Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 385/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-- 06.03.2008
DECIZIA CIVILĂ Nr. 385
Ședința publică de la 27 martie 2008
PREȘEDINTE: Mircea Ionel Chiu
JUDECĂTOR 2: Cristian Alexandru Dacu
JUDECĂTOR:- -
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr.84/CA/16.01.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații,MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE - prin Direcția Generală de Reglementari Juridice și Contencios și INSPECTORATUL JUDEȚEAN AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ T, având ca obiect drepturi salariale ale polițiștilor.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimatul reclamant,lipsă fiind ceilalți intimați și recurentul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Intimatul reclamant solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate,arătând că la data de 1.10.2006 a dobândit calitatea de agent de poliție, până la acea dată având calitatea de polițist de frontieră pe bază de contract, iar potrivit Ordonanței de Urgență nr. 104 din 27 iunie 2001-(actualizată) privind organizarea și funcționarea Poliției de Frontieră Române pe care o depune în cauză, polițistul de frontieră este definit ca funcționar public cu statut special, așa încât hotărârea dată de prima instanță este temeinică și legală.
CURTEA
Deliberând asupra,recursului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.84/CA din 16 ianuarie 2007 pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Timiș a admis acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE B, INSPECTORATUL JUDEȚEAN AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ T și chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B, prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE Tao bligat pârâții A B și T la plata către reclamant a primelor de concediu în cuantum de 1 salariu de bază din luna anterioară plecării în concediu, corespunzătoare anilor 2004 - 2006, actualizate în raport cu rata inflației.
S-a admis cererea de chemare în garanție a FB, cerere formulată de pârâtul A B și a obligat chematul în garanție F B să vireze pârâtului A B, sumele necesare plății drepturilor reclamantului.
În considerentele hotărârii, instanța de fond reține:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr- la data de 09.10.2007 reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE B și INSPECTORATUL JUDEȚEAN AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ, obligarea pârâților la plata primelor de concediu egale cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, cuvenite pe anii 2004, 2005 și 2006, conform art. 37 pct. 2 din Ordonanța nr.38 din 30 ianuarie 2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aprobată prin Legea nr. 353/2003 publicată în nr. 65 din 02.02.2003, precum și actualizarea acestor drepturi cu rata inflației de la data nașterii acestora și până la data efectuării plății.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că are calitatea de funcționar public civil, cu statut special în conformitate cu art.1 din Legea nr.360/2002 privind statutul polițistului, iar prin art.37 pct.2 din nr.OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor s-a prevăzut ca la plecarea polițiștilor în concediul de odihnă, aceștia primesc primă de concediu egală cu salarul de bază din luna anterioară plecării în concediu. Deși în baza acestui text, din anul 2004 trebuia să beneficieze de prima de vacanță, este drepturi nu i-au fost acordate. Chiar dacă a fost suspendat, nu se poate considera că aceste drepturi nu ar fi existat. Aceste considerente sunt întărire de faptul că plata sporurilor a fost reluată în anul 2006. Pe de altă parte, dispozițiile art.2 alin.(l) din nr.OUG 118/2004 prin care a fost suspendată pe anul 2005 aplicarea prevederilor art. 6 din nr.OG 38/2003 nu conține vre-o referire la eventualitatea desființare a dreptului la sporul de fidelitate, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia. Mai mult, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însuși înlăturarea, cât timp prin nici o dispoziție legală nu a fost înlăturată existența pentru anul 2005 ci, dimpotrivă, acordarea acestui drept a fost reluată în anul 2006. considera altfel, s-ar contraveni art. 53 din Constituție cât ți reglementărilor date în art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. Din moment ce printr-o lege anterioară s-a conferit dreptul la spor de fidelitate, iar ulterior a fost suspendată aplicarea lui, nu se poate considera că acel drept nu a existat în anul 2005 deoarece s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate. Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la "nudum jus", ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în anul 2005 pentru care exercițiul a fost suspendat, iar nu înlăturat. Altfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existentă este cunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare. De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricăror tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi opriți de a se bucura efectiv de acestea, pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.
