Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 429/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA nr. 429/ DOSAR nr-
Ședința publică din 1 iulie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Silviu Gabriel Barbu judecător
- - - - - JUDECĂTOR 2: Clara Elena Ciapă
- - - - judecător
- - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamanții, -, și de pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B și Ministerul Internelor și Reformei Administrative, împotriva sentinței civile nr.42/CA din 15 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici statutari.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauză s-au desfășurat în ședința publică din 17 iunie 2008, potrivit încheierii ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, în temeiul dispozițiilor art.146 și art.260 alin.1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru 24 iunie și respectiv 1 iulie 2008.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.42/CA/15 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, s-au respins excepțiile invocate și a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții, () - în contradictoriu cu intimații Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Administrația Națională a de Stat și Administrația Națională a de Stat - Unitatea Teritorială 240, și în consecință:
Au fost obligate intimatele să plătească reclamanților drepturile bănești reprezentând prime de concediu pentru anii 2001 - 2006, actualizate cu indicele de inflație la data plății, după cum urmează: - 10.208 lei, - 7543 lei, - 3194 lei, - 5848 lei, - 3005 lei, - 1581 lei, - 2393 lei, () - - 3837 lei.
A fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de intimatul Ministerul Internelor și Reformei Administrative împotriva chematului în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor și a fost obligat chematul în garanție să asigure intimaților fondurile necesare plății drepturilor bănești în cauză.
A fost respinsă acțiunea cu privire la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele considerente:
Reclamanții au calitatea de funcționari publici în cadrul Administrației Naționale a de Stat - Unitatea Teritorială 240 și au solicitat obligarea instituției la plata primelor de concediu aferente perioadei 2001 - 2006, corespunzător perioadei lucrate de fiecare.
Temeiul legal al dreptului la primă de concediu îl constituie art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, în conformitate cu care:"Funcționarul public are dreptul, pe lângă îndemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat".
Aplicarea acestei prevederi legale a fost suspendată prin art.3, alin.1 din nr.OUG33/2001 și apoi, în mod succesiv, prin legile anuale ale bugetului de stat, până la 31.12.2006.
Instanța a constatat că dispozițiile de suspendare contravin art.41 și 53 din Constituția României, întrucât dreptul la primă de concediu fiind un drept de remunerare a muncii, care face parte din conținutul complex al dreptului la muncă, acest drept nu poate fi restrâns în mod discreționar și contrar echității impuse de o societate democratică.
Suspendarea dreptului în cauză contravine și dispozițiilor art.38 din Codul muncii în conformitate cu care "orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi, este lovită de nulitate".
Față de aceste dispoziții, instanța a constatat că suspendarea dreptului la primă de concediu este lipsită de eficiență și din moment ce nu a intervenit niciun act normativ de abrogare a lui, înseamnă că el a existat pe întreaga perioadă și se cuvine a fi acordat retroactiv.
În consecință, instanța a admis acțiunea reclamanților și a obligat pe intimate să le plătească reclamanților primele de concediu în cuantumul precizat în acțiune, necontestat, care este actualizat până la nivelul lunii iulie 2007, actualizarea fiind făcută în continuare până la data plății efective.
S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului Ministerul Internelor și Reformei Administrative, întrucât acest minister, la data prezentei are calitate de ordonator principal de credite pentru celelalte două intimate, sens în care are obligația de a prevedea în buget sumele necesare plății drepturilor reclamanților.
S-a respins de asemenea excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor, întrucât acest minister, gestionând bugetul de stat are obligația de a asigura instituțiilor bugetare, cum sunt și cele în cauză, fondurile necesare plății drepturilor salariale ale angajaților acestora.
În consecință, instanța a admis cererea de chemare în garanție și l-a oblige pe chematul în garanție să vireze intimatelor fondurile necesare plății către reclamanți a drepturilor bănești cuvenite.
