Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 348/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
-Secția Comercială, de Contencios
Administrativ și Fiscal-
DOSAR NR.-
DECIZIA NR.348/CA/2009 -
Ședința publică din 4 iunie 2009
PREȘEDINTE: Sotoc Daniela- -- judecător
- - - JUDECĂTOR 2: Blaga Ovidiu
- - - judecător
- - - grefier
*******
Pe rol fiind soluționarea recursurilor în contencios administrativ și fiscal formulate de pârâteleCASA NAȚIONALĂ DE PENSII ȘI ALTE DREPTURI DE ASIGURĂRI SOCIALEcu sediul în B,-, sector 2 și CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII S cu sediul în S M, str. -, nr.4-6, jud. S M în contradictoriu cu intimatul reclamantSINDICATUL LIBER"CASA", în numele și pentru salariații care sunt cuprinși în tabelul anexat recursului, cu sediul în S M, str. -, nr.4-6, jud. SMî mpotriva sentințeinr.60/CA din 5 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în dosar nr-, având ca obiect- litigiu privind funcționarii publici ( Legea nr.188/1999) -.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, nu se prezintă nici o parte a litigiului.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că, recursurile sunt scutite de plata taxelor de timbru, intimatul reclamant a depus la dosar cerere de amânare, în vederea angajării unui apărător, cauza este la primul termen de judecată în recurs, precum și că se solicită judecarea cauzei și în lipsă, după care:
Instanța,respinge cererea de amânare formulată în cauză, având în vedere că de la data primirii citației, respectiv 30 martie 2009, intimatul reclamant avea timp suficient pentru a-și angaja un apărător și având în vedere că se solicită judecarea cauzei și în lipsă, rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Deliberând:
Asupra recursurilor în contencios administrativ și fiscal de față, constată următoarele:
Prin sentința nr.60/CA din 5 februarie 2009, Tribunalul Satu Marea respins excepțiile invocate de pârâte.
A fost admisă acțiunea reclamantului SINDICATUL LIBER "CASA", cu sediul ales în S M--6,jud.S M în reprezentarea reclamanților funcționari publici, -, -, lOSIF, -, lACOS, -, -, -, -, lOSIF, TIMEA, A, -, A, G - continuată prin moștenitorii legali G, în calitate de fiu, și, în calitate de soție supraviețuitoare, în contradictoriu cu pârâtele CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII S M cu sediul în S M,--6, jud.S M și CASA NAȚIONALĂ DE PENSII ȘI ALTE DREPTURI ȘI ASIGURĂRI SOCIALE cu sediul în B,-, sector 2 și-n consecință:
A obligat pârâta Casa Județeană de Pensii S M să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază începând cu 01.01.2004 și până la data pronunțării prezentei hotărâri, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
A obligat pârâta Casa Națională de Pensii și Alte drepturi de Asigurări Sociale la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor prevăzute mai sus.
A fost respinsă acțiunea reclamantului împotriva pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că, eclamanții au calitatea de funcționari publici în cadrul autorității publice pârâte.
Potrivit art. 31 din Legea nr. 188/1999, privind statutul funcționarilor publici,"pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a) salariul de baza;
b) sporul pentru vechime în munca;
c) suplimentul postului**);
d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare**).
Funcționarii publici beneficiază de prime și alte drepturi salariale, în condițiile legii.
Salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici."
Drepturile salariale ale funcționarilor publici au fost reglementate în mod succesiv de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pe anul 2005, aprobată prin Legea nr. 76/2005, Ordonanța Guvernului nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată prin Legea nr. 417/2006, Ordonanța de Guvern nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, aprobată prin Legea nr. 232/2007 și prin Ordonanța de Guvern nr. 9/2008 pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum șl creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 232/2007, și pentru acordarea unor creșteri salariale pentru funcționarii publici în anul 2008.
Referitor la suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, se reține că, prin art. 44 din OUG nr. 92/2004 și art. 48 din OG nr. 2/2006, anterior arătate pentru perioada 2004-2006, dreptul funcționarilor publici la plata acestui spor a fost suspendat.
