Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 382/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-- 06.03.2008
DECIZIA CIVILĂ Nr. 382
Ședința publică de la 27 martie 2008
PREȘEDINTE: Mircea Ionel Chiu
JUDECĂTOR 2: Alexandru Cristian Dacu
JUDECĂTOR:- -
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr.137/CA/04.02.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații,MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE - prin Direcția Generală de Reglementari Juridice și Contencios și INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI T, având ca obiect litigii privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind formulate cereri sau probe de administrat și având în vedere faptul că în baza art.242 pct. 2 Cod procedură civilă s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra,recursului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.137/04.02.2008 pronunțată în dosar nr- Tribunalul Timișa respins excepțiile inadmisibilității acțiunii și a lipsei calității procesuale a pârâților.
Admite acțiunea precizata de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative B Prin Direcția Generală Reglementări Juridice și Contencios, Ministerul Economiei si Finanțelor B prin DGFP T, Inspectoratul Județean de Poliție al Județului T și Inspectoratul General al Politiei Romane.
Obligă pârâții Ministerul Internelor si Reformei Administrative, R și J la plata către reclamant a drepturilor bănești reprezentând prima de concediu pe anii 2004,2005, 2006 si a sporului de fidelitate pe anul 2005, sume ce vor fi actualizate in raport cu rata inflației la data plații efective.
Obligă pârâtul Ministerul Economiei si Finanțelor sa aloce fondurile necesare efectuării acestor plăți către Ministerul Internelor și Reformei Administrative, care vor fi redistribuite către ordonatorul terțiar de credite T, in vederea achitării acestora către reclamant.
Respinge cererea de chemare in garanție a Ministerul Economiei si Finanțelor formulată de pârâtul Ministerul Internelor si Reformei Administrative.
Obligă in solidar pârâții la plata cheltuielilor de judecata în suma de 300 lei, reprezentând onorariu avocațial conform CH nr.116/7.11.2007.
În considerentele hotărârii, instanța de fond reține:
Prin acțiunea înregistrata la Tribunalul Timiș - secția contencios administrativ - sub nr.6668/30/17.09.2007 și precizată la data de 07.01.2008, reclamantul a solicitat în contradictoriu cu Ministerul Internelor și Reformei Administrative B prin Direcția Generală Reglementări Juridice și Contencios, Inspectoratul Județean de Poliție al Județului T,Inspectoratul General al Politiei Romane si Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, obligarea pârâților la plata primei de concediu cuvenite pe anii 2004, 2005 și 2006 conform art. 37 pct. 2 OG 38/2003 precum și a sporului de fidelitate pe anul 2005 prev de art.6 OG 38/2003, sume actualizate in raport cu rata inflației si obligarea Ministerului Economiei si Finanțelor sa aloce fondurile necesare acordării drepturilor solicitate.
Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâtul A, s-a opus la admiterea acțiunii, arătând ca disp.art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, au fost suspendate succesiv prin prev.art.9 al.7 din nr.507/2003, până la 31.12.2004 și prin art.8 al.7 din nr.511/2004, până la 31.12.2005, iar Curtea Constituțională prin Decizia nr.38 / 25.01.2005 a respins excepția de neconstituționalitate a acestor prevederi din legile bugetare anuale.
Se mai arata ca bugetul Aaf ost aprobat prin nr.379/2005, care la art.5 al.5, menține starea de suspendare a acestor drepturi, astfel încât plata ar presupune încălcarea prevederilor imperative ale legilor bugetare. Mai mult, în toate actele normative susmenționate este prevăzuta obligația ordonatorilor principali de credite, să se încadreze în cheltuielile de personal, menționate în anexele la legile bugetare, astfel încât de vreme ce drepturile pretinse au fost suspendate pe anii 2004-2006 în bugetul A nu au fost prevăzute nici sumele necesare efectuării acestor plați.
Totodată, paratul Aaf ormulat cerere de chemare in garanție a Ministerului Economiei si Finanțelor, cu motivarea că potrivit HG nr. 208/2005, bugetul de stat este gestionat de F, iar în ipoteza admiterii acțiunii,acesta trebuie să vireze sumele necesare efectuării acestor plăți.
Prin întâmpinare F prin DGFP T - în baza mandatului nr.118.288/09.10.2007, s-a opus la admiterea acțiunii, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive a F, întrucât nu are calitate de ordonator principal de credite, atribuțiile privind salarizarea sau acordarea altor sume fiind exclusiv în sarcina instituțiilor în care își desfășoară activitatea reclamantul. A invocat totodată excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prev de art. 7 al.1 din L 554/2004 iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiata.
