Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 40/2010. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECTIA COMERCIALA, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILA NR.40/2008
Ședința publică din data de 10 ianuarie 2008 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Liviu Ungur
JUDECĂTORI: Liviu Ungur, Lucia Brehar Delia Marusciac
- -
GREFIER: - -
S-au luat în examinare recursurile formulate de pârâtele DIRECȚIA SANITAR VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR B-N și AUTORITATEA NAȚIONALĂ SANITAR VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR B împotriva sentinței civile nr.225 din data de 19.10.2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N, în contradictoriu cu reclamantul intimat, având ca obiect obligarea la plata primelor de concediu, potrivit Legii nr.188/1999.
La apelul nominal, la a doua strigare, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este îndeplinită.
Ambele recursuri sunt legal timbrate cu 2 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar, fiecare.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că în data de 11.12.2007 s-a înregistrat la dosarul cauzei din partea reclamantului-intimat întâmpinare.
Recurentele au solicitat în scris judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin.2 Cod pr.civ.
Curtea, apreciază ca fiind suficiente probele administrate pentru justa soluționare și în baza actelor de la dosar, reține cauza în pronunțare.
CURTEA:
asupra recursului de față,
reține că prin sentința civilă nr. 225 din 19 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bistrița -N în dos. nr- s-a admis cererea formulată de reclamanta SINDICALĂ "CARTEL " în numele și pentru funcționarul public împotriva pârâtelor DIRECȚIA SANITAR VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR B-N și AUTORITATEA NAȚIONALĂ SANITAR VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR B și ca o consecință a fost obligată pârâta de ordin I să plătească prima pentru concediul de odihnă cuvenită funcționarului public pentru anul 2006, actualizată cu rata inflației de la data scadenței până la data plății efective, a obligat pârâta de ordin II să aloce fonduri bănești în vederea plății dreptului salarial al funcționarului public, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că prin legea de aprobare a bugetului de stat pe anul 2006 s-a suspendat acordarea dreptului la primă de concediu de odihnă pe perioada 1 ianuarie 2006 - 31 decembrie 2006 însă dispozițiile de suspendare au avut un caracter temporar astfel că la data formulării cererii de chemare în judecată cu care a fost învestit tribunalul această împiedicare nu mai opera, încât dreptul la prima in discuție poate fi realizat.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs ambele pârâte criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Pârâta DIRECȚIA SANITAR VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR B-N a subliniat că sentința este nelegală și netemeinică pe considerentul că suspendarea aplicării prevederilor legale care instituie prima de concediu de odihnă împiedică producerea de efecte juridice până la încetarea cauzei de suspendare și are drept efect imposibilitatea realizării acestui drept pe întreg anul 2006, textul legal invocat de reclamantă intrând în vigoare doar la data de 1 ianuarie 2007.
În recursul său pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ SANITAR VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR Bai nvocat pe cale de excepție necompetența materială a tribunalului invocând în acest sens prevederile art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 și art. 1 alin. 1 din HG nr. 130/2006 și excepția lipsei calității procesuale pasive în cauză pe considerentul că singura entitate care poate fi obligată la plata primelor de vacanță este pârâta de ordin I cu care reclamantul reprezentat de Cartel are raporturi juridice de serviciu.
Se mai critică sentința și pe considerentul că instanța de fond a respins greșit excepția lipsei procedurii prealabile.
Pe fondul recursului reiterează aceleași critici ca și pârâta de ordin
Reclamantul reprezentat de Cartel a solicitat prin întâmpinare respingerea recursului ( 15).
Examinând recursurile Curtea constată că nu sunt fondate pentru considerentele ce urmează:
1. Critica privind încălcarea de către prima instanță a actelor normative invocate de recurent nu este întemeiată.
Așa cum rezultă fără echivoc din disp. art. 35 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată în anul 2007, funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu de odihnă, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
Dispozițiile legale precitate prin care i s-a recunoscut dreptul funcționarului public la beneficiul primei anuale de concediu au fost succesiv suspendate prin art. 3 alin. 1 din nr.OUG 33/2001 - până la 1 ianuarie 2002, termenul de suspendare fiind apoi succesiv prelungit prin art. 7 alin. 3 din Legea nr. 632/2002 până la 31 decembrie 2003, prin art. 7 alin. 3 din Legea nr. 513/2003, până la 32 decembrie 2004, prin art. 7 alin. 3 din Legea nr. 512/2004 până la 31 decembrie 2005, iar prin art. 5 alin. 5 din Legea nr. 379/2005 până la 31 decembrie 2006.
După această dată, legiuitorul nu a mai adoptat nici un act normativ vizând suspendarea exercițiului dreptului și nici abrogarea ori înlăturarea acestuia.
Ca atare, Curtea reține că suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturat existența pentru anii 2001 - 2006.
Dispozițiile legale precitate prin care s-a dispus suspendarea exercițiului dreptului nu mai pot fi supuse cenzurii pe calea excepției de neconstituționalitate în fața instanței de contencios constituțional deoarece prerogativa acesteia se circumscrie exclusiv dispozițiilor legale în vigoare la data învestirii sale.