Din analiza acestor acte normative, instanța a constatat că acestea nu cuprind vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la cele două sporuri, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia. Această suspendare a exercițiului unui drept nu înlătură existența dreptului la sporul privind suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare cuvenită funcționarilor publici pentru că, astfel, s-ar contravenit atât art. 53 din Constituția României revizuită privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept, cât și reglementările date prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional al Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Potrivit art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind Normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative"în cazuri speciale aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un alt act normativ de același nivel sau de nivel superior. în această situație, se vor prevedea în mod expres data la care se produce suspendarea, precum și durata ei determinată.
La expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare.
Prelungirea suspendării ori modificarea sau abrogarea actului normativ ori a dispoziției suspendate poate face obiectul unui act normativ sau al unei dispoziții exprese, cu aplicare de la data expirării suspendării".
Reținând ca esențială această dispoziție legală în interpretarea actelor normative incidente în cauză, instanța a constatat că suspendarea aplicării prevederilor prin care s-au stabilit drepturi salariale în favoarea reclamanților a fost dispusă prin actele normative amintite pe o durată determinată 2004-2006, iar prelungirea duratei acestei suspendări nu a fost dispusă în mod expres prin actele normative ulterioare prin care s-a dispus din nou suspendarea exercițiului dreptului.
Prin urmare, potrivit art. 62 alin. 2 din Legea nr. 24/2000, la expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziția afectată de această suspendare reintră de drept în vigoare, după cum, din acest moment reintră în vigoare dreptul la acțiune al reclamantului, suspendat la rândul său pe durata suspendării exercitării dreptului a cărui realizare se solicită pe calea acțiunii în justiție.
Prin art. 38 din Codul muncii se prevede, în mod imperativ că, drepturile peroanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu.
De aceea, fiind un drept câștigat, derivat dintr-un raport de muncă, suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare nu puteau fi anulate pe calea unor acte normative de suspendare a aplicării acestora.
În situația dată, pentru ca un drept prevăzut de lege să nu devină doar o normă lipsită de conținut trebuie reținut că, suspendarea exercițiului dreptului la cele două sporuri, nu echivalează cu însăși înlăturarea acestora, cât timp existența acestora nu a fost înlăturată prin vreo dispoziție legală.
Întrucât actele normative care au reglementat suspendarea exercițiul dreptului funcționarilor publici la suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare prevăzute de legea privind Statutul funcționarilor publici au fost adoptate pentru perioade de timp determinate datorită unor condiții financiare deosebite, respectiv pentru anul bugetar în curs, acestea și-au încetat aplicabilitatea la expirarea perioadei de timp pentru care au fost adoptate.
Prin urmare, instanța a apreciat că solicitarea formulată de funcționarii public, în sensul constatării îndreptății acestora la plata retroactivă a celor două sporuri începând cu data nașterii dreptului și până la zi, la valoarea actualizată a acestor drepturi este întemeiată.
În privința cuantumului celor două sporuri cuvenite funcționarilor public, instanța a constatat că acesta nu a fost prevăzut de lege sau de vreun alt act normativ emis în aplicarea legii, reclamanții solicitând plata acestora în cuantum de 25 % din salariul de bază pentru ambele sporuri, justificând această solicitare prin prisma altor dispoziții legale care reglementează sporuri salariale, prin raportare la proiectul de act normativ ce urma să cuantifice acest spor și prin cea a existenței unor hotărâri judecătorești irevocabile prin care aceste sporuri au fost acordate în cuantum de 25% fiecare.
Respectarea principiului statului de drept presupune și implică asigurarea aplicării legilor adoptate, în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive astfel că este necesar ca titularii unor drepturi (și cu atât mai mult titularii unor drepturi salariale) să se bucure efectiv de acestea pentru perioada în care sunt prevăzute de lege.
În acest sens, s-a constatat că, deși dreptul funcționarilor publici la suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare prevăzute de legea privind Statutul funcționarilor publici a reintrat de drept în vigoare, iar aceștia sunt îndreptățiți la plata retroactivă a acestor drepturi, exercitarea drepturilor salariale ale acestora este îngrădită de lipsa preocupării autorităților statului de a adopta reglementări minimale în domeniu, respectiv de a stabili cuantumul sporurilor la salariul de bază prevăzut de art. 31 lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999.