In privința excepției lipsei calității procesuale pasive a F, instanța reține că, neavând calitatea de ordonator principal de credite, nu poate fi obligat la plata despăgubirilor bănești către reclamant si ca atare dispoziția de plata instituita ca efect al admiterii acțiunii fata de parați, nu-l vizează direct, dar această calitate nu-l exonerează de obligația alocării către bugetul MIRA și a sumelor pretinse, aspect ce justifică necesitatea ca prezenta hotărâre să-i fie opozabilă și
vreme reclamantul a fixat cadrul procesual prin chemarea în judecata a pentru alocarea sumelor necesare plăților pretinse, instanța apreciază că nu se poate proceda ca efect al admiterii acțiunii, și la admiterea cererii de chemare în garanție formulată de pârâtul MIRA, fiind incompatibilă calitatea de pârât, direct obligat, cu aceea de chemata in garanție.
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prev.de art.7 din nr.554/2004, instanța retine că, disp.art.91 ind.1 din nr.215/2006, prevăd competența instanțelor de contencios-administrativ în cauzele ce au ca obiect raportul de serviciu al funcționarilor publici, iar trimiterea la instanța de contencios-administrativ, este o trimitere la aplicarea nr.554/2004.
Cu toate acestea, prev.art.7 din nr.554/2004, privind procedura prealabila, nu sunt aplicabile în speță, întrucât acestea vizează situația în care o persoana se considera vătămată într-un drept al său, sau interes legitim printr-un act administrativ unilateral. Deci, nu în toate situațiile în care se stabilește competenta instanței de contencios-administrativ este necesară si îndeplinirea procedurii prealabile, ci doar în cazul existentei unui act administrativ vătămător așa cum este definit actul administrativ la art.2 lit. c din nr.554/2004, nu și in cazul refuzului nejustificat de soluționare a unei cereri sau a tăcerii autorităților sau instituțiilor publice, textul de lege referindu-se la vătămarea produsă printr-un act administrativ unilateral.
Ca atare în speța, în lipsa unui act administrativ unilateral, reclamantul nu avea obligația parcurgerii procedurii prealabile prev.de art.7 din Lg.nr.554/2004, aflându-se în fapt în fața unei tăceri a instituțiilor publice, astfel încât, instanța va respinge excepția invocata de
Pe fondul cauzei, tribunalul apreciază ca acțiunea reclamantului așa cum a fost formulata este întemeiata, iar pe cale de consecința va fi admisă pentru considerentele de fapt si de drept ce urmează:
Reclamantul, conform susținerilor acestuia și a scriptelor depuse la dosarul cauzei, are calitatea de angajat și își desfășoară activitatea profesionala ca și funcționar public civil cu statut special în conformitate cu art.1 din nr.360/2002.
Conform art.1 al.1 din nr.360/2002, polițistul este funcționar public civil cu statut special și ca atare îi sunt aplicabile prev.nr.188/1999, inclusiv ale art.91 din nr.215/2006 de modificare a nr.188/1999, ce atrag astfel competența instanțelor de contencios administrativ în soluționarea litigiilor ce vizează raporturile de serviciu ale funcționarului public, dreptul la prima de concediu este o componentă a drepturilor salariale și se circumscrie astfel raportului de serviciu al polițistului.
Art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003, privind salarizarea si alte drepturi cuvenite polițiștilor, prevede ca "la plecarea în concediul de odihnă, polițistul primește o prima de concediu legal cu salariul de baza din luna anterioara plecării în concediu".
Este adevărat, ca disp.art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003, au fost suspendate succesiv prin legile bugetare anuale, respectiv prin art.9 al.7 din nr.507/2003 s-a suspendat pana la 31.12.2004, prin art.8 al.7 din nr.511/1004 până la 31.12.2005 și prin art.5 al.5 din nr.379/2005 a fost suspendata până la 31.12.2006.
Cu toate acestea nu se poate considera că dreptul stabilit prin art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003, nu există câtă vreme dispozițiile legale ce-i consacră, sunt în vigoare și în prezent și nu au fost declarate neconstituționale
Dispozițiile art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003 prin care s-a acordat dreptul solicitat au fost în funcție pe toată perioada de suspendare, dispozițiile legale de suspendare neconținând vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia și care nu pot fi considerate că ar înlătura însăși existenta lui.
