Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 349/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
-Secția Comercială, de Contencios
Administrativ și Fiscal-
DOSAR NR.-
DECIZIA NR.349/CA/2009 -
Ședința publică din 4 iunie 2009
PREȘEDINTE: Sotoc Daniela- -- JUDECĂTOR 2: Blaga Ovidiu
- - -JUDECĂTOR 3: Tătar Ioana
- - - judecător
- - - grefier
*******
Pe rol fiind soluționarea contestației în anulare formulată de contestatoareaPRIMĂRIA COMUNEI, cu sediul în,-, jud. B, în contradictoriu cu intimateleSC""SRLcu sediul în O,-, jud. B șiSA BUDAPESTA - Sucursala, cu sediul în O,-, jud. B împotriva deciziei nr.438/CA din 3 decembrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL ORADEA, în dosar nr.-, având ca obiect -achiziții publice - contestație în anulare -.
La apelul nominal făcut în camera de consiliu de azi, se prezintă pentru contestatoarea PRIMĂRIA COMUNEI - avocat, în baza împuternicirii avocațiale din 26 martie 2009, emisă de Baroul Bihor - Cabinet Individual, pentru intimata SC""SRL O - administrator și avocat, în baza împuterniciri avocațiale nr.11 din 29.01.2009 emisă de Baroul Bihor - Cabinet Individual, lipsă fiind intimata SA BUDAPESTA - Sucursala
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că, contestația în anulare este legal timbrată cu suma de 10 lei taxă judiciară de timbru achitată prin chitanța nr.- din 16.12.2008 plus 0,30 lei timbre judiciare, cauza este la al doilea termen de judecată în această fază procesuală, după care:
Ambii reprezentanți ai părților învederează că nu mai au alte cereri și solicită cuvântul asupra contestației în anulare formulată.
Instanța, nefiind alte cereri, chestiuni prealabile, consideră cauza lămurită și acordă cuvântul asupra contestației în anulare formulată.
Reprezentanta contestatoarei solicită admiterea contestației în anulare astfel cum a fost formulată și motivată în scris, și pe cale de consecință anularea deciziei pronunțată de Curtea de APEL ORADEA, în sensul reluării judecății de la cel mai vechi act de procedură efectuat în vederea unei noi hotărâri care să nu fie viciată, cu cheltuieli de judecată. Învederează instanței că, până la sfârșitul dezbaterilor va depune chitanța privind cheltuielile de judecată solicitate. În esență învederează instanței că, potrivit art.278 alin.6 din OUG nr.34/2006, în funcție de soluția ce se va pronunța, consiliul va decide asupra continuării sau anulării procedurii de achiziție publică și în mod similar și instanța de judecată, putea să decidă asupra continuării sau anulării procedurii de achiziție publică, prin anularea raportului de procedură și a actelor subsecvente acestuia și nicidecum să se substituie comisiei de evaluare. Apreciază și că, comisia nu poate să declare câștigătoare oferta intimatei, deoarece oferta tehnico - economică a acesteia nu a fost nici măcar evaluată, pentru a putea fi calificată și mai mult decât atât să fie și declarată câștigătoare. Prin declararea acesteia ca și câștigătoare, instanța a comis o eroare materială, cu încălcarea prevederilor art.33 alin.6 din HG nr.925/2006. În consecință, solicită admiterea contestației în anulare astfel cum a fost formulată și motivată în scris.
Reprezentanta intimatei SC""SRL O depune la dosar concluzii scrise, solicită respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă. În esență învederează instanței că, temeiul de drept invocat de contestatoare este cel prevăzut de art.318 teza I Cod procedură civilă, apreciind contestatoarea că, soluția pronunțată în cauză este rezultatul unei greșeli materiale, întrucât instanța de recurs nu se poate substitui comisiei de evaluare, declarând câștigătoare oferta intimatei, decât cu încălcarea OUG nr.34/2006.Mai arată că, fiind vorba de noțiunea de greșeală materială, aceasta nu trebuie interpretată extensiv și deci, pe această cale nu pot fi valorificate greșelile de judecată, respectiv de apreciere a probelor. Astfel, motivele invocate de contestatoare nu se încadrează în dispozițiile avute în vedere de art.318 teza I Cod procedură civilă, cum de asemenea nici argumentele aduse în susținerea contestației în anulare, nu sunt întemeiate. Se mai arată că, contestatoarea, probabil nici nu a lecturat cu atenție dispozitivul hotărârii atacate, intimata neînțelegând la ce se referă contestatoarea atunci când susține că, oferta tehnico economică a societății nici măcar nu a fost evaluată, în condițiile în care prin adresa din 22 iulie 2008, s-a comunicat că, oferta intimatei a fost respinsă ca inacceptabilă. În consecință, solicită respingerea contestației în anulare, învederând că, cheltuielile de judecată vor fi solicitate pe cale separată în măsura în care se va considera necesar.
