Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 382/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - litigiu funcționari publici -
R O ÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV
ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 382
Ședința publică din 26 februarie 2009
PREȘEDINTE: Artene Doina
JUDECĂTOR 2: Galan Marius
JUDECĂTOR 3: Mitrea Muntean
Grefier
Pe rol, pronunțarea asupra recursului formulat de reclamantul din comuna, județul B și de la IPJ B - Poliția Municipiului D,-, județul B, împotriva sentinței nr.1181 din 11 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 19 februarie 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea ședinței de la acea dată, redactată separat, care face parte integrantă din prezenta decizie și când, pentru a da posibilitatea reclamantului recurent să depună concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Botoșani - secția comercială, contencios administrativ și fiscal la data de 03.07.2008 reclamantul a solicitat obligarea pârâților Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul Județean de Poliție B, la plata sumelor de bani reprezentând indemnizația de mutare conform art. 18 al. 1 lit. a și b din OG 38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, cap. 3 secțiunea I art. 28 lit. i din Legea 360/2002 privind Statutul Polițiștilor, modificată și pct. 12 din Ordinul MAI nr. 132/2004, sume actualizate cu indicele de inflație.
În motivarea acțiunii, arată reclamantul că în perioada septembrie 1996-iulie 2005 a lucrat ca agent de poliție la postul de poliție și apoi la postul de poliție al orașului; că începând cu 1.08.2005 prin Dispoziția șefului Inspectoratului Județean de Poliție a fost mutat de la la postul de poliție la care a lucrat până în februarie 2006 când a fost mutat la Poliția municipiului
Solicită declasificarea Dispoziției prin care s-a dispus mutarea sa de la postul de poliție la postul de poliție, pentru a fi folosită ca probă în instanță și obligarea pârâților la plata indemnizației de mutare.
Pârâtul MIRA a depus întâmpinarea prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, solicitând respingerea cererii pe această cale, precizând că reclamantul are raporturi de serviciu cu IPJ B ordonator terțiar de credite cu personalitate juridică.
Pârâtul IPJ Bad epus întâmpinare prin care invocă excepția tardivității introducerii acțiunii iar pe fond solicită respingerea cererii.
Menționează pârâtul că prin Dispoziția nr. S/I/163/1.08.2005 reclamantul a fost mutat în interesul serviciului fără drept de indemnizația de mutare, ca urmare a săvârșirii unor abateri de la disciplina muncii de la la; că dacă reclamantul era nemulțumit de faptul că nu i-a fost plătită indemnizația de mutare putea contesta dispoziția prin care a fost mutat solicitând anularea parțială a acesteia și plata indemnizației de mutare.
Precizează pârâtul că au fost încălcate dispozițiile art. 11 al. 1 din Legea 554/2004 în sensul că Dispoziția de mutare fiind emisă la 1.08.2005, dată la care reclamantul a luat cunoștință de neplata indemnizației, iar acțiunea acestuia fiind depusă la instanță la 03.07.2008, a fost tardiv introdusă raportat la dispozițiile Legii 554/2004 art. 11 al. 1 și 2.
Prin sentința nr. 1181 din 12 noiembrie 2008 Tribunalul Botoșani - secția comercială, contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul MIRA și a admis excepția tardivității introducerii acțiunii invocată de IPJ B, respingând ca inadmisibilă acțiunea.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că, deși MIRA nu are raporturi directe de serviciu cu reclamantul, având calitatea de ordonator principal de credite, prezenta șa în calitate de pârât se justifică pentru opozabilitatea hotărârii.
Cât privește excepția de tardivitate s-a reținut că, reclamantul nu a contestat dispoziția nr. S/I/163/1.08.2005 emisă de IPJ B în termenul prevăzut de art. 11 al. 1și 2 din Legea 554/, iar față de faptul că această dispoziție își produce efectele, cererea este inadmisibilă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs reclamantul a arătat că în mod eronat i s-a respins cererea ca tardiv formulată întrucât nu a solicitat anularea actului administrativ reprezentat de dispoziția nr. S/I/163/1.08.2005 ci doar plata dreptului patrimonial reprezentat de indemnizația de mutare, care, în cazul său a luat naștere la data de 1.08.2005, cererea a fost formulată la data de 3.07.2008, înlăuntrul termenului de prescripție de 3 ani.
Analizând hotărârea recurată, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, precum și a motivelor de critică invocate de recurent, Curtea constată întemeiat recursul.
Prin acțiunea introductivă de instanță reclamantul nu a solicitat anularea dispoziției S/I/163 din 1.08.2005 emisă de Șeful Inspectoratului Județean de Poliție B în temeiul Legii 554/2004, ci doar obligarea pârâților MIRA și IPJ B la plata sumelor de bani reprezentând indemnizația de mutare și plata acestor sume, actualizate la data efectuării plății.
Așadar, instanța de fond nu a fost investită a analiza potrivit Legii 554/2004 legalitatea și temeinicia dispoziției nr. S/I/163 din 1.08.2005 ci doar a se pronunța asupra dreptului reclamantului de a primi indemnizația de mutare.
În acest context, în mod eronat instanța de fond a analizat și reținut excepția de tardivitate a acțiunii în contencios administrativ având ca obiect anularea dispoziției mai sus arătate, situație ce echivalează cu o necercetare a fondului cauzei și atrage incidența dispozițiilor art. 312 al. 5 Cod procedură civilă.
Față de cele ce preced, recursul va fi admis și hotărârea va fi casată, cauza urmând a fi trimisă aceleiași instanțe pentru rejudecare.
Pentru aceste motive,
În numele LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul din comuna, județul B și de la IPJ B - Poliția Municipiului D,-, județul B, împotriva sentinței nr.1181 din 11 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-.
Casează în parte sentința și trimite cauza pentru rejudecare în fond.
Menține dispoziția privind respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a MIRA.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 26 februarie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
2ex/04.03.2009
jud. fond.
Președinte:Artene DoinaJudecători:Artene Doina, Galan Marius, Mitrea Muntean