La data de 22.10.2007 pârâtul MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE B depus la dosarul cauzei, întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.
În apărare, pârâtul a arătat că art. 37 alin. (2) teza I din nr.OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor prevede că "la plecarea în concediul de odihnă polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu". Potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (7) din Legea nr. 507/2003 a bugetului de stat pe anul 2004 "aplicarea prevederilor din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă. se suspendă până la data de 31 decembrie 2004". De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (7) din Legea nr. 511/2004 a bugetului de stat pe anul 2005 "aplicarea prevederilor din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă. se suspendă până la data de 31 decembrie 2005". S-a subliniat că în ambele legi bugetare menționate este prevăzută obligația ordonatorilor principali de credite să se încadreze în cheltuielile de personal, menționate pentru fiecare, în anexele la legile bugetare. În această situație, în bugetele aprobate Ministerului Internelor și Reformei Administrative în anii 2004 și 2005 nu au fost prevăzute fonduri pentru plata primei de concediu. Art. 57 din nr.OG 38/2003 prevede că "acordarea drepturilor bănești reglementate prin prezenta ordonanță se face în limita fondurilor bugetare aprobate anual". Așadar, prin acordarea primelor de concediu pentru anii 2004 și 2005 s-ar încălca atât prevederile legilor bugetare menționate, cât și cele ale nr.OG 38/2003. Din punct de vedere al tehnicii legislative se impune precizat faptul că posibilitatea de suspendare a unui act normativ ori a unei dispoziții dintr-un act normativ este reglementată de prevederile art. 64 alin.(1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, care prevede că "în cazuri speciale aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un alt act normativ de același nivel sau de nivel superior. În această situație se vor prevedea, în mod expres, data la care se produce suspendarea, precum și durata ei determinată". Alineatul 2 prevede că " La expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare".
S-a mai arătat că în conformitate cu prevederile art. 64 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, republicată, "Prelungirea suspendării. actului normativ ori a dispoziției suspendate poate face obiectul unui act normativ sau al unei dispoziții exprese, cu aplicare de la data expirării suspendării." Prin urmare, pentru perioada invocată de reclamant, dispozițiile art. 37 alin. (2) teza I din nr.OG 38/2003, cu modificările și completările ulterioare, nu puteau produce efecte juridice.
S-a subliniat că perioada de suspendare succesivă a aplicării dispozițiilor art. 37 alin. 2 teza I OG nr. 38/2003 nu s-a încheiat la data de 31.12.2005, deoarece conform art. 5 alin (5) din Legea nr. 379/2005 a bugetului de stat pe anul 2006 "Prevederile din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă se suspendă până la data de 31 decembrie 2006." În aceste condiții, nici în bugetul aprobat pentru Ministerul Internelor și Reformei Administrative pe anul 2006 nu au fost alocate sume pentru plata primei de concediu.
Pârâtul a arătat că potrivit art. 37 alin. (1) din nr.OG 38/2003, polițiștii, pe timpul cât se află în concediu de odihnă, primesc salariile de bază și celelalte drepturi bănești cuvenite. Prin urmare, față de aceste prevederi, neacordarea primei de concediu nu aduce atingere dreptului polițiștilor de a beneficia de concediu de odihnă plătit, prima de concediu constituind un beneficiu acordat acestei categorii de personal în plus față de drepturile bănești stabilite la art. 37 alin. (1), în limita fondurilor bugetare.
S-a mai arătat că referitor la invocarea de către reclamant a prevederilor art. 41 din Constituție, prin Decizia nr. 38/25.01.2005, publicată în Monitorul Oficial nr. 221/16.03.2005, Curtea Constituțională s-a pronunțat cu privire la neconstituționalitatea prevederilor din legile bugetare anuale prin care aplicarea unor dispoziții privind drepturi salariale a fost suspendată, respingând ca inadmisibilă și, respectiv ca neîntemeiată excepția neconstituționalității dispozițiilor art. 9 alin. (7) din Legea nr. 507/2003 a bugetului de stat pe anul 2004 și ale art. 8 alin. (7) din Legea nr. 511/2004 a bugetului de stat pe anul 2005.
