Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 432/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL
Secția de contencios Administrativ și Fiscal
Decizia nr. 432/ Dosar Nr-
Sedința publică din 01 iulie 2008
PREȘEDINTE: Silviu Gabriel Barbu JUDECĂTOR 2: Clara Elena Ciapă
- - - - judecător
- - - judecător
- grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin P B împotriva sentinței civile nr. 287 din 11.04.2008, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici statutari.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 17 iunie 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Instanța, pentru a da posibilitatea părților de a depune la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de24 iunie 2007, apoi pentru 01 iulie 2008.
CURTEA:
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr.287/CA/11 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în dosar nr-, s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru drepturile bănești reprezentând spor de fidelitate pentru perioada 1 ianuarie 2005-5 martie 2005 si în consecință:
S-a respins ca prescrisă cererea formulată de reclamantul, cu domiciliul ales la Postul de Politie, jud.B în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul Județean de Poliție, cu sediul în B,-, jud.B, Ministerul Internelor si Reformei Administrative, cu sediul în B,-, sector 1 și Ministerul Economiei si Finantelor Publice, cu sediul ales în B, str.-, nr.7, jud.B cu privire la acordarea sporului de fidelitate pentru perioada 1 ianuarie 2005- 5 martie 2005.
S-a respins excepția prescriptiei dreptului la actiune pentru cererea privind drepturile bănești reprezentând prima de concediu.
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul Județean de Poliție, Ministerul Internelor si Reformei Administrative și Ministerul Economiei si Finantelor Publice și în consecință:
Au fost obligați pârâții Inspectoratul Județean de Poliție si Ministerul Internelor si Reformei Administrative la plata drepturilor bănești reprezentând spor de fidelitate potrivit art.6 din OG nr.38/2003 pentru perioada 5 martie 2005- 31 decembrie 2005.
A obligat pârâții Inspectoratul Județean de Poliție si Ministerul Internelor si Reformei Administrative la plata drepturilor bănești reprezentând prima de concediu, egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, pentru anii 2004-2006.
A obligat pârâtul Ministerul Internelor si Reformei Administrative în calitate de ordonator principal de credite să cuprindă în bugetul propriu sumele necesare plății sumelor de mai sus.
A obligat Ministerul Economiei si Finantelor Publice să vireze Ministerul Internelor si Reformei Administrative fondurilor necesare achitării sumelor de mai sus.
S-au respins restul pretentiilor reclamantului.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarele considerente:
În fapt, reclamantul este angajat în cadrul Inspectoratul Județean de Poliție B de la 17.08.1985 până în prezent, având calitatea de funcționar public cu statut special, aspect ce rezultă din adeverința depusă la dosar.
În drept, instanța de fond a apreciat că în cadrul raportului de serviciu existent între reclamant și pârâți pe perioada lucrată de către acesta, in intervalul 2004-2006, pârâților le incumbă obligația corelativă drepturilor prevăzute de prevederile art. 37 alin. 2 și art. 6 din OG nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, care stabilește că " la plecarea în concediul de odihnă polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu" și că "pentru activitatea desfășurată în instituțiile din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, în calitate de militar, polițist, funcționar public și personal contractual, polițiștilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului de interne", astfel că în ipoteza cererii reclamantului de obligare la plata sumelor reprezentând prima de concediu pentru anii 2004, 2005, 2006 și a sumei reprezentând sporul de fidelitate pentru anul 2005, pârâții au calitate procesuală pasivă, revenindu-le obligația corelativă acestor drepturi.
Instanța de fond a considerat că, deși prin efectul legilor bugetului de stat ulterioare OG 38/2003, exercițiul dreptului de a încasa prima de concediu, prevăzut de prevederile art. prevederile art.37 al. 2 din OG nr.38/2003, a fost suspendat până la sfârșitul anului 2006, însă exercițiul dreptului de a încasa sporul de fidelitate, prevăzut de prevederile art.6 din OG nr.38/2003, nu a fost suspendat decât în anul 2005, motiv pentru care operează prescripția dreptului la acțiune al reclamantului pentru perioada anterioară datei de 5 martie 2005.
