Persecutați politic - Acordare drepturi. Decizia 335/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
Curtea de Apel Timișoara OPERATOR -2928
Secția contencios Administrativ și Fiscal
Dosar nr--19.11.2007
DECIZIA CIVILĂ NR.335
Ședința publică din 19 martie 2008
PREȘEDINTE: Răzvan Pătru
JUDECĂTOR 2: Mircea Ionel Chiu
JUDECĂTOR 3: Rodica
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantul recurent împotriva sentinței civile nr.269/12.10.2007, pronunțată de Tribunalul C-S, în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâta intimată Direcția de Muncă, Solidaritate Socială și Familie C-S, având ca obiect refuz acordare drepturi persecutați politic.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul recurent personal, lipsă fiind pârâta intimată.
Procedură este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care, recurentul depune precizării față de întâmpinarea pârâtei intimate și arată că nu mai are alte cererii.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Recurentul solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și judecarea de către Curtea de Apel Timișoara, potrivit dovezilor de la dosar.
CURTEA
Asupra recursului de față constată:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul C-S sub nr.1379/115/16.04.2007, reclamantul a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 286/13.03.2007 emisă de către C-S prin care s-a respins cererea de acordare a drepturilor prevăzute de Decretul Lege nr. 118/1990, solicitând emiterea unei noi decizii prin care să se constate că a fost persecutat politic începând din anul 1957 când a fost strămutat și cu domiciliul forțat într-o altă localitate. a continuat când tatăl său a fost arestat politic și a fost obligat să facă armata timp de 6 luni ca simplu soldat.
Prin precizarea de acțiune depusă la dosar la termenul din data de 15.06.2007, reclamantul a arătat că a fost persecutat politic în anul 1957 când a fost strămutat într-o altă localitate față de comuna unde s-a născut și a crescut - casa din comuna fiind revendicată în anul 2001, pentru care a anexat declarațiile de martori autentificate în fața notarului, dar și actul de restituire a casei de unde a fost strămutat în anul 1957.
politică a continuat și s-a accentuat în cei 7 ani cât tatăl său a fost deținut politic pentru care a anexat actul de condamnare.
În anul 1975 fost privat de libertate și cercetat abuziv politic timp de 6 luni într-o unitate militară, potrivit livretului militar d e soldat anexat, cu mențiunea că salariul de inginer pe un șantier i-a fost înlocuit cu solda de soldat pentru cercetarea abuzivă politică și supus unor suferințe morale grave.
În anul 1988 continuat persecuția politică, fiind trimis la Dunăre- B unde a dormit în corturi de război, a mâncat în condiții de lagăr comunisto-nazist, gătindu-se hrana la cazane de război, eveniment confirmat de juristul în ședința publică, el fiind inspector de personal la unitatea care s-a trimis la canal.
În anul 1990 persecuția politică a continuat cu desfacerea contractului de muncă deoarece făcea politică liberală fapt incriminat de același jurist- inspector la cărțile de muncă.
Pentru persecuția politică dovedită cu martori, acte, înscrisuri timp de 10 ani, solicită acordarea drepturilor date de nr.118/1990, art.1 b, alin.1e, alin.5, art.3 alin.1, art.6.
Prin sentința civilă nr.269/12.10.2007 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul C-S a respins ca neîntemeiată acțiuneaformulată de către reclamantul împotriva pârâtei Direcția de Muncă, Solidaritate Socială și Familiei C-S, reținând că:
Instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată la Casa Județeană de Pensii sub nr. 39004/12.01.2007, contestatorul a solicitat înscrierea pentru pensie anticipată parțială. Prin decizia nr. 1.224.279/25.04.2007 s-a dispus respingerea cererii pentru neîndeplinirea prevederilor art. 50 din Legea 19/2000. S-a reținut că are un stagiu de cotizare realizat de peste 29 ani, din care peste a an în grupa I de muncă, însă incomplet, iar conform nr. 118/1990 nu are nimic.
Reclamantul nu a dovedit că a atacat această hotărâre.
