Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 40/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALA, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV SI FISCAL
DOSAR NR-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 40/2008
Ședința publica din data 14 ianuarie 2008
Instanța constituita din:
PREȘEDINTE: Gheorghe Cotuțiu G -
JUDECĂTOR 2: Augusta Chichișan
GREFIER: - -
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, având ca obiect anularea hotărârii 22141 din 03.08.2007 emisă de pârâtă.
La apelul nominal făcut în cauză nu s-a prezentat nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Acțiunea este scutită de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că, în data de 11.01.2008 s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare din partea pârâtei, prin care a solicitat respingerea acțiunii și judecarea cauzei în lipsă, la care s-au anexat actele care au stat la baza emiterii hotărârii contestate ( 13 - 25), iar din partea reclamantului s-au înregistrat o serie de înscrisuri pentru dovedirea pretențiilor solicitate prin cererea de chemare în judecată ( 26 - 33).
Curtea, în urma deliberării, în baza înscrisurilor existente la dosar, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
A:
Asupra prezentei acțiuni în contencios administrativ constată:
Prin acțiunea înregistrată la data de 27 decembrie 2007, reclamantul a solicitat instanței anularea Hotărârii nr. 22.141 din 03.08.2007 emisă de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C și obligarea pârâtei să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1.11.2006, întrucât are calitatea de persoană refugiată.
În dezvoltarea acțiunii reclamantul a arătat că împreună cu familia sa a fost nevoit să se refugieze în cursul lunii octombrie 1940, fiind persecutat pe motive etnice de către trupele de ocupație hortiste din localitatea, jud. C, prin punctul de frontieră, în localitățile Nouă, T, reîntoarcerea din refugiu având loc în cursul lunii octombrie a anului 1944.
Pârâta, Casa Județeană de Pensii C, prin întâmpinare ( 13), a solicitat respingerea acțiunii deoarece, în dovedirea susținerilor sale, reclamantul nu a prezentat nici o dovadă cu acte și, mai mult, declarațiile martorilor sunt neverosimile existând contradicții în relatările acestora, ceea ce face ca aceste dovezi contradictorii să se excludă reciproc.
Curtea analizând cererea formulată reține că aceasta este fondată.
Prin cererea înregistrată la data de 27.10.2006, reclamantul a solicitat pârâtei recunoașterea statului de refugiat, cu consecința acordării tuturor drepturilor prev. de Legea nr. 189/2000, depunând în probațiune actele de stare civilă precum și declarații de martori, autentificate de notarul public.
Prin hotărârea nr. 22.141 din 03.08.2007 s-a respins cererea reclamantului de acordare a drepturilor prev. de Legea nr. 189/2000 ( 3), cu mențiunea că datele sunt contradictorii în dovedirea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000.
Atât în fața organului administrativ cât și în instanță, pentru dovedirea refugiului, reclamantul a depus declarații autentice ale martorilor și ( 5, 6).
Prin G nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 și prin nr. 127/2002 s-au prevăzut drepturi bănești de care beneficiază persoanele care s-au aflat în situația de "refugiat".
Potrivit prevederilor art. 1 din nr.OG 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 avut de suferit persecuții din motive etnice, respectiv a fost deportată în ghetouri si lagăre de concentrare din străinătate, a fost privată de libertate în locuri de detenție sau în lagăre de concentrare, a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu, a făcut parte din detașamentele de muncă forțată,a fost supraviețuitoare a trenului morții, este soțul sau soția persoanei asasinate sau executate din motive etnice, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.
Din documentele depuse la dosar, actele de stare civilă precum declarațiile autentificate ale martorilor rezultă că reclamantul a fost refugiat împreună cu familia sa datorită persecuțiilor etnice ca urmare a cedării de Nord.
Mai mult, fratele său este beneficiar al Legii nr. 189/2000, casa de pensii recunoscându-i statutul de refugiat prin hotărârea nr. 20.113 din 11.07.2006, pentru perioada 15.10.1940 - 06.03.1945. ( 30)
Față de această stare de fapt, instanța apreciază că și reclamantul are calitatea de refugiat, iar atâta timp cât fratele său beneficiază de prevederile actului normativ menționat, aplicarea unui tratament discriminatoriu între frați este inechitabil având în vedere prejudiciile suferite.
Ținând cont și de contextul general în care cetățenii români au suferit prejudicii prin refugiere, instanța apreciază că pentru motive de echitate nu se justifică aplicarea unui tratament discriminatoriu minorilor - refugiați împreună cu părinții sau născuți în refugiu - statul având îndatorirea de protecție și sprijin în mod egal tuturor cetățenilor săi.
În considerarea celor expuse anterior, Curtea în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004 va admite acțiunea și va dispune anularea hotărârii nr. 21.216 din 16.05.2007 emisă de pârâtă și o va obliga pe aceasta să acorde reclamantului drepturile prevăzute de nr.OG 05/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 începând cu data de 1 noiembrie 2006, pentru perioada 15.10.1940 - 6.03.1945.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de, domiciliat în, str. -, nr. 32, jud. C, împotriva pârâtei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în C-N, str. -, nr. 2, jud. și în consecință:
Dispune anularea hotărârii nr. 22.141 din 3 august 2007 emisă de către pârâtă.
Obligă pârâta să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada 15.10.1940 - 06.03.1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de nr.OG 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 noiembrie 2006.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 14 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
G - - - - -
Red.Gh.
Dact./4 ex./30.01.2008.
Președinte:Gheorghe CotuțiuJudecători:Gheorghe Cotuțiu, Augusta Chichișan