Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 433/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA COMERCIALĂ și de

CONTENCIOS ADMINISTRATIV și FISCAL

DOSAR NR. - -

DECIZIA nr.433/CA/2009 -

Ședința publică

din 01 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Marinescu Simona Judecător

- - - Judecător

- - - JUDECĂTOR 2: Filimon Marcela

- - - Grefier

Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ formulat derecurentul reclamant,domiciliat în O,-, -. B. 52, județul B, împotriva Sentinței nr. 265/CA/07.04.2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, în contradictoriu cuintimatul pârât CONSILIUL LOCAL al COMUNEI,cu sediul în, județul B, având ca obiect - LITIGIU PRIVIND FUNCȚIONARII PUBLICI(Legea nr.188/1999)

La apelul nominal făcut în cauză lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, învederându-se instanței că recursul se află la primul termen de judecată, este scutit de plata taxelor judiciare de timbru, s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților, conform prevederilor artr.242 Cod Procedură Civilă, după care:

CURTEA DE APEL

Deliberând:

Constată că prin Sentința nr. 265/07.04.2009, Tribunalul Bihora respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI.

Pentru a pronunța astfel, instanța de fond, a reținut următoarele:

Reclamantul îndeplinește funcția de secretar al comunei, cu raport de serviciu pe perioadă nedeterminată, așa cum rezultă din adresa nr.633/05.03.2009 emisă de Primăria Comunei, aflată la dosar.

În virtutea acestei funcții publice, reclamantul a solicitat acordarea indemnizației de dispozitiv în cuantum de 25 % din salariul lunar de bază, prevalându-se de disp.art.13 din 138/1999.

Conform art.13 din 138/1999, "cadrele militare în activitate, militarii angajați pe baza de contract si salariații civili beneficiază de o indemnizație de dispozitiv lunara de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comanda si gradații, respectiv din salariul de baza".

Prin acest text de lege, legiuitorul a enumerat în mod expres și limitativ categoriile de persoane cărora li se acordă indemnizația de dispozitiv de 25 %, solicitată de reclamant. Ori, funcția de secretar al consiliului local, ocupată de reclamant, nu este enumerată de legiuitor în acest text de lege. Faptul că, consiliile locale se află sub tutela Ministerului Administrației și Internelor, în conformitate cu Legea nr.215/2001, nu determină calitatea de salariat civil al secretarului consiliului local în cadrul MAI. Secretarul consiliului local este angajatul acestei autorități publice locale, și nu al MAI. Ori, Legea nr.138/1999 și Ordinul nr.496/2003 al MAI reglementează acordarea sporului de dispozitiv doar pentru salariații civili angajați în cadrul ministerului, calitate pe care reclamantul nu o îndeplinește.

Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal și scutit de plata taxei judiciare de timbru, a formulat recurs recurentul, solicitând admiterea recursului și pe cale de consecință modificarea sentinței primei instanțe în sensul admiterii acțiunii sale, întemeiat pe prevederile art. 304 pct.9 Cod Procedură Civilă, instanța pronunțând o hotărâre cu aplicarea greșită a legii.

În motivare, recurentul a arătat că prima instanță a respins acțiunea sa ca nefondată, reținând că prin Legea nr. 138/1999, legiuitorul a enumerat în mod expres și limitativ categoriile de persoane cărora li se acordă indemnizația de dispozitiv de 25 % pe care a solicitat-o, iar funcția de secretar al comunei pe care o ocupă nu este enumerată de legiuitor. Legea nr.138/21999 și Ordinul nr.496/2003 reglementează acordarea sporului de dispozitiv doar pentru salariații civili angajați în cadrul ministerului, calitate pe care reclamantul nu o îndeplinește. Consideră acest raționament defectuos, întrucât funcționarii publici și personalul contractual din cadrul beneficiază de acordarea acestui spor, textul legal nefăcând distincție între administrația publică și cea locală, iar funcționarii publici și personalul contractual din prefecturi beneficiază de acest spor din anul 2005.

Noțiunea de dispozitiv presupune faptul că angajații trebuie să intervină în orice moment, la solicitarea conducătorului unității publice, pentru rezolvarea problemelor cu caracter de urgență pe care le presupune administrația publică. Mai mult secretarul comunei face parte din Comitetul local pentru situații de urgență, ceea ce presupune punerea sa la dispoziția conducătorului instituției în orice moment ar fi solicitat.

discriminarea dintre salariații prefecturilor și cei ai consiliilor locale nu se justifică nici moral și nici legal, deoarece în aceeași măsură au același statut de reglementat de Legea nr.188/1999 pentru funcționarii publici și Legea nr.53/2003 - Codul Muncii pentru personalul contractual.

