Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 388/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-- 06.03.2008
DECIZIA CIVILĂ Nr. 388
Ședința publică de la 27 martie 2008
PREȘEDINTE: Mircea Ionel Chiu
JUDECĂTOR 2: Alexandru Cristian Dacu
JUDECĂTOR:- -
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr.139/CA/04.02.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații,MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE - prin Direcția Generală de Reglementari Juridice și Contencios și INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI T, având ca obiect litigii privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind formulate alte cereri sau probe de administrat și având în vedere faptul că în baza art.242 pct. 2 Cod procedură civilă s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra,recursului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 139 din 04.02.2008 Tribunalul Timișa respins excepțiile lipsei de interes a acțiunii,inadmisibilității și a lipsei calității procesuale a Ministerului Economiei și Finanțelor
Admite acțiunea formulata de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative B prin Direcția Generală Reglementări Juridice și Contencios, Ministerul Economiei si Finanțelor B prin DGFP T și Inspectoratul Județean de Poliție al Județului
Obligă parații Ministerul Internelor și Reformei Administrative și J la plata către reclamant a drepturilor bănești reprezentând prima de concediu pe anii 2004,2005, 2006 și a sporului de fidelitate pe anul 2005, sume ce vor fi actualizate în raport cu rata inflației la data plății efective.
Obligă pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare efectuării acestor plăți către Ministerul Internelor și Reformei Administrative, care vor fi redistribuite către ordonatorul terțiar de credite T, în vederea achitării acestora către reclamant.
Respinge cererea de chemare in garanție a Ministerul Economiei și Finanțelor formulată de paratul Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
În considerentele sentinței se rețin următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Timiș - secția contencios administrativ - sub nr.7764/30/22.10.2007 reclamantul a solicitat in contradictoriu cu Ministerul Internelor și Reformei Administrative B prin Direcția Generală Reglementări Juridice și Contencios, Inspectoratul Județean de Poliție al Județului și Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, obligarea pârâților la plata primei de concediu cuvenite pe anii 2004, 2005 și 2006 conform art. 37 pct. 2 OG 38/2003 precum și a sporului de fidelitate pe anul 2005 prev de art.6 OG 38/2003, sume actualizate în raport cu rata inflației și obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare acordării drepturilor solicitate.
Prin întâmpinarea depusa la dosar F prin DGFP T în baza mandatului nr.-/7.11.2007, s-a opus la admiterea acțiunii, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive a F, întrucât nu are calitate de ordonator principal de credite, atribuțiile privind salarizarea sau acordarea altor sume fiind exclusiv în sarcina instituțiilor în care își desfășoară activitatea reclamantul. A invocat totodată excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prev de art. 7 al.1 din L 554/2004 iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
In privința excepției lipsei calității procesuale pasive a F, instanța nu contesta faptul ca neavând calitatea de ordonator principal de credite F, nu poate fi obligat la plata despăgubirilor bănești către reclamant și ca atare dispoziția de plata instituita ca efect al admiterii acțiunii față de pârâți, nu-l vizează direct, dar aceasta calitate nu-l exonerează de obligația alocării către bugetul MIRA și a sumelor pretinse, aspect ce justifica necesitatea ca prezenta hotărâre să-i fie opozabilă și
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prev. de art.7 din nr.554/2004, instanța retine că, disp.art.91 ind.1 din nr.215/2006, prevăd competența instanțelor de contencios-administrativ în cauzele ce au ca obiect raportul de serviciu al funcționarilor publici, iar trimiterea la instanța de contencios-administrativ, este o trimitere la aplicarea nr.554/2004.
Cu toate acestea, prev.art.7 din nr.554/2004, privind procedura prealabilă, nu sunt aplicabile în speță, întrucât acestea vizează situația în care o persoana se considera vătămata intr-un drept al său, sau interes legitim printr-un act administrativ unilateral. Deci, nu în toate situațiile în care se stabilește competența instanței de contencios-administrativ este necesară și îndeplinirea procedurii prealabile, ci doar în cazul existentei unui act administrativ vătămător așa cum este definit actul administrativ la art.2 lit. c din nr.554/2004, nu și în cazul refuzului nejustificat de soluționare a unei cereri sau a tăcerii autorităților sau instituțiilor publice, textul de lege referindu-se la vătămarea produsă printr-un act administrativ unilateral.