Suspendarea exercițiului dreptului, nu echivalează cu însăși înlăturarea lui cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența până la introducerea acțiunii.
Respectarea principiului încrederii în statul de drept care implică aplicarea legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent de eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstrucționați de a se bucura efectiv de acestea pe perioada în care au fost prevăzute pentru a nu fi astfel în ipostaza de titulari ai unor drepturi lipsite de orice valoare sau finalitate.
Pe de altă parte, raportul de serviciu dintre funcționarul public și autoritățile sau instituțiile publice din care aceștia fac parte, trebuie să se bazeze pe principiul bunei - credințe, al consensualității obligațiilor și drepturilor, inclusiv cele pecuniare, căzute în sarcina fiecărei părți, cu îndeplinirea și realizarea obligațiilor și răspunderilor ce decurg din fișa cu atribuțiunile de serviciu, dar și cu plata integrala a muncii prestate, având în vedere complexitatea, importanta și finalitatea muncii, plata tuturor drepturilor salariale datorate, condițiile în care aceste drepturi sunt stabilite, trebuie efectuate în sprijinul realizării și aplicării normelor juridice, inclusiv cele cuprinse in OG nr.38/2003, rep.
In acest sens s-a pronunțat si JBp rin decizia de admitere a recursului în interesul legii nr. XII/5.02.2007 publicata în din 30.10.2007 în care a reținut că potrivit art.38 din Codul muncii drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind aparate de stat împotriva oricăror încălcări a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu. De aceea fiind un drept câștigat derivat dintr-un raport de muncă, prima de concediu nu putea fi anulata prin actele normative menționate.
Concluzionând ca obligațiile cuprinse in OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, astfel cum a fost aprobata cu modificări prin L 353/2003, precum și cele ale L 511/2004 si 379/2005 au fost numai suspendate, amânate prin acte normative temporare, emise datorită unor condiții financiare deosebite, Jad ecis ca în aplicarea art. 37 al.2 teza I OG 38/2003,prima de concediu se cuvine pe perioada anilor 2004-2006.
Referitor la plata sporului de fidelitate, instanța retine că reclamantul în aceeași calitate de funcționar public cu statut special-agent de poliție, beneficiază de prev.art.6 din OG nr.38/2003, potrivit cărora pentru activitatea desfășurata, polițiștilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului de interne.
Este adevărat că, prin disp.art.2 al.1 din OUG nr.118/2004, aprobată prin nr.28/2005, pentru anul 2005, s-a suspendat aplicarea disp.6 din OG nr.38/2003, dar nu se poate considera că drepturile stabilite prin art.6 din OG nr.38/2003, nu exista, câta vreme dispozițiile legale ce-i consacră, sunt în vigoare, în prezent nemaifiind suspendată aplicarea acesteia, iar pe de altă parte aceste disp. nu au fost declarate neconstituționale. Pe de altă parte, plata sporului de fidelitate a fost reluata pentru anul 2006.
Disp.art.6 din OG nr.38/2003, prin care s-a acordat dreptul solicitat au fost în funcție pe toata perioada de suspendare, dispozițiile legale de suspendare neconținând vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia și care nu pot fi considerate ca ar înlătura însăși existenta lui.
Suspendarea exercițiului dreptului, nu echivalează cu însăși înlăturarea lui cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existenta până la introducerea acțiunii.
Apoi, art.20 din Constituția României, prevede că dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu declarația universală a drepturilor omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
In același timp, art.2 pct.1 din declarația Universala a Drepturilor Omului este apărătorul oricăror discriminări, iar la art.25 din aceasta norma internațională, se statuează în mod expres, faptul că este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici un fel de discriminare la un salariu egal pentru munca egala.
In plan intern, art.5 din CM, interzice discriminarea directă sau indirectă față de un salariat în cadrul relațiilor de muncă, iar la art.1 al.1 din OG nr.137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, prevede că " prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferința pe baza de naționalitate, etnie, limba religie, categorie socială ori apartenența la o categorie defavorizatoare, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect, restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege în domeniul public, economic, social, cultural sau in orice alte domenii ale vieții publice".
Totodată, alin.2 al art.2 din același act normativ stabilește ca " sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane pe baza criteriilor prevăzute de al.1 față de alte persoane în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere sunt adecvate si necesare.