Astfel trebuie constatat că nu se poate susține că o lege este "nelegală", din moment ce provine de Parlamentul României, autoritatea învestită, potrivit Constituției, cu prerogativa legiferării. Așadar, sub aspectul emiterii unor reglementări legale într-un sens sau altul, în orice domeniu al vieții sociale, Parlamentul are competență deplină, nefiind permisă contestarea legilor în fața instanțelor de judecată sub aspectul oportunității emiterii lor, indiferent de nemulțumirile pe care le produc.
Singurul control la care pot fi supuse legile este cel de constituționalitate. La emiterea legilor, Parlamentul trebuie totuși să respecte anumite reguli instituite de Constituție. Singura autoritate în măsură să se pronunțe privire la respectarea acestor reguli, și implicit cu privire la conformitatea unei legi cu dispozițiile constituționale este Curtea Constituțională, care, așa cum s-a arătat, s-a pronunțat deja în sensul respingerii excepției de neconstituționalitate a prevederilor din legile bugetare prin care s-a dispus suspendarea dreptului polițiștilor de a beneficia de primă de concediu.
Față de aceste considerente trebuie constatat că există dispoziții legale, date cu respectarea Constituției prin care s-a dispus suspendarea aplicării dispozițiilor art. 37 alin. (2) din nr.OG 38/2003, iar în aceste condiții instanței de judecată îi revine doar rolul de a constata existența acestor dispoziții, fără a se putea pronunța cu privire la oportunitatea, legalitatea sau constituționalitatea lor.
La data de 22.10.2007 pârâtul MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE Bad epus la dosarul cauzei cerere de chemare în garanție a MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin care a solicitat, în cazul în care este admisă acțiunea reclamantului, să fie obligat cel chemat în garanție prin aceeași hotărâre să vireze Ministerului Internelor și Reformei Administrative sumele solicitate de reclamant.
În motivarea cererii de chemare în garanție, pârâtul a arătat că referitor la primele de concediu, dispozițiile art. 37 alin. 2 teza I din nr.OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor prevăd că ".la plecarea în concediul de odihnă polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu". Potrivit dispozițiilor art. 9 alin. 7 din Legea nr. 507/2003 a bugetului de stat pe anul 2004 "aplicarea prevederilor din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă. se suspendă până la data de 31 decembrie 2004". De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 8 alin. 7 din Legea nr. 511/2004 a bugetului de stat pe anul 2005 "aplicarea prevederilor din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă. se suspendă până la data de 31 decembrie 2005".
Față de aceste considerente era necesar să se mai arate că bugetul Ministerului Internelor și Reformei Administrative pe anul 2006 fost aprobat prin Legea nr. 379/2005, act normativ edictat de Parlamentul României care, potrivit prevederilor art. 5 alin.5, menține starea de suspendare a drepturilor pretinse pe calea prezentei acțiuni.
De asemenea s-a arătat că potrivit prevederilor art. 4 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, angajarea cheltuielilor din bugetul aprobat Ministerului Internelor și Reformei Administrative se face numai în limita creditelor bugetare aprobate; sumele aprobate, la partea de cheltuieli, prin buget, în cadrul cărora se angajează, se ordonanțează și se efectuează plăți, reprezintă limite maxime care nu pot fi depășite iar orice angajare și utilizare a creditelor bugetare în alte scopuri decât cele aprobate determină atragerea răspunderii celor vinovați, în condițiile stipulate de dispozițiile art. 72 din actul normativ sus-menționat.
Față de aceste considerente pârâtul a învederat că, potrivit dispozițiilor nr.HG 386/2007, bugetul de stat este gestionat de Ministerul Economiei și Finanțelor, în ipoteza admiterii acțiunii, chematul în garanție trebuie să vireze Ministerului Internelor și Reformei Administrative sumele necesare efectuării acestor plăți, instituția pârâtă fiind finanțată integral de la bugetul de stat.
La data de 21.11.2007 pârâtul INSPECTORATUL JUDEȚEAN AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ Tad epus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat să se constate că cererea reclamantului este vădit neîntemeiată și, pe cale de consecință, să fie respinsă.