Instanța de fond a mai reținut că "efectuarea stagiului militar d e 6 luni în anul 1975 fost oarecum o "privare" de libertate", însă este de notorietate faptul că era vorba de -iști (soldați cu termen redus) și se aplica numai bărbaților absolvenți a unei forme de învățământ superior ce erau apți din punct de vedere fizic și psihic. Regimul de instrucție și de tratament erau diferite față de ceilalți soldați, cu stagiul de 1-2 ani.
S-a confirmat faptul că reclamantul a absolvit o facultate și a fost recunoscută.
din anii 1981 și 1988 nu sunt dovedite, iar șantierele și canalul Dunăre-B, erau de importanță politico-națională strategică, unde salariile erau mai mari decât pe alte numeroase șantiere.
de după anul 1990, pe motive de "politică, liberală", nu pot fi luate în considerare, fiind fanteziste.
Prin adresa nr. 350/27.06.1991R. Apele Române, se comunică reclamantului că a fost reîncadrat ca inginer I, dar și faptul că a avut mai multe absențe nemotivate decât dreptul de concediu.
Contestatorul este născut în data de 09.06.1947, deci la data strămutării avea vârsta de 10 ani. Declarațiile autentificate de la filele 5 și 7 dosar confirmă acest aspect și se menționează că se dau pentru a servi la Casa de Pensii.
Tatăl său, G, a decedat în data de 15.02.1981.
Ultima probă scrisă depusă la dosar este adresa nr. 1992/26.09.2007, emisă de către Institutul de Investigare a Crimelor, din România. Are doar un caracter ipotetic, se bazează exclusiv pe cele relatate de contestator, reiese că tatăl său a fost internat în anul 1959 într-o colonie de muncă, iar pentru dânsul aprecierea că ar fi putut întâmpina dificultăți la admiterea în învățământul liceal și superior, ceea ce reprezintă o formă de persecuție politică specifică regimului.
Cert este faptul că reclamantul a lucrat numai la unități de stat și în specialitatea studiilor absolvite, a urmat liceul și o facultate de stat, iar la data cererii de pensionare anticipată a acumulat aproape 30 de ani de vechime în muncă, deci tot ce era posibil.
Însă nu este posibil să se facă o "joncțiune" între persecuția sa și a tatălui său pentru a mări în mod artificial, vechimea în muncă, numai pentru a beneficia de o pensie mai devreme sau mai mare".
Împotriva acestei hotărâri, reclamantul aad eclarat recurs, solicitând admiterea recursului și casarea sentinței atacate.
În motivarea recursului, reclamantul a arătat că sentința primei instanțe a fost dată cu încălcarea greșită a L nr.118/1990 deoarece în contestație solicită drepturile de strămutare și domiciliul forțat în 1957, drepturile de persecutat politic în anii 1959 când tatăl său era condamnat politic până în 1964 conform art.1 alin.d, alin.e din nr.118/1990, persecuție politică care a continuat și în 1976 când trebuia ca inginer să facă 6 luni de armată, ca cei cu studii superioară pentru gradul de sublocotenent și nu separat, la trupă, cercetat de securitatea din armată și eliberat după 6 luni de cercetare cu gradul de "soldat".
Mai invocă faptul că nr.118/1990 la art.8 din 1 îi acordă posibilitatea să dovedească prin orice mijloace de probă prevăzut de lege, în cazul său făcând dovada cu martori ( aspect reținut în decizie la pag.4 alin.1) dar, conform deciziei instanței, la vârsta de 10 ani nu avea acest drept (contrar drepturilor obținute de copiii deportați în, cu ambii părinți, la vârste diferite, beneficiari ai 118/1990) dar și dovada cu înscrisurile de pe livretul militar, cartea de muncă și alți martori. Faptul că martorul a fost citat la două termene de judecată, conform art.225 Cod procedură civilă, nu s-a prezenta consideră că instanța de fond poate socoti acest lucru ca o mărturie. Însă instanța nu a luat în decizie acest aspect, de asemenea a solicitat să fie audiat și juristul prezent în sală de judecată, însă această cerere a fost respinsă.