De altfel, pentru realizarea unui serviciu stabil, profesionist, transparent, eficient și imparțial, aceasta și în interesul instituției publice, activitatea profesională desfășurata de către reclamant care implică exercitarea prerogativelor de putere publică, trebuie apreciată în mod just și corect printr-o interpretare extensivă, logica a normelor și prevederilor legale incidente în cauză, în condițiile în care atât stabilirea cât și plata drepturilor și prestaților pecuniare datorate acestuia, urmând a se face și în sprijinul realizării satisfacției normelor juridice cuprinse inclusiv in nr.188/1999,republicată.
Or, prin neacordarea primelor de vacanță și sporului de fidelitate, funcționarilor publici civili cu statut special, categorie profesională distinctă, se creează un tratament diferențiat, discriminatoriu și aceasta măsura nu poate fi apreciată că ar avea un scop legitim atâta timp cât prin ea nu se realizează o îmbunătățire a salarizării, iar respectiva categorie profesionala este plasată într-o situație discriminatorie față de alte categorii profesionale, împrejurarea ca prin OUG nr.146/2007, s-a aprobat plata primelor de concediu suspendate în perioada 2001-2006, este irelevantă, în raport cu data introducerii cererii de chemare in judecata.
Așa fiind, instanța apreciază că, suspendarea în mod succesiv, a aplicării dispozițiilor art.6 si art.37 al.2 din OG nr.38/2003 nu echivalează cu abrogarea acestei prevederi legale și că efectul actelor normative nr.743/2001, nr.631/2002, nr.507/2003, nr.511/2004, nr.28/2005 și nr.380/2005, fost doar acela de a amâna începutul exercițiului dreptului subiectiv al reclamantului la încasarea indemnizației reprezentând prima de concediu pe anii 2004,2005,2006 și a sporului de fidelitate pentru anul 2005, motiv pentru care în temeiul art.6, art.37 al.2 din OG nr.38/2003, raportat la art.1,art.8, art.10 si art.18 din nr.554/2004, acțiunea a fost admisă conform dispozitivului ce face parte integranta din prezenta hotărâre, iar drepturile acordate urmează a fi actualizate cu rata de inflație în raport de disp.art.1094 si art.1088 Cod civil, impunându-se repararea integrală a prejudiciului suferit de către reclamant.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin T, formulează în termenul legal recurs împotriva sentinței citate, solicitând modificarea în tot a sentinței civile nr.137/04.02.2008, în sensul rejudecării cauzei sub toate aspectele și în principal, pe cale de excepție, respingerea acțiunii ca inadmisibilă pentru neefectuarea procedurii prealabile obligatorii prevăzute de art.109 alin. 2 Cod procedură civilă coroborat cu art.7 din Legea nr.554/2004; tot pe cale de excepție, solicită constatarea lipsei calității procesuale pasive ca pârât a Ministerului Economiei și Finanțelor B; în subsidiar, solicită respingerea ca inadmisibilă a cererii de chemare în garanție a Bf ormulată de pârâtul B; de asemenea în subsidiar, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea recursului se susțin următoarele:
Sentința a fost dată de Tribunalul Timiș cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art.304 pct.9 Cod procedură civilă și art.3041Cod procedură civilă).
1) În principal, susține că în mod neîntemeiat instanța de fond a respins excepția invocată privind inadmisibilitatea acțiunii pentru neefectuarea procedurii prealabile obligatorii prevăzute de art. 109 alin. 2 Cod procedură civilă coroborat cu art.7 din Legea nr.554/2004, întrucât reclamantul nu poate solicita direct în instanță pretenții de natură salarială câtă vreme procedura contestației prealabile nu este parcursă, prin depunerea unei cereri prealabile având acest obiect la angajator, și finalizată prin emiterea unui răspuns la cererea prealabilă.
2) De asemenea, consideră că în mod neîntemeiat instanța de fond a respins excepția invocată privind lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor B, ca pârât sau ca și chemat în garanție, deoarece între reclamant și Ministerul Economiei și Finanțelor nu există absolut nici o relație de serviciu sau de muncă.
