Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 367/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIE Nr. 367
Ședința publică de la 31 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Elisabeta Lazăr
JUDECĂTOR 2: Gabriela Costinaș
JUDECĂTOR 3: Marieta Florea
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamantele și împotriva sentinței civile nr.286/CA/5.12.2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier juridic pentru pârâta intimată Casa Județeană de Pensii Sibiu, lipsind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea pârâtei intimate Casa Județeană de Pensii Sibiu.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul pârâtei intimate Casa Județeană de Pensii Sibiu solicită respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică pentru motivele arătate în întâmpinare și expuse oral.
- CURTEA DE APEL -
Asupra recursului de față:
Prin cererea formulată de reclamantele și și înregistrată la Tribunalul Sibiu sub nr- s-a solicitat în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII S obligarea instituției pârâte la plata sumelor de bani reprezentând contravaloarea tichetelor de masă, de care trebuiau să beneficieze în temeiul prevederilor Legii nr.142/9.07.1998, pentru anii 2001-2006, sume actualizate cu indicele de inflație, până la data efectuării plății.
În fapt reclamantele au arătat că au calitatea de funcționari publici în cadrul Casei Județene de Pensii Sibiu,iar în conformitate cu prevederile Legii nr.142/1998, actualizată, pârâta avea obligația să le acorde tichetele de masă, la valorile stabilite prin Ordinele Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, privind stabilirea valorii nominale a unui tichet de masă. Potrivit prevederilor art.1 alin.1 din Legea nr.142/1998, salariații din sectorul bugetar pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator, iar potrivit alin.2 al aceluiași articol, acestea se acordă în limita prevederilor bugetului de stat, pentru unitățile din sectorul bugetar. Pentru aplicarea actului normativ cu caracter special, pârâta trebuia să depună diligențele necesare pentru ca sumele reprezentând contravaloarea tichetelor de masă să fie cuprinse în bugetul de stat. Dacă s-ar admite faptul că, prin legile bugetului de stat, s-a restrâns acest drept acordat prin lege, nu există nici o explicație juridică într-un stat de drept și nici echitabilă, mai exact legea să fie aplicată diferit pentru categoriile de funcționari publici și salariați din unitățile bugetare. Reclamantele au mai arătat că, potrivit prevederilor art.31 alin.2 din Legea nr.188/1999 republicată funcționarii publici beneficiază și de alte drepturi salariale, și cum aceste dispoziții legale nu precizează care sunt acestea, rezultă că, legiuitorul a avut în vedere dispozițiile din alte acte normative prin care drepturile sunt prevăzute. Faptul că, Legea nr. 142/1998 prevede posibilitatea acordării tichetelor de masă fără să stabilească în sarcina angajatorului obligativitatea acordării acestora, nu înseamnă în mod automat că nu au dreptul la acestea.
În drept se invocă Constituția României, Legea 188/1999, Legea nr.142/1998, Codul d e procedură civilă, OG 6/2007, Codul muncii.
Prin Sentința nr. 286/CA/2007 Tribunalul Sibiua respins acțiunea reclamantelor.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că reclamantele nu au efectuat procedura prealabilă impus de OUG 92/2004, OG 2/ 2006 și OG 6/2007, nu au formulat prealabil sesizării instanței contestație referitor la salariul de bază, sporurile, premiile și alte drepturi salariale adresată ordonatorului de credite.
Pe fond instanța a reținut că pretențiile reclamantelor nu sunt prevăzute în legile anuale ce au reglementat sistemul de salarizare al funcționarilor publici pentru casele județene de pensii pentru perioada în litigiu.
Împotriva hotărârii au declarat recurs reclamantele solicitând a se dispune casarea hotărârii, respingerea excepției lipsei procedurii prealabile și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată sau casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare a aceleiași instanțe.
În motivarea recursului se invocă greșita soluționare a excepției lipsei procedurii prealabile sub aspect procedural prin unirea ei cu fondul, aceasta fiind o excepție dirimantă, și respectiv prin nepronunțarea asupra excepției în dispozitivul hotărârii, iar sub aspectul argumentelor de fond s-a reținut greșit că în litigiile privind drepturile și sporurile salariale ale funcționarilor publici această procedură este necesară, căci art. 109 din Legea 188/1999 nu o impune.
Pe fondul cauzei reclamantele susțin că instanța a interpretat greșit prevederile legii - căci potrivit art.31 alin.2 din Legea 188/1999 republicată funcționarii publici au dreptul pe lângă salarii, la prime și alte drepturi salariale, aceleași dispoziții fiind prevăzute și în actele normative referitoare la salarizarea funcționarilor publici. Cum Casa Județeană de Pensii dispune de buget propriu, alcătuit la propunerea sa și aprobat de Casa Națională de Pensii și alte drepturi de Asigurări Sociale și de Ministerul Muncii, aceasta refuză acordarea alocației de hrană.
Potrivit art.1 alin.1 din Legea 142 / 1998 "salariații din cadrul societăților comerciale-și din sectorul bugetar pot primi o alocație individuală de hrană - acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator".
În drept s-au invocat prevederile art. 304 Cod procedură civilă, Constituția României, Legea 188/1999 rep. Legea 142/1998, OG 6/2007.
Prin întâmpinare intimata Casa Județeană de Pensii Sibiu solicită respingerea recursului susținând că soluția instanței este corectă atât pe fond cât și pe excepție.
