Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 428/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 428/CA
Ședința publică de la 29 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Violeta Elena Pinte
JUDECĂTOR 2: Leocadia Roșculeț
Judecător: I - -
Grefier:
Pe rol fiind judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe recurentul în contradictoriu cu intimatul Serviciul Public Comunitar Judetean de Evidenta Persoanelor V, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999) indemnizație de dispozitiv - recurs împotriva sentinței civile nr. 85/CA pronunțată de Tribunalul Vaslui la data de 16 martie 2009, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, din care rezultă aspectele de mai sus cu privire la prezența părților, modul de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual al dosarului care este la al doilea termen de judecată.
Instanța, verificând actele și lucrările dosarului, constatând că s-a solicitat judecata cauzei în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. (2) Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
După deliberare;
CURTEA DE APEL:
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 85/CA din 16.03.2009 Tribunalul Vasluia respins acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Public Comunitar Județean de Evidență Persoanelor
În motivarea sentinței reține instanța că reclamantul în perioada 19.01.2006- 15.08.2007 a avut calitatea de funcționar public, în speță consilier asistent în cadrul Serviciului Public Comunitar Județean de Evidentă a Persoanelor V, instituție cu personalitate juridică subordonată Consiliului Județean V, făcând, așadar, parte din cadrul administrației publice locale.
Astfel, potrivit art.2 alin.2 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, funcționarul public este persoana numită, în condițiile legii, într-o funcție publică.
În conformitate cu art.29 (devenit 31 în forma republicată în anul 2007) din Legea nr.188/1999, republicată, pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul gradului.
Salarizarea acestei categorii de personal, din punctul de vedere al cadrului normativ a fost realizată în perioada de referință, adică perioada 2005-2007, prin următoarele acte normative.
Astfel, în anul 2005 salarizarea funcționarilor publici a fost realizată potrivit prevederilor OUG nr. 92/2004 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 76/2005, în anul 2006 salarizarea a fost stabilită prin OG nr.2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006.
Apoi, în anul 2007, salarizarea funcționarilor publici s-a realizat potrivit prevederilor OG nr.6/2007.
Nici o dispoziție a actelor normative speciale de salarizare ale funcționarilor publici menționate anterior nu prevăd acordarea indemnizației de dispozitiv pentru persoanele care au calitatea de funcționar public, fiind mai mult decât evidentă voința legiuitorului de a nu acorda acestei categorii de personal dreptul salarial constând în indemnizația de dispozitiv, care constituie un spor salarial specific personalului militar si salariaților civili din cadrul instituțiilor publice ale apărării naționale, ordinii publice si siguranței naționale.
Indemnizația de dispozitiv este recunoscută de lege, în speță de Legea nr. 138/1999, doar în cazul unor categorii de funcționari publici cu statut special, categorii strict si limitativ prevăzute de lege, nicidecum în cazul tuturor funcționarilor publici care sunt salarizați potrivit prevederilor legale mai sus arătate.
Potrivit prevederilor art.1 și art. 13 coroborate cu prevederile art. 47 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, invocate în acțiunea reclamantei, cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și salariații civili doar din cadrul, Ministerul Internelor, și MJ, categorii strict și limitativ prevăzute de lege, beneficiază de o indemnizație de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradații, respectiv din salariul de bază.
Conform prevederilor art. 2 din același act normativ, prin personalul militar, în sensul prezentei legi, se înțelege:ofițerii, maiștrii militari, subofițerii,- cadre militare în activitate, militari angajați pe bază de contract, elevi si studenți militari ai instituțiilor de învățământ militare și civile, militari cu termen redus, militari în termen si fii regimentului din cadrul instituțiilor mai sus arătate, iar prin personalul civil se înțeleg militarii angajați pe bază de contract.
Sunt, astfel, clar stabilite categoriile de funcționari publici care beneficiază de indemnizația în discuție, adică personalul militar si civil din instituțiile enumerate la art. 1 din Legea nr. 138/1999, categorii printre care nu se regăsește si reclamantul, funcționar public în cadrul administrației publice locale, care nu fac parte din structurile de ordine si siguranță națională menționate mai sus, nefiind nici în subordinea, nici sub coordonarea MIRA.
Prin Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 275/2002 s-au aprobat Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 138/1999.
În anul 2004, structura Ministerului d e Interne a suferit unele modificări în sensul în care acesta a devenit Ministerul Internelor si Reformei Administrative, prin comasarea sa cu Ministerul Administrației Publice. iar unele servicii ale internelor( pașapoartele, evidența informatizată a persoanei) au fost preluate în cadrul administrației locale.