Reclamantul mai arată faptul că a solicitat la două termene de judecată motivarea deciziei C-S, însă această motivare nu a fost depusă, iar instanța pronunțându-se asupra acestei cererii încălcând dispozițiile Codului d e procedură civilă, art.129 alin.5, dar și nr.188/1990 art.1 alin.b, alin.d, alin.e prin sentința civilă nr.269/12.10.2007.
Mai arată că cererea privind acordarea despăgubirilor morale a fost respinsă, fără să fie motivată.
Pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială a Județului C-S a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului, cu motivarea că reclamantul a solicitat în repetate rânduri stabilirea calității de persecutat politic și acordarea indemnizației prevăzute de Decretul Lege nr.118/1990, cu modificările și completările ulterioare, întrucât după arestarea și condamnarea tatălui său G pentru infracțiuni împotriva regimului comunist, ar fi avut domiciliul obligatoriu.
Prin decizia nr.286/13.03.2007, Comisia instituită în baza Decretului Lege nr.118/1990 a respins cererea formulată de reclamant. Împotriva acestei decizii reclamantul a formulat contestație la Tribunalul C-S, contestație respinsă ca neîntemeiată.
Decretul Lege nr.118/1990, la art.1, lit.d se referă la domiciliu obligatoriu, dar la alin.4 al aceluiași articol, se precizează că se consideră vechime în muncă, dacă persoanele în cauză ac dovada că nu au putut să se încadreze în muncă, în funcții pentru care aveau pregătirea profesională. Din actele depuse, reclamantul nu a făcut dovada concretă a "domiciliului obligatoriu".
Analizând actele dosarului, criticile recurentului prin prisma dispozițiilor art. 304 din Codul d e procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041din Codul d e procedură civilă,Curtea de Apel constată următoarele:
Obiectul litigiului este reprezentat de legalitatea Deciziei nr. 286/13.03.2007, emisă de Comisia instituită în baza Decretului-lege nr. 118/1990 din cadrul Direcției de Muncă, Solidaritate Socială și Familie C S - decizie prin care a fost respinsă cererea domnului de stabilire a calității domniei sale de beneficiar al drepturilor prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990.
Prin Decizia nr. 286/13.03.2007 (atașată la fila 4 din dosarul Tribunalului C S), s-a reținut că reclamantul nu a făcut dovada persecuției sale politice.
Prin sentința civilă recurată, având nr. 269/12.10.2007, Tribunalul C-S a respins acțiunea judiciară formulată de reclamant pentru anularea Deciziei nr. 286/13.03.2007 a Comisiei instituite în baza Decretului-lege nr. 118/1990 din cadrul Direcției de Muncă, Solidaritate Socială și Familie C
1. În primul rând, Curtea observă că instanța de fond a făcut referire la sentința civilă nr. 112/14.04.2006, pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr. 1770/C/2006, (atașată la filele 21-22 din dosarul de fond), prin care s-a respins contestația formulată de reclamantul împotriva deciziei nr. 1/12.01.2006 a Direcției de Muncă, Solidaritate Socială și Familie, refuzându-se cererea reclamantului de acordare a calității de luptător în rezistența anticomunistă, în temeiul Ordonanței de Urgență nr. 214 din 29 decembrie 1999.
Instanța de fond a reținut că reclamantul nu a făcut dovada "că a atacat această hotărâre", fără a arăta care ar fi consecința acestei omisiuni a reclamantului de a contesta sentința civilă respectivă.
În privința acestei chestiuni, Curtea subliniază că procedura acordării calității de luptător în rezistența anticomunistă - reglementată prin Ordonanța de Urgență nr. 214/1999 - nu se confundă cu procedura recunoașterii și acordării drepturilor prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri
Astfel, potrivit art. 1 alin. 1 și 2 din Ordonanța de Urgență nr. 214 din 29 decembrie 1999, privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România, "(1) prin prezenta ordonanță de urgență se recunoaște calitatea de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice sau supuse din motive politice unor măsuri administrative abuzive în perioada 6 martie 1945 - 14 decembrie 1989.