CURTEA DE APEL
Deliberând:
Asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:
Prin decizia nr.438/CA din 3 decembrie 2008, Curtea de APEL ORADEAa admis ca fondată plângerea declarată de petenta SC SRL O împotriva Deciziei nr.3912/C- din 28.08.2008 pronunțată de Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, pe care a desființat-o în parte în sensul că a admis contestația formulată de SC SRL cu sediul în O- în contradictoriu cu PRIMĂRIA COMUNEI cu sediul în -, județul B și SA BUDAPESTA- Sucursala O cu sediul în O,-, a anulat în parte procedura de atribuire a contractului de achiziție publică în ceea ce privește stabilirea ofertei câștigătoare, respectiv a anulat actul intitulat "comunicarea ofertei respinse" cu nr.1249/22.07.2008.
A fost obligată comisia de evaluare să stabilească și să declare oferta petentei SC SRL O ca fiind oferta câștigătoare a procedurii de atribuire a contractului " și stație de epurare în Comuna, județul B" și dispune continuarea procedurii de atribuire în cauză, fiind menținute restul dispozițiilor deciziei atacate.
Pentru a pronunța astfel instanța de recurs a reținut că, din procesul - verbal al ședinței de deschidere a ofertelor nr.917/22.05.2008 având ca obiect realizarea obiectivului " și stație de epurare în Comuna, județul B" rezultă că dintre cei 8 operatori economici participanți la licitația deschisă, nici unul nu a fost respins și că petenta SC SRL în asociere cu SC SA a oferit prețul cel mai mic 14.222.718,97 lei (fila 34) iar ofertanta declarată câștigătoare prețul imediat următor mai mare, respectiv 14.416.045 lei (fila 33), toți reprezentanții ofertanților luând cunoștință sub semnătură despre această situație (filele 36,37).
Cu toate acestea, după două luni, respectiv la 22.07.2008, cu adresa nr.1249 Comuna a comunicat petentei faptul că în urma analizării ofertelor și aplicării criteriilor de atribuire, respectiv prețul cel mai mic, oferta sa a fost declarată respinsă, ca fiind inacceptabilă, conform prevederilor art. 36 alin.1 lit.b) din HG 925/2006, întrucât s-a constatat că nu îndeplinește condiția de calificare prevăzută la punctul V4 "Capacitatea tehnică și/sau profesională din Documentația de atribuire", respectiv nu prezintă lucrare similară la valoarea solicitată în documentația de atribuire (fila 38).
Potrivit art. 36 alin. 1 lit.b) din HG 925/2006 oferta este considerată inacceptabilă, dacă a fost depusă de un ofertant, care nu îndeplinește cerințele minime de calificare.
Art. 37 din același act normativ, prevede că ofertele care nu se încadrează în nici una dintre situațiile prevăzute la art.36 sunt singurele oferte care pot fi considerate admisibile.
Oferta câștigătoare se stabilește numai dintre ofertele admisibile, conform alin.2 al aceluiași articol.
După ce a finalizat evaluarea ofertelor, comisia de evaluare are obligația de a elabora în conformitate cu prevederile art. 213 alin. 2 din ordonanță, un raport al procedurii de atribuire, conform art. 39 din HG menționată.
Potrivit art. 77 din aceiași HG, în cazul în care comisia de evaluare constată că unul sau mai mulți ofertanți au omis să prezinte anumite documente prin care să confirme îndeplinirea cerințelor privind capacitatea tehnică și/sau profesională, aceasta le va solicita completarea documentelor care lipsesc, acordând în acest sens un termen rezonabil, de regulă 72 de ore de la momentul solicitării.