În atare condiții, prin prevederile art. 17 al.3 din OUG nr. 63/2003 privind organizarea Ministerului Internelor si Reformei Administrative, în vigoare la data emiterii Ordinului 275/2003, invocat de către reclamantă ca temei legal al acordării indemnizației de dispozitiv, se prevedea că personalul MIRA, adică personalul preluat din cadrul fostului MAI, nu si cel angajat în administrația locală, beneficiază de drepturile dobândite anterior, conform legislației si în limita bugetului adoptat. Adică, personalul fostului Minister de Interne, funcționari publici si personalul contractual, preluat în administrația locală urma să beneficieze în continuare, în virtutea principiului drepturilor câștigate, de indemnizația de dispozitiv de care beneficiase anterior, indemnizație specifică instituțiilor de apărare națională.
O prevedere similară regăsim și în prevederile art. 18 al.3 din OUG nr. 30/2007, care precizează faptul că personalul MIRA preluat în condițiile arătate mai sus, beneficiază în continuare de drepturile dobândite anterior în cadrul instituțiilor din sistemul național de apărare si ordine publică și siguranță națională.
În aceste condiții au fost adoptate prevederile Ordinului nr. 496/2003, prin care au fost aduse modificări și completări la Ordinul. nr. 275/2002.
Astfel, prin Ordinul nr. 496/2003 se fac unele precizări privind aplicarea unitară a prevederilor Legii nr. 138/1999 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum si acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, ca urmare a faptului că Ministerul Internelor si Ministerul Administrației Publice s-au reunit într-un singur minister.
Prin acest ordin, mai bine zis prin prevederile art.9.2, invocate de către reclamant, care arată că indemnizația de dispozitiv se acordă si personalului civil din domeniul administrației publice, practic, în aplicarea prevederilor legale mai sus arătate, dar si a art. 17 al.3 din OUG nr. 63/2003, indemnizația de dispozitiv se menține în cazul funcționarilor publici preluați în structurile administrației locale din structurile MAI. S-au avut în vedere funcționarii publici care-și desfășoară în cadrul unor servicii ale internelor preluate în administrația publică, tocmai pentru a se respecta principiul drepturilor câștigate.
Nu se poate reține punctul de vedere al reclamantului potrivit căruia prin prevederile art. 9.2 din Ordinul nr. 496/2003, practic s-ar fi extins sfera de aplicare a indemnizației de dispozitiv tuturor funcționarilor publici care-și desfășoară activitatea în cadrul administrației publice locale, inclusiv funcționarilor publici din cadrul Serviciului Public Comunitar Județean de Evidentă Persoanelor V, care nu fuseseră preluați din cadrul fostului MAI, deoarece printr-un ordin al ministrului nu se poate extinde sfera de aplicare a legii pe care acesta este chemat să o aplice, respectiv a Legii nr. 138/1999, iar adăugarea la lege printr-un ordin dat tocmai în aplicarea legii nu este permisă, avându-se în vedere și principiul ierarhiei forței juridice a actelor normative. A considera contrariul s-ar recunoaște unui ordin al ministrului, nepublicat în Monitorul Oficial, o forță juridică superioară legii și ordonanței de urgență.
De altfel, potrivit ierarhiei actelor normative prevăzute de prevederile art. 4 al.3 din Legea nr. 24/2000, actele normative date de guvern se emit în limitele și potrivit normelor în a căror aplicare sunt emise. Astfel, ordinul la care face referire reclamantul, nu poate completa legea cadru, respectiv Legea nr. 139/1999 și nu poate extinde sfera de aplicare a legii cadru.
Interpretarea dată de către reclamant este contrară dispozițiilor Legii nr. 138/1999 care prevede expres categoriile de personal care beneficiază de această indemnizație, funcționarii publici dintr-un organ al administrației publice locale, nefăcând parte dintre acestea.
Pe de altă parte, nici susținerile reclamantului potrivit cărora datorită împrejurării că Inspectoratul Național pentru Evidenta Persoanelor, care asigură coordonarea si controlul metodologic al serviciilor comunitare județene, este, conform prevederilor art. 11 al.1 din OG nr. 84/2001, un organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, funcționează în subordinea Ministerului Administrației si Internelor, nu pot fi reținute deoarece a fost înființat în subordinea fostului Minister al Administrației Publice si nu a fost niciodată în subordinea fostului Minister al Internelor, în cadrul căruia era recunoscut de lege acest drept salarial.
