Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 374/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR. 374/
Ședința publică din 9 iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tăbăltoc Dan Mircea
JUDECĂTOR 2: Gheorghe Aurelia G -
JUDECĂTOR 3: Obreja
Grefier -
S-a luat în examinare recursul introdus de reclamanții, -, -, - și împotriva sentinței civile nr. 32/ din 03.02.2009 a Tribunalului Vaslui, pronunțată în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea nr. 188/1999).
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că dezbaterile au avut loc în șe4dința publică din 1 iunie 2009, susținerile părții prezente fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi.
Din lipsă de timp pentru deliberare și pentru a se da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, 9 iunie 2009.
În termenul de pronunțare s-au depus, prin serviciul de registratură, concluzii scrise formulate de către recurenți, prin apărător ales.
După deliberare,
CURTEA D APEL,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Tribunalul Vaslui, prin sentința civilă nr.32/CA/3.02.2009 respinge excepția prematurității formulării cererii de chemare în judecată.
Respinge acțiunea formulată de către reclamanții, cu domiciliul în V, str. -,.361,. E,.4,.17, județul V, cu domiciliul în V, str. - -,.275,. C,.2,.4, cu domiciliul în V, str. -,. 236,. A,.2,.6, județul V, -, cu domiciliul în V, str. -,.363.. C,.4,.38, -, cu domiciliul în Bârlad,-, județul V, cu domiciliul în V, str. - -,.16,. A,.13, cu domiciliul în V, str. - -,.286,. A,.1,.6, cu domiciliul în V,-, județul V, - -, cu domiciliul în V, str. - -,.262,. B,.2, și, cu domiciliul în V,-, jud. V, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial d e Muncă V, cu sediul în V, str. - -,.272, jud.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut:
Analizând actele dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:
În ceea ce privește excepția prematurității formulării prezentei cereri de chemare în judecată, analizată cu prioritate, instanța constată că aceasta este neîntemeiată motivat de faptul că după încetarea suspendării legale a prevederilor art.31 alin.1 prin OUG nr.92/2004 și OG nr.2/2006, dreptul invocat de către reclamanți nu este supus unui termen sau unei condiții suspensive, astfel încât excepția prematurității dreptului la acțiune invocată din oficiu de către instanța de judecată va fi respinsă ca neîntemeiată.
Reclamanții au calitatea de funcționari publici în cadrul pârâtului Inspectoratul Teritorial d e Muncă
În această calitate au solicitat obligarea pârâtei la plata suplimentului postului si treptei de salarizare, fiecare în procent de 25% din salariul de bază brut lunar începând de la data de 1.01.2004 până la data pronunțării prezentei sentințe, precum si pe viitor până la data încetării calității de funcționar public.
Instanța constată că drepturile solicitate de către reclamant sunt reglementate de dispozițiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici (art. 29 în numerotarea anterioară republicării), conform cărora "pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului si suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
În perioada 2004-2006, prevederile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate prin nr.OUG 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 76/2005, și prin nr.OG 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006. Suspendarea acestor două drepturi nu a mai fost reglementată începând de la data de 1.01.2007.
Totodată, potrivit prevederilor art. 31 al.3 din Legea nr. 188/1999 se statuează că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind sistemul unic de salarizare al funcționarilor publici, al cărui proiect cade în sarcina Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, potrivit art.22 alin.1 lit. e din aceeași lege.
În aplicarea dispozițiilor actualului art. 31 (fost art. 29 din Legea nr.188/1999) - text introdus prin Legea nr. 161/2003 - tocmai pentru a fi stabilit cuantumul drepturilor salariale invocate, Agenția Națională a Funcționarilor Publici a elaborat un proiect de act normativ privind salarizarea funcționarilor publici, proiect care instituia, conform dispozițiilor art. 29 din Legea nr.188/1999, mecanismul de stabilire a salariului funcționarilor publici, compus din cinci componente: salariul de bază, suplimentul postului, sporul de vechime, suplimentul corespunzător treptei de salarizare, alte prime și sporuri.
Acest proiect de act normativ nu a fost promovat până în prezent, astfel că nu există baza legală pentru calcularea (cuantificarea) și acordarea suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare.
Cele două drepturi salariale care formează obiectul prezentei cauze nu au fost cuantificate nici prin prevederile OG nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor de salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare legii privind sistemul unic de salarizare si alte drepturi ale funcționarilor publici, precum si creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007.
Instanța reține că pentru a fi posibilă cuantificarea (calcularea) suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare, cu atât mai mult cu cât legea generală a funcției publice instituie mai multe trepte de salarizare, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea (executarea) art. 29 alin. (1) lit. c) și d), devenit 31, din Legea nr. 188/1999, atribuție ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr. 188/1999.
Cum nici în cuprinsul nr.OG6/2007, nici în cuprinsul prevederilor OG nr.9/2008 și OUG nr.1/2009, actele normative care legiferează în legătură cu salarizarea funcționarilor publici în perioada în litigiu, nu sunt reglementate și definite cele doua sporuri, nestabilindu-se nici un coeficient pentru acordarea acestora, drepturile pretinse de reclamanți nu pot fi acordate. Eventuala stabilirea la nivelul procentului de 25% pentru fiecare drept de către instanță ar fi arbitrară și fără suport legal, instanța depășindu-și, astfel, atribuțiile și funcțiunea instituită prin Legile nr.303 si 304/2004 și Codul d e procedură civilă, aceea de aplicare a legii în cazul de speță. Practic instanța ar legifera în locul legiuitorului și în favoarea funcționarilor reclamanți prin obligarea pârâtei la plata contravalorii celor 2 suplimente.