Recursul reclamantelor este scutit de plata taxei de timbru conform art. 15 lit.a din Legea 146/1997.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Asupra necesității efectuării procedurii prealabile în cazul acțiunilor în contencios administrativ se impun câteva considerații teoretice:
Articolul 7 alin.1 din Legea 554/2004 impune efectuarea procedurii prealabile într-un anumit termen în cazul în care obiectul acțiunii îl constituie anularea unui act administrativ individual procedura prealabilă nefiind necesară în ce privește refuzul nejustificat al autorității publice, iar în cazul actului administrativ normativ ea poate fi efectuată oricând.
În temeiul actelor normative anuale de salarizare a funcționarilor publici, (OUG 192/2004, OG 2/2006, OUG 6/2007) ordonatorii de credite au obligația de a emite un act administrativ individual prin care să stabilească salariul de bază, sporurile, premiile și alte drepturi salariale de care beneficiază funcționarul public în anul respectiv, act ce trebuie comunicat funcționarului, care are apoi la dispoziție contestația la ordonatorul de credite și apoi acțiunea în instanță.
Prin urmare, soluționarea excepției lipsei procedurii prealabile impune instanței să stabilească obiectul acțiunii, iar în cazul în care se solicită anularea actului administrativ individual, să cerceteze dacă acesta a fost comunicat funcționarului public pentru a curge termenul de contestație.
Dar în speță, prima instanță a respins - prin dispozitivul hotărârii - acțiunea reclamantelor împotriva pârâtei, fără a pronunța o soluție pe excepția lipsei procedurii prealabile invocată de pârâtă. Interesul promovării unui recurs împotriva hotărârii prin care instanța nu a soluționat excepția aparține pârâtei, iar nu reclamantelor.
Acestea pot aduce critici doar împotriva mențiunilor cu care nu sunt de acord și care sunt cuprinse din dispozitivul hotărârii, deci reclamantele au interesul de a critica hotărârea atacată numai în ce privește soluționarea fondului prin respingerea acțiunii.
Argumentele din hotărârea atacată referitoare la inadmisibilitatea acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile nu sunt susținute de dispozitiv și prin urmare nu produc efecte juridice, astfel că vor fi înlăturate din hotărâre, motivarea acesteia va fi substituită de prezenta decizie.
Analizând criticile aduse de reclamante fondului cauzei instanța apreciază că în mod corect instanța a reținut caracterul nefondat al pretențiilor reclamantelor. Art.1 alin.1 din Legea nr.142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, prevede că salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator.
La alin. 2 al aceluiași articol se prevede că tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar, și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori.
Norma din 14.01.1999 de aplicare a Legii nr.142/1998 stabilește la art.4, că angajatorii care acordă tichete de masă salariaților vor cuprinde în bugetele de venituri și cheltuieli aprobate potrivit legii, într-o poziție distinctă de cheltuieli, denumită "Tichete de masă", sumele destinate acoperirii valorii nominale a tichetelor de masă, potrivit celor convenite cu organizațiile sindicale legal constituite sau, după caz, cu reprezentanții salariaților.
Pentru instituțiile publice, art. 5, din norme stabilește că tichetele de masă pot fi acordate în limita sumelor prevăzute distinct cu această destinație în bugetele de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, fiecărui ordonator de credite, la articolul bugetar "Tichete de masă".
Din coroborarea dispozițiilor legale de mai sus rezultă că legea instituie categoriile de personal care au vocația de a primi aceste drepturi însă condiționează acordarea lor de necesitatea prevederii acestor cheltuieli în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat potrivit legii fiecărui ordonator de credite.
Pe de altă parte legile de mai sus sunt aplicabile doar personalului bugetar contractual, iar reclamanții au calitatea de funcționari publici. Nici Legea nr.188/1999, nici ordonanțele anuale de salarizare nu prevăd obligația autorității publice de a acorda aceste drepturi.
Prin urmare, instanța de fond a apreciat corect că aceste pretenții sunt nefondate câtă vreme s-a dovedit în cauză că prevederile legale ce conferă drepturile în litigiu nu sunt aplicabile acestei categorii de personal, sumele necesare plății nu au fost cuprinse în bugetul propriu de venituri și cheltuieli al instituțiilor intimate și câtă vreme prin legile anuale ale bugetului de stat s-a prevăzut succesiv că instituțiile bugetare cum sunt intimații, nu pot să-și prevadă în bugetele proprii sume cu acest titlu.
În plus, acordarea, respectiv primirea acestor tichete constituie o opțiune angajatorului, și nu o obligație, și respectiv o vocație corelativă a angajatului, și nu un drept.
Sub raportul discriminării, argumentele reținute de instanța de fond sunt întemeiate, deoarece pentru a se constata existența unei discriminări care să încalce prevederile legale invocate precum și Protocolul nr. 14 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului trebuie să se constate o diferențiere de tratament în situații identice și comparabile. Ori, în cauză nu se poate constata existența unei similitudini între situația salariaților angajați cu contract de muncă și funcționarilor publici, deoarece salarizarea acestora, atribuțiile și responsabilitățile lor sunt reglementate prin norme legale în ce privește acordarea tichetelor de masă și a tichetelor cadou diferite.
În raport de cele ce preced se constată că soluția primei instanțe este legală, nefiind incidente prevederile art.304/1, art.304 pct.9 Cod pr.civilă și în temeiul art.312 alin. 1.pr.civilă, se va respinge recursul reclamantelor ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantele și împotriva sentinței civile nr. 286/CA/5.12.2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 31 Martie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
Dact.
2 ex./17.04.2008
Jud.fond -,
Președinte:Elisabeta LazărJudecători:Elisabeta Lazăr, Gabriela Costinaș, Marieta Florea
