Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Sentința 39/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALA, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV SI FISCAL
DOSAR NR-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 39/2008
Ședința publica din data 14 ianuarie 2008
Instanța constituita din:
PREȘEDINTE: Gheorghe Cotuțiu G -
JUDECĂTOR 2: Augusta Chichișan
GREFIER: - -
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea nr. 188/1999).
La apelul nominal făcut în cauză nu s-a prezentat nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Acțiunea este timbrată cu 4 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că, în data de 09.01.2008 s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare din partea pârâtei, prin care a solicitat respingerea acțiunii și judecarea cauzei în lipsă ( 27 - 31), iar din partea reclamantei s-a înregistrat un înscris la care s-au anexat dovezile ce atestă achitarea taxelor de timbru datorate pentru acțiunea promovată în cauză ( 32 - 34).
Curtea, în urma deliberării, în baza înscrisurilor existente la dosar, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
A
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 27 decembrie 2007 reclamanta a chemat în judecată pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR solicitând admiterea acțiunii respectiv obligarea pârâtei la achitarea către reclamantă sumele de bani reprezentând contravaloarea primelor pentru concediul de odihnă aferente perioadei 2001-2006, actualizate cu rata inflației.
În motivarea acțiunii, reclamanta arată că în conformitate cu dispozițiile art. 42 alin 2 din Legea nr. 188/1999 republicată privind Statutul funcționarilor publici, s-a stabilit dreptul fiecărui funcționar public ca pe lângă indemnizația de concediu să i se acorde o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
Conform legislației în vigoare, actele normative care au suspendat dreptul la prima de concediu au afectat doar exercițiul acestuia nu și existența lui, astfel că pârâta în mod nelegal și netemeinic a respins reclamantei cererea prin care a solicitat plata retroactivă a acestora.
Cu privire la suspendarea acordării primelor de concediu, reclamanta arată că, în favoarea funcționarilor publici s-a instituit prin Legea nr. 188/1999 republicată și modificată, dreptul la prima de concediu drept care a fost suspendat succesiv începând c anul 2001 prin art. 3 alin 2 din OUG nr. 33/2001 până la data de 1 ianuarie 2002 și în continuare pentru anii următori prin legile de adoptare a bugetului de stat.
Potrivit art. 64 alin 2 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative "la expirarea duratei de suspendare, actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare.".
Conform art. 38 alin 2 din Constituția României din anul 1991, modificată prin Legea de revizuire, salariații au dreptul la măsuri de protecție socială, care privesc securitatea și sănătatea salariaților și alte drepturi.
Art. 18 din Codul muncii, în vigoare la data suspendării, prevedea imperativ ca "drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul unor tranzacții, unei renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu".
Mai mult, conform art. 38 din Legea nr. 53/2003, ca și reglementare generală în materia raporturilor juridice de muncă s-a stabilit ca "orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate".
Nici una dintre legile bugetare prin care s-a dispus suspendarea acordării primelor de vacanță nu conține prevederi referitoare la eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu ci doar la suspendare exercițiul acestuia ori la prelungirea termenului de punere în aplicare și ele întrerup cursul prescripției a dreptului la acțiune pentru beneficiarii Legii nr. 188/1999 republicată și modificată.
Referitor la prescripția acordării primelor de concediu pentru perioada 2001-2003, invocată de către pârâtă în răspunsul său, reclamanta arată că, dreptul la acțiune se naște în momentul încetării suspendării exercițiului dreptului sau la abrogarea acestui drept, în cazul reclamantei la data de 31 decembrie 2006.
Un efect legal al suspendării unui act normativ sau a unei dispoziții legale este acela al întreruperii cursului instituției prescripției, în cazul reclamantei pe perioada 2001-2006, fiind suspendat și curgerea termenului de prescripție.
Astfel că susținerile pârâtei din adresa nr. 68007/3 decembrie 2007 sunt lipsite de temei legal, termenul de prescripție de 3 ani, fiind întrerupt pe perioada suspendării și începând să curgă de la data de 31 decembrie 2007, prescripția fiind împlinită numai la data de 31 decembrie 2009, ceea ce nu este cazul de față.
