Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 347/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIA NR.347/R-CONT
Ședința publică din 03 aprilie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Gabriela Chiorniță președinte secție
- - - - JUDECĂTOR 2: Ingrid Emina Giosanu
- - - JUDECĂTOR 3: Corina
- - grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare,recursul declarat de reclamanții, -, -, C, G, G, I, toți cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la sediul din P,-, jud.A, precum șirecursul declarat de pârâtaAgenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă A, cu sediul în P,-, jud.A, împotriva sentinței civile nr.590/CA din 28 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș Secția civilă, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns avocat A, pentru recurenții reclamanți, și consilier juridic, pentru recurenta pârâtă.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de taxa judiciară de timbru.
S-a făcut referatul cauzei după care apărătorul recurenților reclamanți depune la dosar concluzii scrise și un set de acte cu borderou, ce constituie practică judiciară, precizând că nu are de formulat cereri prealabile.
Reprezentantul recurentei pârâte precizează, de asemenea, că nu are de formulat cereri prealabile.
Instanța, constatând recursurile în stare de judecată, acordă cuvântul asupra acestora.
Avocat A, având cuvântul pentru recurenții reclamanți, susține oral motivele de recurs așa cum au fost precizate în scris la dosar, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței instanței de fond în sensul admiterii în totalitate a cererii și obligarea pârâtei la plata drepturilor cuvenite începând cu data de 01.01.2004.
Consilier juridic, având cuvântul pentru recurenta pârâtă A, solicită respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamanți.
Cu privire la propriul recurs, susține oral motivele așa cum au fost precizate în scris la dosar, solicitând admiterea lui și casarea sentinței tribunalului, apreciind ca fiind lipsită de temeiul legal și dată cu aplicarea greșită a legii.
Apărătorul recurenților reclamanți, având cuvântul asupra recursului declarat de pârâta A, solicită respingerea acestuia ca nefondat având în vedere precizările cuprinse în concluziile scrise de la dosar.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
Prin acțiunea introdusă la data de 21.10.2008, înregistrată la Tribunalul Argeș sub nr-, reclamanții, -, -, C, G, G, I, au chemat în judecată pe pârâta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă A solicitând obligarea acesteia la plata suplimentului postului și la plata suplimentului corespunzător treptei de salarizare în procent de câte 25% din salariul de bază, începând cu data de 1.01.2004, în funcție de data angajării fiecărui reclamant, până la data pronunțării hotărârii și în continuare.
În motivare au arătat că sunt funcționari publici în cadrul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă A și că, în temeiul art.31alin.1 din Legea nr.188/1999/R lit. c) și d) au dreptul să primească suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare. Suspendarea succesivă a acestor drepturi, prin mai multe acte normative, până la data de 31.12.2006, este nelegală și încalcă norma constituțională care garantează protecția socială a salariaților, inclusiv dreptul la salariul plătit potrivit dispozițiilor legale, precum și art.18 din Codul muncii, potrivit căruia dreptul la plata salariilor nu poate fi limitat, cenzurat sau restrâns. Suspendarea respectivă nu a afectat dreptul la acordarea celor două suplimente, neconstituind o abrogare a acestora.
Prin sentința nr. 590/CA/28.11.2008, Tribunalul Argeș - Complet specializat pentru contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea reclamanților și a obligat-o pe pârâtă să le plătească acestora suplimentul postului de 25% și suplimentul corespunzător treptei de salarizare de 25%, ambele calculate la salariul de baza, actualizate cu coeficientul de inflație de la data plății, calculat în raport de timpul efectiv lucrat, începând cu data de 21.10.2005, până la pronunțarea prezentei hotărâri și în continuare.
În motivarea sentinței, prima instanță a reținut că reclamanții sunt angajații pârâtei, având statutul de funcționari publici, și că, potrivit art.31 alin.1 din Legea nr.188/1999, republicată, au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Acest text de lege a fost introdus prin Legea nr.161/2003, sub forma art.29, cu aplicare de la 1.01.2004. În perioada 2004 - 2006, prevederile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 76/2005, și prin Ordonanța Guvernului nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006.
Prin suspendarea dispusă s-a recunoscut dreptul funcționarilor publici la acordarea și plata acestor suplimente. Potrivit art.40 alin.2 lit.c din Codul muncii, angajatorii sunt obligați să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă. Aceeași obligație revine și instituțiilor publice
Lipsa de reglementare a cuantumului suplimentelor, invocată de pârâtă, nu poate fi imputată reclamanților, ea putând fi suplinită de instanță prin comparare și raportare la alte reglementări legale prin care, la anumite categorii de funcționari publici, au fost acordate diverse sporuri.