Motivul că pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative B, respectiv T, își desfășoară operațiunile financiare prin intermediul trezoreriilor Ministerului Finanțelor Publice, respectiv ale T (Trezoreria T), nu are absolut nici o relevanță în ceea ce privește prezentul litigiu de muncă, care trebuie să se desfășoare exclusiv între angajat și angajator, fără nici o participare a unor terți, în speță trezoreriile B - T, care nu au decât calitatea de depozitar ale resurselor financiare (credite bugetare, venituri proprii, etc.) ale pârâților Ministerul Internelor și Reformei Administrative B și T, și ca urmare aceste trezorerii efectuează, ca orice bancă, exclusiv operațiuni financiare ordonate de către titularii de cont pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative B și T, în conformitate cu prevederile nr.OG22/2002 coroborate cu dispozițiile Legii nr.500/2002 privind finanțele publice.
Pe de altă parte, cât privește Ministerul Economiei și Finanțelor, acesta nu trebuie confundat cu Statul Român sau cu bugetul de stat.
Rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este doar de a pregăti elaborarea proiectului bugetului de stat și a legilor de rectificare pe baza propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite, respectând procedura reglementată potrivit art.16 - 30 din Legea nr.500/2002 modificată, privind finanțele publice, reglementări legale care erau în vigoare pentru perioada la care se face referire în acțiune.
Astfel, art. 18 alin. 2 lit. b) și art. 28 lit. e) din legea nr.500/2002 modificată, privind finanțele publice, prevăd că: "Parlamentul adoptă legile bugetare anuale și legile de rectificare, elaborate de Guvern" iar "Guvernul asigură - elaborarea proiectelor legilor bugetare anuale și transmiterea acestora spre adoptare Parlamentului" precum și că "Proiectele legilor bugetare anuale și ale bugetelor se elaborează de către Guvern, prin Ministerul Finanțelor Publice, pe baza propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite".
Așadar, nu Ministerul Economiei și Finanțelor B hotărăște structura bugetului de stat și cuantumurile cheltuielilor detaliate ale ordonatorilor principali de credite, ci Parlamentul României, pe baza proiectului de buget elaborat de Guvernul României, care la rândul lui este întocmit pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite, și ca atare Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate avea calitate procesuală pasivă în această chestiune.
Atribuții în angajarea și salarizarea reclamantului au în exclusivitate Ministerul Internelor și Reformei Administrative, prin ministrul său (ca ordonator principal de credite), respectiv T, fără ca Ministerul Economiei și Finanțelor B să fie implicat în vreun fel în aceste raporturi de serviciu și ca urmare Ministerul Economiei și Finanțelor B nu poate face propuneri cu privire la cheltuielile de personal ale ordonatorului de credite Ministerul Internelor și Reformei Administrative
3) Pe cale de consecință, în subsidiar, apreciază ca în mod nelegal și neîntemeiat instanța de fond a admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor B formulată de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative B, având în vedere că nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 60-63 Cod procedură civilă, respectiv faptul că instituția chemării în garanție se întemeiază pe existența unei obligații de garanție sau despăgubire, obligație care însă în speță nu exista în sarcina Ministerului Economiei și Finanțelor.
Cererea de chemare în garanție este o acțiune incidentă, temeiul acesteia trebuie să îl constituie obligația de garanție care îi revine chematului în garanție în baza legii, a contractului sau a unei obligații de restituire, condiții care nu se regăsesc în cauza de față.
Mai mult, consideră că prin eventuala obligare de către instanță a Ministerului Economiei și Finanțelor în calitate de pârât sau chemat în garanție de a efectua plata solicitată către reclamant, respectiv o plată pentru angajatul unui alt ordonator principal de credite, instanța de judecată ar dispune în mod direct, nemijlocit și evident obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor B să săvârșească o infracțiune sau o contravenție dintre cele prevăzute de art.72 din Legea nr.500/2002 a finanțelor publice, fapt inadmisibil și fără precedent.
4) Pe fondul cauzei, se susține că în mod nelegal și neîntemeiat instanța de fond a admis acțiunea formulată, întrucât în ceea ce privește primele de concediu aferente perioadei 2004 - 2006, aplicarea prevederilor art.37 alin. 2 din nr.OG38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, în vigoare începând cu data de 01.01.2004, referitoare la primele de concediu, și implicit plata acestor prime de concediu, a fost suspendată, printr-o serie de acte normative ulterioare, și anume prin Legea nr.507/2003 a fost suspendată acordarea acestui drept până la data de 31.12.2004; prin Legea nr.511/2004 a fost suspendată acordarea dreptului până la data de 31.12.2005; prin Legea nr.379/2005 a fost suspendată acordarea dreptului până la data de 31.12.2006.