În apărare, pârâtul a anexat o adeverință eliberată de Compartimentul Management Resurse Umane al T din care rezultă că reclamantul a dobândit calitate de polițist la data de 01.10.2006 fiind încadrat ca agent de poliție la.
S-a arătat că nr.OG 38 din 30 ianuarie 2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor prevede la art.1 că: "Dispozițiile prezentei ordonanțe se aplică funcționarilor publici cu statut special, denumiți în continuare polițiști, din unitățile Ministerului d e Interne aflate sub incidență Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului. "
Pârâtul a arătat că pentru perioada anterioară dobândiri calității de polițist, 01.01.2004 - 30.09.2006, nu îi sunt aplicabile prevederile nr.OG38/2003 și nu poate beneficia de drepturile prevăzute de art. 37 alin. 2 din același act normativ. Pentru anul 2006, mai precis pentru perioada 01.10.2006 - 31.12.2006 putea beneficia de drepturile respective dacă îndeplinește cumulativ cele trei condiții prevăzute de art. 37 alin. 2 din nr.OG 38/2003, și anume: are calitatea de funcționar public cu statut special - polițist, căruia îi sunt aplicabile prevederile Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului; a beneficiat de concediu de odihnă în această perioadă.
Pârâtul a solicitat instanței de judecată ca să pună în vedere reclamantului să facă dovada, dacă a beneficiat de concediul de odihnă în perioada de referință, 01.10.2006 - 31.12.2006. Astfel s-a arătat că reclamantul a fost încadrat ca agent de poliție la. T începând cu data de 01.10.2006, a urmat cursuri de perfecționare în cadrul Școlii de Inițială și a Personalului Poliției de Frontieră în perioada 02.10.2006 - 18.12.2006 și nu a beneficiat de nici o zi de concediu până la sfârșitul anului 2006. De asemenea s-a solicitat ca reclamantul să-și precizeze temeiul de drept în baza căruia s-a adresat instanței de contencios administrativ, în raport cu prevederile art. 91 indice 1 din Legea nr. 188/1999 invocate de acesta și care nu există în forma actualizată a actului normativ.
La data de 12.12.2007 chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR Bad epus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat în principal admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive ca parat a Ministerului Economiei și Finanțelor, în subsidiar, pe fondul cauzei respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă conform art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ, reclamantul avea obligația sa formuleze o cerere pe procedura administrativă și să solicite acordarea drepturile drepturilor sale direct de la angajator.
Chematul în garanție Bas olicitat instanței de judecată, cu privire la cererea de chemare în garanție respingerea ca fiind inadmisibilă.
În apărare, chematul în garanție Baa rătat că invocă în principal excepția privind lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor deoarece, pe de o parte, întrucât între reclamant și Ministerul Economiei nu exista absolut nici o relație de serviciu sau raport de muncă, iar pe de alta parte, Ministerul Economiei și Finanțelor nu trebuie confundat cu Statul R sau cu bugetul de stat. Astfel rolul acestuia din urma este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite, respectând procedura reglementata potrivit art. 16 - 30 din Legea nr. 500/2002 modificata, privind finanțele publice. Astfel, art. 18 alin. 2 lit. b) și art. 28 lit. e) din Legea nr. 500/2002 modificată, privind finanțele publice, prevăd că - "Guvernul asigura: - b) elaborarea proiectelor legilor bugetare anuale și transmiterea acestora spre adoptare Parlamentului, în cadrul termenului limita prevăzut de prezenta lege;" și că "Elaborarea bugetelor - Proiectele legilor bugetare anuale și ale bugetelor se elaborează de către Guvern, prin Ministerul Finanțelor Publice, pe baza: - e) propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite: -"
Ministerul Internelor și Reformei Administrative - prin reprezentantul sau legal, este ordonator principal de credite bugetare, la fel și Ministerul Economie și Finanțelor și ca urmare, în ceea ce privește sumele necesare acoperirii cheltuielilor de personal ale angajaților, nu poate fi obligat la plata un alt ordonator principal de credite, respectiv Ministerul Economie, pentru salariații unor instituții bugetare de stat care sunt cuprinse în bugetul unui alt ordonator principal de credite bugetare. Atribuții în angajarea și salarizarea reclamanților are în exclusivitate numai Ministerul Internelor și Reformei Administrative, fără ca Ministerul Economiei și Finanțelor să fie implicat în vreun fel în aceste relații.
