Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 38/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECTIA COMERCIALA, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILA NR.38/2008
Sedința publică din data de 10 ianuarie 2008 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Liviu Ungur
JUDECĂTORI: Liviu Ungur, Lucia Brehar Delia Marusciac
- -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE M împotriva sentinței civile nr.2579 din data de 04.09.2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, în contradictoriu cu reclamanta intimată --, având ca obiect plata primelor de concediu potrivit Legii nr.188/1999.
La apelul nominal, la a doua strigare, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul este legal timbrat cu 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,3 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că în timpul dezbaterilor s-a primit de la arhiva instanței un înscris intitulat " note de ședință ", trimise prin fax într-un singur exemplar, din partea reclamantei-intimate.
Reclamanta-intimată a solicitat în scris judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin.2 Cod pr.civ.
Curtea, apreciază ca fiind suficiente probele administrate pentru justa soluționare și în baza actelor de la dosar, reține cauza în pronunțare.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 2579 din 4 septembrie 2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureșs -a admis în parte acțiunea reclamantei - în contradictoriu cu CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE M-B-
Pârâta a fost obligată să plătească reclamantei prima de vacanță pentru perioada 2001-2005, sumă ce urmează a fi actualizată în raport cu rata inflației, de la data scadenței fiecăreia și până la data efectuării plății.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:
Conform art. 34 alin 2 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, reclamanta are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
Această lege a fost suspendată succesiv prin OUG nr.33/2001, Legea nr. 743/2001, Legea nr. 631/2002, Legea nr. 507/2003, Legea nr. 511/2004.
Cenzurarea legalității acestei suspendări succesive, revine potrivit art. 29 alin 1 din Legea nr. 47/1002, instanței de fond, nu Curții Constituționale deoarece normele legale de suspendare nu mai sunt în vigoare.
Instanța a apreciat că dreptul la primele de vacanță face parte din conținutul complex al dreptului fundamental la muncă, ca atare acest drept nu poate fi restrâns discriminatoriu ci contrar echității impuse de o societate democratică potrivit art. 53 din Constituție.
În consecință, instanța a considerat că a fost suspendată aplicarea art. 37 alin 2 din OG nr. 38/2003 ceea ce nu înseamnă anularea dreptului recunoscut de lege pentru perioada cât a operat suspendarea. Pe perioada de suspendare a dreptului la prima de vacanță a fost suspendat și dreptul la acțiune care renaște la expirarea suspendării și a apreciat întemeiată cererea reclamantei pentru perioada 2001-2005.
Acțiunea reclamantei apare ca nefondată în partea referitoare la obligarea pârâților la plata primelor de vacanță aferente anului 2006, întrucât norma incidentă statuează că funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat, ori potrivit art. 23 alin 5 din OG nr. 2/2006, funcționarii publici beneficiază, pe perioada efectuării concediului anual de odihnă, la care sunt îndreptățiți conform legii, de o indemnizație pentru concediul de odihnă.
Așadar, prin textul legal s-a acordat doar indemnizația pentru concediul de odihnă și nu primele de vacanță întâlnite în reglementările anterioare aplicabile acestei materii.
Legiuitorul prin OG nr.2/2006 nu a înțeles să prevadă decât acordarea unei indemnizații pentru concediul de odihnă aferent anului 2006 astfel că acordarea primelor de vacanță pentru această perioadă nu se poate realiza.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal pârâta CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE M-B-M solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza pe fond, dispunerea respingerii acțiunii formulată de reclamantă ca netemeinică și nefondată.
În dezvoltarea motivelor de recurs recurenta arată următoarele:
Dispozițiile art. 34 alin 2 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, stabilesc într-adevăr dreptul funcționarilor publici pe perioada concediului de odihnă, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă de vacanță egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, dar acest drept a fost suspendat, succesiv, mai întâi prin art. 3 alin 2 din OUG nr. 33/2001, ulterior prin art. 12 alin 4 din Legea nr. 743/2001, art. 10 alin 3 din Legea nr. 631/2002, art. 9 alin 7 din Legea nr. 507/2003 și art. 8 alin 7 din Legea nr. 511/2004 pentru ca în cele din urmă OG nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, să nu mai conțină prevederi referitoare la acest privilegiu.
De vreme ce dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale se prescrie în termen de 3 ani, potrivit art. 166 alin 1 din Legea nr. 53/2006, reclamanta nu poate beneficia de plata acestor drepturi pentru perioada anilor 2001-2003 așa cum greșit a reținut prima instanță.
În absența unei prevederi legale care să fie aplicabilă funcționarilor publici acestora nu li se pot acorda sume de bani cu titlu de primă de concediu decât nesocotind voința legiuitorului, ceea ce constituie o încălcare a principiului separației puterilor în stat instituit prin art. 1 alin 4 din Constituție.
Intimata - a depus întâmpinare în cauză solicitând respingerea recursului formulat în cauză. (fila 10).
Se arată că actele normative enumerate de recurent au fost avute în vedere de către instanța de fond și nu au fost eronat aplicate, astfel cum se susține în recurs, ci s-a avut în vedere că suspendările succesive nu pot conduce la pierderea dreptului născut în virtutea faptului că intimata avea calitatea de funcționar public.