În concluzie, funcționarilor publici din cadrul administrației publice locale, în cazul concret din cadrul Serviciului Public Comunitar Județean de Evidentă a Persoanelor, care nu au fost preluați din structura fostului minister de interne, nu le sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 138/1999 și nici prevederile pct.9.2 din Ordinul Mai nr. 275/2002, cu modificările si completările ulterioare, aduse prin Ordinul MAI nr. 496/2003, întrucât prin ordinul respectiv se fac unele precizări privind aplicarea unitară a prevederilor Legii nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, ca urmare a faptului că Ministerul Internelor și Ministerul Administrației Publice s-au reunit într-un singur minister. Aceștia beneficiază de drepturile salariale statuate de legislația privind salarizarea funcționarilor publici, care nu prevede acordarea indemnizației de dispozitiv si pentru această categorie de funcționari publici.
Nu sunt aplicabile nici prevederile art. 16 din Constituția României și nici cele din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului, deoarece nu există o situația analoagă între persoanele care-și desfășoară activitatea într-un dispozitiv militar și o instituție publică, în care regulile specifice instituțiilor prev. de art. 13 din Legea nr. 139/1998 nu se aplică.
Pe de altă parte, eferitor la unul din temeiurile de drept invocate de reclamant - nr.OG 137/2000, este de remarcat că dispozițiile acestui act normativ au fost declarate neconstituționale (Deciziile nr. 818, nr. 819 și nr. 820/2008 ale Curții Constituționale), în măsura în care se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența de a înlocui un act normativ considerat discriminatoriu cu alte acte normativ neavute în vedere de legiuitor la adoptarea reglementării în discuție.
Ori, prin acțiunea promovată, se tinde tocmai la acest scop, anume de a completa reglementarea legală privind salarizarea reclamatului cu un alt act normativ (Legea nr. 138/1999) sau administrativ (Ordinul MAI nr. 496/2003).
În plus, prin actiune reclamantului susține că prin neacordarea acestui drept salarial i s-ar crea o discriminare nejustificată.
Nici această apărare nu poate fi primită deoarece, pe de o parte, actul administrativ invocat, respectiv Ordinul nr. 496/2003 emis de Ministerul Administratiei si Internelor nu le este aplicabil funcționarilor publici din cadrul admninistrației publice locale, aceștia neavînd raporturi de serviciu cu Ministerul Administrației si Internelor, iar pe de altă parte, nu poate fi vorba nici de o discriminare directă (art. 2 al.1 din OUG nr. 137/2000), nici de o discriminare indirectă (art. 2 al.2 din OUG nr. 137/2000) pentru motivul că nu ne aflăm în prezenta unei restrângeri sau excluderi de la acordarea unui drept salarial tocmai pentru că în cauză nu se există un asemenea drept prevăzut de lege, așa cum prevede expres art.2 al.1 din Ordonanața 137/2000.
Pentru aceste considerente, deoarece Ordinul nr.496/2003 nu reprezintă o normă legală în înțelesul prevederilor Legii nr. 24/2000 privind tehnica actelor administrative, care să stipuleze în favoarea funcționarilor publici din cadrul administrației publice locale acordarea dreptului bănesc constând în indemnizația de dispozitiv, raportat la împrejurarea că reclamantul avea în perioada în discuție calitatea de funcționar public în cadrul administrației publice locale, nefăcând parte din categoria funcționarilor publici cu statut special cărora li se cuvine indemnizatia de dispozitiv, în speță funcționarii publici din structura MIRA, prezenta acțiune va fi respinsă, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul reluând, în esență aceleași apărări de fond, în sensul că potrivit dispozițiilor art.9.2. din Ordinul nr. 496/2003: "indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice". Consideră că prevederile pct. 9.2. din Ordinul 496/2003 sunt destul de clare: "indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil din administrația publică", la fel ca și cele de la pct. 31.1. care arată că "prin personal civil se înțelege funcționarii publici și personalul contractual din Ministerul Administrației și Internelor", nefolosindu-se sintagma: "din aparatul propriu al MAI". Deci actul normativ nu face distincție între personalul civil ce-și desfășoară activitatea în cadrul unor servicii ale internelor din administrația publică, din aparatul propriu al fostului Minister de Interne, și alte categorii de personal din administrația publică, în speță din cadrul aparatului propriu al primarilor. Iar unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie să distingem.
Mai arară recurentul că, funcționarii publici organizați în Sindicatul Salariaților din Administrația Publică Locală din cadrul Serviciului Public Comunitar Județean de Evidență a Persoanelor V, al cărui membru a fost și reclamantul pe perioada desfășurării raporturilor de muncă, au obținut prin instanță acordarea indemnizației de dispozitiv de 25 % din salariul de bază.
Pârâta intimată, legal citată, a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.
