Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 434/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL
Secția de contencios Administrativ și Fiscal
Decizia nr. 434/ Dosar Nr-
Sedința publică din 01 iulie 2008
PREȘEDINTE: Silviu Gabriel Barbu JUDECĂTOR 2: Clara Elena Ciapă
- - - - judecător
- - - judecător
- grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative și pârâtul - chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor prin B împotriva sentinței civile nr.197/CA din 14.03.2008, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici statutari.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 17 iunie 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Instanța, pentru a da posibilitatea părților de a depune la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de24 iunie 2008, apoi pentru 01 iulie 2008.
CURTEA:
Constată că prin SC nr.197/CA/14.03.2008 a Tribunalului Brașov - secția comercială și de contencios administrativ (-) au fost dispuse următoarele: s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor.
S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române.
S- admis in parte acțiunea formulată și precizată de reclamantul, in contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul General al Poliției Române, Inspectoratul de Poliție al Județului B, și, in consecință:
A obligat pârâții să plătească reclamantului:
- prima de concediu pentru anii 2004, 2005 și 2006 și
- sporul de fidelitate pentru anul 2005, sume actualizate cu rata inflației la data efectuării plății, precum și dobânda legală aferenta acestor sume, de la data scadenței plății sumelor și până la data plății debitelor.
A obligat pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative să cuprindă in bugetul propriu sumele necesare plății primei de concediu.
A respins acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
A respins excepția inadmisibilității cererii de chemare in garanție.
admis cererea formulată de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative privind chemarea in garanție a Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediu ales in B, B-dul - -, Nr. 7 ( la. B )și, in consecință:
A obligat Ministerul Economiei și Finanțelor să vireze către Ministerul Internelor și Reformei Administrative sumele necesare plății primei de concediu și sporului de fidelitate arătate anterior.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor a fost admisă, pârâtul neputând fi obligat la plata către angajații altor instituții a unor drepturi salariale, ci doar la virarea către Ministerul Internelor și Reformei Administrative a fondurilor necesare achitării primei de concediu și a sporului de fidelitate, Ministerul Economiei și Finanțelor fiind singurul abilitat în acest sens.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul General al Poliției Române a fost respinsă, reclamantul fiind angajat al B aflat în subordinea pârâtului
Excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor invocată de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative () a fost respinsă, având în vedere că potrivit dispozițiilor Legii 500/2002 și HG208/2005 Ministerul Economiei și Finanțelor este singura instituție în măsură să prevadă și să aloce în bugetul sumele necesare efectuării plății sumelor stabilite prin prezenta hotărâre.
În fapt,reclamantul este angajat în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului B din data de 02.07.1990, având calitatea de funcționar public cu statut special, aspect ce rezultă din adeverința nr. 784/10.03.2008 emisă de
În drept,instanța de fond a apreciat că în cadrul raportului de serviciu existent între reclamant și pârât pe perioada lucrată de către acesta în intervalul 2004-2006, pârâtului îi incumbă obligația corelativă drepturilor prevăzute de prevederile art. 37 alin. 2 și art. 6 din nr.OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, care stabilește că " la plecarea în concediu de odihnă polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu " și că "pentru activitatea desfășurată în instituțiile din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, în calitate de militar, polițist, funcționar public și personal contractual, polițiștilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20 % din salariul de bază, în condițiile stabilite prin ordin al ministerului d e interne", astfel că în ipoteza cererii reclamantului de obligare la plata sumelor reprezentând prima de concediu pentru anii 2004, 2005 și a sumei reprezentând sporul de fidelitate pentru anul 2005, pârâtul are calitate procesuală pasivă, revenindu-i obligația corelativă acestor drepturi.
