prin nici o dispoziție legala nu i-a fost înlăturata existenta pana la introducerea acțiunii.
Respectarea principiului încrederii in statul de drept care implica aplicarea legilor adoptate in spiritul si litera lor, concomitent de eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute sa nu poată fi obstrucționați de a se bucura efectiv de acestea pe perioada in care au fost prevăzute pentru a nu fi astfel in ipostaza de titulari ai unor drepturi lipsite de orice valoare sau finalitate.
În acest sens s-a pronunțat si JBp rin decizia de admitere a recursului in interesul legii nr. XII/5.02.2007 publicata in din 30.10.2007 in care a reținut ca potrivit art. 38 din Codul muncii drepturile persoanelor încadrate in munca nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind aparate de stat împotriva oricăror încălcări a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu. De aceea fiind un drept câștigat derivat dintr-un raport de munca, prima de concediu nu putea fi anulată prin actele normative menționate.
Concluzionând ca obligațiile cuprinse în nr.OG38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, astfel cum a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 353/2003, precum și cele ale Legii nr. 511/2004 și 379/2005 au fost numai suspendate, amânate prin acte normative temporare, emise datorita unor condiții financiare deosebite, Jad ecis ca in aplicarea art. 37 al.2 teza I OG 38/2003, prima de concediu se cuvine pe perioada anilor 2004-2006.
Văzând și caracterul obligatoriu al deciziei mai sus enunțate, conform art. 329 al 3 Cod procedură civilă, instanța a procedat la admiterea acțiunii reclamantului urmând a obliga pârâții la plata către acesta a drepturilor bănești reprezentând prima de concediu aferentă anului 2006 actualizată în raport cu rata inflației la data plății efective, pentru a asigura astfel repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamantă prin neplată la termen a acestor sume.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor,prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T, solicitând admiterea acestuia ca temeinic și legal, modificarea în totalitatea a sentinței recurate, iar pe fondul cauzei solicită respingerea acțiunii reclamantului și a cererii de chemare în garanție.
În motivarea, recurentul critică prima instanță pentru că în mod nelegal a obligat pârâtul și chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor să vireze către pârâtul Ministerul Internelor și reformei Administrative și către Inspectoratul de Poliție al Județului T sumele necesare achitării drepturilor bănești, motivat de faptul că pârâții Ministerul Internelor și reformei Administrative precum și Inspectoratul de Poliție al Județului T, în calitate de ordonatori principali și respectiv ordonatori secundari de credite nu au făcut dovada propunerilor cu cheltuielile necesare pentru rectificarea bugetului de stat, potrivit prevederilor art.16-30 din Legea nr.500/2002, modificată,privind finanțele publice, articole încălcate de instanța de fond și care precizează:
Art.18 - 2) Guvernul asigură:
B) elaborarea proiectelor legilor bugetare și transmiterea acestora spre adoptare parlamentului, în cadrul termenului limită prevăzut de prezenta lege".
Art.28 Elaborarea bugetelor "Proiectele legilor bugetare anuale și ale bugetelor se elaborează de către Guvern prin Ministerul Economiei și Finanțelor,pe baza:
E) propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite;
Față de textele de lege invocate mai sus Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi obligat să aloce aceste sume de bani atâta timp cât ordonatorii principali de credite al reclamanților nu a solicitat în scris propunerile de rectificare ale bugetului de stat pe baza rectificării bugetului anual al lor.
De asemenea, Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi obligat la virarea sumelor de bani atâta timp cât ordonatorii principali de credite al cărui angajat este reclamantul au solicitat Guvernului rectificarea bugetului de stat, numai după rectificarea acestui buget, ordonatorii principali de credite pot solicita în baza titlurilor executorii eliberarea sumelor necesare achitării drepturilor bănești ce constau în titluri executorii, așa cum precizează și nr.OG22/2002, care la art.1 precizează:
"Executarea obligaților de plată ale instituțiilor publice în temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Art.2 "Ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legi, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii".
Art.3 "În procesul executării silite a sumelor datorate de către instituțiile publice în baza unor titluri executorii trezoreria statului poate efectua numai operațiunii privind plăți dispuse de către ordonatorii de credite, în limita creditelor bugetare a destinațiilor aprobate potrivit legii".
Analizând actele dosarului, criticile recurentului Ministerul Economiei și Finanțelor prin prisma dispozițiilor art. 304 din Codul d e procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041din Codul d e procedură civilă,Curtea de Apel constată următoarele:
Cu privire la motivul de recurs privind excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, Curtea constată că, într-adevăr, nu există un raport de serviciu între reclamant și Ministerul Economiei și Finanțelor și nici un raport de subordonare financiară între Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
Pe de altă parte, Curtea nu poate face abstracție de faptul că resursele financiare ale unei instituții publice sunt strict delimitate prin lege și că o astfel de instituție nu are dreptul să facă plăți decât în condițiile în care are alocate în buget sumele necesare pentru efectuarea acelor plăți și dacă are un temei legal în acest sens. Acesta este motivul pentru care simpla obligare la plata unei sume de bani a unui ordonator de credite bugetare ar risca să devină o dispoziție insuficientă pentru asigurarea executării hotărârii judecătorești respective, în absența avizării rectificării bugetare de către Ministerul Economiei și Finanțelor.