(2) Se recunoaște calitatea de luptător anticomunist și persoanelor din rezistența armată care au participat la acțiuni de împotrivire cu arma și de răsturnare prin forță a regimului comunist în perioada 6 martie 1945 - august 1964 ".
În privința drepturilor acordate persoanelor care au calitatea de luptător în rezistența anticomunistă, art. 7 alin. 1 din Ordonanța de Urgență nr. 214/1999 prevede că"persoanele care au calitatea de luptător în rezistența anticomunistă, precum și cele din rezistența armată care au participat la acțiuni de împotrivire cu arma și de răsturnare prin forță a regimului comunist beneficiază de:
a) restituirea, în condițiile legii, în natură sau, dacă aceasta nu este posibilă, prin echivalent a bunurilor confiscate. Decizia pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă poate fi folosită ca probă în fața instituțiilor abilitate a dispune restituirea în natură sau prin echivalent a bunurilor confiscate, în ceea ce privește aprecierea caracterului politic al infracțiunilor a căror săvârșire a atras măsura confiscării;
b) drepturile prevăzute în Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, cu modificările ulterioare;
c) acordarea de ordine și medalii prevăzute de legislația în vigoare;
d) atribuirea, în condițiile legii, a numelui persoanelor prevăzute la art. 1 unor străzi, parcuri, piețe și altor asemenea locuri publice;
e) orice alte drepturi prevăzute în legi speciale".
Pe de altă parte, conform art. 1 din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, "(1) constituie vechime în muncă și se ia în considerare la stabilirea pensiei și a celorlalte drepturi ce se acordă, în funcție de vechimea în muncă, timpul cât o persoană, după data de 6 martie 1945, pe motive politice:
a) a executat o pedeapsă privativă de libertate în baza unei hotărâri judecătorești rămase definitivă sau a fost lipsită de libertate în baza unui mandat de arestare preventivă pentru infracțiuni politice;
b) a fost privată de libertate în locuri de deținere în baza unor măsuri administrative sau pentru cercetări de către organele de represiune;
c) a fost internată în spitale de psihiatrie;
d) a avut stabilit domiciliu obligatoriu;
e) a fost strămutată într-o altă localitate.
(2) De aceleași drepturi beneficiază și persoana care:
a) a fost deportată în străinătate după 23 august 1944;
b) a fost constituită în prizonier de către partea sovietică după data de 23 august 1944 ori, fiind constituită ca atare, înainte de această dată, a fost reținută în captivitate după încheierea armistițiului.
(3) Fiecare an de detenție sau internare pentru situațiile prevăzute la alin. (1) și (2) se consideră ca vechime în muncă un an și șase luni.
(4) prevăzute la alin. (1) lit. d) și e) constituie vechime în muncă, dacă persoanele în cauză fac dovada că nu au putut să se încadreze în muncă în funcții pentru care aveau pregătirea profesională.
(5) Se consideră vechime în muncă și perioada în care o persoană aflată într-una dintre situațiile prevăzute la alin. (1) nu s-a putut încadra ca urmare a unei invalidități de gradul I sau II survenite în timpul în care s-a aflat în acea situație sau, ulterior, dacă dovedește că aceasta s-a produs din cauza ori în legătură cu persecuția la care a fost supusă.
(6) prevăzute în prezentul articol constituie și vechime neîntreruptă în muncă și în aceeași unitate și intră în calculul acestor vechimi".
Curtea subliniază - în acest context - că Ordonanța de Urgență nr. 214/1999 reglementează drepturile recunoscute, în anumite condiții, persoanelor care au calitatea de luptător în rezistența anticomunistă, în timp ce art. 1 din Decretul-lege nr. 118/1990 face referire la recunoașterea vechimii în muncă și acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945.