Pe fondul acestei cereri, instanța de fond a considerat că, deși prin efectul legilor bugetului de stat ulterioare OG 38/2003, exercițiul dreptului de a încasa prima de concediu, prevăzut de prevederile art. 37 al. 2 din nr.OG 38/2003,a fost suspendat până la sfârșitul anului 2006,iar prin efectul nr.OUG 118/24-11-2004 privind acordarea unor drepturi salariale personalului Ministerului Internelor și Reformei Administrative - art. 2,exercițiuldreptului de a încasa sporul de fidelitate, prevăzut de prevederile art. 6 din nr.OG 38/2003,a fost suspendat în anul 2005,totuși această împrejurare nu echivalează cu stingerea drepturilor, ci are ca efect numai imposibilitatea realizării prerogativelor sale în intervalul de timp pentru care s-a suspendat exercițiul drepturilor.
Dreptul la prima de concediu și, respectiv, la sporul de fidelitate, continuă să existe până la momentul adoptării unei dispoziții legale exprese contrare, deoarece, în materia dreptului muncii, este pe deplin aplicabil principiul derivând din " teoria a drepturilor câștigate", astfel încât nu poate fi acceptată ipoteza unei abrogări im plicite a un ei prevederi legale care a instituit un drept. Cum raportul de serviciu al funcționarului public este similar unui raport de muncă în ceea ce privește drepturile legale, acest principiu este pe deplin aplicabil și în situația funcționarilor publici.
Ca atare, orice restrângere adusă acestor drepturi, categoria în care intră și suspendarea, poate avea loc numai dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 53 din Constituție ( fostul art. 49 ). Or, nici una din legile prin care s-a suspendat exercitarea drepturilor la prima de vacanță și la sporul de fidelitate nu întrunește cerințele impuse de textul legii fundamentale, nefiind adoptate pentru apărarea siguranței naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor sau pentru desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor un ei calamități naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav. Prevederile legale prin care s-a suspendat acordarea primei de concediu în perioada 2001-2006 și a sporului de fidelitate în anul 2005 au avut un caracter temporar, iar în prezent nu mai sunt în vigoare, astfel încât nu mai pot forma obiectul controlului de neconstituționalitate, conform Legii nr. 47/1992, republicată.
Instanța de fond, analizând textele în discuție, în aplicarea principiului prevăzut de art. 3 Cod civil, a apreciat că dispozițiile privind suspendarea nu au produs nici un efect sub aspectul existenței dreptului la prima de concediu și la sporul de fidelitate, și deci, nu au avut drept consecință suprimarea acestuia în materialitatea sa pentru perioada în care au fost în ființă. Această suspendare nu poate echivala cu stingerea dreptului, ci are ca efect numai imposibilitatea realizării acestuia în intervalul de timp pentru care a fost suspendat exercițiul său.
Deși nu poate nega dreptul legiuitorului de a suspenda aplicarea anumitor dispoziții legale, acest drept trebuie exercitat cu respectarea cerințelor impuse de art. 56 și 64 din Legea nr. 24/2000.
Succesiunea în timp a actelor normative la care s-a făcut referire impune să rețină că dreptul al primă pentru concediu de odihnă al polițiștilor în baza nr.OG 38/2003, instituit prin art. 37 alin. 2, fost introdus în această lege încă de la adoptarea sa și și-a produs efectele începând din 2007, continuând să existe și în prezent, fiind prevăzut de același art. 37 la. 2 din același act normativ. La fel, dreptul la sporul de fidelitate al polițiștilor, instituit prin art. 6, fost introdus în OG 38/2003 încă de la adoptarea sa și și-a produs efectele începând din01 ianuarie 2004, continuând să existe și în prezent, și producând consecințe și în anul 2005.
Așa fiind și cum, în raport cu principiul activității legii civile, ce decurge din art. 15 din Constituție și art. 1 din Codul civil, dispozițiile art. 37 al.2 din OG nr.38/2003 fiind în vigoare în toată această perioadă, rezultă că dreptul la prima pentru concediul de odihnă acordat polițiștilor prin acest text a existat în perioada anilor 2004, 2005, fiind în ființă în întreaga perioadă menționată și, fiind conforme cu principiile înscrise în art. 38 alin. (2) din Constituția anterioară [art.41 alin (2) din Constituția revizuită în anul 2003], nu s-a constatat că ar fi neconstituționale.