Din această perspectivă, instanța a constatat că, potrivit hotărârilor judecătorești depuse la dosarul cauzei de către reclamanți, în situații litigioase identice, instanțele judecătorești din România au pronunțat hotărâri judecătorești irevocabile, prin care au stabilit cuantumul celor două sporuri cuvenite funcționarilor public ca fiind de câte 25% fiecare din salariul de bază.
Față de existența unui număr considerabil de hotărâri judecătorești adoptate în sensul amintit și care au dobândit puterea de lucru judecat, instanța a apreciat că, deși practica judecătorească nu constituie izvor de drept în sistemul de drept românesc, aceasta poate crea justițiabililor o speranță legitimă în sensul îndreptățirii acestora la un drept recunoscut de instanțele judecătorești unor persoane aflate în situații identice cu aceștia.
În practica Curții Europene privind Drepturile Omului, încălcarea acestei speranțe legitime de către instanțele judecătorești a fost apreciată ca o atingere adusă unui bun și ca o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 ( Cauza Stere împotriva României din 26.02.2006).
De asemenea, în practica aceleiași instanțe europene. Cauza Beian împotriva României nr. 1 din 06.12.2007, s-a statuat că divergențele de jurisprudență pot crea insecuritate juridică și reducerea încrederii publicului în sistemul judiciar care are ca efect lipsirea reclamantului de efectele unei legi, în timp ce altor persoane care s-au aflat în situație identică li s-a recunoscut același drept prevăzut de lege.
Față de existența unei jurisprudențe majoritare în sensul admiterii acțiunilor reclamanților, instanța a apreciat că, pentru apărarea unui drept salarial recunoscut de lege al cărui cuantum este stabilit prin hotărâri judecătorești irevocabile, cuantum care astfel constituie un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și pentru recunoașterea acestui bun este necesară aplicarea cu prioritate a Convenției Europene privind Drepturile Omului și a practicii anterior amintite a Curții Europene privind Drepturile Omului în această materie în sensul recunoașterii dreptului funcționarilor publici la sporul privind suplimentul postului și la sporul treptei de salarizare în cuantumul recunoscut și altor funcționari publici aflați în situații juridice identice.
Prin urmare, instanța de contencios administrativ a apreciat că acțiunea reclamantului este întemeiată motiv pentru care, în temeiul art. 2 pct. 1 lit. d), art. 137 Cod de procedură civilă, art. 8,10,18 din Legea nr. 554/2004, art. 109 din Legea nr. 188/1999, art. 20 din Constituția României și a textelor de lege anterior amintite, a respins excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului invocată de pârât, a anulat actul administrativ emis de autoritatea publică pârâtă în legătură cu drepturile salariale ale reclamatului și a obligat la plata către reclamant a sumelor de bani reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază începând cu 01.01.2004 și până la data pronunțării prezentei, actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective, conform dispozitivului prezentei.
A respins acțiunea reclamantului împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor, ca neîntemeiată, neexistând vreun raport de serviciu între reclamant și acesta.
Împotriva acestei sentințe în termen legal au declarat recurs pârâteleCASA JUDEȚEANĂ DE PENSII SșiCASA NAȚIONALĂ DE PENSII ȘI ALTE DREPTURI DE ASIGURĂRI SOCIALE
Recurenta CASA NAȚIONALĂ DE PENSII ȘI ALTE DREPTURI DE ASIGURĂRI SOCIALE B prin recursul declarat, a solicitat admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea recursului arată că, în mod greșit prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentei și a obligat-o la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale referitoare la acordarea suplimentului postului și a treptei de salarizare, fiecare în procent de câte 25% aplicat la salariul de bază începând cu data de 01.01.2004, actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective, întrucât recurenta nu are calitate procesuală pasivă fiind o instituție publică autonomă de interes național cu personalitate juridică care administrează și gestionează sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, având în subordine case teritoriale de pensii, care sunt ordonator terțiar de credite potrivit art.23 din HG 13/2004 privind statutul CNPAS, astfel că recurenta nu are calitate de ordonator de credite privi d drepturile salariale ale angajaților ale caselor teritoriale de pensii cum în mod greșit a reținut instanța de fond.