Instanța de fond a respins și cererea reclamanților cu privire la cheltuielile de judecată, având în vedere că plata drepturilor în cauză fiind suspendată prin lege, intimatele nu putea prevedea în buget fonduri pentru plata lor, astfel că nu sunt în culpă procesuală.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal, reclamanții, -, pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative și chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor.
Recurenții reclamanți au solicitat modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul obligării pârâților la plata cheltuielilor de judecată, invocând prevederile art. 274 Cod procedură civilă.
În motivare, recurenții au arătat că o culpă procesuală a pârâtelor a existat, având în vedere că deși începând cu data de 1 ianuarie 2007 legile bugetare anuale nu mai prevedeau suspendarea plății drepturilor de prime de vacanță, totuși pârâtele nu au făcut de bunăvoie plata acestor sume, fiind necesar ca reclamanții să le cheme în judecată, să facă cheltuieli (taxe judiciare de timbru, onorariu de avocat) pentru a obține recunoașterea drepturilor în instanță și obligarea pârâtelor la plata acestor drepturi.
Importantă în stabilirea culpei procesuale este și atitudinea procesuală a pârâtelor (de opoziție), care au depus întâmpinări prin care au invocat excepții, au formulat cereri de chemare în garanție, solicitând și respingerea acțiunii pe fondul ei ca fiind neîntemeiată, și determinându-i pe reclamanți să facă apărările necesare. În aceste condiții, nu se poate vorbi nici de incidența art.275 Cod procedură civilă, singura situație prevăzută de Codul d e procedură civilă în care partea care a căzut în pretenții nu va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Recurentul Ministerul Internelor și Reformei Administrative a solicitat modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive și a respingerii acțiunii ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, sau ca lipsită de interes.
În motivare, recurentul a arătat că, potrivit art.2 alin.2 din nr.HG 985/2001 privind organizarea și funcționarea aparatului de lucru al Guvernului, "în directa coordonare a primului-ministru se află Administrația Națională a de Stat".
Textul actului normativ este preluat și de nr.HG765/2002, nr.HG 746/2003, precum și ale nr.HG404/2004, care la art.5 lit.e prevede că "Primul-Ministru coordonează în mod direct Administrația Națională a de Stat, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului".
În conformitate cu prevederile art.9 alin.1 din nr.OUG25/2007 privind stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului, "Administrația Națională a de Stat, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, trece din subordinea Guvernului și coordonarea primului-ministru în subordinea Ministerului Internelor și Reformei Administrative."
De asemenea, potrivit art.18 alin.1 din nr.OUG30/2007 "posturile Ministerului Internelor și Reformei Administrative se compun din cele ale fostului Minister al Administrației și Internelor, precum și cele ale Administrației Naționale a de Stat, ale Oficiului Central de Stat pentru Probleme Speciale și ale Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice", alin.2 dispunând că "personalul fostului Minister al Administrației și Internelor, al Administrației Naționale a de Stat, al Oficiului Central de Stat pentru Probleme Speciale și al Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice se preia sau, după caz, se transferă în interesul serviciului la Ministerul Internelor și Reformei Administrative, în condițiile legii, cu menținerea funcțiilor deținute".
În lipsa unei prevederi exprese, nu poate achita drepturile bănești solicitate pentru perioada în care nu făcea parte din structura acestei instituții (perioada 2001 - 2006), motiv pentru care se solicită respingerea acțiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei, se arată că prin decizia de îndrumare nr.LXXVII (77) din 5.11.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a statuat că dispozițiile art.34 alin.2 (devenit art.35 alin.2 din Legea nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare), se interpretează în sensul că: "Prima de concediu, reprezentând o sumă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, se cuvenea acestei categorii de personal".
Având în vedere că, potrivit art.329 alin.3 Cod procedură civilă, această decizie este obligatorie pentru instanțe, urmează doar ca reclamanții să facă dovada că în perioada cu privire la care se solicită acordarea drepturilor în discuție au avut raporturi de muncă cu pârâții în contradictoriu cu care s-a formulat acțiunea.
În Monitorul Oficial nr.877 din 20.12.2007 a fost publicată nr.OUG146/2007 pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001 - 2006.
