Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Sentința 4122/2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR.4122

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 24.11.2009

CURTEA DIN:

PREȘEDINTE: Ghica Alina Nicoleta

GREFIER - - -

Pe rol pronunțarea asupra cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR.

Cauza a fost reținută în pronunțare în ședința publică din data de 10.11.2009, conform încheierii de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 17.11.2009 și apoi la 24.11.2009, când a hotărât următoarele:

CURTEA,

Deliberând asupra cauzei de contencios administrativ, constată că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal, la 13.05.2009 reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR obligarea pârâtului la emiterea unui ordin prin care să-i acorde gradul profesional de ofițer de poliție, respectiv inspector de poliție, corespunzător vechimii sale în activitate, în cadrul acestui minister.

În motivarea în fapt a cererii reclamantul a arătat că în anul 2000 susținut examenul de admitere în cadrul Școlii de de Poliție " " Câmpina, terminând cursurile acestei instituții până în anul 2002, când a fost selecționat și a fost declarat admis în cadrul Facultății de drept a Academiei de Poliție " " din

În perioada 2002-2007 urmat cursurile acestei facultăți și susținând examenul de licență în sesiunea iulie 2007.

În luna iulie 2008, promovat concursul de trecere în corpul ofițerilor, iar la 15.09.2008, i s-a acordat gradul profesional de subimspector de poliție, potrivit ordinului A cu nr. 3601 din 15.09.2008.

La data de 8.04.2009 a înaintat un memoriu ministrului administrației și internelor prin care a solicitat emiterea unui nou ordin privind acordarea gradului de ofițer, corespunzător vechimii sale în activitate, respectiv gradul de inspector, cerere respinsă prin adresa - din 23.04.2009.

Susține reclamantul că discriminarea la care este supus față de absolvenți ai altor facultăți, decât Academia de Poliție, s-a făcut imediat după ce pârâtul scos la concurs locuri pentru ofițeri din sursă internă și pentru cei din sursă externă.

Astfel, după promovarea concursului de trecere în Corpul ofițerilor, celor din sursă internă (polițiștilor) li s-a acordat doar gradul de subinspector de poliție, adică primul grad profesional, iar celor care proveneau din surse externe li s-a acordat gradul de ofițer de poliție corespunzător vechimii lor în muncă de la fostul loc de muncă, fiind doar angajați cu studii superioare la fosta unitate angajatoare, până în momentul în care au dat concurs din sursă externă la Ministerul Administrației și Internelor.

Potrivit art.2 lit.f și din Ordinul 300/2004, nu reiese că celor recrutați din sursă externă li se cuvin mai multe drepturi sau privilegii față de cei din sursă internă, iar din art.6 al aceluiași ordin reiese că sarcinile de recrutare pe care trebuie să le desfășoare compartimentele de resurse umane, sunt identice, atât pentru sursa externă, cât și pentru sursa internă.

De asemenea, documentele pe care trebuie să le cuprindă dosarele de concurs ale celor două surse, precum și probele de concurs, sunt identice, astfel încât, deși a fost respectat principiul egalității la șanse și la promovare profesională din acest punct de vedere, totuși celor din sursă externă le-a fost aplicat un tratament diferențiat, deoarece după promovarea concursului le-a fost luată în calcul vechimea de la fostul loc de muncă și li s-a acordat gradul profesional de ofițer de poliție în raport și proporțional cu această vechime.

Susține reclamantul că prin acest fapt, pârâtul a legalizat o faptă de discriminare, încălcând dispozițiile art.9 alin.2 și alin.3 din Legea 360/2002.

Reclamantul arată că a fost discriminat față de absolvenții altor facultăți de drept sau alt profil din țară care au susținut concursul de promovare în cadrul poliției din sursă externă, deoarece aceștia au fost avansați în grad corespunzător vechimii în muncă, iar reclamantul a fost avansat în Corpul de Poliție doar cu grad profesional de subinspector de poliție fără să i se ia în calcul vechimea în muncă avută până la momentul respectiv.

În opinia reclamantului sunt încălcate dispozițiile art.16 și 20 din Constituția României, art.2 și 6 din OG 137/2000, art.7 din Declarația Universală a Omului, art.14 din CEDO, art.1 din Protocolul nr.12 la Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Profesionale.

În susținerea acțiunii reclamantul prezintă cazuri edificatoare în opinia sa în ceea ce privește discriminarea realizată de către pârât în raport cu alți colegi ai reclamantului.