Chematul în garanție Baa rătat că în ceea ce privește cererea de chemare în garanție a solicită respingerea acesteia având în vedere faptul ca nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 60 - 63 Cod procedura civilă, respectiv instituția chemării în garanție se întemeiază pe existenta unei obligații de garanție sau despăgubire, obligație care însă în speța nu exista în sarcina Ministerului Economiei și Finanțelor. Cererea de chemare în garanție este o acțiune incidența, temeiul acesteia trebuie să îl constituie obligația de garanție care îi revine chematului în garanție în baza legii, a contractului sau a unei obligații de restituire, condiții pe care nu se regăsesc în cauză.
S-a învederat instanței că între Ministerul Economiei și Finanțelor, pe de o parte și Ministerul Internelor și Reformei Administrative, pe de alta parte, nu exista nici o obligație de garanție, iar simplul fapt ca ordonatorul principal de credite nu a repartizat ordonatorului secundar de credite Inspectoratul Județean de Politie sumele necesare acoperirii tuturor cheltuielilor de personal, nu îi conferă acestuia din urma nici o garanție legala din partea Ministerului Economiei și Finanțelor pentru eventualele sume ce ar trebui sa le plătească intr-un raport de munca izvorând dintr-un contract de muncă în care nu este parte. În apărare s-au invocat dispozițiile art. 20 din Legea nr. 500 /2002, art. 21 din lege.
S-a subliniat că, Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Administrației și Internelor sunt ordonatori principali de credite bugetare, cărora li se aplică prevederile art. 47 alin. 4 din Legea nr. 500/2002. Ca urmare, raportat și la dispozițiile art. 18 alin. 2 lit. b) și art. 28 lit. e) din Legea nr. 500 /2002 modificata, privind finanțele publice, numai Guvernul este cel răspunzător de realizarea prevederilor bugetare și repartizarea către ordonatorii principali de credite a sumelor de la bugetul de stat conform destinațiilor bugetare stabilite în conformitate cu legea bugetara anuala.
În subsidiar chematul în garanție Bas olicitat respingerea acțiunii ca fiind inadmisibilă, deoarece raportat la faptul ca reclamantul, are calitatea de funcționar public, conform art. 92.1 din Legea nr. 188/1999 acest litigiu poate fi soluționat doar de secția de contencios administrativ a Tribunalului Timiș. În acest context, conform art. 7 alin 1 din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ, aceștia aveau obligația sa formuleze o cerere pe procedura administrativă și să solicite acordarea drepturile drepturilor sale direct de la angajator.
Conform art. 137 Cod procedură civilă care dispune că: "instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii", tribunalul reține:
Analizând excepția lipsei calității procesuale pasive a B, instanța o respinge ca fiind neîntemeiată, deoarece conform disp. art. 15 din HG nr. 83/2000, toate instituțiile publice sunt finanțate de la bugetul de stat, aceiași posibilitate de finanțare fiind cuprinsă și în art. 118 din Legea nr. 304/2004, art. 19, art. 4 alin. 2 și pct. 30 alin. 2 din Legea nr. 500/2002, ce conțin prevederi care obligă de a coordona potrivit competențelor ce-i revin, sistemul bugetar, în ceea ce privește pregătirea proiectelor bugetare anuale, a actelor normative rectificative precum și a legilor privind aprobarea contului general de execuție.
Mai mult, acest minister are calitate procesuală în cauză, în calitatea sa de ordonator principal de credite, având obligația de a asigura fondurile bănești necesare achitării drepturilor salariale angajaților din structurile sale, iar hotărârea pronunțată trebuie să-i fie opozabilă.
