Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 332/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
Curtea de Apel Timișoara OPERATOR -2928
Secția contencios Administrativ și Fiscal
Dosar nr--26.02.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.332
Ședința publică din 19 martie 2008
PREȘEDINTE: Rodica Olaru
JUDECĂTOR 2: Răzvan Pătru
JUDECĂTOR 3: Alexandru Cristian
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâtul recurent Ministerul Economiei și Finanțelor B prin T împotriva sentinței civile nr.96/21.01.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat și pârâții intimați Ministerul Internelor și Reformei Administrative prin Direcția Generală Reglementări Juridice și Contencios B, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, lipsă părțile.
Procedură este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care, Curtea, văzând că recurenți au cerut judecarea cauzei în lipsă, conform prevederilor art.242 alin.2 Cod procedură civilă și nemaifiind formulate alte cereri, reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față constată:
Prin sentința civilă nr.101/21.01.200pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Timișa respins excepțiile invocate, a admis acțiunea formulată de reclamantul, a obligat pârâții Ministerul Internelor și reformei Administrative și J T la plata către reclamant a drepturilor bănești reprezentând prima de concediu pe anii 2004,2005, 2006 si a sporului de fidelitate pe anul 2005, sume ce vor fi actualizate in raport cu rata inflației la data plății efective, a obligat paratul Ministerul Economiei si Finanțelor sa aloce fondurile necesare efectuării acestor plății către Ministerul Internelor si Reformei Administrative, care vor fi redistribuite către ordonatorul secundar de credite T, in vederea achitării acestora către reclamant și a respins cererea de chemare in garanție a Ministerul Economiei si Finanțelor formulata de paratul Ministerul Internelor si Reformei Administrative.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamantul are calitatea de funcționar public civil cu statut special-polițist fiind angajat la Secția Regionala de Politie Transporturi T.
Susținerea paratului IPJ T privind lipsa calității procesuale pasive raportat la faptul ca reclamantul este angajat al Secției Regionala de Politie Transporturi T,ce este direct subordonata Inspectoratului General al Politiei Romane, nu are relevanta juridica in cauza câta vreme rezulta ca reclamantul este angajat al MIRA, iar drepturile salariale ii sunt achitate de către IPJ
Pe fondul cauzei, tribunalul apreciază ca acțiunea reclamantului așa cum a fost formulata este întemeiata, iar pe cale de consecința va fi admisa pentru considerentele de fapt si de drept ce urmează:
Reclamantul, conform susținerilor acestuia si a scriptelor depuse la dosarul cauzei, are calitatea de angajat si își desfășoară activitatea profesionala ca si funcționar public civile cu statut special in conformitate cu art.1 din nr.360/2002.
Conform art.1 al.1 din nr.360/2002, polițistul este funcționar public civil cu statut special si ca atare ii sunt aplicabile prev.nr.188/1999, inclusiv ale art.91 din nr.215/2006 de modificare a nr.188/1999, ce atrag astfel competenta instanțelor de contencios administrativ in soluționarea litigiilor ce vizează raporturile de serviciu ale funcționarului public, dreptul la prima de concediu este o componenta a drepturilor salariale si se circumscrie astfel raportului de serviciu al polițistului.
Art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003, privind salarizarea si alte drepturi cuvenite polițiștilor, prevede ca "la plecarea in concediul de odihna, polițistul primește o prima de concediu legal cu salariul de baza din luna anterioara plecării in concediu".
Este adevărat, ca disp.art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003, au fost suspendate succesiv prin legile bugetare anuale, respectiv prin art.9 al.7 din nr.507/2003 s-a suspendat pana la 31.12.2004, prin art.8 al.7 din nr.511/1004 pana la 31.12.2005 si prin art.5 al.5 din nr.379/2005 a fost suspendata pana la 31.12.2006.
Nu se poate retine, susținerea reclamantului ca aceste suspendări contravin disp.art.41 din Constituția României, întrucât dreptul la indemnizația de concediu ca si drept fundamental înscris intre drepturile si libertățile enumerate la art.41 al.2 din Constituita României nu se confunda cu prima de concediu la care face referire art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003, aceasta fiind adiacenta indemnizației de concediu.
