Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 424/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA COMERCIALĂ și de
CONTENCIOS ADMINISTRATIV și FISCAL
DOSAR NR. - -
DECIZIA nr.424/CA/2009 -
Ședința publică
din 01 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Marinescu Simona Judecător
- - - Judecător
- - - JUDECĂTOR 2: Filimon Marcela
- - - Grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ formulat derecurentul pârât - PRIMARUL COMUNEI,județul S M, împotriva Sentinței nr. 166/CA/18.03.2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr. -, în contradictoriu cuintimatul reclamant,din localitatea, nr.265, județul S M, având ca obiect - LITIGIU PRIVIND FUNCȚIONARII PUBLICI ( Legea nr.188/1999).
La apelul nominal făcut în cauză lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, învederându-se instanței că recursul se află la primul termen de judecată, este scutit de plata taxelor judiciare de timbru, prin serviciul Registratură al instanței, la data de 30.09.2009, intimatul a depus la dosar Întâmpinare în dublu exemplar, s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților, conform prevederilor artr.242 Cod Procedură Civilă, după care după care:
CURTEA DE APEL
Deliberând:
Constată că prin Sentința nr. 166 din 18.03.2009 Tribunalul Satu Marea admis în parte acțiunea în contencios administrativ înaintată de reclamantul domiciliat în comuna nr. 265, jud. SMî mpotriva pârâtului PRIMARUL COMUNEI, în sensul că, a obligat pârâtul la plata către reclamant sumelor de bani reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază începând cu 01.01.2004 și până la data pronunțării prezentei, actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond reținut următoarele:
Reclamantul are calitatea de funcționar public în cadrul autorităților publice pârâte.
Potrivit art. 31 din Legea nr. 188/1999, privind statutul funcționarilor publici, " entru p. activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a) salariul de baza;
b) sporul pentru vechime în munca;
c) suplimentul postului**);
d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare**).
Funcționarii publici beneficiază de prime și alte drepturi salariale, în condițiile legii.
Salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici."
Drepturile salariale ale funcționarilor publici au fost reglementate în mod succesiv de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pe anul 2005, aprobată prin Legea nr. 76/2005, Ordonanța Guvernului nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată prin Legea nr. 417/2006, Ordonanța de Guvern nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, aprobată prin Legea nr. 232/2007 și prin Ordonanța de Guvern nr. 9/2008 pentru modificarea <LLNK 12007 6130 301 0 32>Ordonanței Guvernului nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, aprobată cu modificări prin <LLNK 12007 232 10 201 0 18>Legea nr. 232/2007, și pentru acordarea unor creșteri salariale pentru funcționarii publici în anul 2008.
Referitor la suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, se reține că, prin art. 44 din OUG nr. 92/2004 și art. 48 din OG nr. 2/2006, anterior arătate pentru perioada 2004-2006, dreptul funcționarilor publici la plata acestui spor a fost suspendat.
Din analiza acestor acte normative, instanța a constatat că acestea nu cuprind vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la cele două sporuri, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia. Această suspendare a exercițiului unui drept nu înlătură existența dreptului la sporul privind suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare cuvenită funcționarilor publici pentru că, astfel, s-ar contravenit atât art. 53 din Constituția României revizuită privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept, cât și reglementările date prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional al Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Potrivit art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind Normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative "în cazuri speciale aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un alt act normativ de același nivel sau de nivel superior. În această situație, se vor prevedea în mod expres data la care se produce suspendarea, precum și durata ei determinată.
La expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare.
Prelungirea suspendării ori modificarea sau abrogarea actului normativ ori a dispoziției suspendate poate face obiectul unui act normativ sau al unei dispoziții exprese, cu aplicare de la data expirării suspendării".
Reținând ca esențială această dispoziție legală în interpretarea actelor normative incidente în cauză, instanța constată că suspendarea aplicării prevederilor prin care s-au stabilit drepturi salariale în favoarea reclamanților a fost dispusă prin actele normative amintite pe o durată determinată 2004-2006, iar prelungirea duratei acestei suspendări nu a fost dispusă în mod expres prin actele normative ulterioare prin care s-a dispus din nou suspendarea exercițiului dreptului.
Prin urmare, potrivit art. 62 alin. 2 din Legea nr. 24/2000, la expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziția afectată de această suspendare reintră de drept în vigoare, după cum, din acest moment reintră în vigoare dreptul la acțiune al reclamantului, suspendat la rândul său pe durata suspendării exercitării dreptului a cărui realizare se solicită pe calea acțiunii în justiție.
Prin art. 38 din Codul muncii se prevede, în mod imperativ că, drepturile peroanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu.