În baza aceluiași raționament, și dreptul la sporul de fidelitate prevăzut de art. 6 din OG 38/2003 a existat și trebuie să producă consecințe pentru anul 2005.
Pe de altă parte, dispozițiile prevăzute în legile bugetelor pe anii 2004-2006 și dispozițiile art. 2 din nr.OUG 118/24.11.2004, neconținând vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu și, respectiv, la sporul de fidelitate, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia ori la prelungirea termenului de punere în aplicare, nu pot fi considerate nici ele că ar înlătura însăși existența lui.
Mai mult, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nicio dispoziției legală nu i-a fost înlăturată existența pentru anii 2004 - 2007.
Suspendarea ulterioară a dreptului la prima de concediu, pe fiecare din anii următori, acestui drept recunoscut recunoscut și garantat nu poate înlătura existența lui anterioară, pentru că s-ar contraveni atât art. 53 din Constituția revizuită (art. 49 din Constituția anterioară) privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui exercițiul uni drept, cât și reglementărilor data prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Din moment ce printr-o lege anterioară s-a conferit dreptul la primă pentru concediul de odihnă, iar acesta a continuat să fie prevăzut și ulterior perioadei în care s-a suspendat aplicarea lui, nu se poate considera că acel drept nu a existat în perioada respectivă deoarece s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu există în perioada celor 7 ani, pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat. Astfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare.
De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstaculați de a se bucura efectiv de aceasta pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.
Efectele produse de aceste acte normative, de suspendare sau de amânare a punerii în aplicare a dispoziției legale referitoare la dreptul dobândit, nu pot fi limitate decât în situația în care nu mai este în vigoare actul normativ care a prevăzut dreptul respectiv, aspect statuat cu forță juridică obligatorie, de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia 23/2005 dată în interesul legii, în privința interpretării și aplicării unitare a dispozițiilor art. 411 alin. 1 din Legea nr. 50/1996, referitoare la prima de concediu de odihnă pentru magistrați, prin invocarea prevederilor legilor bugetului de stat pe anii 2003, 2004 și 2005 [ art. 10 alin. (3) din Legea nr. 631/2002, art. 9 alin. (7) din Legea nr. 507/2003 și art. 8 alin. (7) din Legea nr. 511/2004], ce confereau același drept categoriei magistraților judecători și procurori și personalul auxiliar de specialitate.
Ca urmare, ordonatorilor principali de credite și, după caz, ordonatorilor de credite de inferior le revine obligația să plătească polițiștilor, pentru anii 2004-2006 primele de concediu de odihnă cuvenite acestora în conformitate cu art. 37 alin. 2 din nr.OG 38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor și sporul de fidelitate prevăzut de art. 6 din același act normativ.
Raportat considerentelor expuse, Tribunalul a admis în parte acțiunea formulată și, pe cale de consecință, au fost obligați pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul de Poliție al Județului B să plătească reclamantului sumele reprezentând primele de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, aferente anilor 2004 și 2005, în condițiile art. 37 alin. 2 din nr.OG 38/2003, și sumele reprezentând sporul de fidelitate aferent anului 2005 în conformitate cu dispozițiile art. 6 din nr.OG 38/2003.
Acțiunea reclamantului față de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a fost respinsă ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Suma reprezentând sporul de fidelitate a fost actualizată în raport cu rata de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective, având în vedere faptul că în materia raporturilor de serviciu, similar raporturilor de muncă, se prezumă punerea în întârziere a angajatorului, odată cu nașterea dreptului, sarcina probei revenindu-i acestuia raportat la data nașterii prejudiciului. Pentru prima de concediu reclamantul nu a cerut actualizarea, așa încât nu va fi acordată pentru a nu se încălca principiul disponibilității părților.