Faptul că anumite împrejurări sau acțiuni la care a fost supusă persoana solicitantă ar putea constitui motive atât pentru recunoașterea vechimii în muncă - în condițiile Decretului-lege nr. 118/1990 - cât și pentru recunoașterea calității de luptător în rezistența anticomunistă, reglementată de Ordonanța de Urgență nr. 214/1999, nu poate conduce la concluzia că nu este posibilă recunoașterea și acordarea drepturilor prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990 unei persoane care beneficiază de dispozițiile Ordonanței de Urgență nr. 214/1999.
Nici o dispoziție legală nu exclude de la aplicarea Decretului-lege nr. 118/1990 persoanele care au solicitat și acordarea drepturilor prevăzute de Ordonanța de Urgență nr. 214/1999.
De aceea, Curtea apreciază că nu au legătură cu fondul pricinii - și nu pot constitui un motiv de respingere a acțiunii - referirile instanței de fond la faptul că reclamantul nu a atacat în justiție hotărârea judecătorească prin care i s-a respins cererea de acordare a drepturilor prevăzute de Ordonanța de Urgență nr. 214/1999.
În privința acestei probleme, Curtea observă că instanța de fond nu a pus în discuția părților care este consecința faptului că reclamantul nu a atacat în justiție sentința civilă nr. 112/14.04.2006 a Tribunalului C S, prin care s-a respins contestația formulată de acesta împotriva deciziei nr. 1/12.01.2006 a Direcției de Muncă, Solidaritate Socială și Familie, prin care s-a respins cererea reclamantului de acordare a calității de luptător în rezistența anticomunistă, în temeiul Ordonanței de Urgență nr. 214/1999.
2. În al doilea rând, Curtea observă că reclamantul a depus în probațiune, la dosarul Tribunalului C S, declarațiile a doi martori - respectiv declarațiile lui (atașată la fila 5 dosar) și (atașată la fila 7 dosar).
Or, din lecturarea sentinței civile recurate și a încheierilor de ședință, Curtea constatată că instanța de fond nu a analizat aceste mijloace de probă depuse de reclamant la dosar.
Procedând în acest mod, instanța de fond a încălcat dreptul reclamantului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 paragraf 1 din Convenția europeană a drepturilor omului.
3. În al treilea rând, Curtea constată că instanța de fond a respins acțiunea reclamantului pe baza unor constatări personale, în privința cărora nu rezultă că au fost puse în discuția părților.
Astfel, instanța de fond a reținut că "efectuarea stagiului militar d e 6 luni în anul 1975 fost oarecum o "privare de libertate", însă este de notorietate faptul că era vorba de -iști (soldați cu termen redus) și se aplica numai bărbaților absolvenți a unei forme de învățământ superior ce erau apți din punct de vedere fizic și psihic. Regimul de instrucție și de tratament erau diferite față de ceilalți soldați, cu stagiul de 1-2 ani.
Cu toate acestea,considerațiile instanței de fond referitoare la notorietatea caracterului diferit al regimului de instrucție la care a fost supus reclamantul sunt constatări care nu au fost puse în discuția părților și nu sunt fondate pe probele administrate în cauză.
De asemenea, constatarea instanței de fond privind faptul că "șantierele și canalul Dunăre-B, erau de importanță politico-națională strategică, unde salariile erau mai mari decât pe alte numeroase șantiere" nu a fost pusă în discuția părților și nu este fondată pe probele administrate în cauză.
Așadar, Curtea reține că instanța de fond a soluționat acțiunea reclamantului pe baza unor constatări personale, care nu rezultau din probele administrate în cauză, apreciind că acțiunea este nefondată. Cu toate acestea, în cursul cercetării judecătorești, instanța nu a pus în discuția părților aceste constatări, care nu au fost invocate de nici una din părți.
Astfel cum rezultă din conținutul sentinței civile recurate, instanța de fond nu a pus în discuția părților aprecierile referitoare la notorietatea caracterului diferit al regimului de instrucție la care a fost supus reclamantul, și nici constatarea privind faptul că "șantierele și canalul Dunăre-B, erau de importanță politico-națională strategică, unde salariile erau mai mari decât pe alte numeroase șantiere".