De altfel si Curtea Constituționala sesizata cu excepția de neconstituționalitate a dispoziției de suspendare din legile bugetare nr.507/2003 si nr.511/2004, le-a respins ca inadmisibila, respectiv neîntemeiata prin decizia nr.38/2005.
Cu toate acestea nu se poate considera ca dreptul stabilit prin art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003, nu exista câta vreme dispozițiile legale ce-i consacra, sunt in vigoare si in prezent si nu au fost declarate neconstituționale
Dispozițiile art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003 prin care s-a acordat dreptul solicitat au fost in funcție pe toata perioada de suspendare, dispozițiile legale de suspendare neconținând vreo referire la eventualitatea desfintarii dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia si care nu pot fi considerate ca ar înlătura însăși existenta lui.
Suspendarea exercițiului dreptului, nu echivalează cu însăși înlăturarea lui cat timp prin nici o dispoziție legala nu i-a fost înlăturata existenta pana la introducerea acțiunii.
Respectarea principiului încrederii in statul de drept care implica aplicarea legilor adoptate in spiritul si litera lor, concomitent de eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute sa nu poată fi obstrucționați de a se bucura efectiv de acestea pe perioada in care au fost prevăzute pentru a nu fi astfel in ipostaza de titulari ai unor drepturi lipsite de orice valoare sau finalitate.
Pe de alta parte, raportul de serviciu dintre funcționarul public si autoritățile sau instituțiile publice din care aceștia fac parte, trebuie sa se bazeze pe principiul bunei- credințe, al consensualității obligațiilor si drepturilor, inclusiv cele pecuniare, căzute in sarcina fiecărei parti, cu îndeplinirea si realizarea obligațiilor si răspunderilor ce decurg din fisa cu atribuțiunile de serviciu, dar si cu plata integrala a muncii prestate, având in vedere complexitatea, importanta si finalitatea muncii, plata tuturor drepturilor salariale datorate, condițiile in care aceste drepturi sunt stabilite, trebuie efectuate in sprijinul realizării si aplicării normelor juridice, inclusiv cele cuprinse in OG nr.38/2003, rep.
In acest sens s-a pronunțat si JBp rin decizia de admitere a recursului in interesul legii nr XII/5.02.2007 publicata in din 30.10.2007 in care a reținut ca potrivit art 38 din Codul muncii drepturile persoanelor încadrate in munca nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind aparate de stat împotriva oricăror încălcări a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu. De aceea fiind un drept câștigat derivat dintr-un raport de munca, prima de concediu nu putea fi anulata prin actele normative menționate.
Concluzionând ca obligațiile cuprinse in OG 38/2003 privind salarizarea si alte drepturi ale polițiștilor, astfel cum a fost aprobata cu modificări prin L 353/2003, precum si cele ale L 511/2004 si 379/2005 au fost numai suspendate, amânate prin acte normative temporare, emise datorita unor condiții financiare deosebite, Jad ecis ca in aplicarea art 37 al.2 teza I OG 38/2003,prima de concediu se cuvine pe perioada anilor 2004-2006.
Referitor la plata sporului de fidelitate, instanța retine ca reclamantul in aceiași calitate de funcționar public cu statut special-agent de politie, beneficiază de prev.art.6 din OG nr.38/2003, potrivit cărora pentru activitatea desfășurata, polițiștilor li se acorda un spor de fidelitate de pana la 20% din salariul de baza, in condițiile stabilite prin ordin al ministrului de interne.
Este adevărat ca, prin disp.art.2 al.1 din OUG nr.118/2004, aprobata prin nr.28/2005, pentru anul 2005, s-a suspendat aplicarea disp.6 din OG nr.38/2003, dar nu se poate considera ca drepturile stabilite prin art.6 din OG nr.38/2003, nu exista, câta vreme dispozițiile legale ce-i consacra, sunt in vigoare, in prezent nemaifiind suspendata aplicarea acesteia, iar pe de alta parte aceste disp. nu au fost declarate neconstituționale. Pe de alta parte, plata sporului de fidelitate a fost reluata pentru anul 2006.
Disp.art.6 din OG nr.38/2003, prin care s-a acordat dreptul solicitat au fost in funcție pe toata perioada de suspendare, dispozițiile legale de suspendare neconținând vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia si care nu pot fi considerate ca ar înlătura însăși existenta lui.