Instanța de fond a apreciat că voința legiuitorului a fost exprimată în mod evident prin suspendarea exercițiului dreptului pe perioada în care bugetul de stat s-a aflat în dificultate, fără a recurge la instituția abrogării, după care, în Legea nr. 486 din 27 decembrie 2006 bugetului de stat pe anul 2007 nu s-a mai prelungit suspendarea exercitării acestui drept, astfel încât nu se poate aprecia că prin obligarea pârâților la plata unor drepturi prevăzute de lege s-ar aduce atingere legilor bugetului de stat pentru acei ani, întrucât tocmai recunoașterea dreptului la sumele reprezentând prima de concediu și sporul de fidelitate, pe cale judiciară, creează obligația pârâtului de a face demersurile necesare, în calitatea lor de ordonator de credite, pentru obținerea sumelor necesare executării obligației.
De altfel, dreptul reclamantului de a obține plata primelor de concediu este confirmat și de nr.OUG 146/2007 pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate.
Cu privire la cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative, aceasta este fondată și, în temeiul dispozițiilor art. 60, 63 Cod procedură civilă și a Legii nr. 500/2002 și nr.HG 208/2005 a fost admisă, având în vedere că Ministerul Economiei și Finanțelor este singurul în măsură să vireze în bugetul Ministerului Internelor și Reformei Administrative sumele necesare efectuării plății sumelor stabilite prin prezenta hotărâre. Ministerul Economiei și Finanțelor nu a fost obligat la plata, către angajați altor instituții, a unor drepturi salariale, ci la virarea către Ministerul Internelor și Reformei Administrative a fondurilor necesare achitării primei de concediu și sporului de fidelitate, Ministerul Economiei și Finanțelor fiind singurul abilitat în acest sens.
În cauză a declarat recurs pârâtul - chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP B, solicitând instanței de recurs modificarea sentinței în sensul admiterii recursului, respingerii cererii de chemare în garanție a MEF formulată de pârâtul MIRA și respingerii în totalitate a acțiunii reclamantului.
În susținerea recursului, MEF a motivat următoarele:
In ceea ce privește cererea de chemare in garanție a MEF formulata de paratul MIRA, consideră ca, in mod greșit, instanța de fond a admis cererea de chemare in garanție a Ministerului Economiei si Finanțelor; învederează instanței de recurs faptul ca asa cum este reglementata in art. 60-63 Cod. proced. civila instituția chemării in garanție reprezintă acea forma de participare a terților la activitatea judiciara care conferă uneia din parți posibilitatea de a solicita introducerea in cauza a acelor persoane ce ar avea obligația de garanție sau de despăgubire in ipoteza in care partea respectiva ar pierde procesul, deci aceasta instituție se întemeiază pe existenta unei obligații de garanție sau de despăgubire care nu exista in sarcina Ministerului Economiei si finanțelor: cererea de chemare in garanție este o acțiune pe care reclamantul sau paratul o poate introduce in procesul civil împotriva unei alte persoane pentru ea aceasta sa participe la apărarea sa. iar in cazul pierderii procesului pentru a obține, prin aceeași hotărâre, obligarea chematului in garanție la plata sumelor reținute eu titlu de salarii. Temeiul unei astfel de cereri trebuie sa îl constituie obligația de garanție ce îi revine chematului in garanție in ba/a legii sau a contractului ori a unei obligații de restituire, condiții care nu se regăsesc in cauza de față.