Or, cum legile de suspendare și-au încetat aplicabilitatea, cenzurarea constituționalității acestora revine exclusiv jurisdicțiilor judiciare care vor decide în fiecare caz în parte.
Pentru examinarea acestei chestiuni, Curtea are în vedere și statuările de principiu ale Înaltei Curți de Casație și Justiție în recursul în interesul legii soluționat prin Decizia nr. XXIII din 12.12.2005 (publicată în Monitorul Oficial al României nr. 233 din 15.03.2006) unde s-a examinat posibilitatea acordării primei de concediul pentru magistrați conform art. 411alin. 1 din Legea nr. 50/1996 introdus prin nr.OG 83/2000.
Astfel, în decizia precitată, Înalta Curtea reținut cu valoare de principiu că pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudus jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat ca nu a existat în perioada în care exercițiul dreptului a fost suspendat, iar nu înlăturat. Astfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență recunoscută, să fie vidat de substanță sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare.
De aceea, respectarea principiului încrederi în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstrucționați de a se bucura efectiv de acestea.
Aceleași considerente au fost apoi reluate și dezvoltate creator de jurisdicția supremă și în Deciziile nr. XII din 5 februarie 2007 și nr. LXXVII din 5 noiembrie 2007.
Că este așa mai rezultă și din expunerea de motive și din conținutul prevederilor OUG nr. 146 din 19 decembrie 2007 pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001-2006.
Față de argumentele mai sus expuse, pe care Curtea de Apel la împărtășește întru-totul, se constată că prima instanță a aplicat și interpretat corect dispozițiile legale pertinente în materia litigiului de față, iar motivul de nelegalitate prev. la art. 304 pct. 9.pr.civ. invocat de ambele recurente nu este dat în cauză.
2. În ceea ce privește excepțiile de procedură invocate de pârâta de ordin II Curtea reține că la termenul din 21 septembrie aceste excepții au fost puse în discuția părților și soluționate prin respingere. Așa cum rezultă din considerentele acestei încheieri ( 34 dos. fond) tribunalul și-a însușit punctul de vedere și concluziile expuse de mandatarul reclamantului.
Curtea reține că în ceea ce privește excepția de necompetență materială a tribunalului competența a fost atrasă de aplicarea dispozițiilor art. 109 din Legea nr. 188/1999 corelate cu art. 29 și art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 și ale art. 2 pct. 1 lit. d) și ale art. 3 pct. 1.pr.civ.
Nu trebuie omis faptul că în cauză este prezent un litisconsorțiu procesual pasiv și dat fiind calitatea celor două pârâte ar fi atras în paralel și simultan competența materială a două instanțe ierarhic diferite. De aceea, pentru rezolvarea unitară a acestui litigiu a operat o prorogare judiciară de competență în favoarea tribunalului ca primă jurisdicție sesizată încât din acest punct de vedere împrejurarea că tribunalul statuat în primă instanță în cauză nu produce o încălcare a dispozițiilor imperative și absolute în materie de competență materială.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei de ordin II Curtea reține că acesta a fost chemată în judecată de reclamant în calitate de ordonator principal de credite așa cum rezultă din dispozițiile art. 15 din HG nr. 130/2006 calitate în care poate fi obligată să asigure sumele necesare angajatorului în vederea executării plății primei de concediu de odihnă solicitată de reclamant, așa încât și din această perspectivă participarea sa în proces a fost deplin justificată de reclamant ( 32 verso dos. fond).
În fine, în ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii pe motivul neîndeplinirii procedurii prealabile Curtea reține că o atare procedură nu este necesară deoarece litigiu de față se înscrie pe coordonatele dispozițiilor art. 109 din Legea nr. 188/1999 și nu cele speciale ale art. 106 din aceeași lege care face vorbire de respectarea condițiilor și a termenelor prevăzute de Legea nr. 554/2004.
Din această perspectivă și reținând că reclamantul atacă un refuz al autorității publice de a-i recunoaște un drept prevăzut de lege, că pentru acest refuz nu este necesară procedura prealabilă așa cum reiese din art. 8 alin. 1 corelat cu art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, Curtea constată că tribunalul a statuat corect prin respingerea acestei excepții.
Așa fiind, recursul pârâtei de ordin II se privește ca nefondat, iar în conformitate cu disp. art. 109 din Legea nr. 188/1999, republicată în anul 2007, art. 29 și art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. 1.pr.civ. va fi respinge ambele recursuri, cu consecința menținerii în întregime a sentinței primei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
E:
Respinge recursurile declarate de pârâtele DIRECȚIA SANITAR VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR B-N și AUTORITATEA NAȚIONALĂ SANITAR VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR împotriva sentinței civile nr.225 din 19.10.2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița N pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - -
Red./Dact.
2 ex./12 ianuarie 2008
Judecători instanța de fond: și
Președinte:Liviu UngurJudecători:Liviu Ungur, Lucia Brehar Delia Marusciac