Pentru aceste motive instanța de fond admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru sporul de fidelitate corespunzător perioadei 1.01.2005-5.03.2005 și a respins ca prescrisă acțiunea reclamantului pentru solicitarea sporului de fidelitate pe această perioadă, dar a respins excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la primele de concediu solicitate de reclamant. Potrivit art. 3 din Decretul Lege nr. 167/1958 dreptul la acțiune se prescrie în termen de 3 ani de la data la care acesta ia naștere.
Dreptul la prima de concediu și, respectiv, la sporul de fidelitate, continuă să existe până la momentul adoptării unei dispoziții legale exprese contrare, deoarece, în materia dreptului muncii, este pe deplin aplicabil principiul derivând din "teoria a drepturilor câștigate", astfel încât nu poate fi acceptată ipoteza unei abrogări implicite a unei prevederi legale care a instituit un drept. Cum raportul de serviciu al funcționarului public este similar unui raport de muncă în ceea ce privește drepturile legale, acest principiu este pe deplin aplicabil și în situația funcționarilor publici.
Ca atare, orice restrângere adusă acestor drepturi, categorie în care intră și suspendarea, poate avea loc numai dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 53 din Constituție (fostul art. 49 ). Or, nici una dintre legile prin care s-a suspendat exercitarea drepturilor la prima de vacanță și la sporul de fidelitate nu întrunește cerințele impuse de textul legii fundamentale, nefiind adoptate pentru apărarea siguranței naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor sau pentru desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unei calamități naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav. Prevederile legale prin care s-a suspendat acordarea primei de concediu în perioada 2001-2006 și a sporului de fidelitate in anul 2005 au avut caracter temporar, iar în prezent nu mai sunt în vigoare, astfel încât nu mai pot forma obiectul controlului de neconstituționalitate, conform Legii nr. 47/1992, republicată.
Instanța de fond, analizând textele în discuție, în aplicarea principiului prevăzut de art. 3 Cod civil, apreciază că dispozițiile privind suspendarea nu au produs niciun efect sub aspectul existenței dreptului la prima de concediu și la sporul de fidelitate, și deci, nu au avut drept consecință suprimarea acestuia în materialitatea sa pentru perioada în care au fost în ființă. Această suspendare nu poate echivala cu stingerea dreptului, ci are ca efect numai imposibilitatea realizării acestuia în intervalul de timp pentru care a fost suspendat exercițiul său.
Deși nu se poate nega dreptul legiuitorului de a suspenda aplicarea anumitor dispoziții legale, acest drept trebuie exercitat cu respectarea cerințelor impuse de art. 56 și 64 din Legea nr. 24/2000.
Succesiunea în timp a actelor normative la care s-a făcut referire impune să se rețină că dreptul la primă pentru concediul de odihnă al polițiștilor în baza OG nr. 38/2003, instituit prin art. 37 alin.2, a fost introdus în această lege încă de la adoptarea sa și și-a produs efectele începând din 2007, continuând să existe și în prezent, fiind prevăzut de același art. 37 al. 2 din același act normativ. La fel, dreptul la sporul de fidelitate al polițiștilor, instituit prin art. 6, fost introdus în OG 38/2003 încă de la adoptarea sa și și-a produs efectele începând din 01 ianuarie 2004, continuând să existe și în prezent, și producând consecințe și in anul 2005.
Așa fiind și cum, în raport cu principiul activității legii civile, ce decurge din art. 15 din Constituție și din art. 1 din Codul civil, dispozițiile art. 37 al. 2 din OG nr. 38/2003 fiind în vigoare în toată această perioadă, rezultă că dreptul la prima pentru concediul de odihnă acordat polițiștilor prin acest text a existat în perioada anilor 2004, 2005, 2006, fiind în ființă în întreaga perioadă menționată și, fiind conforme cu principiile înscrise în art. 38 alin. (2) din Constituția anterioară [art. 41 alin. (2) din Constituția revizuită în 2003], nu s-a constatat că ar fi neconstituționale. În baza aceluiași raționament, si dreptul la sporul de fidelitate prevăzut de art. 6 din OG 38/2003 a existat și trebuie să producă consecințe pentru anul 2005. Acest drept nu a existat însă și pentru anii 2001-2003, motiv pentru care el nu poate fi acordat și pentru această perioadă, așa cum a solicitat reclamantul.