De aceea, fiind un drept câștigat, derivat dintr-un raport de muncă, suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare nu puteau fi anulate pe calea unor acte normative de suspendare a aplicării acestora.
În situația dată, pentru ca un drept prevăzut de lege să nu devină doar o normă lipsită de conținut trebuie reținut că, suspendarea exercițiului dreptului la cele două sporuri, nu echivalează cu însăși înlăturarea acestora, cât timp existența acestora nu a fost înlăturată prin vreo dispoziție legală.
Întrucât actele normative care au reglementat suspendarea exercițiul dreptului funcționarilor publici la suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare prevăzute de legea privind Statutul funcționarilor publici au fost adoptate pentru perioade de timp determinate datorită unor condiții financiare deosebite, respectiv pentru anul bugetar în curs, acestea și-au încetat aplicabilitatea la expirarea perioadei de timp pentru care au fost adoptate.
Prin urmare, instanța a apreciat că solicitarea formulată de funcționarii public, în sensul constatării îndreptății acestora la plata retroactivă a celor două sporuri începând cu data nașterii dreptului și până la zi, la valoarea actualizată a acestor drepturi este întemeiată.
În privința cuantumului celor două sporuri cuvenite funcționarilor public, instanța a constatat că acesta nu a fost prevăzut de lege sau de vreun alt act normativ emis în aplicarea legii, reclamanții solicitând plata acestora în cuantum de 25 % din salariul de bază pentru ambele sporuri, justificând această solicitare prin prisma altor dispoziții legale care reglementează sporuri salariale, prin raportare la proiectul de act normativ ce urma să cuantifice acest spor și prin cea a existenței unor hotărâri judecătorești irevocabile prin care aceste sporuri au fost acordate în cuantum de 25% fiecare.
Respectarea principiului statului de drept presupune și implică asigurarea aplicării legilor adoptate, în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive astfel că este necesar ca titularii unor drepturi (și cu atât mai mult titularii unor drepturi salariale) să se bucure efectiv de acestea pentru perioada în care sunt prevăzute de lege.
În acest sens, s-a constată că, deși dreptul funcționarilor publici la suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare prevăzute de legea privind Statutul funcționarilor publici a reintrat de drept în vigoare, iar aceștia sunt îndreptățiți la plata retroactivă a acestor drepturi, exercitarea drepturilor salariale ale acestora este îngrădită de lipsa preocupării autorităților statului de a adopta reglementări minimale în domeniu, respectiv de a stabili cuantumul sporurilor la salariul de bază prevăzut de art. 31 lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999.
Din această perspectivă, instanța a constatat că, potrivit hotărârilor judecătorești depuse la dosarul cauzei de către reclamanți, în situații litigioase identice, instanțele judecătorești din România au pronunțat hotărâri judecătorești irevocabile, prin care au stabilit cuantumul celor două sporuri cuvenite funcționarilor publici ca fiind de câte 25% fiecare din salariul de bază.
Față de existența unui număr considerabil de hotărâri judecătorești adoptate în sensul amintit și care au dobândit puterea de lucru judecat, instanța a apreciat că, deși practica judecătorească nu constituie izvor de drept în sistemul de drept românesc, aceasta poate crea justițiabililor o speranță legitimă în sensul îndreptățirii acestora la un drept recunoscut de instanțele judecătorești unor persoane aflate în situații identice cu aceștia.
În practica Curții Europene privind Drepturile Omului, încălcarea acestei speranțe legitime de către instanțele judecătorești a fost apreciată ca o atingere adusă unui bun și ca o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 ( Cauza Stere împotriva României din 26.02.2006).
De asemenea, în practica aceleiași instanțe europene, Cauza Beian împotriva României nr. 1 din 06.12.2007, s-a statuat că divergențele de jurisprudență pot crea insecuritate juridică și reducerea încrederii publicului în sistemul judiciar care are ca efect lipsirea reclamantului de efectele unei legi, în timp ce altor persoane care s-au aflat în situație identică li s-a recunoscut același drept prevăzut de lege.
Față de existența unei jurisprudențe majoritare în sensul admiterii acțiunilor reclamanților, instanța a apreciat că, pentru apărarea unui drept salarial recunoscut de lege al cărui cuantum este stabilit prin hotărâri judecătorești irevocabile, cuantum care astfel constituie un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și pentru recunoașterea acestui bun este necesară aplicarea cu prioritate a Convenției Europene privind Drepturile Omului și a practicii anterior amintite Curții Europene privind Drepturile Omului în această materie în sensul recunoașterii dreptului funcționarilor publici la sporul privind suplimentul postului și la sporul treptei de salarizare în cuantumul recunoscut și altor funcționari publici aflați în situații juridice identice.