Devin astfel aplicabile prevederile art. 41 alin 2 din Constituția României fiind evident că drepturile de natură salarială nu pot fi împărțite în fundamentale și nefundamentale, iar prin respectivul text se asigură protecția salariaților pentru astfel de situații născute din neconcordanța unor texte de lege.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a actelor depuse la dosar, curtea de apel constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
Așa cum rezultă fără echivoc din disp. art. 35 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată în anul 2007, funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu de odihnă, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
Dispozițiile legale precitate prin care i s-a recunoscut dreptul funcționarului public la beneficiul primei anuale de concediu au fost succesiv suspendate prin art. 3 alin. 1 din nr.OUG 33/2001 - până la 1 ianuarie 2002, termenul de suspendare fiind apoi succesiv prelungit prin art. 7 alin. 3 din Legea nr. 632/2002 până la 31 decembrie 2003, prin art. 7 alin. 3 din Legea nr. 513/2003, până la 32 decembrie 2004, prin art. 7 alin. 3 din Legea nr. 512/2004 până la 31 decembrie 2005, iar prin art. 5 alin. 5 din Legea nr. 379/2005 până la 31 decembrie 2006.
După această dată, legiuitorul nu a mai adoptat nici un act normativ vizând suspendarea exercițiului dreptului și nici abrogarea ori înlăturarea acestuia.
Ca atare, Curtea reține că suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturat existența pentru anii 2001 - 2006.
Dispozițiile legale precitate prin care s-a dispus suspendarea exercițiului dreptului nu mai pot fi supuse cenzurii pe calea excepției de neconstituționalitate în fața instanței de contencios constituțional deoarece prerogativa acesteia se circumscrie exclusiv dispozițiilor legale în vigoare la data învestirii sale.
Or, cum legile de suspendare și-au încetat aplicabilitatea, cenzurarea constituționalității acestora revine exclusiv jurisdicțiilor judiciare care vor decide în fiecare caz în parte.
Pentru examinarea acestei chestiuni, Curtea are în vedere și statuările de principiu ale Înaltei Curți de Casație și Justiție în recursul în interesul legii soluționat prin Decizia nr. XXIII din 12.12.2005 (publicată în Monitorul Oficial al României nr. 233 din 15.03.2006) unde s-a examinat posibilitatea acordării primei de concediul pentru magistrați conform art. 411alin. 1 din Legea nr. 50/1996 introdus prin nr.OG 83/2000.
Astfel, în decizia precitată, Înalta Curtea reținut cu valoare de principiu că pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudus jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat ca nu a existat în perioada în care exercițiul dreptului a fost suspendat, iar nu înlăturat. Astfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență recunoscută, să fie vidat de substanță sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare.
De aceea, respectarea principiului încrederi în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstrucționați de a se bucura efectiv de acestea.
Aceleași considerente au fost apoi reluate și dezvoltate creator de jurisdicția supremă și în Deciziile nr. XII din 5 februarie 2007 și nr. LXXVII din 5 noiembrie 2007.
Că este așa mai rezultă și din expunerea de motive și din conținutul prevederilor OUG nr. 146 din 19 decembrie 2007 pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001-2006.
Față de argumentele mai sus expuse, pe care Curtea de Apel la împărtășește întru-totul, se constată că prima instanță a aplicat și interpretat corect dispozițiile legale pertinente în materia litigiului de față, iar motivul de nelegalitate prev. la art. 304 pct. 9.pr.civ. invocat de ambele recurente nu este dat în cauză.
Cât privește excepția prescripției dreptului la acțiune în sens material invocată de pârâtul-recurentă, Curtea reține, cu trimitere la considerentele de principiu expuse de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite în soluționarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă, prin Decizia nr. XXIII din 12.12.2005, că în mod corect a fost soluționată excepția prescripției de către prima instanță.
Astfel, potrivit disp. art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 (art. 35 alin. 2 din aceeași lege republicată în anul 2007), funcționarului public i se recunoaște dreptul și la o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, impozabilă separat. Aceste dispoziții legale au fost completate succesiv prin legile bugetare anuale precum și prin actele normative anuale de salarizare a funcționarilor publici, până la data de 31.12.2006 (art. 6 alin. 5 din Legea nr. 319/2005).
Așa cum a reținut și instanța supremă, deși dreptul a fost stabilit și recunoscut prin lege la data intrării ei în vigoare, dreptul la acțiune pentru calculul și plata primei de concediu nu se putea naște în speță decât de la data de 1 ianuarie 2007, când a încetat orice cauză de suspendare ori de neaplicare a prev. art. 34 alin. 2 (art. 35 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 republicată).
Așa fiind, dispozițiile legale din legile bugetare anuale și celelalte acte normative de actualizare a salariilor funcționarilor publici au întrerupt cursul prescripției dreptului la acțiune pentru beneficiarii prevederilor legale precitate, a cărui punere în aplicare a fost suspendată sau amânată, prin diferite acte normative bugetare.
Față de cele menționate anterior în temeiul art. 312 alin 1 Cod procedură civilă, se va respinge recursul și se va menține în întregime hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta pârâta CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE împotriva sentinței civile nr. 2579/04.09.2007, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă
Pronunțată în ședința publică din 10 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - -
Red./
2 ex./19.02.2008
Jud.fond.-
Președinte:Liviu UngurJudecători:Liviu Ungur, Lucia Brehar Delia Marusciac