Având în vedere faptul că prin acest act normativ se reglementează modul de plată a primelor de concediu restante către toți funcționarii publici, fără a se condiționa plata de existența unei hotărâri judecătorești, promovarea prezentei acțiuni este lipsită de interes.
Recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
În motivare, recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor a arătat că în mod greșit instanța de fond a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
Instituția chemării în garanție astfel cum este reglementată în art.60-63 Cod procedură civilă este acea formă de participare a terților la activitatea judiciară care conferă unei din părți posibilitatea de a solicita introducerea în cauză a acelor persoane ce ar avea obligația de garanție sau despăgubiri în ipoteza în care partea respectivă ar pierde procesul, deci această instituție se întemeiază pe existența unei obligații de garanție sau de despăgubiri care nu există în sarcina Ministerului Economiei și Finanțelor; cererea de chemare în garanție este o acțiune pe care reclamantul sau pârâtul o poate introduce în procesul civil împotriva unei alte persoane pentru ca aceasta să participe la apărarea sa, iar în cazul pierderii procesului pentru a obține, prin aceeași hotărâre, obligarea chematului în garanție.
Între Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Administrației și Internelor nu există nicio obligație de garanție, iar simplul fapt că ordonatorul principal de credite nu a acordat reclamanților drepturile salariale în cauză, nu îi conferă acestuia nicio garanție egală din partea Ministerului Economiei și Finanțelor pentru eventualele sume ce ar trebui să le plătească într-un raport de muncă izvorând din contractul de muncă. Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Administrației și Internelor sunt ordonatori principali de credite, iar potrivit art. 23 alin.3 din Legea nr. 72/1996 privind finanțele publice, în vigoare până la 1.01.2003: "creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite prin legea bugetară anuală nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite"; Guvernul este cel răspunzător de realizarea prevederilor bugetare și repartizarea ordonatorilor principali de credite sume de la bugetul de stat conform destinațiilor bugetare stabilite în conformitate cu legea bugetară anuală.
Atribuții în angajarea, salarizarea, acordarea drepturilor reclamanților are Ministerului Administrației și Internelor, raporturile de muncă există între reclamanții în cauză și instituțiile pârâte, fără ca Ministerul economiei și Finanțelor să fie implicat în vreun fel.
Pe fondul cauzei recurentul a susținut ca acțiunea este neîntemeiată, plata drepturilor solicitate nefiind înscrisă în buget.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art.3041Cod procedură civilă, instanța de control judiciar constată că recursurile promovate de reclamanții, -, împotriva sentinței civile nr.42/CA/15 ianuarie 2008 Tribunalului Brașov este fondat, iar recursurile promovate de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative și chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor sunt nefondate.
Curtea constată că în mod corect instanța de fond a admis acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative, precum și cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, formulată de Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
Consecința admiterii acestei cereri de chemare în garanție este aceea a obligării Ministerului Economiei și Finanțelor să vireze sumele necesare punerii în executare a hotărârii judecătorești.
Rațiunea admiterii cererii de chemare în garanție este aceea că partea care cade în pretenții să se poată întoarce împotriva altei persoane cu o cerere în despăgubiri.
În speță Ministerul Economiei și Finanțelor, în calitate de autoritate publică centrală cu atribuții în elaborarea proiectului bugetului de stat, a avut inițiativa de a suspenda acordarea acestui drept (prima de vacanță în anii 2004, 2005, 2006 și sporul de fidelitate pentru anul 2005) și tot acest minister, în aceeași calitate va avea obligația de a prevedea în proiectul bugetului de stat, respectiv în proiectul de rectificare a bugetului de stat sumele necesare executării hotărârii judecătorești.
Acest minister are și obligația legală de a acoperi cheltuielile privind despăgubirile acordate în baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile.
Pe fond, Curtea constată că în mod corect instanța de fond a reținut că reclamantul este îndreptățit să beneficieze de primele de concediu și de sporul de fidelitate odată ce motivele care au fost avute în vedere la suspendarea acordării acestor drepturi, au încetat.