Procedând în acest mod, instanța a pronunțat o soluție cu încălcarea principiului contradictorialității, împiedicând reclamantul să se apere cu privire la argumentele pe baza cărora a soluționat acțiunea promovată de acesta.
Curtea precizează că, potrivit art. 129 alin. 4 Cod de procedură civilă, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă în susținerea pretențiilor și apărărilor lor, judecătorul este în drept să le ceară acestora să prezinte explicații, oral sau în scris, precum și să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare. Acest articol îmbină principiul contradictorialității cu principiul rolului activ al judecătorului care, atunci când invocă din oficiu o anumită problemă, este obligat să o pună în dezbaterea contradictorie a părților.
Or, încălcarea contradictorialității a condus la lipsirea reclamantului de posibilitatea de a-și exprima opinia cu privire la argumentele și constatările instanței de fond, impunându-se desființarea sentinței civile recurate și rejudecarea cauzei cu respectarea acestui principiu.
În acest sens, conform art. 304 punctul 5 Cod de procedură civilă, casarea hotărârii se poate cere când prin hotărârea dată instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 Cod de procedură civilă.
Conform art. 105 alin. 2 Cod de procedură civilă,actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor.
Or, pronunțarea hotărârii cu nerespectarea regulii contradictorialității prevăzută de art. 129 alin. 4 Cod de procedură civilă constituie un actîndeplinit cu neobservarea formelor legale, act care a adus atingere în mod direct intereselor reclamantului recurent, care nu au avut posibilitatea recunoscută de lege de a răspunde la argumentele invocate de instanța de fond exclusiv în hotărârea prin care a respins acțiunea. De asemenea, numai prin desființarea hotărârii emise cu nerespectarea principiului contradictorialității se pot remedia consecințele nerespectării dispozițiilor art. 129 alin. 4 Cod de procedură civilă, respectiv prin punerea recurentului în situația de a putea să răspundă la eventualele argumente invocate de instanța de fond, în cadrul unui proces echitabil.
4. În al patrulea rând, Curtea reține omisiunea instanței de fond de a analiza toate argumentele prezentate de reclamant în acțiune și în precizarea de acțiune atașată la fila 17 dosar.
În acest sens, Curtea remarcă faptul că reclamantul a arătat - în precizarea de acțiune atașată la fila 17 dosar - că a fost persecutat politic în anul 1957, când a fost strămutat într-o altă localitate față de comuna unde s-a născut și a crescut - casa din comuna fiind revendicată în anul 2001, pentru care a anexat declarațiile de martori autentificate în fața notarului, dar și actul de restituire a casei de unde a fost strămutat în anul 1957.
Conform reclamantului, persecuția politică a continuat și s-a accentuat în cei 7 ani cât tatăl său a fost deținut politic pentru care a anexat actul de condamnare.
Or, instanța de fond nu a analizat aceste susțineri ale reclamantului, deși aveau o strânsă legătură cu obiectul litigiului.
Sub acest aspect, Curtea reține că instanța de fond nu a analizat argumentele reclamantului,cu toate a respins acțiunea acestuia ca nefondată.
Procedând în acest mod, instanța de fond a încălcat dreptul reclamantului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 paragraf 1 din Convenția europeană a drepturilor omului.
Curtea amintește că în concepția Curții Europene a Drepturilor Omului, între garanțiile dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 paragraf 1 din Convenție, se înscrie și obligația tribunalelor de a-și motiva deciziile lor. Importanța analizării argumentelor formulate de părți este subliniată în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, jurisprudență obligatorie pentru instanțele române, în condițiile în care România a ratificat Convenția Europeană a Drepturilor Omului prin Legea nr. 30/1994.