Reclamantul - nereprezentând funcționarii publici din cadrul CNPAS nu poate pretinde drepturi bănești de la recurentă în cauza dedusă judecății, calitate procesuală pasivă având numai Casa Județeană de Pensii S M cu care, funcționarii publici pe care îi reprezintă reclamantul se află în raporturi de serviciu potrivit Legii nr.188/1999.
Mai arată că, plata drepturilor salariale pretinse a fost suspendată prin OUG 92/1994, legiuitorul prevăzând nu neacordarea ci suspendarea acestora.
Prin recursul declarat, recurenta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII S a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate ca netemeinică și nelegală iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea recursului arată că, hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii întrucât salarizarea funcționarilor publici a fost stabilită prin acte normative succesive, grila de salarizare fiind prevăzută în OG 9/2008 pentru modificarea OG 6/2007, acte normative de strictă interpretare, legislația în materia salarizării nelăsând libertatea de negociere a drepturilor bănești aceste categorii de funcționari.
Mai mult, instanța de fond și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, întrucât drepturile salariale pentru funcționarii publici sunt stabilite de legislația aplicabilă acestora, nu prin negociere, prin acordarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare în procente de 25% fiecare, s-a subrogat atât legiuitorului cât și voinței părților, stabilind, fără motivare un cuantum fix pentru aceste suplimente ale drepturilor bănești, drepturi care trebuie să se încadreze în bugetele aprobate potrivit legii, ori în bugetul recurentei nu au fost prevăzute sume pentru acordarea suplimentelor cerute de reclamanți iar cuantumul lor nu este prevăzut în nici un act normativ, pe cale de consecință nu există temei legal pentru a prevedea aceste sume în buget.
Examinând sentința recurată, raportat la motivele de recurs invocate, precum și din oficiu, potrivit art. 304/1 Cod procedură civilă, instanța reține că recursurile sunt fondate, urmând a fi admise și modificată în parte sentința recurată, pentru următoarele considerente:
Reclamanții au calitatea de funcționari publici în cadrul Casei Județene de Pensii S
În această calitate, reclamanții au solicitat în prezenta cauză obligarea acestei instituții, la plata suplimentului postului în procent de 25% și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare în procent de 25%, obligarea Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale la alocarea creditelor bugetare necesare plății sumelor solicitate, începând cu data 01.01.2004 și actualizate în funcție de indicele de inflație.
Cu privire la capetele de cerere, curtea constată că temeiul acordării suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare a fost indicat de reclamanți ca fiind art. 31 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, conform căruia "pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a) salariul de bază;
b) sporul pentru vechime în muncă;
c) suplimentul postului;
d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
În perioada 2004-2006, prevederile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate prin nr.OUG 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 76/2005, și prin nr.OG 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006.
De asemenea, Curtea a reținut că în numerotarea anterioară republicării din anul 2007, art. 31 din Legea nr. 188/1999 era numerotat ca art. 29.
În aplicarea dispozițiilor actualului art. 31 (fost art. 29 din Legea nr.188/1999) - text introdus prin Legea nr. 161/2003 - Agenția Națională a Funcționarilor Publici a elaborat un proiect de act normativ privind salarizarea funcționarilor publici, proiect care instituia, conform dispozițiilor art. 29 din Legea nr.188/1999, mecanismul de stabilire a salariului funcționarilor publici, compus din cinci componente: salariul de bază, suplimentul postului, sporul de vechime, suplimentul corespunzător treptei de salarizare, alte prime și sporuri.
Curtea a observat însă că acest proiect de act normativ nu a fost promovat până în prezent, astfel că nu există baza legală pentru calcularea (cuantificarea) și acordarea suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare.
Astfel, obligarea pârâtei la plata sporurilor respective în procent de 25% este lipsită de temei legal, neexistând nici o reglementare în baza căreia să se poată identifica acest cuantum.
Pentru a fi posibilă cuantificarea (calcularea) suplimentului postului și a suplimentului gradului, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea (executarea) art. 29 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999, atribuție ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr. 188/1999.
Prin deciziile nr. 818/2008, nr. 819/2008 și nr. 820/2008, (toate fiind publicate în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008), Curtea Constituțională a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, "sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
Curtea apreciază că - în condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calculare a suplimentului postului și a suplimentului gradului - acordarea acestor drepturi presupune, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar, pe de altă parte, eventuala cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii, reprezintă o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr. 820/2008, în cuprinsul căreia s-a reținut expressis verbis că "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative", astfel că nu au nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.