Ca atare în speță, în lipsa unui act administrativ unilateral, reclamantul nu avea obligația parcurgerii procedurii prealabile prev. de art.7 din Lg.nr.554/2004, aflându-se în fapt în fața unei tăceri a instituțiilor publice, astfel încât, instanța va respinge excepția invocata de
Pe fondul cauzei, tribunalul apreciază ca acțiunea reclamantului așa cum a fost formulată este întemeiată, pentru considerentele de fapt si de drept ce urmează:
Reclamantul, conform susținerilor acestuia si a scriptelor depuse la dosarul cauzei, are calitatea de angajat si își desfășoară activitatea profesională ca și funcționar public civil cu statut special in conformitate cu art.1 din nr.360/2002.
Conform art.1 al.1 din nr.360/2002, polițistul este funcționar public civil cu statut special si ca atare ii sunt aplicabile prev.nr.188/1999, inclusiv ale art.91 din nr.215/2006 de modificare a nr.188/1999, ce atrag astfel competenta instanțelor de contencios administrativ în soluționarea litigiilor ce vizează raporturile de serviciu ale funcționarului public, dreptul la prima de concediu este o componentă a drepturilor salariale și se circumscrie astfel raportului de serviciu al polițistului.
Art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003, privind salarizarea și alte drepturi cuvenite polițiștilor, prevede că "la plecarea in concediul de odihnă, polițistul primește o prima de concediu legal cu salariul de baza din luna anterioara plecării in concediu".
Este adevărat, ca disp.art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003, au fost suspendate succesiv prin legile bugetare anuale, respectiv prin art.9 al.7 din nr.507/2003 s-a suspendat pana la 31.12.2004, prin art.8 al.7 din nr.511/1004 pana la 31.12.2005 si prin art.5 al.5 din nr.379/2005 a fost suspendata pana la 31.12.2006.
Nu se poate retine, susținerea reclamantului ca aceste suspendări contravin disp.art.41 din Constituția României, întrucât dreptul la indemnizația de concediu ca și drept fundamental înscris între drepturile și libertățile enumerate la art.41 al.2 din Constituția României nu se confundă cu prima de concediu la care face referire art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003, aceasta fiind adiacentă indemnizației de concediu.
De altfel și Curtea Constituțională sesizată cu excepția de neconstituționalitate a dispoziției de suspendare din legile bugetare nr.507/2003 și nr.511/2004, le-a respins ca inadmisibilă, respectiv neîntemeiată prin decizia nr.38/2005.
Cu toate acestea nu se poate considera ca dreptul stabilit prin art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003, nu exista câta vreme dispozițiile legale ce-i consacra, sunt in vigoare si in prezent si nu au fost declarate neconstituționale
Dispozițiile art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003 prin care s-a acordat dreptul solicitat au fost în funcție pe toata perioada de suspendare, dispozițiile legale de suspendare neconținând vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia și care nu pot fi considerate ca ar înlătura însăși existenta lui.
Suspendarea exercițiului dreptului, nu echivalează cu însăși înlăturarea lui cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența până la introducerea acțiunii.
Respectarea principiului încrederii în statul de drept care implica aplicarea legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent de eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstrucționați de a se bucura efectiv de acestea pe perioada în care au fost prevăzute pentru a nu fi astfel în ipostaza de titulari ai unor drepturi lipsite de orice valoare sau finalitate.
Pe de altă parte, raportul de serviciu dintre funcționarul public și autoritățile sau instituțiile publice din care aceștia fac parte, trebuie să se bazeze pe principiul bunei - credințe, al consensualității obligațiilor și drepturilor, inclusiv cele pecuniare, căzute în sarcina fiecărei părți, cu îndeplinirea și realizarea obligațiilor și răspunderilor ce decurg din fisa cu atribuțiunile de serviciu, dar si cu plata integrala a muncii prestate, având în vedere complexitatea, importanta și finalitatea muncii, plata tuturor drepturilor salariale datorate, condițiile în care aceste drepturi sunt stabilite, trebuie efectuate în sprijinul realizării și aplicării normelor juridice, inclusiv cele cuprinse in OG nr.38/2003, rep.