Prin urmare, instanța de contencios administrativ a apreciat că acțiunea reclamanților este întemeiată motiv pentru care, în temeiul art. 2 pct. 1 lit. d), art. 137.proc.civ. art. 8,10,18 din Legea nr. 554/2004, art. 109 din Legea nr. 188/1999, art. 20 din Constituția României și a textelor de lege anterior amintite, obligat pârâții la plata către reclamanți sumelor de bani reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază începând cu 01.01.2004 și până la data pronunțării prezentei, actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective, conform dispozitivului prezentei.
Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal a formulat recurs recurentul, primarul Comunei, solicitând modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că prevederile legale privind suplimentul postului și cel corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate succesiv începând din anul 2004, iar acordarea lor nu este prevăzută prin OG 6/2007. Nici unul dintre actele normative cu caracter special în domeniul salarizării funcționarilor publici nu prevede acordarea acestor drepturi.
Prin natura lor, aceste drepturi salariale se pot acorda diferit în cuantum gradual, în funcție de anumite condiții, pe care legiuitorul urmează a le reglementa, iar până la elaborarea sistemului unic de salarizare a funcționarilor publici sau, cel puțin, până la adoptarea unor prevederi legale exprese în sensul stabilirii condițiilor de acordare a acestor suplimente, nu se poate vorbi de existența unui temei legal pentru a da curs, în concret, solicitării reclamantului.
Instanța de judecată nu se poate substitui legislativului pentru putea stabili norme în temeiul cărora să poată acorda aceste drepturi reclamanților. Reclamanții nu au beneficiat până la momentul actual de această indemnizație deoarece nu exista un temei legal în acest sens, iar nu pentru că au fost ignorate în mod abuziv dispozițiile legale, fiind astfel private de un drept legitim sau supuși unui regim discriminatoriu.
Prin admiterea unor astfel de cereri, instanța creează un precedent și astfel un tratament discriminatoriu în privința angajaților aceleiași instituții, respectiv primăria. Trebuie avut în vedere și faptul că astfel de structuri sunt organizate și funcționează în fiecare județ. Arată că prin Decizia nr. 819/03.07.2008 curtea constituțională s-a pronunțat cu privire la excepția de neconstituționalitate a prevederilor articolului 27 alineat1 din OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, opinând că aceste prevederi sunt neconstituționale, încalcă principiul separației puterilor.
În cauza dedusă judecății, în lipsa unor norme juridice de aplicare (de stabilire a condițiilor, a cuantumului, a situațiilor în care se pot acorda suplimentele prevăzute la articolul 31 alineat 1 lit.c și d din 188/1999), acestea nu pot produce efecte juridice.
Față de aceste aspecte, apreciază că pretențiile intimatului - reclamant nu au temei legal nici sub aspectul acordării, nici al cuantumului, astfel încât judecătorul să aibă garanția existenței unui prejudiciu care să fie reparat, a reparării în integrum a prejudiciului suferit și nici garanția că acordă un drept persoanelor îndreptățite. Mai mult, prevederile imperative ale legilor bugetare interzic angajarea cheltuielilor din bugetul aprobat peste limita creditelor din bugetul aprobat.
În drept s-au invocat prevederile art. 304/1 Cod procedură civilă.
Intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefundat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței instanței de fond.
Examinând sentința recurată, raportat la motivele de recurs invocate, precum și sub toate aspectele, potrivit art. 304/1 Cod procedură civilă, instanța reține că acesta este fondat, urmând a fi admis și modificată în totalitate sentința recurată, în sensul respingerii acțiunii reclamantului, pentru următoarele considerente:
Reclamantul are calitatea de funcționar public în cadrul Primăriei Comunei.
În această calitate, reclamantul a solicitat în prezenta cauză obligarea Primăriei Comunei la plata suplimentului postului în procent de 25% și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare în procent de 25%.
Curtea constată că temeiul acordării suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare a fost indicat de reclamant ca fiind art. 31 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, conform căruia "pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a) salariul de bază;
b) sporul pentru vechime în muncă;
c) suplimentul postului;
d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
În perioada 2004-2006, prevederile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate prin nr.OUG 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 76/2005, și prin nr.OG 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006.
De asemenea, Curtea a reținut că în numerotarea anterioară republicării din anul 2007, art. 31 din Legea nr. 188/1999 era numerotat ca art. 29.