Sporul de fidelitate și prima de vacanță sunt drepturi de remunerare prevăzute de art.6 și 37 din nr.OG38/2003 privind salarizarea și alte drepturi al polițiștilor. Acest drept s-a născut din lege și conferă titularilor prerogativele de a pretinde celuilalt subiect de drept al raportului juridic, aceea de a da o sumă de bani cu titlu de primă de concediu.
Într-adevăr, aceste drepturi au fost suspendate succesiv prin legile bugetului de stat, dar suspendarea nu echivalează cu înlăturarea lui. Un drept câștigat în temeiul unei legi nu poate să fie îngrădit prin reglementări ulterioare. Legea nouă poate dispune doar pentru viitor. Dispozițiile legale care prevedeau acest drept nu au fost niciodată abrogate. Prin Legea nr. 486/2006 privind bugetul de stat pe anul 2007, o asemenea suspendare nu mai este prevăzută. Mai mult, prin nr.OUG 146/2007 s-a prevăzut acordarea acestui drept pentru anii 2001 - 2006. Referitor la motivul de recurs prin care se critica acordarea indexărilor și dobânzii legale curtea reține că acesta este nefondat.
Referitor la recursul promovat de Ministerul Internelor și Reformei administrative, prin care se critica respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive, Curtea constată că în mod corect instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât.
Chiar dacă o anumită perioadă din cea pentru care reclamanții au solicitat achitarea primelor de concediu Administrația Națională a de Stat s- aflat în directa coordonare a primului-ministru, la data soluționării cauzei această instituție se afla în subordinea Ministerului Internelor și Reformei Administrative. Astfel, acesta, în calitate de ordonator principal de credite avea obligația de a prevedea în buget, de a obține și de a pune la dispoziția Administrației Naționale a de Stat sumele necesare plății drepturilor reclamanților.
Referitor la recursul reclamanților, -, Curtea constată că acesta este întemeiat.
În mod greșit instanța de fond a respins cererea acestora cu privire la plata cheltuielilor de judecată efectuate, cheltuieli constând în taxa judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariul avocatului angajat, considerând că pârâții nu se află în culpă procesuală deoarece plata drepturilor solicitate a fost suspendată prin lege.
Potrivit art.274 alin.1 Cod procedură civilă, "partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată". Aceste dispoziții nu prevăd derogări, astfel că, în cazul admiterii acțiunii, rezultă implicit existența culpei pârâților.
Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul art.312 alin.1 și 2 Cod procedură civilă, va admite recursul reclamanților, -, va modifica în parte sentința atacată în sensul că va obliga pârâții să plătească reclamanților suma de 2259,72 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanță, va menține celelalte dispoziții, va respinge recursurile declarate de recurenții Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Ministerul Economiei și Finanțelor reprezentat de B, împotriva aceleiași sentințe.
În temeiul art.274 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va obliga intimații la plata cheltuielilor de judecată efectuate de recurenți în recurs, constând în taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenții, -, cu domiciliul ales în B, str. - nr.64 A,.3, la Societatea civilă de avocați G & G, împotriva sentinței civile nr. 42/CA/15 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința atacată, în sensul că:
Obligă pârâții să plătească reclamanților suma de 2259,72 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanță.
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
Respinge recursurile declarate de recurenții Ministerul Internelor și Reformei Administrative, cu sediul în B, nr.1 A, sector 1, Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat de B, cu sediul în-, împotriva aceleiași sentinței civile.
Obligă intimații Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Ministerul Economiei și Finanțelor să plătească recurenților suma de 2,15 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 iulie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - pentru - - - - -
aflată în concediu, semnează
vicepreședintele instanței,
Grefier
Red.CC/10.07.2008
Dact.LD/23.07.2008/ 3 ex.
Jud.fond.
Președinte:Silviu Gabriel BarbuJudecători:Silviu Gabriel Barbu, Clara Elena Ciapă