Pe de altă parte, dispozițiile prevăzute în legile bugetelor pe anii 2004-2006 și dispozițiile art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 118/24.11.2004, neconținând vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu și, respectiv, la sporul de fidelitate, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia ori la prelungirea termenului de punere în aplicare, nu pot fi considerate nici ele că ar înlătura însăși existența lui.
Mai mult, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nicio dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența pentru anii 2004 - 2007.
Suspendarea ulterioară a dreptului la prima de concediu, pe fiecare din anii următori, a acestui drept recunoscut și garantat nu poate înlătura existența lui anterioară, pentru că s-ar contraveni atât art. 53 din Constituția revizuită (art. 49 din Constituția anterioară) privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept, cât și reglementărilor date prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Din moment ce printr-o lege anterioară s-a conferit dreptul la primă pentru concediul de odihnă, iar acesta a continuat să fie prevăzut și ulterior perioadei în care s-a suspendat aplicarea lui, nu se poate considera că acel drept nu a existat în perioada respectivă deoarece s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada celor 7 ani, pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat. Altfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare.
De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstaculați de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.
Efectele produse de aceste acte normative, de suspendare sau de amânare a punerii în aplicare a dispoziției legale referitoare la dreptul dobândit, nu pot fi limitate decât în situația în care nu mai este în vigoare actul normativ care a prevăzut dreptul respectiv, aspect statuat cu forță juridică obligatorie, de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia 23/2005 dată în interesul legii, în privința interpretării și aplicării unitare a dispozițiilor art. 411 alin. 1 din Legea nr. 50/1996, referitoare la prima de concediu de odihnă pentru magistrați, prin invocarea prevederilor legilor bugetului de stat pe anii 2003, 2004 și 2005 [art. 10 alin. (3) din Legea nr. 631/2002, art. 9 alin. (7) din Legea nr. 507/2003 și art. 8 alin. (7) din Legea nr. 511/2004], ce confereau același drept categoriei magistraților judecători și procurori și personalului auxiliar de specialitate.
Ca urmare, ordonatorilor principali de credite și, după caz, ordonatorilor de credite de inferior le revine obligația să plătească polițiștilor, pentru anii 2004-2006, primele de concediu de odihnă cuvenite acestora în conformitate cu art. 37 al. 2 din OG nr. 38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor.
Raportat considerentelor expuse, tribunalul va admite în parte acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtele Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul Județean de Poliție B și Ministerul Economiei și Finanțelor Publice și va obligă pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul Județean de Poliție B la plata sporului de fidelitate potrivit art. 6 din OG. nr. 38/2003 privind polițiștilor pentru perioada 5 martie 2005-31 decembrie 2005, sume actualizate cu rata inflației la data efectuării plății, potrivit perioadei lucrate, va obliga pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul Județean de Poliție B la plata drepturilor bănești reprezentând prima de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, pentru anii 2004, 2005, 2006 actualizată cu rata inflației la data efectuării plății, potrivit perioadei lucrate, va obliga Ministerului Internelor și Reformei Administrative să cuprindă în bugetul propriu sumele necesare plăților și obligă Ministerul Economiei și Finanțelor Publice să vireze Ministerului Internelor și Reformei Administrative aceste sume.
În materia raporturilor de serviciu, similar raporturilor de muncă, se prezumă punerea în întârziere a angajatorului, odată cu data nașterii dreptului, sarcina probei revenindu-i acestuia raportat la data nașterii prejudiciului.
Instanța de fond a apreciat că voința legiuitorului a fost exprimată în mod evident prin suspendarea exercițiului dreptului pe perioada în care bugetul de stat s-a aflat în dificultate, fără a recurge la instituția abrogării, după care, în Legea nr. 486 din 27 decembrie 2006 bugetului de stat pe anul 2007 nu s-a mai prelungit suspendarea exercitării acestui drept, astfel încât nu se poate aprecia că prin obligarea pârâtului la plata unor drepturi prevăzute de lege s-ar aduce atingere legilor bugetului de stat pentru acei ani, întrucât tocmai recunoașterea dreptului la sumele reprezentând prima de concediu și sporul de fidelitate, pe cale judiciară, creează obligația pârâtului de a face demersurile necesare, în calitatea lor de ordonator de credite, pentru obținerea sumelor necesare executării obligației.