În aplicarea dispozițiilor actualului art. 31 (fost art. 29 din Legea nr.188/1999) - text introdus prin Legea nr. 161/2003 - Agenția Națională a Funcționarilor Publici a elaborat un proiect de act normativ privind salarizarea funcționarilor publici, proiect care instituia, conform dispozițiilor art. 29 din Legea nr.188/1999, mecanismul de stabilire a salariului funcționarilor publici, compus din cinci componente: salariul de bază, suplimentul postului, sporul de vechime, suplimentul corespunzător treptei de salarizare, alte prime și sporuri.
Curtea a observat însă că acest proiect de act normativ nu a fost promovat până în prezent, astfel că nu există baza legală pentru calcularea (cuantificarea) și acordarea suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare.
Astfel, obligarea pârâtei la plata sporurilor respective în procent de 25% este lipsită de temei legal, neexistând nici o reglementare în baza căreia să se poată identifica acest cuantum.
Pentru a fi posibilă cuantificarea (calcularea) suplimentului postului și a suplimentului gradului, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea (executarea) art. 29 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999, atribuție ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr. 188/1999.
Prin deciziile nr. 818/2008, nr. 819/2008 și nr. 820/2008, (toate fiind publicate în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008), Curtea Constituțională a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, "sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
Curtea apreciază că - în condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calculare a suplimentului postului și a suplimentului gradului - acordarea acestor drepturi presupune, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar, pe de altă parte, eventuala cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii, reprezintă o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr. 820/2008, în cuprinsul căreia s-a reținut expressis verbis că "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative", astfel că nu au nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.
În raport cu dispozițiile deciziilor Curții Constituționale menționate mai sus, Curtea a apreciat că instanțele judecătorești nu au posibilitatea de a acorda un spor salarial al cărui cuantum nu a fost determinat de autoritățile competente.
Chiar dacă nu se poate lua în considerare suspendarea legală a aplicării textului art. 31 din Legea nr. 188/1999, nu se poate face în cauză o analogie cu situația litigiilor având ca obiect plata primelor de concediu cuvenită funcționarilor publici, întrucât în cazul acordării primei de concediu, dispozițiile Legii nr. 188/1999 erau lipsite de orice echivoc, sub aspectul cuantumului primei respective, dispozițiile art. 34 alin. (2) - devenit ulterior art. 35 alin. (2) - din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, prevăzând că "funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat".
Or, în cazul suplimentului postului și al suplimentului corespunzător treptei de salarizare nu există nici o dispoziție legală care să permită instanțelor să stabilească un cuantum al acestor sporuri, în condițiile în care instanțele nu au competența de a stabili ele însele acest cuantum, conform deciziilor Curții Constituționale menționat mai sus.
În speță, nu se poate invoca " legitimă", de care se prevalează intimatul, raportat la jurisprudența CEDO și la contextul admiterii de către unele instanțe de judecată din țară a acțiunilor având ca obiect acordarea suplimentului postului și a treptei de salarizare, întrucât, chiar in cauza Beian, Curtea a arătat că "divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale."
S-a mai arătat, într-o altă cauză (Jantner c/Slovakia, nepublicată), că nu se poate trage concluzia existenței unei "speranțe legitime" în situația în care există o controversă privitoare la modul de interpretare și aplicare a normelor de drept intern. În aceeași cauză, Curtea a ajuns la concluzia că, atunci când un interes patrimonial în discuție ar părea că aparține categoriei juridice de "creanță", el nu poate fi considerat ca "valoare patrimonială" și implicit ca "speranță legitimă" decât dacă are o "bază suficientă în dreptul intern", spre exemplu dacă existența sa este confirmată printr-o jurisprudență clară și concordantă a instanțelor naționale.
Pe de altă parte, în cauza Driha, Curtea de la Strasbourg a apreciat că, pentru a se verifica dacă interpretarea dată de instanța națională satisface cerințele Convenției, trebuie analizată îndeplinirea cerințelor Convenției privitoare la calitatea legii. Principiul legalității înseamnă "existența de norme de drept intern suficient de accesibile, precise și previzibile".
Or, în speță, aceste cerințe nu sunt îndeplinite, căci în condițiile nereglementării cuantumului sporurilor prevăzute de lege pentru funcționarii publici, nu se poate afirma existența unor norme de drept precise și previzibile, ci din contră, există o incertitudine de natura legislativă, pe care o instanță de judecată nu o poate acoperi, decât cu încălcarea principiului separației puterilor în stat. În condițiile în care sporurile recunoscute de lege pentru funcționarii publici nu sunt cuantificate, se poate spune, practic, că acestea nici nu sunt efectiv reglementate și susceptibile de a fi acordate reclamanților, iar instanța de judecată nu poate, într-o asemenea situație, să își aroge puterile legislativului sau ale executivului.