Intre Ministerul Economici si Finanțelor si Ministerul Internelor si Reformei Administrative nu exista nicio obligație de garanție, iar simplul fapt ca ordonatorul principal de credite nu a acordat in mod nejustificat indemnizațiile cuvenite de drept reclamantului, nu ii conferă acestuia aici o garanție egala din partea MinisteruluiEconomici si Finanțelor pentru eventualele sumece ar trebui sa le plătească intr-un raport de munca izvorand din contractul de munca: ministrul finanțelor publice, ministrul internelor si reformei administrative suni ordonatori principali de credite, iar conform aii. 23 alin. 3 din Legea nr. 72 1996. privind finanțele publice (in vigoare pana la viata de 01.01.2003 si nr. 500 2002 care intra in vigoare la 01.01.2003. art. 10-35) creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite prin legea bugetara anuala nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite": Guvernul este cel răspunzător de reali/arca prevederilor bugetare si repartizarea ordonatorilor principali de credite sume de la bugetul de stat conform destinațiilor bugetare stabilite in conformitate cu legea bugetara anuala.
Doctrina juridica (1.. Participarea pârtilor in procesul civil) a statuat ca cererea de chemare nu poate fi admisa in cadrul acțiunilor personal nepatrimoniale si nici in litigiile de munca, pe același considerent ca raporturile de numea exista intre instituția angajatoare, alta decât Ministerul Economiei si Finanțelor si angajati - reclamantii din litigiu.
Pentru considerentele dezvoltate mai sus cererea de chemare in garanție a Ministerului Economiei si Finanțelor este inadmisibila.
In mod greșit instanța de fond a admis cererea de chemare in garanție dispunând obligarea la virarea fondurilor de bani necesare achitării diferentelor de drepturi de natura salariata, reactualizate ce fac obiectul cererii introductive.
Ministrul Economiei si Finanțelor este ordonator principal de credite asa cum este Ministerul Internelor si Reformei Administrative. Ministrul Economiei si Finanțelor neputand fi obligat la plata si acordarea de drepturi pentru salariații altor instituții.
Atribuții in angajarea, salarizarea, acordarea drepturilor reclamantului are Ministerul Internelor si Reformei Administrative, prin instituțiile sale subordonate, raporturile de munca exista intre reclamant si instituțiile parate, fara ea Ministerul Economiei si Finanțelor sa fie implicat in vreun fel.
Examinând sentința atacată și actele și lucrările dosarului prin prisma art.304 ind.1 pr.civ. și prin prisma motivelor de recurs, Curtea constată că recursul este nefondat și urmează a fi respins, pentru următoarele considerente:
În privința calității procesuale pasive, a Ministerului Economiei și Finanțelor: Prima instanță a admis cererea de chemare în garanție a MEF, formulată de pârâtul MIRA, admițând acțiunea reclamantului în contradictoriu cu MIRA și IPJ B, dar obligând MEF numai la virarea către pârâtul MIRA a sumelor de bani necesare pentru plata drepturilor bănești recunoscute reclamantului prin hotărârea judecătorească, dispoziție care a fost corect dată de instanță, prin reținerea calității de chemat în garanție a MEF la cererea pârâtului MIRA și, corelativ, respingerea acțiunii reclamantului în contradictoriu cu pârâtul MEF.
Conform art. 19 din Legea nr. 500/2002 modificată, Ministerul Finanțelor Publice (actualul Minister al Economiei și Finanțelor) are printre principalele atribuții și pe următoarele: pregătește proiectele legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție; aprobă clasificațiile bugetare și modificările acestora, analizează propunerile de buget; asigură monitorizarea execuției bugetare; blochează sau reduce utilizarea unor credite bugetare constatate ca fiind fără temei legal sau fără justificare în bugetele ordonatorilor de credite etc.
De asemenea, potrivit HG 208/2005 (vechea reglementare) și HG nr.386/2007 (noua reglementare) privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Finanțelor, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este acela de a elabora proiectul de buget de stat și proiectul de rectificare a bugetului de stat, precum și de a aproba includerea diferitelor propuneri de cheltuire a banilor publici formulate de ceilalți ordonatori principali de credite, iar potrivit art.3 alin1 lit. A pct.10, are atribuția de a deschide creditele necesare pentru cheltuielile fiecărui ordonator principal de credite în cadrul fiecărui exercițiu bugetar, ceea ce presupune o limitare evidentă a libertății de acțiune a ordonatorilor principali de credite sub aspectul plății unor drepturi salariale care nu fuseseră incluse în bugetul anual sau rectificarea bugetară a acelui ordonator principal de credite, plăți impuse pe calea hotărârilor judecătorești.