In acest sens s-a pronunțat si JBp rin decizia de admitere a recursului in interesul legii nr. XII/5.02.2007 publicata in din 30.10.2007 în care a reținut că potrivit art. 38 din Codul muncii drepturile persoanelor încadrate în munca nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind aparate de stat împotriva oricăror încălcări a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu. De aceea fiind un drept câștigat derivat dintr-un raport de muncă, prima de concediu nu putea fi anulată prin actele normative menționate.
Concluzionând că obligațiile cuprinse în OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, astfel cum a fost aprobată cu modificări prin L 353/2003, precum și cele ale L 511/2004 și 379/2005 au fost numai suspendate, amânate prin acte normative temporare, emise datorită unor condiții financiare deosebite, Jad ecis că în aplicarea art. 37 al.2 teza I OG 38/2003,prima de concediu se cuvine pe perioada anilor 2004-2006.
Referitor la plata sporului de fidelitate, instanța reține că reclamantul în aceiași calitate de funcționar public cu statut special-agent de poliție, beneficiază de prev.art.6 din OG nr.38/2003, potrivit cărora pentru activitatea desfășurata, polițiștilor li se acorda un spor de fidelitate de pana la 20% din salariul de baza, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului de interne.
Este adevărat că, prin disp.art.2 al.1 din OUG nr.118/2004, aprobata prin nr.28/2005, pentru anul 2005, s-a suspendat aplicarea disp.6 din OG nr.38/2003, dar nu se poate considera ca drepturile stabilite prin art.6 din OG nr.38/2003, nu exista, câta vreme dispozițiile legale ce-i consacră, sunt în vigoare, în prezent nemaifiind suspendata aplicarea acesteia, iar pe de alta parte aceste disp. nu au fost declarate neconstituționale. Pe de altă parte, plata sporului de fidelitate a fost reluata pentru anul 2006.
Disp.art.6 din OG nr.38/2003, prin care s-a acordat dreptul solicitat au fost în funcție pe toată perioada de suspendare, dispozițiile legale de suspendare neconținând vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia și care nu pot fi considerate ca ar înlătura însăși existenta lui.
Apoi, art.20 din Constituția României, prevede ca disp. constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu declarația universală a drepturilor omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
In același timp, art.2 pct.1 din declarația Universala a Drepturilor Omului este apărătorul oricăror discriminări, iar la art.25 din aceasta norma internațională, se statuează în mod expres, faptul ca este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici un fel de discriminare la un salariu egal pentru munca egală.
În plan intern, art.5 din CM, interzice discriminarea directă sau indirectă față de un salariat în cadrul relațiilor de muncă, iar la art.1 al.1 din OG nr.137/2000, privind prevenirea si sancționarea tuturor formelor de discriminare, prevede ca " prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferința pe baza de naționalitate, etnie, limba religie, categorie socială ori apartenența la o categorie defavorizatoare, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect, restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege în domeniul public, economic, social, cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice".
Totodată, alin.2 al art.2 din același act normativ stabilește că " sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane pe baza criteriilor prevăzute de al.1 față de alte persoane în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere sunt adecvate și necesare.
De altfel, pentru realizarea unui serviciu stabil, profesionist, transparent, eficient și imparțial, aceasta și in interesul instituției publice, activitatea profesionala desfășurata de către reclamant care implică exercitarea prerogativelor de putere publică, trebuie apreciată în mod just și corect printr-o interpretare extensivă, logică a normelor și prevederilor legale incidente în cauză, în condițiile în care atât stabilirea cât și plata drepturilor și prestaților pecuniare datorate acestuia, urmând a se face și în sprijinul realizării satisfacției normelor juridice cuprinse inclusiv in nr.188/1999,rep.