Referitor la sporul de fidelitate aferent anului 2005, învederează că aplicarea prevederilor art.6 din nr.OG38/2003 a fost suspendată prin art. 2 alin.1 din nr.OUG118/2004, publicată în Monitorul Oficial nr.1138/02.12.2004.
Curtea, analizând recursul de față, constată că este nefondat și va fi respins, în aplicarea prevederilor art.312 alin.1 Cod procedură civilă și în conformitate cu considerentele de mai jos:
Instanța de fond a motivat judicios respingerea excepției de inadmisibilitate sau prematuritate a acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile statuată prin art.7 din Legea nr.554/2004 și art. 109 alin. 2 Cod procedură civilă, motivare ce conține interpretarea corectă a acestor norme legale, din moment ce obiectul acțiunii constă în plata unor drepturi salariale neacordate și nu în anularea unui act administrativ. De altfel, competența instanței de contencios, în astfel de cauze, a fost stabilită prin Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, în art.911(actualmente art.109), reglementare cu caracter special care nu face trimitere expresă la condițiile și termenele din Legea nr.554/2004 așa cum dispune art.106 din aceeași lege, când reglementează asupra atacării actului prin care încetează raportul de serviciu al funcționarului public.
Dar, chiar în situația aplicării condițiilor și termenelor prevăzute de legea contenciosului administrativ, se impune a se reține că procedura prealabilă este posibilă numai atunci când este vorba de manifestarea expresă de voință într-un caz concret, nu și de refuz nejustificat sau de tăcere a autorității administrative, cum s-a exprimat jurisprudența și doctrina în materie.
De asemenea, motivația recurentului în justificarea admisibilității excepției lipsei sale de calitate procesuală ca pârât sau chemat în garanție nu poate fi primită față de obligația stabilită de instanță în sarcina sa, aceea a alocării fondurilor necesare pentru plata drepturilor bănești acordate în speță, care nu se identifică cu obligația instituită în sarcina pârâților ca ordonatori principal și secundar de credite.
Temeiul juridic îl găsim în actul normativ indicat de recurent, Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, care conferă Ministrului Finanțelor un rol major în procesul bugetar, în sensul că proiectele legilor bugetare anuale și ale bugetelor se elaborează de Guvern, prin Ministerul Finanțelor (art.28 din lege); Ministerul Finanțelor Publice propune, atunci când intervine schimbarea cadrului macro - economic, modificarea limitelor de cheltuieli bugetare (art.33); Ministrul Finanțelor își exprimă acordul, pe baza justificărilor corespunzătoare, să fie efectuate virări de credite între capitolele clasificațiilor bugetare, deși în principiu, acestea nu pot fi efectuate (art.47); La propunerea ordonatorilor principali de credite, Ministrul Finanțelor aprobă repartizarea pe trimestre a veniturilor și cheltuielilor aprobate în buget (art.48); Tot Ministrul Finanțelor monitorizează execuția bugetară, sens în care, solicită ordonatorilor principali de credite, în cursul anului, rapoarte periodice privind gradul de utilizare a fondurilor publice (art.55).
Toate aceste competențe date în favoarea ministerului în cauză îi conferă calitatea procesuală, independent de raporturile de muncă existente între intimații pârâții și reclamant, punând la adăpost și contribuind la executarea obligațiilor, care urmează să fie luate în considerare în procesul de elaborare și aprobare a bugetului, a legilor bugetare.
Tribunalul a dat o soluționare corectă și fondului cauzei, constatând că drepturile pretinse de reclamantul intimat au fost legal stabilite și că suspendarea dispusă prin legile bugetare anuale, din rațiuni economice, nu echivalează cu înlăturarea dreptului, care a devenit actual la încetarea suspendării. Au fost citate reglementări incidente cu valoare de principiu, prevederi constituționale și de dreptul muncii, inclusiv norme comunitare precum și jurisprudență în soluționarea unor cereri de același gen.
Așa fiind, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
Văzând că nu au fost cerute cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de DGFP T în reprezentarea pârâtului Ministerul,Economiei și Finanțelor, împotriva sentinței civile nr.137/04.02.2008, pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Timiș
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 27 martie 2008
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - - -
JUDECĂTOR
- -
GREFIER
rima instanță - Tribunalul Timiș - judecător,
Red.CV -18.04.2008
Tehnored LM-18.04.2008- 2 expl.
Președinte:Mircea Ionel ChiuJudecători:Mircea Ionel Chiu, Alexandru Cristian Dacu