Analizând excepția inadmisibilității acțiunii reclamantului pentru neîndeplinirea procedurii administrative prealabile prev. de art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, excepție invocată de T în reprezentarea B conform mandatului și a delegației de reprezentare nr. -/04.12.2007, instanța o respinge ca neîntemeiată, întrucât obligativitatea recursului administrativ prealabil este impusă numai în cazul acțiunilor în anularea unui act administrativ, nu și în cazul acțiunilor întemeiate pe tăcerea administrației sau instituției publice, deoarece în asemenea cazuri persoana fizică sau juridică nu mai trebuie supusă încă o dată unui refuz, aceasta având posibilitatea de a înainta direct acțiune în instanță.
În speță este vorba de nerespectarea sau neaplicarea de către instituțiile publice pârâte a unor dispoziții legale prev. de nr.OG 38/2003.
Pe de altă parte, art. 21 din Constituția României prevede că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor sale, nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept, jurisdicțiile speciale administrative fiind facultative și gratuite, iar art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, prevede că, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil.
De menționat că nr.OG 38/2003 este lege specială în raport cu disp. Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și chiar dacă face trimitere la dispozițiile legii nr. 554/2004 nu prevede în mod expres obligativitatea parcurgerii procedurii administrative prealabile, prev. de această lege, generală în raport de disp. nr.OG38/2003.
Analizând excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție a B, excepție invocată de B, instanța a respins-o ca nefondată, întrucât chiar dacă Ministerul Economiei și Finanțelor B nu este parte într-un raport de muncă, în calitatea sa de ordonator principal de credite, au obligația de a asigura fondurile bănești necesare achitării drepturilor salariale angajaților din structurile
În ceea ce privește fondul acțiunii reclamantului, instanța a constatat că reclamantul a fost angajat în poliție începând cu 15.12.2001, în cadrul pârâtei 2.
Raportul de serviciu dintre funcționarul public și autoritățile sau instituțiile publice din care acesta face parte trebuie să se bazeze pe principiul bunei credințe, al consensualității obligațiilor și drepturilor inclusiv cele pecuniare, căzute în sarcina fiecărei părți, cu îndeplinirea și realizarea obligațiilor și răspunderilor ce decurg din fișa atribuțiilor de serviciu, dar și cu plata integrală a muncii prestate, precum și cu recunoașterea tuturor drepturilor salariale acordate prin lege.
Art. 37 pct. 2 din nr.OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor și art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 modificată prevede dreptul funcționarului public la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat, pe lângă indemnizația de concediu.
Văzând și dispozițiile art. 40 din OUG nr. 92/2004, privind reglementarea drepturilor salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici pe anul 2005, care prevăd că funcționarii publici beneficiază de sporurile și alte drepturi salariale prevăzute de legislația specifică autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea, instanța constată că reclamantul este îndreptățit la plata primelor de concediu în cuantum de 1 salariu de bază din luna anterioară plecării în concediu, corespunzătoare anilor 2004 - 2006, actualizate în raport cu rata inflației.
Instanța nu poate primi apărarea pârâtelor, prin care au cerut respingerea acțiunii reclamantului, deoarece drepturile solicitate de acesta au fost suspendate prin acte normative, întrucât art. 37 alin. (2) teza I din nr.OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor prevede că "la plecarea în concediul de odihnă polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu", care se impozitează separat, pe lângă indemnizația de concediu.
Mai mult, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența pentru anii 2004, 2005 ci, dimpotrivă, acordarea acestui drept a fost reluată în anul 2006.
Instanța constată că dacă s-ar considera astfel, s-ar încălca atât art. 53 din Constituție cât și reglementările date prin art. l din Protocolul nr. l, adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, convenție ratificată de România prin Legea nr. 30/1994.
Pentru considerentele arătate și în baza temeiurilor de drept indicate, instanța a admis acțiunea reclamantului ca fiind întemeiată și a dispus obligarea pârâților A B și T la plata către reclamant a primelor de concediu în cuantum de 1 salariu de bază din luna anterioară plecării în concediu, corespunzătoare anilor 2004 - 2006, actualizate în raport cu rata inflației,
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție a MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B, cerere formulată de pârâtul MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, instanța în baza disp. art. 60 și urm. Cod procedură civilă a admis-o ca fiind întemeiată și a dispus obligarea chematei în garanție să vireze pârâtului MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR B sumele necesare plății drepturilor salariale acordate reclamantului.