Analizând actele și lucrările cauzei prin prisma criticilor formulate și în lumina dispozițiilor legale aplicabile, Curtea apreciază că recursul nu este fondat.
Reclamantul a solicitat acordarea indemnizației de dispozitiv prev. de art. 13 din Legea 138/1999 coroborat cu prevederile pct. 9.2, pct. 31.1 din Ordinul 498/2003, în cuantum de 25% din salariul de bază, în calitate de fost funcționar public din cadrul unității pârâte. Potrivit art. 13 din Legea 138/1999 prin salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, "cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și salariații civili beneficiază de o indemnizație de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de venit, indemnizația de comandă și gradații, respectiv din salariul de bază".
Prin OUG63/2003 s-au comasat Ministerul Administrației Publice și Ministerul d e Interne, luând ființă Ministerul Internelor și Reformei Administrative, în prezent Ministerul Administrației și Internelor.
Din interpretarea dispozițiilor legale ce reglementează plata acestei indemnizații și având în vedere însăși rațiunea legiuitorului în momentul creării normei, rezultă că de aceasta beneficiază doar personalul civil din cadrul instituțiilor prevăzute la art. 1 din Legea 138/1999, iar extinderea sferei de aplicare și altor categorii de salariați civili nu poate fi justificată doar de comasarea instituită prin OUG63/2003.
Indemnizația de dispozitiv a fost acordată în considerarea specificului activității categoriilor de personal prevăzut la art. 1 din Legea 138/1999 în timp ce activitatea reclamantului, fost funcționar public, în cadrul aparatului V nu se subscrie acestui specific.
Nu în ultimul rând se impune a fi subliniat că Ordinul 496/28.07.2003 emis de, prin care s-a modificat Ordinul 275/2002, are caracterul unei norme metodologice de aplicare a Legii 138/1999, este un act ce a fost comunicat doar instituțiilor publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, nefiind publicat în Monitorul Oficial al României.
Acesta este un act clarificat individual, vizează salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice arătate mai sus.
Prin Ordinul 496/2003 s-a urmărit ca în rândul personalului ce beneficiază de indemnizația de dispozitiv să fie cuprins personalul civil ce își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice, dar s-au avut în vedere acele categorii din cadrul unor servicii ale internelor din administrația publică, preluat în urma reorganizării, în scopul evitării unei discriminări între personalul rămas la interne și cel preluat de administrație.
Sistemul de salarizare aplicabil domeniului de activitate al reclamanților nu prevede acordarea sporului solicitat, iar extinderea sferei beneficiarilor ar echivala cu admiterea posibilității de acordare a unor indemnizații prin acte normative cu putere inferioară legii.
Astfel precum s-a mai arătat, trebuie avut în vedere rațiunea legiuitorului la momentul emiterii actului ce prevede acordarea sporului în discuție, acesta încadrându-se între sporurile pentru misiune permanentă, în sensul că persoana se află în regim comandat, în permanență la dispoziția unității, cu obligativitatea de a anunța, pe bază de raport, când părăsește localitatea, motivația părăsirii localității, întrucât conform raportului de serviciu, este obligat să intervină ori de câte ori este nevoie, la orice oră din zi și din noapte.
Ca atare, este de arătat că, având în vedere regimul special evidențiat, condițiile specifice, acordarea sporului de dispozitiv doar unor categorii de personal nu contravin prevederilor Constituției și CEDO, nu evidențiază o discriminare între diferite categorii de personal ce desfășoară același tip de activitate, iar faptul că el ar fi acordat personalului civil din ale instituții, centrale, prin dispoziții interne, nu conduce la altă interpretare a dispozițiilor legale în materie.
De asemenea, faptul că în cadrul instituției pârâte se acordă acest spor de 25%, în baza unor hotărâri judecătorești pronunțate cu privire la alte persoane decât reclamantul din prezenta cauză, nu constituie nici izvor de drept pentru instanță și nici vreo obligație pozitivă pentru aceasta, în sensul acordării sporului solicitat, câtă vreme așa cum am argumentat, reclamantul nu are vocație la acest spor, nici din perspectiva categoriei de personal prevăzută de lege, nici din perspectiva sferei de activitate avută în vedere de textele legale menționate.
În consecință, apreciind că sentința atacată este legală și temeinică, pronunțată ca urmare a unei corecte interpretări și aprecieri a legii, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul promovat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 85/CA/16.03.2009 pronunțată de Tribunalul Vaslui, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 29.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - I -
Grefier
Red.
Tehnored. /
2 ex.
27,07.2009
Tribunalul Vaslui:
-
Președinte:Violeta Elena PinteJudecători:Violeta Elena Pinte, Leocadia Roșculeț, Iulia