În plus, este evident, în concordanță cu prevederile art. 31 al.3 din Legea nr. 188/1999 că cuantumul acestor drepturi nu poate fi stabilit decât prin lege.
Totodată, prin admiterea acțiunii promovate de către reclamanți, s-ar nesocoti decizia nr. 820/ 2008 Curții Constituționale în cuprinsul căreia se învederează expres că instanțele judecătorești nu au competența să anuleze sau să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege pe considerentul că ar fi discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale jurisprudențială sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. Astfel, instanțele judecătorești nu au posibilitatea de a acorda un spor salarial al cărui cuantum nu a fost determinat de autoritățile competente, adică de legiuitor.
Pe de altă parte, acțiunea reclamanților fiind o acțiune în pretenții ce presupune angajarea răspunderii patrimoniale a pârâtului, în condițiile art.269 din Codul muncii și art.998 Cod civil, nu sunt îndeplinite condițiile de fond pentru a fi admisă o astfel de cerere, întrucât existența unui prejudiciu invocat de reclamanți nu este certă, acesta nefiind determinat sau determinabil cât privește întinderea sa. Astfel, în condițiile în care printr-o lege nu sunt reglementate modalitatea de calcul a celor două suplimente, acordarea acestora ar presupune obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, fără o existență certă.
Rezultă așadar, că atât timp cât vocația intimatei la primirea sporului în litigiu, nu a fost materializată prin identificarea cuantumului dreptului salarial respectiv, de administrația competentă identificată de legiuitor, în condițiile în care ordonatorului principal de credite nu-i fuseseră acordate sumele corespunzătoare acordării vreunui drept salarial reprezentând un astfel de spor, reclamanta nu dispunea de vreun drept salarial "recunoscut prin lege", în sensul art. 1 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ, la plata căreia angajatorul pârât să poată fi obligat de instanța de contencios administrativ, în actualul cadru legislativ.
În cauză nu se poate invoca nici încălcarea dispozițiilor art.1 din Protocolul Adițional nr.1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale pentru ca cele două sporuri solicitate de reclamant nu constituie un bun în înțelesul art.1 din Protocol, neavând caracterul unei creanțe certe, lichide și exigibile.
Această situație a fost tranșată de practica O, prin decizia din 27 august 2002, - Republica Ceha - prin care s-a stabilit că bunul solicitat nu era existent, iar reclamantul nu avea calitatea de proprietar decât dacă are o bază suficientă în dreptul intern, spre exemplu dacă existența sa este confirmată printr-o jurisprudență clară și concordantă a instanțelor naționale.
De asemenea, funcționarii publici reclamanți nu se afla într-o situație discriminatorie în raport de alți funcționari publici, nefiind incidente prevederile art.1 alin.2 lit. i) din OUG nr.137/2000, atâta timp cât legea de salarizare a funcționarilor publici nu dă dreptul acestora la a încasa contravaloarea celor 2 suplimente.
Față de cele expuse, acțiunea formulată de către reclamanții, -, -, - și a fost respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței indicate mai sus au declarat recurs reclamanții, în motivarea căruia arată că eronat instanța de fond a considerat că operațiunea de calculare/cuantificare a suplimentelor în litigiu ar fi de natură să încalce separația puterilor în stat, ori decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care reclamanții urmăresc să oblige Guvernul a emite un act normativ cu un conținut special, din moment ce cadrul procesual este corect stabilit prin acțiune, în sensul obligării angajatorului intimat la plata unor sporuri evidențiate în statutul de funcționare.
Chiar dacă aceste suplimente nu sunt cuantificate prin lege, consideră recurenții că instanțele nu au competența de a anula ori a refuza aplicarea unor prevederi legale, cu atât mai mult cu cât există deja o practică în acest sens a instanțelor din țară, așa încât solicită admiterea recursului, și în fond a acțiunii așa cum a fost formulată.
La dosar a fost depus practica instanțelor în materia supusă recursului de față.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de recurs reține următoarele:
În conformitate cu prevederile art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Pentru plata suplimentelor postului și treptei de salarizare este însă necesară cuantificarea lor prin dispoziții legale date în aplicarea art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999, atribuție care revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective.
Având în vedere că modalitatea de calculare a suplimentului postului și a suplimentului gradului nu este reglementată printr-un act legislativ, Curtea constată că acordarea acestor sporuri ar presupune obligarea angajatorului la plata unor sume de bani care nu sunt certe, fiind imposibil de calculat, dar și nesocotirea deciziei Curții Constituționale nr. 820/2008, prin care s-a stabilit că instanțele judecătorești nu au competența să anuleze sau să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi din alte acte normative.
Față de cele ce preced, Curtea, în baza dispozițiilor art. 312 din Codul d e procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge recursul introdus de, -, -, - și împotriva sentinței nr.32/CA/3.02.2009 a Tribunalului Vaslui, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 9 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - G - - -
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Vaslui:
- -
24.VI.2009/2 ex.-
Președinte:Tăbăltoc Dan MirceaJudecători:Tăbăltoc Dan Mircea, Gheorghe Aurelia, Obreja