În admiterea acestei cereri instanța a avut în vedere împrejurarea că, în bugetul MINISTERULUI ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR B nu au fost prevăzute aceste sume pentru anul 2006, drepturile bănești respective fiind suspendate, iar angajarea creditelor și plăților din bugetul instituției pârâte se face numai în limita bugetului aprobat.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin T, formulează în termenul legal recurs împotriva sentinței citate, solicitând modificarea ei în tot, în sensul rejudecării cauzei sub toate aspectele: - pe cale de excepție, solicită constatarea lipsei calității procesuale pasive ca pârât a Ministerului Economiei și Finanțelor B; în subsidiar, solicită respingerea ca inadmisibilă a cererii de chemare în garanție a Bf ormulată de pârâtul B; de asemenea în subsidiar, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea recursului se susțin următoarele:
Sentința a fost dată de Tribunalul Timiș cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art.304 pct.9 Cod procedură civilă și art.3041Cod procedură civilă).
Consideră că în mod neîntemeiat instanța de fond a respins excepția invocată privind lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor B, ca pârât sau ca și chemat în garanție, deoarece între reclamant și Ministerul Economiei și Finanțelor nu există absolut nicio relație de serviciu sau de muncă.
Motivul că pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative B, respectiv T, își desfășoară operațiunile financiare prin intermediul trezoreriilor Ministerului Finanțelor Publice, respectiv ale T (Trezoreria T), nu are absolut nicio relevanță în ceea ce privește prezentul litigiu de muncă, care trebuie să se desfășoare exclusiv între angajat și angajator, fără nici o participare a unor terți, în speță trezoreriile B - T, care nu au decât calitatea de depozitar ale resurselor financiare (credite bugetare, venituri proprii, etc.) ale pârâților Ministerul Internelor și Reformei Administrative B și T, și ca urmare aceste trezorerii efectuează, ca orice bancă, exclusiv operațiuni financiare ordonate de către titularii de cont pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative B și T, în conformitate cu prevederile nr.OG22/2002 coroborate cu dispozițiile Legii nr.500/2002 privind finanțele publice.
Pe de altă parte, cât privește Ministerul Economiei și Finanțelor, acesta nu trebuie confundat cu Statul Român sau cu bugetul de stat.
Rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este doar de a pregăti elaborarea proiectului bugetului de stat și a legilor de rectificare pe baza propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite, respectând procedura reglementată potrivit art.16 - 30 din Legea nr.500/2002 modificată, privind finanțele publice, reglementări legale care erau în vigoare pentru perioada la care se face referire în acțiune.
Astfel, art. 18 alin. 2 lit. b) și art. 28 lit. e) din legea nr.500/2002 modificată, privind finanțele publice, prevăd că: "Parlamentul adoptă legile bugetare anuale și legile de rectificare, elaborate de Guvern" iar "Guvernul asigură - elaborarea proiectelor legilor bugetare anuale și transmiterea acestora spre adoptare Parlamentului" precum și că "Proiectele legilor bugetare anuale și ale bugetelor se elaborează de către Guvern, prin Ministerul Finanțelor Publice, pe baza propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite".
Așadar, nu Ministerul Economiei și Finanțelor B hotărăște structura bugetului de stat și cuantumurile cheltuielilor detaliate ale ordonatorilor principali de credite, ci Parlamentul României, pe baza proiectului de buget elaborat de Guvernul României, care la rândul lui este întocmit pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite, și ca atare Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate avea calitate procesuală pasivă în această chestiune.