Ordonatorii de credite repartizează creditele bugetare aprobate pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare potrivit art. 21 din aceeași lege și au o serie de responsabilități prevăzute de art. 22.
De asemenea, legea mai stabilește că proiectele legilor bugetare se elaborează de Guvern prin Ministerul Finanțelor Publice (art. 28 din Legea nr. 500/2002). Chiar dacă aceste proiecte au la bază și propunerile de cheltuieli ale ordonatorilor principali de credite puterea de decizie o are conform legii Ministerul Finanțelor Publice, care poate să cuprindă sau nu în proiectul legii bugetului cheltuielile propuse de ordonatorii principali de credite. De asemenea doar acesta are posibilitatea de a propune rectificarea bugetară pentru repartizarea unor fonduri suplimentare pentru punerea în executare a dispozițiilor hotărârilor judecătorești.
Chematul în garanție MEF nu a fost obligat pentru a plăti el drepturile salariale unor persoane angajate la instituții subordonate altui ordonator de credite (în speță Ministerul Internelor și Reformei Administrative), ci a fost obligat să asigure aceste sume în conformitate cu atribuțiile ce-i revin conform Legii privind finanțele publice, să le vireze pârâților pentru a se putea achita drepturile bănești cuvenite reclamantului.
Ministerul Internelor și Reformei Administrative nu poate cere direct rectificarea bugetului său și alocarea unor fonduri suplimentare, aceasta trebuie să se realizeze prin intermediul Ministerului Finanțelor Publice.
Pentru aceasta s-a admis cererea formulată de pârâtul MIRA, de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, pentru ca Ministerul Economiei și Finanțelor să cuprindă în proiectul legii de buget sau în propunerea de rectificare și aceste sume pentru ordonatorul principal de credite Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
Pe fondul cauzei, instanța de recurs constată că hotărârea și motivarea primei instanțe sunt corecte și lămuritoare referitor la admiterea acțiunii reclamantului privind plata primei de concediu și a sporului de fidelitate: întrucât reclamantul intimat este polițist în cadrul IPJ B, iar art.37 alin.2 din OG nr.38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor prevede că la plecarea în concediu de odihnă polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, este neîndoielnic faptul că acestora li se cuvine prima de concediu. De asemenea, art.6 din OG nr.38/2003 prevede că polițiștilor li se acordă spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază pentru activitatea desfășurată în sectorul de ordine publică, apărare națională și siguranță națională în calitate de militar, polițist, funcționar public și personal contractual, în condițiile stabilite prin ordin al Ministrului de Interne.
Așa cum corect a reținut instanța de fond, aceste drepturi au fost suspendate prin suspendarea actelor normative care le-au consacrat, suspendare intervenită prin legile bugetului de stat din perioada 2001-2006 pentru prima de concediu, respectiv pentru întregul an 2005 pentru sporul de fidelitate, care a fost suspendat prin art.2 alin.1 din OUG nr.118/2004. Cu toate acestea, dreptul la prima de vacanță nu a fost desființat, textul de lege care a consacrat acest drept nefiind abrogat între timp, ci doar a fost suspendat exercițiul acestuia. Prin ea însăși, suspendarea nu înlătură existența dreptului, ci amână pentru un timp exercițiul acestuia, determinând concluzia că acel drept ar naște o obligație lipsită de conținut. Această concluzie nu poate fi, însă, primită, deoarece un drept prevăzut de un act normativ cu putere de lege nu poate deveni o obligație lipsită de conținut. Existența acestui drept patrimonial este recunoscută, dreptul recunoscut neputând fi vidat de substanța sa, întrucât ar fi golit de conținut, de valoare practică, de o manieră contrară literei și spiritului constituțional, în special dispozițiilor art.41 alin2 din Constituția revizuită. Mai mult, prevederea legală care consacră, care recunoaște dreptul la prima de vacanță nu a fost abrogată, așadar dreptul a existat și există în continuare, în măsura în care o normă juridică de forță juridică egală cu aceea care l-a consacrat nu va abroga explicit norma juridică inițială.