Suspendarea exercițiului dreptului, nu echivalează cu însăși înlăturarea lui cat timp prin nici o dispoziție legala nu i-a fost înlăturata existenta pana la introducerea acțiunii.
Apoi, art.20 din Constituția României, prevede ca disp.constituționale privind drepturile si liberatatile cetățenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu declarația universala a drepturilor omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care România este parte.
In același timp, art.2 pct.1 din declarația Universala a Drepturilor Omului este apărătorul oricăror discriminări, iar la art.25 din aceasta norma internaționala, se statuează in mod expres, faptul ca este garantat dreptul tuturor oamenilor, fara nici un fel de discriminare la un salariu egal pentru munca egala.
In plan intern, art.5 din CM, interzice discriminarea directa sau indirecta fata de un salariat in cadrul relațiilor de munca, iar la art.1 al.1 din OG nr.137/2000, privind prevenirea si sancționarea tuturor formelor de discriminare, prevede ca " prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferința pe baza de naționalitate, etnie, limba religie, categorie sociala ori apartenența la o categorie defavorizatoare, precum si orice alt criteriu care are ca scop sau efect, restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, in condiții de egalitate a drepturilor omului si libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege in domeniul public, economic, social, cultural sau in orice alte domenii ale vieții publice".
Totodată, alin.2 al art.2 din același act normativ stabilește ca " sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane pe baza criteriilor prevăzute de al.1 fata de alte persoane in afara cazului in care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere sunt adecvate si necesare.
Prin neacordarea primelor de vacanta si sporului de fidelitate, funcționarilor publici civili cu statut special, categorie profesionala distincta, se creează un tratament diferențiat, discriminatoriu si aceasta măsura nu poate fi apreciata ca ar avea un scop legitim atâta timp cat prin ea nu se realizează o îmbunătățire a salarizării, iar respectiva categorie profesionala este plasata intr-o situație discriminatorie fata de alte categorii profesionale.
De altfel, pentru realizarea unui serviciu stabil, profesionist, transparent, eficient si imparțial, aceasta si in interesul instituției publice, activitatea profesionala desfășurata de către reclamant care implica exercitarea prerogativelor de putere publica, trebuie apreciata in mod just si corect printr-o interpretare extensiva, logica a normelor si prevederilor legale incidente in cauza, in condițiile in care atât stabilirea cat si plata drepturilor si prestaților pecuniare datorate acestuia, urmând a se face si in sprijinul realizării satisfacției normelor juridice cuprinse inclusiv in nr.188/1999,rep.
Așa fiind, instanța a apreciat că, suspendarea in mod succesiv, a aplicării dispozițiilor art.6 si art.37 al.2 din OG nr.38/2003 nu echivalează cu abrogarea acestei prevederi legale si ca efectul actelor normative nr.743/2001, nr.631/2002, nr.507/2003, nr.511/2004, nr.28/2005 si nr.380/2005, fost doar acela de a amâna începutul exercițiului dreptului subiectiv al reclamantului la încasarea indemnizației reprezentând prima de concediu pe anii 2004,2005,2006 si a sporului de fidelitate pentru anul 2005, motiv pentru care in temeiul art.6, art.37 al.2 din OG nr.38/2003, raportat la art.1,art.8, art.10 si art.18 din nr.554/2004, acțiunea va fi admisa conform dispozitivului ce face parte integranta din prezenta hotărâre, iar sumele vor fi actualizate cu rata de inflație in raport de disp.art.1094 si art.1088 civil, impunându-se repararea integrala a prejudiciului suferit de către reclamant.
În cauză a declarat recurs pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin T solicitând respingerea acțiunii.
Recurentul critică prima instanță pentru că nu a respins acțiunea pe excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor deoarece, pe de o parte, între reclamanta și Ministerul Economiei nu există absolut nici o relație de serviciu sau raport de muncă, iar pe de altă parte, Ministerul Economiei și Finanțelor nu trebuie confundat cu Statul Român sau cu bugetul de stat.
Rolul acestuia din urmă este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite, respectând procedura reglementată potrivit art.16-30 din Legea nr.500/2002 modificată, privind finanțele publice.