Actul normativ produce efecte numai pentru perioada în care este în vigoare, pe perioada de suspendare a acestuia urmează în temeiul legii să se suspende și curgerea termenului de prescripție, astfel că solicitarea reclamantei de acordare a primelor de concediu pe perioada 2001-2006 este temeinică și legală.
Reclamanta a efectuat inclusiv procedura prealabilă conform dispozițiilor art. 7 alin 1 din Legea nr. 554/2004 deși pentru prezenta acțiune consideră că nu era necesară.
Recursul administrativ presupune existența prealabilă a unui act administrativ sau a unui fapt administrativ asimilat actului administrativ.
Obligativitatea recursului administrativ este impusă de lege numai în cazul acțiunilor în anularea unui act administrativ și nu în cazul acțiunilor întemeiate pe tăcerea administrației ori de refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri.
Unul dintre principiile fundamentale ale reparării prejudiciului este repararea integrală a acestuia în conținutul sau întrând prejudiciile directe și previzibile iar prejudiciul creat reclamantei prin neacordarea sumelor de bani reprezentând echivalentul primelor de concediu pentru perioada 2001-2006 nu poate fi considerat reparat decât prin actualizarea sumelor în raport cu rata inflației de la data scadenței fiecăreia și până la data efectuării plății.
Pârâta DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE Cad epus întâmpinare în cauză solicitând respingerea acțiunii reclamantei (fila 27-31).
În dezvoltarea motivelor, pârâta a invocat excepția inadmisibilității acțiunii ca urmare a lipsei procedurii prealabile.
Potrivit art. 7 alin 1 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorității publice, emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte a acesteia.
Potrivit art. 2 alin 2 din Legea nr. 554/2004 "se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termen legal".
Excepția prescripției dreptului de a cere plata drepturilor salariale reprezentând primele de vacanță aferente perioadei 2001-2003,consideră că dreptul de a cere acordarea acestora este prescris, în conformitate cu dispozițiile art. 166 alin (1) din Codul muncii.
Potrivit acestui text de lege, dreptul la acțiune cu privire la plata drepturilor salariale se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Incidența prevederilor Codului muncii este determinată de art. 93 din Lege nr 188/1999, conform căruia: "Dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile legislației muncii - în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice".
Pe fondul cauzei, pârâta arată că în conformitate cu art. 9 alin 7 din Legea nr. 507/2003 privind bugetul de stat pe anul 2004: "Aplicarea prevederilor din actele normative în vigoare precum și a celor ale art. 32 alin 2 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare, se suspendă până la data de 31 decembrie 2004".
Potrivit art. 5 alin 5 din Legea nr. 379/2005 privind bugetul de stat pe 2006:"Prevederile din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă se suspendă până la data de 31 decembrie 2006".
Un alt argument pentru faptul că nu este vorba de o suspendare a dreptului la prima de concediu, ci de inexistența dreptului în anii în care legiuitorul a suspendat aplicarea prevederilor art.34 alin 2 din Legea nr. 188/1999, republicată, îl constituie faptul că această primă este strict aferentă concediului de odihnă din anul 2004. Cum în cursul anului 2004 nu au fost aplicabile prevederile art 34 alin 2 din Legea nr. 188/1999 este evident că nu există temei legal pentru a aplica în prezent aceste prevederi pentru anul 2004,2005 sau 2006.
Nu a existat temei legal pentru a acorda primele de concediu în anii 2004, 2005 și 2006, deoarece în acești ani a fost suspendată prin lege aplicarea prevederilor art. 34 alin 2 din Legea nr. 188/199.
Conform art. 64 alin 2 din Legea nr. 24/2000, republicată, această suspendare înseamnă că dispoziția suspendată nu a fost în vigoare și deci în acești ani nu a fost prevăzut de lege dreptul la primele de vacanță.