Atribuții în angajarea și salarizarea reclamantului au în exclusivitate Ministerul Internelor și Reformei Administrative, prin ministrul său (ca ordonator principal de credite), respectiv T, fără ca Ministerul Economiei și Finanțelor B să fie implicat în vreun fel în aceste raporturi de serviciu și ca urmare Ministerul Economiei și Finanțelor B nu poate face propuneri cu privire la cheltuielile de personal ale ordonatorului de credite Ministerul Internelor și Reformei Administrative
Pe cale de consecință, în subsidiar, apreciază ca în mod nelegal și neîntemeiat instanța de fond a admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor B formulată de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative B, având în vedere că nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 60-63 Cod procedură civilă, respectiv faptul că instituția chemării în garanție se întemeiază pe existența unei obligații de garanție sau despăgubire, obligație care însă în speță nu exista în sarcina Ministerului Economiei și Finanțelor.
Cererea de chemare în garanție este o acțiune incidentă, temeiul acesteia trebuie să îl constituie obligația de garanție care îi revine chematului în garanție în baza legii, a contractului sau a unei obligații de restituire, condiții care nu se regăsesc în cauza de față.
Curtea, analizând recursul de față constată că este nefondat și va fi respins, în aplicarea prevederilor art.312 alin.1 Cod procedură civilă și în conformitate cu considerentele de mai jos:
Motivația recurentului în justificarea admisibilității excepției lipsei sale de calitate procesuală ca pârât sau chemat în garanție nu poate fi primită față de obligația stabilită de instanță în sarcina sa, aceea a alocării fondurilor necesare pentru plata drepturilor bănești acordate în speță, care nu se identifică cu obligația instituită în sarcina pârâților ca ordonatori principal și secundar de credite.
Temeiul juridic îl găsim în actul normativ indicat de recurent, Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, care conferă Ministrului Finanțelor un rol major în procesul bugetar, în sensul că proiectele legilor bugetare anuale și ale bugetelor se elaborează de Guvern, prin Ministerul Finanțelor (art.28 din lege); Ministerul Finanțelor Publice propune, atunci când intervine schimbarea cadrului macro - economic, modificarea limitelor de cheltuieli bugetare (art.33); Ministrul Finanțelor își exprimă acordul, pe baza justificărilor corespunzătoare, să fie efectuate virări de credite între capitolele clasificațiilor bugetare, deși în principiu, acestea nu pot fi efectuate (art.47); La propunerea ordonatorilor principali de credite, Ministrul Finanțelor aprobă repartizarea pe trimestre a veniturilor și cheltuielilor aprobate în buget (art.48); Tot Ministrul Finanțelor monitorizează execuția bugetară, sens în care, solicită ordonatorilor principali de credite, în cursul anului, rapoarte periodice privind gradul de utilizare a fondurilor publice (art.55).
Toate aceste competențe date în favoarea ministerului în cauză îi conferă calitatea procesuală, independent de raporturile de muncă existente între intimații pârâții și reclamant, punând la adăpost și contribuind la executarea obligațiilor, în conformitate cu reglementările legilor bugetare care urmează să ia în considerare aceste obligații în procesul de elaborare și aprobare a bugetului.
Sub aceste aspecte, a rolului implicit al recurentului în alocațiile bugetare a fost găsită fondată chemarea sa în garanție, potrivit disp.art.60 și urm. din Codul d e procedură civilă și în consecință și acest motiv de recurs va fi înlăturat.
Tribunalul a dat o soluționare corectă și fondului cauzei, constatând că drepturile pretinse de reclamantul intimat au fost legal stabilite și că suspendarea dispusă prin legile bugetare anuale, din rațiuni economice, nu echivalează cu înlăturarea dreptului, care a devenit actual la încetarea suspendării. Au fost citate reglementări incidente cu valoare de principiu, prevederi constituționale și de dreptul muncii, inclusiv norme comunitare precum și jurisprudență în soluționarea unor cereri de același gen.
Așa fiind, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
Văzând că nu au fost cerute cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de pârâtul Inspectoratul Județean al poliției de Frontieră T și de T în reprezentarea chematului în garanție,Ministerul Economiei și Finanțelor, împotriva sentinței civile nr.84/16.01.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Timiș.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 27 martie 2008
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - - -
GREFIER
rima instanță - Tribunalul Timiș - judecător,
Red.CV -21.04.2008
Tehnored LM-21.04.2008- 2 expl.
Președinte:Mircea Ionel ChiuJudecători:Mircea Ionel Chiu, Cristian Alexandru Dacu