Apreciază că prin sentința atacată se creează o situație discriminatorie evidentă, care îl dezavantajează față de funcționarii publici din consiliile locale care beneficiază deja de aceste drepturi, recunoscute prin hotărâri judecătorești irevocabile.

Mai învederează pasivitatea Consiliului Local, care nu s-a opus admiterii acțiunii sale, revocarea primei hotărâri prin care s-a acordat indemnizația de dispozitiv intervenind doar ca urmare a solicitării Instituției Prefectului B și nu din proprie inițiativă.

În drept recursul nu a fost motivat.

Intimatul, deși legal citat, nu a formulat întâmpinare.

Examinând sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate și din oficiu, conform art. 304 raportat la art. 3041și 306 Cod procedură civilă pe baza materialului și lucrărilor dosarului, se constată că aceasta este temeinică și legală.

Indemnizația de dispozitiv lunară de 25 % din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradații, respectiv din salariul de bază este reglementată de art. 13 din Legea 138/1999, care prevede că de aceasta beneficiază cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și salariații civili.

Art. 47 din aceeași lege prevede că personalul civil din ministerele și instituțiile centrale prevăzute la art. 1 beneficiază de drepturile salariale reglementate în legislația aplicabilă în sectorul bugetar și de unele drepturi salariale prevăzute în această lege.

Or, art. 1 din Legea 138/1999 prevede că dispozițiile ei se aplică personalului militar și civil din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției.

Cum consiliile locale nu se regăsesc printre instituțiile nominalizate expres și limitativ în art. 1 din Legea 138/1999 și nici în anexa 6 la această lege care cuprinde funcțiile specifice personalului civil doar pentru ministerele și instituțiile prevăzute la art. 1 din lege, instanța apreciază că funcționarilor publici din cadrul consiliilor locale, care este un serviciu public descentralizat al acestui minister, conform anexei 2 lit. A pct. 5 la HG 381/2007, nu beneficiază de indemnizația de dispozitiv lunară prevăzută de art. 13 și 47 din Legea 133/1999 și respectiv din ordinul nr.496/2003.

În consecință curtea apreciază că instanța de fond n-a nesocotit și nici n-a interpretat greșit prevederile Ordinului nr. 496/2003, art. 6 din Codul Muncii, art. 42 alin. 2 și 53 alin.1 din Constituția României și art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, baza legală pentru acordarea indemnizației de dispozitiv fiind art.13 și 47 din Legea nr. 138/1999 și nu textele de lege invocate de recurenți, ca fiind nesocotite sau greșit aplicate.

Pe de altă parte, câtă vreme recurentul n-a dovedit că în cadrul vreunui serviciu descentralizat din cadrul MINISTERUL ADMIO. și INTERNELOR s-ar fi acordat această indemnizație de dispozitiv, instanța apreciază că nu se poate pune problema discriminării acestora.

De asemenea în speță nu are relevanță faptul că li se aplică și legislația muncii, sau că indemnizația de dispozitiv s-ar acorda în funcție de voința angajatorului care poate sau nu să includă în buget sume cu cest scop, câtă vreme recurenții nu se încadrează în categoria persoanelor care beneficiază de acordarea indemnizației respective.

Față de toate aceste considerente, în baza art. 312 raportat la art. 316 Cod procedură civilă instanța urmează a respinge ca nefondat recursul, instanța de fond reținând corect că nu există bază legală pentru acordarea indemnizației de dispozitiv recurentului.

Față de aceste considerente, apreciind ca fiind legală și temeinică sentința recurată, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va fi respins recursul ca nefondat.

Se va lua act de faptul că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată de către intimat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondat recursul declarat derecurentul reclamant,domiciliat în O,-, -. B. 52, județul B, în contradictoriu cuintimatul pârât CONSILIUL LOCAL al COMUNEI,cu sediul în, județul B împotriva Sentinței nr. 265/CA/07.04.2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, pe care o menține în totul.

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică, azi 01 octombrie 2009.

Președinte Judecător Judecător Grefier

- - - - - -

Jud. fond

Red.dec. jud. M - 22.10.2009

Tehnored. - 22.10.2009

4 exemplare - 2 comunicări:

recurentul reclamant, domiciliat în O,-, -. B. 52, județul B, intimatul pârât CONSILIUL LOCAL al COMUNEI, cu sediul în, județul B

- predate la expediție -

Președinte:Marinescu Simona
Judecători:Marinescu Simona, Filimon Marcela, Boța Marilena

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 433/2009. Curtea de Apel Oradea