Or, prin neacordarea primelor de vacanta și sporului de fidelitate, funcționarilor publici civili cu statut special, categorie profesională distinctă, se creează un tratament diferențiat, discriminatoriu și aceasta măsura nu poate fi apreciată că ar avea un scop legitim atâta timp cât prin ea nu se realizează o îmbunătățire a salarizării, iar respectiva categorie profesională este plasata într-o situație discriminatorie față de alte categorii profesionale.
Așa fiind, instanța apreciază că, suspendarea în mod succesiv, a aplicării dispozițiilor art.6 si art.37 al.2 din OG nr.38/2003 nu echivalează cu abrogarea acestei prevederi legale și că efectul actelor normative nr.743/2001, nr.631/2002, nr.507/2003, nr.511/2004, nr.28/2005 și nr.380/2005, fost doar acela de a amâna începutul exercițiului dreptului subiectiv al reclamantului la încasarea indemnizației reprezentând prima de concediu pe anii 2004,2005,2006 și a sporului de fidelitate pentru anul 2005, motiv pentru care in temeiul art.6, art.37 al.2 din OG nr.38/2003, raportat la art.1,art.8, art.10 și art.18 din nr.554/2004, acțiunea a fost admisă conform dispozitivului ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar sumele actualizate cu rata de inflație, în raport de disp.art.1094 si art.1088 civil, care impun repararea integrală a prejudiciului suferit.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin T, formulează în termenul legal recurs împotriva sentinței citate, solicitând modificarea în tot a sentinței civile nr.139/04.02.2008, în sensul rejudecării cauzei sub toate aspectele și în principal, pe cale de excepție, respingerea acțiunii ca inadmisibilă pentru neefectuarea procedurii prealabile obligatorii prevăzute de art.109 alin. 2 Cod procedură civilă coroborat cu art.7 din Legea nr.554/2004; tot pe cale de excepție, solicită constatarea lipsei calității procesuale pasive ca pârât a Ministerului Economiei și Finanțelor B; în subsidiar, solicită respingerea ca inadmisibilă a cererii de chemare în garanție a Bf ormulată de pârâtul B; de asemenea în subsidiar, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea recursului se susțin următoarele:
Sentința a fost dată de Tribunalul Timiș cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art.304 pct.9 Cod procedură civilă și art.3041Cod procedură civilă).
1) În principal, susține că în mod neîntemeiat instanța de fond a respins excepția invocată privind inadmisibilitatea acțiunii pentru neefectuarea procedurii prealabile obligatorii prevăzute de art. 109 alin. 2 Cod procedură civilă coroborat cu art.7 din Legea nr.554/2004, întrucât reclamantul nu poate solicita direct în instanță pretenții de natură salarială câtă vreme procedura contestației prealabile nu este parcursă, prin depunerea unei cereri prealabile având acest obiect la angajator, și finalizată prin emiterea unui răspuns la cererea prealabilă.
2) De asemenea, consideră că în mod neîntemeiat instanța de fond a respins excepția invocată privind lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor B, ca pârât sau ca și chemat în garanție, deoarece între reclamant și Ministerul Economiei și Finanțelor nu există absolut nici o relație de serviciu sau de muncă.
Motivul că pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative B, respectiv T, își desfășoară operațiunile financiare prin intermediul trezoreriilor Ministerului Finanțelor Publice, respectiv ale T (Trezoreria T), nu are absolut nici o relevanță în ceea ce privește prezentul litigiu de muncă, care trebuie să se desfășoare exclusiv între angajat și angajator, fără nici o participare a unor terți, în speță trezoreriile B - T, care nu au decât calitatea de depozitar ale resurselor financiare (credite bugetare, venituri proprii, etc.) ale pârâților Ministerul Internelor și Reformei Administrative B și T, și ca urmare aceste trezorerii efectuează, ca orice bancă, exclusiv operațiuni financiare ordonate de către titularii de cont pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative B și T, în conformitate cu prevederile nr.OG22/2002 coroborate cu dispozițiile Legii nr.500/2002 privind finanțele publice.
Pe de altă parte, cât privește Ministerul Economiei și Finanțelor, acesta nu trebuie confundat cu Statul Român sau cu bugetul de stat.
Rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este doar de a pregăti elaborarea proiectului bugetului de stat și a legilor de rectificare pe baza propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite, respectând procedura reglementată potrivit art.16 - 30 din Legea nr.500/2002 modificată, privind finanțele publice, reglementări legale care erau în vigoare pentru perioada la care se face referire în acțiune.
Astfel, art. 18 alin. 2 lit. b) și art. 28 lit. e) din legea nr.500/2002 modificată, privind finanțele publice, prevăd că: "Parlamentul adoptă legile bugetare anuale și legile de rectificare, elaborate de Guvern" iar "Guvernul asigură - elaborarea proiectelor legilor bugetare anuale și transmiterea acestora spre adoptare Parlamentului" precum și că "Proiectele legilor bugetare anuale și ale bugetelor se elaborează de către Guvern, prin Ministerul Finanțelor Publice, pe baza propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite".
Așadar, nu Ministerul Economiei și Finanțelor B hotărăște structura bugetului de stat și cuantumurile cheltuielilor detaliate ale ordonatorilor principali de credite, ci Parlamentul României, pe baza proiectului de buget elaborat de Guvernul României, care la rândul lui este întocmit pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite, și ca atare Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate avea calitate procesuală pasivă în această chestiune.
Atribuții în angajarea și salarizarea reclamantului au în exclusivitate Ministerul Internelor și Reformei Administrative, prin ministrul său (ca ordonator principal de credite), respectiv T, fără ca Ministerul Economiei și Finanțelor B să fie implicat în vreun fel în aceste raporturi de serviciu și ca urmare Ministerul Economiei și Finanțelor B nu poate face propuneri cu privire la cheltuielile de personal ale ordonatorului de credite Ministerul Internelor și Reformei Administrative
3) Pe cale de consecință, în subsidiar, apreciază ca în mod nelegal și neîntemeiat instanța de fond a admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor B formulată de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative B, având în vedere că nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 60-63 Cod procedură civilă, respectiv faptul că instituția chemării în garanție se întemeiază pe existența unei obligații de garanție sau despăgubire, obligație care însă în speță nu exista în sarcina Ministerului Economiei și Finanțelor.
Cererea de chemare în garanție este o acțiune incidentă, temeiul acesteia trebuie să îl constituie obligația de garanție care îi revine chematului în garanție în baza legii, a contractului sau a unei obligații de restituire, condiții care nu se regăsesc în cauza de față.
Mai mult, consideră că prin eventuala obligare de către instanță a Ministerului Economiei și Finanțelor în calitate de pârât sau chemat în garanție de a efectua plata solicitată către reclamant, respectiv o plată pentru angajatul unui alt ordonator principal de credite, instanța de judecată ar dispune în mod direct, nemijlocit și evident obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor B să săvârșească o infracțiune sau o contravenție dintre cele prevăzute de art.72 din Legea nr.500/2002 a finanțelor publice, fapt inadmisibil și fără precedent.
4) Pe fondul cauzei, se susține că în mod nelegal și neîntemeiat instanța de fond a admis acțiunea formulată, întrucât în ceea ce privește primele de concediu aferente perioadei 2004 - 2006, aplicarea prevederilor art.37 alin. 2 din nr.OG38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, în vigoare începând cu data de 01.01.2004, referitoare la primele de concediu, și implicit plata acestor prime de concediu, a fost suspendată, printr-o serie de acte normative ulterioare, și anume prin Legea nr.507/2003 a fost suspendată acordarea acestui drept până la data de 31.12.2004; prin Legea nr.511/2004 a fost suspendată acordarea dreptului până la data de 31.12.2005; prin Legea nr.379/2005 a fost suspendată acordarea dreptului până la data de 31.12.2006.
Referitor la sporul de fidelitate aferent anului 2005, învederează că aplicarea prevederilor art.6 din nr.OG38/2003 a fost suspendată prin art. 2 alin.1 din nr.OUG118/2004, publicată în Monitorul Oficial nr.1138/02.12.2004.