Prin decizia Curții Constituționale nr. 503/2004, publicată în Monitorul Oficial nr. 53/17 ianuarie 2005 se arată că "textul art. 53 din Constituție stabilește condițiile și limitele restrângerii exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. El are în vedere însă drepturile și libertățile fundamentale înscrise în capitolul II al titlului II din Constituția României, nu și alte drepturi. Or, cele cuprinse în dispozițiile de lege criticate se referă la beneficiul unor drepturi salariale suplimentare, cum este și prima de concediu, ceea ce nu constituie un drept constituțional fundamental, prevederile art. 53 din Constituie nefiind incidente în cauză".
La data expirării suspendării, norma suspendată reintră de drept în vigoare, dar este evident că nu poate fi aplicată retroactiv, pe perioada cât a fost suspendată.
Analizând acțiunea, curtea reține că reclamanta a fost încadrată la AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR în funcția de auditor asistent în intervalul 07.07.1997-28.02.2007 între părți existând raporturi de serviciu astfel cum sunt acestea reglementate de prevederile Legii nr 188/1999.
Potrivit dispozițiilor art. 34, alin. 2 din Legea nr. 188/1999, "funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat".
Prin prevederile art. 3 alin. 1 din nr.OUG 33/2001 și ulterior prin legile anuale ale bugetului de stat, respectiv art. 12 alin. 4 din Legea nr. 743/2001, art. 10 alin. 3 din Legea nr. 631/ 2002, art. 9 alin. 7 din Legea nr. 507/2003 precum și art. 8 alin. 7 din Legea nr. 511/2004, dispozițiile legale amintite mai sus au devenit inaplicabile, ulterior anului 2002, fiind prevăzute suspendarea exercițiului acestor drepturi sau prelungirea termenului de punere în aplicare.
Suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege care conferă dreptul reclamanților la aceste prime.
Prin urmare, fiind un drept câștigat, derivat dintr-un raport de muncă, prima de concediu nu putea fi anulată prin actele normative amintite anterior.
Prevederile art. 41 din Constituția României statuează că salariații au dreptul la protecția socială a muncii iar dreptul la concediul de odihnă plătit face parte din această categorie; conform art. 53 din același act normativ, restrângerea exercițiului unor drepturi sau a unor libertăți, poate fi dispusă numai dacă este necesară, iar măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului.
În speță, însă, se poate conchide că suspendarea succesivă la plata primei de vacanță nu echivalează cu înlăturarea dreptului la aceasta ci doar cu suspendarea exercițiului acestor drepturi sau prelungirea termenului de punere în aplicare, dreptul la plata primei fiind îngrădit în mod nepermis.
Înalta Curte de Casație cu prilejul soluționării recursului în interesul legii (decizia nr. XXIII/2005) a statuat că pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la "nudum jus" - ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui - un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada în care exercițiul lui a fost suspendat, altfel s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial a cărui existență este cunoscută să fie vidat de substanța sa și practic să devină lipsit de orice valoare, iar respectarea principiului încrederii în statul de drept, implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera legii pentru ca titularii drepturilor recunoscute să se bucure efectiv de acestea; se susține, de asemenea, că prelungirea valabilității dispoziției de suspendare a aplicării unui text de lege și după abrogarea lui, ar fi de neconceput și inadmisibil.
Prescripția extinctivă a fost instituită de legiuitor ca o măsură de sancționare a creditorului care nediligent și care nu își realizează drepturile în termenul prevăzut de lege. În speță, însă, reclamanților nu li se poate imputa o stare de pasivitate, prevederile legale arătate anterior privind suspendarea exercitării dreptului la primele de concediu vizând implicit și suspendarea mijloacelor legale pentru realizarea acestuia.
Alegațiile pârâtului referitoare la prescripția extinctivă nu pot fi primite întrucât prescripția extinctivă a fost instituită de legiuitor ca o măsură de sancționare a creditorului care nu își realizează drepturile în termenul prevăzut de lege iar, reclamantei nu i se poate imputa o stare de pasivitate, prevederile legale arătate anterior privind suspendarea exercitării dreptului la primele de concediu vizând implicit și suspendarea mijloacelor legale pentru realizarea acestuia, termenul de prescripție începând să curgă de la momentul încetării suspendării în raport de care drepturile asimilate celor salariale.