În acest sens, în paragraful nr. 44 din hotărârea din 28 iunie 2005, dată în cauza Virgil Ionescu contra României, publicată în Monitorul Oficial partea I, nr. 396 din -, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reiterat că întrucât Convenția nu își propune să garanteze drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (Cauza Artico împotriva Italiei, Hotărârea din 13 mai 1980, seria A nr. 37, p. 16, paragraful 33), dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă cererile și observațiile părților sunt într-adevăr "auzite", adică examinate conform normelor de procedură de către tribunalul sesizat. Altfel spus, art. 6 impune "tribunalului" obligația de a proceda la o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și a cererilor de probatoriu ale părților, cu excepția aprecierii pertinenței (Cauza Van de împotriva Olandei, Hotărârea din 19 aprilie 1994, seria A nr. 288, p. 19, paragraful 59, și Cauza Dulaurans împotriva Franței, Hotărârea din 21 martie 2000, Cererea nr. 34.553/1997, paragraful 33).
În temeiul celor arătate mai sus, Curtea reține că instanța de fond avea obligația de a examina argumentele reclamantului și de a motiva înlăturarea lor, în caz contrar respingerea apărând ca arbitrară. Motivarea nu presupune doar aprecierea că sunt neconcludente sau nepertinente, ci indicarea motivelor pentru care instanța a reținut neconcludența sau nepertinența argumentelor invocate.
Prin omisiunea de a analiza argumentele reclamantului, instanța de fond a încălcat dispozițiile legale imperative care reglementează dreptul părții la un proces echitabil, omițând să soluționeze corespunzător fondul cauzei.
Curtea subliniază că o analiză sumară și parțială a fondului nu poate avea semnificația soluționării fondului pricinii, câtă vreme instanța de fond nu a examinat apărările formulate de una din părți.
Curtea amintește, în acest sens, că, potrivit art. 261, alin. 1, punctul 5 Cod de procedură civilă, hotărârea va cuprindemotivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
De asemenea, conform art. 304 punctul 5 Cod de procedură civilă,modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere . când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2,
Conform art. 105 alin. 2 Cod de procedură civilă,actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor.
Având în vedere că potrivit art. 312 alin. 3 Cod de procedură civilă, casarea hotărârii recurate se pronunță " în toate cazurile în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului sau modificarea hotărârii nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi", ținând seama că instanța de fond nu a soluționat fondul litigiului, Curtea apreciază că se impune casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
Ținând seama de dispozițiile art. 312 alin. 3 teza I Cod de Procedură Civilă, conform cărora "modificarea hotărârii atacate se pronunță pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9, iar casarea pentru cele prevăzute de art. 304 pct. 1, 2, 3, 4 și 5, precum și în toate cazurile în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului sau modificarea hotărârii nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi,", Curtea - apreciind că recursul este întemeiat pentru considerentele expuse mai sus - îl va admite și va dispune casarea sentinței civile nr. 269/12.10.2007, pronunțată de Tribunalul C S în dosar nr-, iar în temeiul art. 312 alin. 5 Cod de Procedură Civilă, va trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul C
Având în vedere că recurentul a criticat omisiunea audierii martorului propus spre audiere și că instanța de fond nu a analizat declarațiile notariale date de martorii și, Curtea apreciază că se impune ca instanța de fond să analizeze integral probatoriul administrat în prezenta cauză, inclusiv declarațiile notariale date de martorii și, precum și orice altă cerere de probațiune formulată de reclamant în vederea dovedirii cererii sale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 269/12.10.2007, pronunțată de Tribunalul C S în dosar nr-.
Casează sentința civilă recurată.
Trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul C
Instanța de fond va analiza integral probatoriul administrat în prezenta cauză, inclusiv declarațiile notariale date de martorii și, precum și orice altă cerere de probațiune formulată de reclamant în vederea dovedirii cererii sale.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 19 martie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red..22.04.2008
Tehnored. /2 ex./22.04.2008
Prima instanță:Tribunalul C-
Judecător:
Judecător:
Președinte:Răzvan PătruJudecători:Răzvan Pătru, Mircea Ionel Chiu, Rodica