Curtea, analizând recursul de față, constată că este nefondat și va fi respins, în aplicarea prevederilor art.312 alin.1 Cod procedură civilă și în conformitate cu considerentele de mai jos:
Instanța de fond a motivat judicios respingerea excepției de inadmisibilitate sau prematuritate a acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile statuată prin art.7 din Legea nr.554/2004 și art. 109 alin. 2 Cod procedură civilă, motivare ce conține interpretarea corectă a acestor norme legale, din moment ce obiectul acțiunii constă în plata unor drepturi salariale neacordate și nu în anularea unui act administrativ. De altfel, competența instanței de contencios, în astfel de cauze, a fost stabilită prin Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, în art.911(actualmente art.109), reglementare cu caracter special care nu face trimitere expresă la condițiile și termenele din Legea nr.554/2004 așa cum dispune art.106 din aceeași lege, când reglementează asupra atacării actului prin care încetează raportul de serviciu al funcționarului public.
Dar, chiar în situația aplicării condițiilor și termenelor prevăzute de legea contenciosului administrativ, se impune a se reține că procedura prealabilă este posibilă numai atunci când este vorba de manifestarea expresă de voință într-un caz concret, nu și de refuz nejustificat sau de tăcere a autorității administrative, cum s-a exprimat jurisprudența și doctrina în materie.
De asemenea, motivația recurentului în justificarea admisibilității excepției lipsei sale de calitate procesuală ca pârât sau chemat în garanție nu poate fi primită față de obligația stabilită de instanță în sarcina sa, aceea a alocării fondurilor necesare pentru plata drepturilor bănești acordate în speță, care nu se identifică cu obligația instituită în sarcina pârâților ca ordonatori principal și secundar de credite.
Temeiul juridic îl găsim în actul normativ indicat de recurent, Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, care conferă Ministrului Finanțelor un rol major în procesul bugetar, în sensul că proiectele legilor bugetare anuale și ale bugetelor se elaborează de Guvern, prin Ministerul Finanțelor (art.28 din lege); Ministerul Finanțelor Publice propune, atunci când intervine schimbarea cadrului macro - economic, modificarea limitelor de cheltuieli bugetare (art.33); Ministrul Finanțelor își exprimă acordul, pe baza justificărilor corespunzătoare, să fie efectuate virări de credite între capitolele clasificațiilor bugetare, deși în principiu, acestea nu pot fi efectuate (art.47); La propunerea ordonatorilor principali de credite, Ministrul Finanțelor aprobă repartizarea pe trimestre a veniturilor și cheltuielilor aprobate în buget (art.48); Tot Ministrul Finanțelor monitorizează execuția bugetară, sens în care, solicită ordonatorilor principali de credite, în cursul anului, rapoarte periodice privind gradul de utilizare a fondurilor publice (art.55).
Toate aceste competențe date în favoarea ministerului în cauză îi conferă calitatea procesuală, independent de raporturile de muncă existente între intimații pârâții și reclamant, punând la adăpost și contribuind la executarea obligațiilor, care urmează să fie luate în considerare în procesul de elaborare și aprobare a bugetului, a legilor bugetare.
Tribunalul a dat o soluționare corectă și fondului cauzei, constatând că drepturile pretinse de reclamantul intimat au fost legal stabilite și că suspendarea dispusă prin legile bugetare anuale, din rațiuni economice, nu echivalează cu înlăturarea dreptului, care a devenit actual la încetarea suspendării. Au fost citate reglementări incidente cu valoare de principiu, prevederi constituționale și de dreptul muncii, inclusiv norme comunitare precum și jurisprudență în soluționarea unor cereri de același gen.
Așa fiind, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
Văzând că nu au fost cerute cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de DGFP T în reprezentarea pârâtului Ministerului Economiei și Finanțelor, împotriva sentinței civile nr. 139/04.02.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nrt-
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 27 martie 2008
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - - -
JUDECĂTOR
- -
GREFIER
rima instanță - Tribunalul Timiș - judecător,
Red.CV -18.04.2008
Tehnored LM-18.04.2008- 2 expl.
Președinte:Mircea Ionel ChiuJudecători:Mircea Ionel Chiu, Alexandru Cristian Dacu