În raport cu dispozițiile deciziilor Curții Constituționale menționate mai sus, Curtea a apreciat că instanțele judecătorești nu au posibilitatea de a acorda un spor salarial al cărui cuantum nu a fost determinat de autoritățile competente.
Chiar dacă nu se poate lua în considerare suspendarea legală a aplicării textului art. 31 din Legea nr. 188/1999, nu se poate face în cauză o analogie cu situația litigiilor având ca obiect plata primelor de concediu cuvenită funcționarilor publici, întrucât în cazul acordării primei de concediu, dispozițiile Legii nr. 188/1999 erau lipsite de orice echivoc, sub aspectul cuantumului primei respective, dispozițiile art. 34 alin. (2) - devenit ulterior art. 35 alin. (2) - din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, prevăzând că "funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat".
Or, în cazul suplimentului postului și al suplimentului corespunzător treptei de salarizare nu există nici o dispoziție legală care să permită instanțelor să stabilească un cuantum al acestor sporuri, în condițiile în care instanțele nu au competența de a stabili ele însele acest cuantum, conform deciziilor Curții Constituționale menționat mai sus.
În speță, nu se poate invoca " legitimă", de care se prevalează intimații, raportat la jurisprudența CEDO și la contextul admiterii de către unele instanțe de judecată din țară a acțiunilor având ca obiect acordarea suplimentului postului și a treptei de salarizare, întrucât, chiar in cauza Beian, Curtea a arătat că "divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale."
S-a mai arătat, într-o altă cauză (Jantner c/Slovakia, nepublicată), că nu se poate trage concluzia existenței unei "speranțe legitime" în situația în care există o controversă privitoare la modul de interpretare și aplicare a normelor de drept intern. În aceeași cauză, Curtea a ajuns la concluzia că, atunci când un interes patrimonial în discuție ar părea că aparține categoriei juridice de "creanță", el nu poate fi considerat ca "valoare patrimonială" și implicit ca "speranță legitimă" decât dacă are o "bază suficientă în dreptul intern", spre exemplu dacă existența sa este confirmată printr-o jurisprudență clară și concordantă a instanțelor naționale.
Pe de altă parte, în cauza Driha, Curtea de la Strasbourg a apreciat că, pentru a se verifica dacă interpretarea dată de instanța națională satisface cerințele Convenției, trebuie analizată îndeplinirea cerințelor Convenției privitoare la calitatea legii. Principiul legalității înseamnă "existența de norme de drept intern suficient de accesibile, precise și previzibile".
Or, în speță, aceste cerințe nu sunt îndeplinite, căci în condițiile nereglementării cuantumului sporurilor prevăzute de lege pentru funcționarii publici, nu se poate afirma existența unor norme de drept precise și previzibile, ci din contră, există o incertitudine de natura legislativă, pe care o instanță de judecată nu o poate acoperi, decât cu încălcarea principiului separației puterilor în stat.
În consecință, Curtea consideră că instanța de fond a pronunțat soluția recurată cu aplicarea greșită a legii, reținând în mod nefondat existența obligației de plată a suplimentului postului și al suplimentului corespunzător treptei de salarizare către reclamanți - funcționari publici în cadrul Casei Județene de Pensii S M fiind, așadar, incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Se va lua act de faptul că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ADMITE ca fondaterecursurile declarate de recurenteleCASA NAȚIONALĂ DE PENSII ȘI ALTE DREPTURI DE ASIGURĂRI SOCIALE B și CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII S Mîmpotriva sentinței nr.60/CA din 5 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o modifică în parte în sensul că:
Respinge acțiunea formulată de reclamantulSINDICATUL LIBER"CASA"împotriva pârâtelor CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII S și CASA NAȚIONALĂ DE PENSII ȘI ALTE DREPTURI DE ASIGURĂRI SOCIALE B.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică, azi 4 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER.
Cu opinie separată
Red. dec. - jud. -
Jud. fond
Tehnoredact.--
17.06.2009 / 2 ex.