Unul din principiile fundamentale ale reparării prejudiciului este repararea integrală a acestuia în conținutul său intrând prejudiciile directe și previzibile iar prejudiciul creat reclamantei prin neacordarea sumelor reprezentând echivalentul primelor de concediu pentru perioada 2001 - 2006 nu poate fi considerat ca fiind reparat decât prin reactualizarea sumelor în raport cu rata inflației de la data scadenței fiecăreia și până la data efectuării plății.
De altfel prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 146 din 19 decembrie 2007
pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001-2006, reținând că dreptul unor categorii de salariați din sectorul bugetar de a li se acorda o primă cu ocazia plecării în concediul de odihnă a fost instituit în baza prevederilor <LLNK 11996 50 11 202 41 41>art. 41^1 alin. (1) din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale <LLNK 11999 188 11 212 35 40>art. 35 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, ale <LLNK 12003 38130 302 37 54>art. 37 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aprobată cu modificări prin <LLNK 12003 353 10 201 0 18>Legea nr. 353/2003, cu modificările și completările ulterioare, ale <LLNK 12004 495 10 202 21 30>art. 21 din Legea nr. 495/2004 privind salarizarea și alte drepturi bănești ale personalului din administrația centrală a Ministerului Afacerilor Externe și de la misiunile diplomatice, oficiile consulare și institutele culturale românești din străinătate, cu modificările și completările ulterioare, și ale <LLNK 12004 293 10 202 34 38>art. 34 lit. f) din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici din Administrația Națională a Penitenciarelor, cu modificările și completările ulterioare, precum și a prevederilor referitoare la acordarea primei respective din alte acte normative privind salarizarea unor categorii de personal.
bugetare din perioada 2001-2006, impuse anual de organismele financiare internaționale, nu au permis acordarea primelor de concediu de odihnă, prevederile din actele normative prin care au fost aprobate fiind suspendate prin legi bugetare anuale succesive și acte normative anuale de salarizare.
Prin majoritatea hotărârilor instanțelor de judecată ordonatorii de credite au fost obligați să acorde primele de concediu de odihnă pentru perioada cât acestea au fost suspendate. În acest sens s-a pronunțat inclusiv Înalta Curte de Casație și Justiție Secțiile Unite prin Decizia nr. XXIII din 12 decembrie 2005, Decizia nr. XII din 5 februarie 2007 și Decizia nr. LXXVII din 5 noiembrie 2007.
Neacordarea primelor de concediu de odihnă pentru perioada aferentă anilor în care au fost suspendate ar conduce la obligarea ordonatorilor de credite de a achita, în temeiul unor hotărâri ale instanțelor, atât sumele aferente, actualizate, cât și cheltuielile de judecată, ceea ce ar conduce la sporirea efortului bugetar s-a recunoscut dreptul funcționarilor publici de ale fi achitate sumele restante reprezentând prime de concediu aferente perioadei de referință.
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii reclamantei curtea a apreciat că această excepție este nefondată.
Astfel, otrivit p. art. 7 alin 1 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorității publice, emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte a acesteia iar conform art. 2 alin 2 din Legea nr. 554/2004 se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termen legal.
Reclamanta anterior declanșării demersului judiciar a solicitat autorității pârâte acordarea drepturilor afirmate și prin prezenta iar pârâta a formulat un răspuns, însă raportat la scopul edictării procedurii prealabile acela de asigurare a dublei protecții autorității publice și a particularului care se consideră vătămat s-a reținut în mod constant că în situația refuzului și a tăcerii administrative, organul administrativ a fost sesizat prin cererea inițială a cărei rezolvare a fost refuzată explicit sau implicit astfel că prin urmare o nouă sesizare apare ca inutilă,petiționarul fiind expus aceleiași atitudini.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta domiciliată în C-N, Calea nr. 70. 7 jud. C în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR cu sediul în B sector 1-.
Obligă pârâta să achite reclamantei primele de concediu aferente perioadei 2001-2006 actualizate cu rata inflației.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 14 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
G - - - - -
Red./
4 ex./15.02.2008
Președinte:Gheorghe CotuțiuJudecători:Gheorghe Cotuțiu, Augusta Chichișan