Astfel, art.18 alin.2 lit.b) și art.28 lit.e) din Legea nr.500/2002 modificată, privind finanțele publice, prevăd că: "art.18 (2) Guvernul asigură b) elaborarea proiectelor legilor bugetare anuale și transmiterea acestora spre adoptare Parlamentului, în cadrul termenului limită prevăzut de prezenta lege;
Art.28 Elaborarea bugetelor Proiectele legilor bugetare anuale și ale bugetelor se elaborează de către Guvern, prin Ministerul Finanțelor Publice, pe baza; e) propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite.
Ministerul Internelor și Reformei Administrative-prin reprezentantul său legal, este ordonator principal de credite bugetare, la fel și Ministerul Economiei și Finanțelor și ca urmare, în ceea ce privește sumele necesare acoperirii cheltuielilor de personal ale angajaților, nu poate fi obligat la plată un alt ordonator principal de credite, respectiv Ministerul Economiei, pentru salariații unor instituții bugetare de stat sunt cuprinse în bugetul unui alt ordonator principal de credite bugetare.
Raportat la dispozițiile art.18 alin.2 lit.b) și art.28 lit.e) din Legea nr.500/2002 modificată, privind finanțele publice numai Guvernul este cel răspunzător de realizarea prevederilor bugetare și repartizarea către ordonatorii principali de credite a sumelor de la bugetul de stat conform destinațiilor bugetelor stabilite în conformitate cu legea bugetară anuală.
În subsidiar, pe fondul cauzei solicită respingerea acțiunii ca fiind inadmisibilă, deoarece raportat la faptul că reclamantul, are calitatea de funcționar public, conform art.92.1 din Legea nr.188/1999 acest litigiu poate fi soluționat doar de secția de contencios administrativ a Tribunalului Timiș.
În acest context, conform art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004 privind, privind contenciosul administrativ, acesta avea obligația să formuleze o cerere pe procedura administrativă și să solicite acordarea drepturilor sale direct de la angajator.
Examinând recursul în raport cu motivele invocate și cu cele din oficiu prevăzute de art.304 Cod procedură civilă, se constată că este nefondat și se respinge pentru că:
Privitor la excepția lipsei de calitate procesuală pasivă, instanța o respinge ca neîntemeiată având în vedere prevederile art. 4 aliniatul 2 art. 28, art. 35 și art. 19 litera b din Legea nr. 500/2002 care prevăd că fără asigurarea fondurilor necesare pentru plata drepturilor bănești de către Ministerul Finanțelor Publice nu se vor putea plăti sumele bănești ce reprezintă prime de concediu, întrucât pârâții sunt finanțați de la bugetul de stat de către Ministerul Finanțelor Publice.
Legat de aplicarea prevederilor art.7 din Legea nr.554/2004 privind îndeplinirea procedurii prealabile și pentru că din analiza sistematică a dispozițiilor art.91 și 93 din Legea nr.188/1999 republicată, rezultă faptul că acestea stabilesc nu numai competența materială de soluționare a cauzelor care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public, în favoarea instanțelor de contencios administrativ, ci și procedurile de soluționare a unor astfel de litigii, derogatorii de la dreptul comun în materia contenciosului administrativ, iar în cauza de față, actul normativ precizat nu prevede obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile, motiv pentru care nu se impune realizarea acesteia.
De precizat, că în cazul în care legiuitorul a dorit ca acest fapt să aibă loc, l-a menționat în mod expres, într-o singură împrejurare, respectiv prin art.89, în care dispune că în situația încetării raportului de serviciu, funcționarul public se poate adresa instanței de contencios administrativ, însă în condițiile și termenele prevăzute de Legea nr.554/2004 modificată.
Pentru considerentele expuse mai sus, instanța constată că recursul declarat de pârât împotriva Sentinței este nefondat, astfel că în temeiul prevăzut de art.312 pct.1 din Codul d e procedură civilă va fi respins și se va menține Sentința primei instanțe ca temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul T, în reprezentarea împotriva sentinței civile nr.101/2008, pronunțată în Dosar nr- al Tribunalului Timiș.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 19.III.2008
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red. -28.03.2008
Tehnored. /2 ex./28.03.2008
Prima instanță: Tribunalul Timiș
Judecător:
Judecător:
Președinte:Rodica OlaruJudecători:Rodica Olaru, Răzvan Pătru, Alexandru Cristian