Astfel, prima instanță a comparat cele două suplimente cerute de reclamanți cu sporul de 25% pentru complexitatea muncii acordat funcționarilor publici care exercită controlul financiar preventiv, potrivit art.9 pct.7 din nrf.OG119/1999, republicată și celor care realizează auditul intern, potrivit art.18 alin.3 din Legea nr.672/2002.
Prima instanță a apreciat că faptul de a nu da eficiență dispozițiilor art.31 alin.1 din Legea nr.188/1999/R ar însemna să lipsirea de conținut a normei legale și îngrădirea dreptul reclamanților la acordarea celor două suplimente, deoarece, ca principiu, că o normă legală, odată reglementată, trebuie să producă efecte, fiind împotriva rațiunii de a exista a legilor faptul de a avea doar caracter formal.
Prima instanță a mai arătat că prin acordarea suplimentelor se evită o diferențiere și discriminare între reclamanți și alți funcționari cărora prin lege li s-a stabilit sporul pentru complexitatea muncii de 25%, comparabil cel puțin cu suplimentul postului.
În final, prima instanță a arătat că și Curtea de APEL PITEȘTI, prin decizia nr.412/R-C/11.04.2008, pronunțată în dosarul nr-, a reținut că diferențierea între funcționarii publici, chiar sub aspect formal, nu profesional când au atribuții identice, contravine disp.art.7 lit.a din Pactul Internațional cu privire la drepturile economice sociale și culturale, ratificat de România prin Decretul nr.212/1974, art.14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, ratificată de România prin Legea nr.30/1994, art.1 din Protocolul 12 la Convenție, ratificat de România prin Legea nr.103/2006, art.4 pct.3 din Carta Socială Europeană, revizuită, ratificată de România prin legea nr.74/1999, acte care fac parte din dreptul intern al României, dispozițiile art.20 din Constituție și se aplică prioritar în condițiile în care normele interne nu sunt mai favorabile funcționarilor public, această discriminare trebuie să înceteze de îndată, nefiind admisibilă o prelungire a acesteia până la intervenția legiuitorului asupra actelor normative, în condițiile în care lipsa de reacție a legiuitorului într-un termen rezonabil nu poate fi sancționată. Potrivit deciziei Curții, obligația de plată nu poate fi stabilită decât până la unificarea în acest sens a legislației salarizării funcționarilor publici.
În ceea ce privește perioada pentru care trebuie să se acorde cele două suplimente, instanța a reținut că, prin aplicarea termenului de prescripție de 3 ani în raport de data introducerii acțiunii, 21.10.2008, acestea nu se pot acorda decât începând cu data de 21.10.2005, iar nu începând cu data de 1.04.2004. Suspendarea dispusă prin lege pe perioada 1.01.2004-31.12.2006, prin art.44 din nr.OUG92/2004, nu produce efecte asupra prescripției dreptului la acțiune de a cere cuantificarea dreptului pretins. Ea produce eventual efecte numai cu privire la plată. Dar și acest este discutabil în raport de practica privitoare la suspendarea plății primei de vacanță și reglementarea ei prin nr.OUG146/2007.
Împotriva sentinței au formulat recurs atât pârâta, cât și reclamanții.
- Astfel, pârâta AJOFM A, invocând dispoz. art. 304 pct. 9.proc.civ. a criticat soluția pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că acordarea celor două suplimente este nelegală. Interpretarea dată de instanța de fond cu privire la acordarea drepturilor bănești reprezentând suplimentul postului și al treptei de salarizare este total eronată. Prin art.44 din OUG nr.92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și al altor drepturi, acordarea celor două suplimente a fost suspendată până la data de 01.01.2007, chiar dacă acestea au fost menținute în textul Legii nr.188/1999.
Salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, iar instanța de fond, care a reținut și dispoz. deciziei nr. 412/2008 pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, în mod nelegal a acordat reclamanților drepturile solicitate de aceștia.
- Reclamanții-funcționari publici au criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul faptului că pârâta trebuia obligată la plata celor două suplimente începând cu data de 01.01.2004, iar nu cu data de 21.10.2005. În acest sens trebuie avute în vedere dispozițiile legale privind suspendarea succesivă a aplicării dispozițiilor art.29, devenit ulterior art.31, din Legea nr.188/1999. Suspendarea dispusă de legiuitor afectează doar exercițiul dreptului, iar nu aplicarea acestuia, și nu echivalează cu stingerea dreptului. În aceste condiții, reclamanții nu au dreptul de a cere plata unui drept suspendat chiar în timpul suspendării ei.