În speță deși comisia de evaluare a constatat că oferta petentei este inacceptabilă pentru neîndeplinirea cerinței privind capacitatea tehnică și/sau profesională, iar petenta susține argumentat temeinic că îndeplinește această condiție, nu i s-au solicitat clarificări în vederea efectuării unei analize corecte a ofertei respective, cu toate că din întregul probator administrat în cauză, rezultă că existau neclarități, chiar dacă autoritatea contractantă existența lor.
Art.81 din HG 925/2006 prevede că, comisia de evaluare are obligația de a respinge ofertele inacceptabile și ofertele neconforme.
Potrivit art. 82 din aceeași Hotărâre de Guvern comisia de evaluare are obligația de a stabili oferta câștigătoare dintre ofertele admisibile, în conformitate cu prevederile art. 200 din ordonanță.
Art. 207 (2) lit.b) și d) din HG prevede obligația autorității contractante de a comunica pentru fiecare ofertă respinsă, motivele concrete care au stat la baza deciziei de respingere, detaliindu-se argumentele în temeiul cărora oferta a fost considerată inacceptabilă și/sau neconformă, îndeosebi elementele ofertei care nu au corespuns cerințelor de funcționare și performanță prevăzute în caietul de sarcini.
De asemenea va comunica operatorului economic menționat la lit.b), data limită până la care are dreptul de a depune contestație, având în vedere prevederile art. 272 din ordonanță, potrivit căruia contestația poate fi depusă în toate fazele procedurii de atribuire și împotriva oricărui act al autorității contractante, astfel cum este definit la art. 255 alin.4.
Din interpretarea acestor texte de lege rezultă cu certitudine faptul că anterior stabilirii ofertei câștigătoare comisia de evaluare avea obligația de a stabili prin decizie motivată ( art. 213 (2) lit.f) din ordonanță) care sunt ofertele respinse, iar autoritatea contractantă să comunice decizia de respingere operatorilor economici respectivi, precum și termenul în care puteau să o conteste și numai după soluționarea acestor contestații să stabilească ofertele admisibile și dintre acestea oferta câștigătoare.
nici o decizie de respingere a ofertei petentei, rezultă că la data la care s-a stabilit oferta câștigătoare, oferta petentei era admisibilă și trebuia să participe la selectarea ofertei câștigătoare, neavând nici o relevanță juridică doar întocmirea minutei din 08.07.2008 cu ocazia analizării ofertelor depuse, respectiv a documentelor de calificare în vederea atribuirii contractului de achiziție publică, prin care comisia de evaluare a constatat care sunt ofertele inacceptabile și care sunt cele calificate (vol.12/12 filele ---) și motivarea raportului de atribuire în sensul că oferta petentei a fost respinsă ca inacceptabilă, câtă vreme nu s-a emis nici o decizie în acest sens, care să fie comunicată cu petenta, pentru a putea produce efecte juridice și a putea fi contestată, în condițiile art. 272 din ordonanță.
Cum oferta depusă de petentă nu a fost respinsă printr-un act administrativ, în interpretarea prevederilor art. 255 din ordonanță și cuprinde prețul cel mai scăzut, comisia de evaluare avea obligația să o declare câștigătoare.
Față de toate aceste considerente, în baza art. 285 din OUG 34/2006 instanța a admis plângerea și a modificat decizia în parte în sensul admiterii contestației petentei în sensul solicitat, menținând restul dispozițiilor deciziei contestate.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a formulat contestație în anulare Primăria Comunei, solicitând anularea deciziei și reluarea judecății de la cel mai vechi act de procedură efectuat în vederea pronunțării unei noi hotărâri neviciate. Cu cheltuieli de judecată.
În motivarea contestației în anulare, contestatoarea a arătat că, prin decizia atacată s-a admis plângerea formulată de SC""SRL O, în sensul anulării în parte a procedurii de atribuire și obligării comisiei de evaluare să declare oferta acesteia, câștigătoare.
Contestatoarea mai menționează și că, în ceea ce privește soluțiile pe care le poate pronunța,instituție care are ca atribuții specifice conform prevederilor OUG nr.34/2006.