În consecință, Curtea consideră că instanța de fond a pronunțat soluția recurată cu aplicarea greșită a legii, reținând în mod nefondat existența obligației de plată a suplimentului postului și al suplimentului corespunzător treptei de salarizare către reclamant - funcționar public în cadrul Primăriei Comunei, fiind, așadar, incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod Procedură Civilă.
Se va lua act de faptul că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată de către recurent.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ADMITE ca fondat recursul declarat derecurentul pârât - PRIMARUL COMUNEI,județul S M, în contradictoriu cuintimatul reclamant,din localitatea, nr.265, județul S M împotriva Sentinței nr. 166/CA/18.03.2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr. -, pe care o modifică în totalitate, în sensul că:
RESPINGE acțiunea formulată de reclamant ca nefondată.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 01 octombrie 2009.
Președinte Judecător Judecător Grefier
- - - - - -
Cu opinie separată
Jud. fond
Red.dec. jud. M - 12.10.2009
Tehnored. - 12.10.2009
4 exemplare - 2 comunicări:
recurentul pârât - PRIMARUL COMUNEI, județul S M, intimatul reclamant, din localitatea, nr.265, județul S M - predate la expediție -OPINIA SEPARATĂ
Apreciez că soluția legală ce putea fi adoptată în cauză era aceea de respingere a recursului formulat de recurentul pârât- PRIMARUL COMUNEIși menținerea în întregime dispozițiilor Sentinței nr. 166/CA/18.03.2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare.
Este necontestat în cauză textul articolului 31 din Legea nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici care le conferă acestora pentru activitatea desfășurată - dreptul la un salariu compus din:
"a) salariul de bază;
b) sporul pentru vechimea în muncă;
c) suplimentul postului;
d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Funcționarii publici beneficiază de prime și alte drepturi salariale în condițiile legii."
Salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici.
Câtă vreme între elementele salariului de care beneficiază reclamanții potrivit legii se includ suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, respingerea unei astfel de cereri reprezintă în fapt o încălcare a dreptului.
Dreptul reclamanților chiar necuantificat -există- independent de adoptarea sau nu a proiectelor de acte normative emise de Agenția Națională a Funcționarilor Publici.
Pe de altă parte, Deciziile Curții Constituționale nr. 818/2008, 819/2008 și 820/2008, se referă la neconstituționalitatea prevederilor articolului 1 din OG 137/2000, iar reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe prevederile articolului 31 alineat 1 lit. și d din Legea nr. 188/1999 privind Statutul Funcționarilor Publici.
În acest context nu sunt aplicabile în cauză prevederile declarate neconstituționale prin Deciziile Curții Constituționale arătate mai sus, deoarece dreptul reclamanților este prevăzut în Legea 188/1999 a Funcționarilor Publici, iar nu creat de judecător prin înlocuirea unor dispoziții legale cu altele.
Modul de calcul al cuantumului cuvenit reclamantului este o problemă care a devenit litigioasă și cu concursul atitudinii procesuale a pârâtei, care nu a făcut demersuri pentru materializarea dreptului și stabilirea câtimii sporului nici după promovarea acțiunilor în instanță.
Pe de altă parte, nu se poate reține că aceste sporuri au fost incluse în salariul de bază al reclamantului potrivit anexelor ce fac parte integrantă din acțiune.
Este adevărat că între treptele de salarizare există o diferențiere prevăzută în actele normative mai sus arătate, dar sporurile la care se referă Legea nr. 188/1999 ca elemente ale salariului funcționarilor publici nu se regăsesc în veniturile lunare.
Prin aplicarea sporului de 15% la salariul de bază al debutanților rezultă un cuantum superior celui prevăzut în anexa 1 la Legea 188/1999.
În ceea ce privește suplimentul postului din aceleași anexe,nu se poate reține existența unei diferențieri între posturile existente(consilier, expert, consilierii - având același grad profesional și aceeași treaptă au același salariu de bază.)
În condițiile în care funcționarii publici aflați în situații similare cu reclamantul au avut câștig de cauză (aspect dovedit cu deciziile depuse în probațiune), este pertinentă motivarea instanței de fond în sensul că statul trebuie să asigure punerea în practică a legilor de o manieră în care să evite insecuritatea juridică și incertitudinea pentru subiecții de drept interesați (cauza Beian împotriva României și împotriva României ) astfel că recursul este nefondat.
JUDECĂTOR
Red.M/16.10.2009
Dact./16.10.2009
Președinte:Marinescu SimonaJudecători:Marinescu Simona, Filimon Marcela, Boța Marilena