În dovedire, reclamantul a depus la dosarul cauzei acte de studii, dovada îndeplinirii procedurii prealabile, state de plată, ordinele nr.300/2004 și 665/2008, practică judiciară, copia ghidului carierei personalului

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii 554/2004, OG 137/2000, Legea 360/2002, Legea 101/2004, Legea 188/1999, Codul muncii, Constituția României.

Prin sentința civilă nr. 2265/17.06.2009, Tribunalul București a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de APEL BUCUREȘTI, în raport de dispozițiile art.10 din Legea 554/2004.

Pârâtul a depus la dosarul cauzei note scrise.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de temeiurile de drept incidente în cauză, Curtea reține următoarele:

Reclamantul este absolvent al Școlii de Agenți de Poliție " " Câmpina și al Academiei de Poliție - Facultatea de Drept - 2007.

În luna iulie 2008 susținut și promovat examenul pentru trecerea în Corpul ofițerilor de poliție, iar prin Ordinul M: nr.S/3601 din 15.09.2008, reclamantului i-a fost acordat gradul profesional de subinspector de poliție în raport de dispozițiile Legii 360/2002, și Ordinului 300/2004.

Curtea reține că potrivit dispozițiilor art.21 alin.4 din Legea 360/2002 și art.9 alin.2 și 3 din același act normativ, polițiștilor vizați de aceste texte legale li se acordă gradele profesionale în funcție de pregătirea lor și de vechimea în specialitatea corespunzătoare studiilor absolvite, raportate la cerințele postului.

Din interpretarea acestor dispoziții legale reiese că gradul profesional al funcționarilor publici cu statut special se stabilește în raport de pregătirea și vechimea în specialitate, vechimea în muncă nefiind unul dintre criteriile avute în vedere de legiuitor.

Potrivit dispozițiilor art.21 alin.3 din același act normativ, la absolvirea facultății de drept din cadrul Academiei de Poliție " " a Ministerului Administrației și Internelor, polițistului i se acordă gradul profesional de subinspector de poliție și este încadrat ca debutant pe o perioadă de stagiu de 12 luni.

În aplicarea acestor prevederi legale a fost emis Ordinul 300/2004, care, în dispozițiile art.139 alin.4, prevede că agenților de poliție care îndeplinesc condițiile legale pentru trecerea în corpul ofițerilor de poliție, li se acordă, indiferent de vechimea în activitate, gradul profesional de subinspector de poliție.

Din perspectiva Curții, dispozițiile legale menționate nu creează un tratament juridic diferențiat diverselor categorii de personal din cadrul pârâtului, întrucât susținerea concursului pentru trecerea în Corpul presupune absolvirea unui institut de învățământ superior și îndeplinirea celorlalte condiții.

Neluarea în calcul a vechimii în activitate a reclamantului la acordarea gradului profesional este justificată prin aceea că, anterior susținerii concursului pentru trecerea în Corpul nu desfășura o activitate care să necesite îndeplinirea condiției de absolvent al unei unități de învățământ superior.

Ori în cazul polițiștilor angajați din surse externe și care au promovat examenul de trecere în corpul ofițerilor, situația este diferită în sensul că, anterior susținerii acestui concurs desfășurau o activitate care necesita îndeplinirea condiției de absolvent al unei unități de învățământ superior.

În consecință, prevederea referitoare la acordarea gradului de subinspector de poliție, absolvenților facultății de drept din cadrul Academiei de Poliție " " este justificată prin aceea că la stabilirea acestui grad profesional nu poate fi luată în calcul ca vechime în activitate și activitatea desfășurată într-o funcție care nu necesită studii superioare.

În consecință, Curtea reține că ordinul prin care reclamantului i s- acordat gradul profesional de subinspector de poliție este legal și temeinic, urmând ca în baza dispozițiilor Legii 360/2003, al Ordinului Ministerului Administrației și Internelor 300/2004, al Legii 554/2004, să respingă acțiunea, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge acțiunea formulată de reclamantul domiciliat în, str. -, -.13,.A,.16, județ V, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR cu sediul în B, sector 1, nr.1A, ca neîntemeiată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 24 noiembrie 2009.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red.

Tehnored./4 ex.

15.01.2010

Președinte:Ghica Alina Nicoleta
Judecători:Ghica Alina Nicoleta

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Sentința 4122/2009. Curtea de Apel Bucuresti