În acest sens, Curtea remarcă rolul important al Ministerului Economiei și Finanțelor în evaluarea și redactarea actelor normative cu implicații financiare, conform art. 19 alin. 1 lit. j) din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, stfel cum a fost modificată prin Legea nr. 314/2003 și prin Legea nr. 96/2006. Potrivit acestui text legal,în domeniul finanțelor publice Ministerul Finanțelor Publice are, în principal, următoarele atribuții: - j)avizează, în fază de proiect, acordurile, memorandumurile, protocoalele sau alte asemenea înțelegeri încheiate cu partenerii externi, precum șiproiectele de acte normative, care conțin implicații financiare;
Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 19 alin. 1 lit. l) din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelorblochează sau reduce utilizarea unor credite bugetare constatate ca fiind fără temei legal sau fără justificare în bugetele ordonatorilor de credite.
Date fiind acest dispoziții legale, Ministerul Economiei și Finanțelor are posibilitatea de a bloca orice alocare a unor sume propuse prin bugetul altor ordonatori de credite, inclusiv a sumelor ce ar trebui alocate Ministerului Internelor și Reformei Administrative pentru plata drepturilor solicitate de reclamant în prezenta cauză.
De aceea, obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor la plata sumelor respective are rolul de a da eficiență hotărârii judecătorești prin care sunt obligați la plată alți ordonatori de credite bugetare și de a evita un refuz ulterior din partea Ministerului Economiei și Finanțelor de a aviza asigurarea mijloacele financiare necesare executării hotărârii judecătorești respective.
În contextul în care România a ratificat Convenția europeană a drepturilor omului, autoritățile române, inclusiv instanțele judecătorești, sunt ținute de obligația asigurării dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 paragraf 1 din Convenția europeană a drepturilor omului. Potrivit art. 6, paragraf 1, teza I din Convenția europeană a drepturilor omului, " orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa".
În concepția Curții Europene a Drepturilor Omului - a cărei jurisprudență este obligatorie pentru Statul Român, deci pentru toate autoritățile române, conform art. 46 din Convenția europeană a drepturilor omului - între garanțiile dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 paragraf 1 din Convenție, este inclus și dreptul părții de a obține executarea unei hotărâri judecătorești.
În acest sens, Curtea amintește că prin mai multe hotărâri ale Curții Europene a Drepturilor Omului s-a constatat încălcarea de către Statul Român a art. 6 par. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului ca urmare a neexecutării culpabile de către autoritățile publice a unor hotărâri judecătorești.
Astfel în hotărârea dată în cauza Ruianu împotriva României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1139 din 2 decembrie 2004, Curtea europeană a drepturilor omului a precizat, în paragraful nr. 65 al hotărârii, că dreptul la justiție garantat de articolul 6 protejează în egală măsură și punerea în executare a hotărârilor judecătorești definitive și obligatorii, care, într-un stat care respectă preeminența dreptului, nu pot rămâne fără efect în defavoarea uneia din părți.
În același sens, în hotărârea dată în cauza Croitoriu împotriva României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 422 din 16 mai 2006, Curtea europeană a drepturilor omului a subliniat, în paragraful nr. 27, că, în conformitate cu jurisprudența sa, executarea unei hotărâri pronunțate de orice instanță trebuie privită ca o parte integrantă a "procesului", în sensul art. 6 alin. 1 din Convenție, și că dreptul de acces la instanță ar fi iluzoriu dacă sistemul juridic intern al statului contractant ar permite ca o hotărâre definitivă și irevocabilă să rămână fără efect în detrimentul uneia dintre părți. Totodată, Curtea europeană a subliniat în hotărârea dată în cauza Ghibuși împotriva României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 700 din 16 august 2006, (paragraf 40), căeste responsabilitatea fiecărui Stat contractant să creeze un arsenal juridic adecvat și suficient pentru a asigura respectarea obligațiilor pozitive care îi revin, inclusiv a obligației de a asigura executarea hotărârilor judecătorești.
Curtea europeană a drepturilor omului a reiterat aceste considerații și în celelalte hotărâri prin care a constatat încălcarea de către Statul Român a art. 6 par. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului pentru motivul neexecutării unei hotărâri judecătorești, respectiv în hotărârile date în cauzele împotriva României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 770 din 24 august 2005 (paragraf 64-66), împotriva României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1048 din 25 noiembrie 2005 (paragraf 23-24), împotriva României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 367 din 27 aprilie 2006 (paragraf 25, 27), împotriva României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 396 din 8 mai 2006 (paragraf 51), Ghibuși împotriva României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 700 din 16 august 2006, (paragraf 37-40), și alții împotriva României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 574 din 22 august 2007(paragraf 24, 26), împotriva României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 251 din 16 aprilie 2007(paragraf 31, 33), și în Cauza Abăluță împotriva României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 514 din 31 iulie 2007 (paragraf 32, 33).
Date fiind acest considerente, Curtea apreciază că Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesuală pasivă, fiind admisibilă solicitarea de obligare a Ministerului Economiei și Finanțelor la alocarea sumelor datorate reclamantului de către Ministerul Internelor și Reformei Administrative, în vederea asigurării executării hotărârii judecătorești.
În consecință, în raport cu cele arătate mai sus, Curtea apreciază că soluția Tribunalului Timiș este temeinică și legală, recursul formulat de Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva sentinței civile nr. 111/CA/22.01.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- urmând a fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 al. 1 Cod de Procedură Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr. 111/CA/22.01.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 19 martie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red. -16.04.2008
Tehnored. /2 ex./16.04.2008
Primă instanță: Tribunalul Timiș
Judecător:
Judecător:
Președinte:Rodica OlaruJudecători:Rodica Olaru, Răzvan Pătru, Alexandru Cristian