Referitor la prescripția dreptului la acțiune al reclamantei, dar și la recunoașterea dreptului în sine de i se plăti prima de concediu, Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție au statuat în spețe similare, prin Decizia nr.XXIII / 12.12.2005, Decizia nr.XII din 05.02.2007 și Decizia nr.LXXVII din 05 noiembrie 2007, că, fiind vorba despre un drept afectat de termene legale suspensive, pe perioada acestor termene legale suspensive prescripția extinctivă a dreptului la acțiune al beneficiarilor dreptului la prima de vacanță a fost întreruptă.
De altfel, prin Ordonanța de Urgență nr.146 din 19 decembrie 2007, Guvernul României a optat pentru plata din oficiu a primelor de concediu (numite și prime de vacanță), în baza prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendată prin legile bugetare anuale succesive și actele normative de salarizare, în perioada 2001-2006, legiuitorul recunoscând astfel existența dreptului funcționarilor la primele de vacanță, respectiv legitimitatea și temeinicia categoriilor de cereri prin care se solicită plata acestor prime, precum și împrejurarea întreruperii cursului prescripției extinctive pe perioada suspendării acestor drepturi bănești. Un raționament identic operează cu privire la sporul de fidelitate, care trebuie acordat și plătit efectiv reclamantului, pentru perioada în care a fost suspendat și, desigur, numai pentru perioada pentru care nu a fost plătit, anume anul 2005, așa cum în mod corect a reținut instanța de fond. Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat în cauza Beian contra României în sensul că dacă anumitor categorii de persoane le-au fost recunoscute anumite drepturi patrimoniale, cu trimitere la drepturi de natura salarială, atunci nerecunoașterea pentru categorii similare de reclamanți a acelorași drepturi ar reprezenta o discriminare. În privința sporului de fidelitate s-a conturat practica judecătorească în sensul acordării acestui spor pentru polițiști, în condițiile suspendării sale pentru anul 2005 prin OUG nr.118/2004.
În privința dispoziției instanței de fond, de plată către intimatul reclamant a sumelor actualizate cu rata inflației și dobânda legală aferentă la scadență, Curtea reține următoarele: actualizarea cu indicele de inflație a sumelor datorate, precum și cu dobânda legală, corect acordate de prima instanță, reprezintă un mijloc de reparare a prejudiciului efectiv suferit. cu indicele de inflație și plata dobânzii legale contribuie la păstrarea valorii reale a obligației bănești, actualizarea acesteia la momentul plății efective, potrivit dispozițiilor art.1082 Cod civil.
Curtea reține că în mod corect a interpretat prima instanță dispozițiile legale și a soluționat acțiunea introdusă de reclamant.
Pentru considerentele arătate, Curtea în baza art. 312 alin.1 Cod procedura civilă raportat la prevederile art. 304 pct.9 Cod procedură civilă și art. 304 indice 1 Cod procedură civilă urmează să respingă recursul declarat de chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor și să mențină sentința civilă atacată cu completarea motivării din prezenta decizie.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge recursurile declarat de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative și de chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 197/CA/14.03.2008 a Tribunalului Brașov - secția comercială și de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 01.07.2008.
Președinte Judecător Judecător
- - -Pt. - - - - -
plecată în concediu
de odihnă semnează
Vicepreședintele instanței
Grefier
Red. /21.07.2008
Dact./25.07.2008/ 2 ex
Jud. Fond: /
Președinte:Silviu Gabriel BarbuJudecători:Silviu Gabriel Barbu, Clara Elena Ciapă