În mod greșit prima instanță a apreciat că prescripția produce efecte numai cu privire la plată; atâta timp cât dreptul era suspendat, această suspendare operează cu privire atât la plată cât și la exercitarea unei acțiuni prin care debitorul obligației să fie obligat pe cale judecătorească la plată. Această problemă juridică a fost soluționată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia în interesul legii nr.XII/2007.
Examinând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate, în raport de dispoz. art. 304 pct. 9 și art. 3041.proc.civ. Curtea constată că recursul pârâtei este fondat, iar cel al reclamanților este nefondat.
Potrivit art.31 alin.1 lit.c) și d) din Legea 188/1999, salariul funcționarilor publici este compus și din suplimentul postului și, respectiv, suplimentul corespunzător dreptului de salarizare, fără însă ca legea (lato sensu, indiferent de denumire și de putere juridică) să precizeze cuantumul suplimentelor sau procentul aplicabil pentru calcularea lor.
Prin urmare, sub aspect pur formal, dreptul reclamanților are prevedere legală, însă nu are un conținut legal determinat sau determinabil fie prin legea însăși, fie prin acte normative de aplicare a legii respective.
Determinarea respectivă nu poate fi făcută de către instanța de judecată potrivit criteriilor propuse unilateral de către reclamanți, făcând aprecieri asupra complexității muncii acestora prin analogie cu munca altor categorii anume de funcționari publici din care nu fac parte reclamanții.
În această ipoteză, angajatorul - care manevrează bani publici, inclusiv pentru plata salariilor - nu poate fi obligat pe cale judecătorească să plătească cele două suplimente calculate arbitrar sau în raport de criterii prevăzute de lege pentru alte situații de drept și de fapt decât suplimentele în cauză.
Invocarea înlăturării unei discriminări intre funcționari este lipsită de temei legal, având în vedere dispozițiile OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare și ale Deciziilor nr. 818, 819, 820 și 821/3.07.2008 pronunțate de Curtea Constituțională potrivit cărora instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
De asemenea, referirea la decizia nr.412/R-C/11.04.2008, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI în dosarul nr-, este eronată, întrucât cauza respectivă avea alt obiect și altă cauză juridică decât prezenta, iar preluarea parțială a considerentelor respective, deși aparent susțin soluția instanței de fond în speța de față, nu este de natură să o justifice întrucât pretențiile deduse judecății sunt total diferite.
Dreptul la cele doua suplimente nu poate fi apreciat ca fiind un "bun" în sensul art.1 din Protocolul adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și al Libertăților Fundamentale - așa cum sunțin reclamanții în cererea de chemare în judecată - nici în sens strict, nici în sens larg, întrucât în absența prevederilor legale de stabilire a cuantumului suplimentelor sau a criteriilor de cuantificare a acestora, "bunul" nu este definit și, deci, nu poate naște legitimă de a-l obține.
În această ipoteză, angajatorul - care manevrează bani publici, inclusiv pentru plata salariilor - nu poate fi obligat pe cale judecătorească să plătească cele două suplimente calculate arbitrar sau în raport de anumite criterii care nu sunt prevăzute de lege în privința categoriei profesionale de funcționari publici din care fac parte recurenții reclamanți.
Aceste considerente, care susțin soluția de admitere a recursului AJOFM A, sunt valabile și pentru soluția de respingere a recursului reclamanților. Câtă vreme dreptul acestora nu este determinat sau determinabil prin criterii exacte puse la dispoziție de lege în privința categoriei de funcționari din care fac parte reclamanții, aceștia nu pot obține pe cale judiciară plata suplimentelor. Ca atare, de vreme ce, în ansamblul lor, pretențiile reclamanților sunt nefondate, nu are relevanță faptul că prima instanță a înlăturat o parte din acestea în temeiul excepției prescripției extinctive a dreptului material la acțiune.
Pentru cele expuse, în baza art.312 alin.1-3.proc.civ. Curtea va admite recursul pârâtei și va modifica sentința în sensul că va respinge acțiunea reclamanților și, respectiv, va respinge recursul acestora din urmă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă A, cu sediul în P,-, jud.A, împotriva sentinței civile nr.590/CA din 28 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș Secția civilă, în dosarul nr-.
Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea reclamanților.
Respinge recursul declarat de reclamanții, -, -, C, G, G, I, toți cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la sediul din P,-, jud.A, împotriva aceleiași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 aprilie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Grefier,
16.04.2009
Red.
EM/4 ex.
Jud.fond.
Președinte:Gabriela ChiornițăJudecători:Gabriela Chiorniță, Ingrid Emina Giosanu, Corina