OPINIA SEPARATĂ
Consider că, soluția care trebuia pronunțată în cauză, să fie de respingere a recursurilor declarate de CASA NAȚIONALĂ DE PENSII ȘI ALTE DREPTURI DE ASIGURĂRI SOCIALE B și CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII S și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate, pentru următoarele considerente:
Reclamanții intimați sunt funcționari publici în cadrul CASEI JUDEȚENE DE PENSII S și au solicitat plata suplimentului postului în procent de 25% din salariul de bază și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare în același procent, conform art.31 alin.1 lit.c și d din Legea nr.188/1999, precum și obligarea Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale la alocarea creditelor bugetare necesare plății sumelor solicitate, începând cu data 01.01.2004 și actualizate în funcție de indicele de inflație.
Potrivit dispozițiilor art.31 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a). salariul de bază;
b). sporul pentru vechime în muncă;
c).suplimentul postului;
d).suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Prin art.44 din nr.OUG92/2004 și art.48 din nr.OG2/2006, s-a dispus suspendarea aplicării dispozițiilor referitoare la suplimentul postului și suplimentul gradului, suspendare care a fost menținută până la 31.12.2006. Începând cu anul 2007, suspendarea a încetat, nr.OG6/2007, privind salarizarea funcționarilor publici nu a mai menținut dispozițiile anterioare relative la această suspendare.
În ceea ce privește efectul suspendării plății acestor drepturi prin nr.OUG92/2004 și nr.OG2/2006, pentru perioada 2004 - 2006, instanța a constatat că prin această suspendare nu au fost abrogate aceste drepturi, astfel că de la data încetării acestei suspendări se poate face plata drepturilor.
Odată cu suspendarea aplicării dispozițiilor referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, prin cele două acte normative, s-a suspendat și cursul prescripției în ce privește dreptul la acțiune prin prisma Decretului nr.147/1958, cât și raportat la prevederile art.64 alin.3 din Legea nr.24/2000.
Se reține că, Legea nr.188/1999 constituie legea cadru, astfel că reclamanții intimați, ca funcționari publici, au dreptul să primească și cele două sporuri evidențiate expres de lege.
Împrejurarea că legiuitorul intenționează, într-un viitor incert, să elaboreze o altă lege și să implementeze un sistem unitar de salarizare a tuturor funcționarilor publici nu justifică în nici un fel neacordarea celor două sporuri legale, atâta timp cât ele fac parte din salariu. Dimpotrivă, intenția legiuitorului care din motive de ordin financiar, a suspendat succesiv acordarea acestor sporuri, a fost ca ele să figureze ca elemente componente ale salariului funcționarului public, iar neprevederea ulterioară a unor cuantumuri ori condiții de acordare nu constituie un aspect de natură a duce la concluzia că nu se impune aplicarea concretă a acestor dispoziții legale.
Culpa legiuitorului, care nu a mai intervenit cu precizări privind modul de acordare a sporurilor ce fac parte din salariu, nu trebuie răsfrântă asupra intimaților funcționari publici, fapt ce ar afecta grav dreptul la muncă și la corecta și justa remunerare a acestora.
Sporurile prevăzute de art.31 lit.c și d din Legea nr.188/1999 sunt deja "legiferate", însuși legiuitorul readucându-le din nou în vigoare, iar actul instanței de a recunoaște caracterul obligatoriu al unor dispoziții legale nu se poate subsuma actului de legiferare.
Față de cele de mai sus, având în vedere și faptul că pe rolul instanțelor judecătorești s-au aflat procese similare în care s-au admis acțiunile formulate de reclamanți, situație în care persoanele aflate în situații identice li s-a creat legitimă, în sensul că și acestea au dreptul de a beneficia de plata acestor drepturi și văzând și practica CEDO în acest sens (Cauza Driha contra României), precum și prevederile art.1 din protocolul I la Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și Libertăților fundamentale, apreciez că soluția primei instanțe este legală și temeinică și drept urmare se impunea respingerea recursurilor declarate.
JUDECĂTOR 3: Tătar Ioana
Red. opinie - jud.
Tehnoredact. - -
17.06. 2009/ 2 ex.
Președinte:Sotoc DanielaJudecători:Sotoc Daniela, Blaga Ovidiu, Tătar Ioana