De altfel, dreptul reclamanților de a obține plata primelor de concediu este confirmat și de OUG 146/2007pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate. Având in vedere apariția acestui act normativ, nu se poate susține că prezenta acțiunea ar fi rămas fără obiect, sub aspectul petitului privind prima de concediu. OUG 146/2007 vine să confirme, o dată in plus, dreptul de a obține primele de concediu, reprezentând manifestarea de voință a statului de a-și executa, de bună-voie, obligația corelativă acestui drept. Dar, de vreme ce OUG 146/2007 prevede acordarea primei de concediu pe perioada restantă in tranșe, obținerea unei hotărâri judecătorești dă posibilitatea reclamantei să obțină întreaga sumă într-o singură tranșă, prin punerea in executare a hotărârii.
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat de B, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și respingerii acțiunii formulate în contradictoriu cu acesta.
În motivare, recurentul a arătat că în mod greșit instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor.
A susținut că între acesta și reclamant nu au fost stabilite nici un fel de raporturi juridice, neavând atribuții în angajarea și salarizarea reclamantului.
Funcționarea și atribuțiile sale sunt reglementate prin HG nr. 386/2007 care a modificat HG nr.208/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice.
Ministerul Economiei și Finanțelor este ordonator principal de credite așa cum este Ministrul Internelor și Reformei Administrative. În situația în care Ministerul Administrației și Internelor nu ar dispune de fondurile necesare, Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi obligat la plata pentru salariații altor instituții.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor 3041Cod procedură civilă, instanța de control judiciar constată că recursul promovat împotriva sentinței civile nr.287/CA/11 aprilie 2008 Tribunalului Brașov este nefondat.
În mod corect instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor și a admis acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu acest pârât.
În speță, Ministerul Economiei și Finanțelor, în calitate de autoritate publică centrală cu atribuții în elaborarea proiectului bugetului de stat și a proiectelor de rectificare a bugetului de stat, astfel cum prevedere art.19 lit. a din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, a avut inițiativa de a suspenda acordarea acestor drepturi (prima de concediu și sporul de fidelitate) și tot acest minister, în aceeași calitate, va avea obligația de a prevedea în proiectul bugetului de stat, respectiv în proiectul de rectificare a bugetului de stat sumele necesare executării hotărârii judecătorești.
Acest minister are și obligația legală de a acoperi cheltuielile privind despăgubirile acordate în baza hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile.
Pe fond, Curtea constată că în mod corect instanța de fond a reținut că reclamantul este îndreptățit să beneficieze de primele de concediu și de sporul de fidelitate odată ce motivele care au fost avute în vedere la suspendarea acordării acestor drepturi, au încetat.
Sporul de fidelitate și prima de vacanță sunt drepturi de remunerare prevăzute de art.6 și 37 din nr.OG38/2003 privind salarizarea și alte drepturi al polițiștilor. Acest drept s-a născut din lege și conferă titularilor prerogativele de a pretinde celuilalt subiect de drept al raportului juridic, aceea de a da o sumă de bani cu titlu de primă de concediu.
Într-adevăr, aceste drepturi au fost suspendate succesiv prin legile bugetului de stat, dar suspendarea nu echivalează cu înlăturarea lui. Un drept câștigat în temeiul unei legi nu poate să fie îngrădit prin reglementări ulterioare. Legea nouă poate dispune doar pentru viitor. Dispozițiile legale care prevedeau acest drept nu au fost niciodată abrogate. Prin Legea nr. 486/2006 privind bugetul de stat pe anul 2007, o asemenea suspendare nu mai este prevăzută. Mai mult, prin nr.OUG 146/2007 s-a prevăzut acordarea acestui drept pentru anii 2001 - 2006.
Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă va respinge ca nefondat recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat de B împotriva sentinței civile nr.287/CA/11 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat de B cu sediul în B, str. -. nr. 7, împotriva sentinței civile nr. 287/CA/11 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 1 iulie 2008.
Președinte Judecător Judecător
- - - Pt. - - - - -
plecată în concediu de
odihnă semnează
vicepreședintele instanței
Grefier
Red. /10.07.2008
Dact./16.07.2008/2 ex.
Jud. Fond./
Președinte:Silviu Gabriel BarbuJudecători:Silviu Gabriel Barbu, Clara Elena Ciapă