în acest sens prevederile art.278 alin.1 - 8 din OUG nr.34/2006, art.278 alin.6 din același act normativ, arată că, în funcție de soluția pronunțată, consiliul va decide asupra continuării sau anulării procedurii de achiziție publică, și de asemenea, și instanța, în mod similar, putea să decidă asupra continuării sau anulării procedurii de achiziție publică, nicidecum să se substituie comisiei de evaluare.
Apreciază astfel că, decizia atacată a fost dată cu încălcarea prevederilor OUG nr.34/2006, deoarece comisia de evaluare a constatat că, intimata nu a îndeplinit condiția de calificare prevăzută la pct.V 4, respectiv capacitatea tehnică și/sau profesională. Comisia de evaluare nu poate așadar să declare câștigătoare oferta SC""SRL, deoarece oferta tehnico - economică a acesteia nu a fost nici măcar evaluată, pentru a putea fi calificată și mai mult decât atât să fie declarată și câștigătoare.
Prin aceasta, instanța de judecată a comis o eroare materială cu încălcarea prevederilor art.33 alin.6 din HG nr.925/2006, pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziție publică din OUG nr.34/2006.
Se mai arată că, astfel cum reiese din documentația de atribuire, neprezentarea sau prezentarea într-o formă necorespunzătoare, dă dreptul autorității contractante, să respingă oferta ca fiind inacceptabilă.
În drept au fost invocate prevederile art.317 - 312 Cod procedură civilă, art.2 alin.2 din OUG nr.34/2006, art.278 lin.6 din OUG nr.34/2006, art.36 alin.1 lit."b" din HG nr.925/2006, art.33 alin.6 din HG nr.925/2006 și art.34 alin.1 din HG nr.925/2006.
Intimata SC""SRL Oas olicitat respingerea contestației în anulare ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
Intimata SA BUDAPESTA - Sucursala O, deși avea termen în cunoștință, nu s-a prezentat în instanță la dezbaterea fondului cauzei.
Examinând contestația în anulare formulată de contestatoarea Primăria Comunei, instanța o apreciază ca fiind neîntemeiată pentru următoarele considerente:
În conformitate cu prevederile art.318 alin.1 teza I Cod procedură civilă"Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare cânddezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale"
Prin"eroare materială" ca temei al unei contestații în anulare, în sensul art.318 Cod procedură civilă, se înțelege orice eroare materială evidentă pe care o săvârșește instanța, cum ar fi respingerea recursului ca tardiv sau anularea lui ca insuficient timbrat, ori ca făcut de o persoană fără calitate, deși la dosar se găsesc dovezi din care rezultă că a fost depus în termen sau că a fost legal timbrat ori formulat de o persoană îndreptățită a-l declara.
Textul de lege menționat are în vedere greșeli materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului și, prin urmare, greșelile instanței de recurs care deschid calea contestației în anulare sunt greșeli de fapt și nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor, de interpretare a dispozițiilor legale sau de rezolvare a unui incident procedural.
Legea nu a urmărit să deschidă părților, calea recursului la recurs, care să fie soluționat de aceeași instanță, sub motivul că s-a stabilit eronat starea de fapt.
În speță, prin contestația în anulare, contestatoarea urmărește a fi remediate greșeli de judecată, respectiv de interpretare a unor dispoziții legale și nicidecum greșeli materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului. De fapt, contestatoarea a reiterat motivele de recurs ce au fost supuse analizei de către instanța de recurs, aspecte ce nu pot fi valorificate pe calea contestației în anulare.
În consecință, în baza considerentelor expuse, în temeiul prevederilor art.320 Cod procedură civilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea Primăria Comunei, va fi respinsă ca nefondată.
Instanța va respinge cheltuielile de judecată solicitate de intimata SC""SRL ca nefiind dovedite, la dosar nefiind depus vreun act justificativ al acestor cheltuieli.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondatăcontestația în anulare declarată de contestatoarea PRIMĂRIA COMUNEI împotriva deciziei nr.438 din 3 decembrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL ORADEA.
Fără cheltuieli de judecată în contestația în anulare.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică, azi 4 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER.
Red.dec. - jud. -
- în concept, 12.06.2009 -
Jud. recurs BS./TVA./MS.
Tehnoredact.--
15.06.2009 / 3 ex.
1 com.__________
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor - B,-, sector 3.
Președinte:Sotoc DanielaJudecători:Sotoc Daniela, Blaga Ovidiu, Tătar Ioana