Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 4470/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 4470
Ședința publică de la 03 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Vijloi
JUDECĂTOR 2: Robert Emanoil Condurat
JUDECĂTOR 3: Laura
Grefier
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâtul CONSILIUL JUEȚEAN împotriva sentinței numărul 506 din 23 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații reclamanți, IA, și, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999) suplimentul postului+suplimentul treptei de salarizare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic A pentru recurentul pârât CONSILIUL JUEȚEAN O, lipsind intimații reclamanți, IA, și.
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul a fost declarat în termen legal, și este scutit de taxa de timbru.
S-a arătat că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform dispozițiilor art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
S-a referit că intimații reclamanți nu au depus întâmpinare.
Constată că din eroare nu a fost citat recurentul pârât Consiliul Județean O, ci Direcția Administrarea Domeniului Public și Privat
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea apreciază cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra recursului.
Consilier juridic pentru recurentul pârât solicită admiterea recursului, modificare sentinței atacate și respingerea acțiunii.
CURTEA
Asupra recursului de față deliberând constată următoarele:
Prin sentința nr. 506 din 23 iunie 2009, Tribunalul Olta admis excepțiile lipsei calității procesuale pasive și cea a prescripției dreptului la acțiune, a dmis în parte acțiunea formulată de reclamanții, IA, și și a obligat pârâtul să plătească reclamanților suplimentul corespunzător postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, pe perioada 02.06.2006-01.07.2007, în cuantum actualizat cu indicele de inflație la data plății efective.
S-a respins cererea pentru perioada ulterioară datei de 01.01.2007 pentru lipsa calității procesuale pasive a pârâtei și pentru perioada anterioară datei 02.06.2006, constatându-se intervenită prescripția dreptului la acțiune.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că potrivit carnetelor de muncă atașate la dosar reclamanții au avut calitatea de funcționari publici în cadrul Direcției Generale pentru Protecția din subordinea Consiliului Județean O până la 01.01.2007, iar potrivit art.40 alin.2 lit.c Codul muncii, pârâta are obligația de a acorda salariaților săi toate drepturile ce decurg din lege, din contractul de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă încheiate.
Pe de altă parte, funcționarii publici sunt salarizați în conformitate cu dispozițiile Legii nr.188/1999 - care reprezintă Statutul funcționarilor publici - și au dreptul să primească pe lângă celelalte drepturi și cele două sporuri respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, în conformitate cu dispozițiile art.31 alin.1 lit.c și d din actul normativ anterior menționat, cele două suplimente fiind introduse prin Legea nr.161/19.04.2003 și publicată în Monitorul Oficial în data de 21.04.2003.
Prin art.44 din OG nr.92/2004, publicată în Monitorul Oficial în data de 23.11.2004, s-a prevăzut că la data intrării în vigoare a acesteia, se suspendă aplicarea dispozițiilor art.29 (devenit ulterior, prin republicare, art.31) din Legea nr.188/1999-R, suspendarea acestor dispoziții continuând conform OG nr.2/2006 până la finele anului 2006, după care nu s-a mai dispus în acest sens, iar reclamanții nu au primit respectivele suplimente, așa cum recunoaște și pârâta prin întâmpinare.
Ca atare, începând cu data de 23.11.2004 (când a intrat în vigoare OUG nr.92/2004) și până la sfârșitul anului 2006, dreptul privind acordarea celor două suplimente a fost suspendat, însă suspendarea exercițiului dreptului la suplimente nu echivalează cu însăși înlăturarea dreptului respectiv, art.38 din Codul muncii prevăzând în mod imperativ că drepturile persoanelor încadrare în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu.
prevăzute de art.31 alin.1 lit.c și d au fost doar suspendate prin actele normative respective, acte ce nu conțin vreo referire la desființarea dreptului respectiv, situație în care suspendarea exercițiului dreptului la suplimente nu echivalează cu însăși înlăturarea lui câtă vreme prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege privitoare la acest drept.
Fiind de principiu că o normă legală, odată reglementată, trebuie să producă efectele, o soluție contrară ar însemna ca un drept prevăzut de lege să devină pentru cealaltă parte doar o obligație lipsită de conținut, ajungându-se ca un drept patrimonial recunoscut de lege să fie lipsit de substanța sa și practic lipsit de valoare.
Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale, prevede în art.1 din Protocolul adițional nr.1 că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale și nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului, dreptul reclamanților la sporurile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare fiind un drept de creanță și prin urmare, un bun în sensul Convenției menționate.
Ca atare instanța a apreciat că este întemeiată în parte cererea reclamanților privind acordarea suplimentelor respective pentru perioada 02.06.2006-01.01.2007, așa încât a admis în parte cererea și a dispus obligarea pârâtei la plata acestor suplimente.
Cât privește solicitarea reclamanților privind plata acestor sporuri și pentru perioada anterioară datei de 02.06.2006, s-a apreciat că dreptul la acțiune pentru plata acestor sume este prescris.
Legea l88/l999 privind statutul funcționarului public, care prevede dreptul la acordarea acestor sporuri, se completează cu prevederile legislației muncii precum și cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz, și cum nu există dispoziții specifice în materia prescripției, sunt aplicabile dispozițiile dreptului comun respectiv art.3 și 7 din Decretul nr.167/1958 potrivit cărora termenul general de prescripție este de 3 ani și începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune, respectiv la finalul anului când încetează suspendarea anuală, reclamanții neaflându-se in vreunul din cazurile expres prev. de art.13 și 14 din Decretul nr.167/1958 referitor la suspendarea prescripției.
În ceea ce privește solicitarea privind obligarea la plata acestor drepturi și pentru perioada ulterioară datei de 01.01.2007, respectiv până la data pronunțării, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive Consiliului Județean O si a respins cererea reclamanților deoarece, ulterior datei de 01.01.2007 nu au mai avut calitatea de angajati ai Consiliului Județean O, conform mențiunilor din carnetele de muncă atasate la dosar.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul CONSILIUL JUEȚEAN O, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În recursul promovat de către pârâtul CONSILIUL JUEȚEAN O s-a arătat că sunt incidente în cauză motivele de recurs prevăzute de art.304 pct. 4 și 9 Cod proc. civilă, prima instanță pronunțând o hotărâre lipsită de temei legal și dată cu aplicarea greșită a legii.
S-a susținut, în esență că, în ceea ce privește cuantificarea suplimentelor solicitate de reclamantă, că nu este posibilă negocierea individuală privind sporurile salariale, iar actul normativ care să prevadă un sistem unitar de salarizare a funcționarilor publici nu este în vigoare la această dată, astfel că solicitarea reclamanților ca instanțele judecătorești să reglementeze o omisiune legislativă ar echivala cu transformarea puterii judecătorești într-un legislator pozitiv, ceea ce contravine dispozițiilor constituționale.
Recurentul pârât a solicitat admiterea recursului formulat, modificarea sentinței pronunțate, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Examinând recursul formulat de pârât, prin prisma criticilor formulate și în raport de actele existente la dosar și dispozițiile legale incidente, Curtea apreciază că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Reclamanții au calitatea de funcționari publici, fiind salarizați în raport de dispozițiile Legii nr. 188/1999 rep. prin Statutul funcționarilor publici, OUG 92/2004, OG 2/2006 și OG 6/2007 modificată prin OG 9/2008.
Dispozițiile art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. stabilesc în mod generic compunerea salariului la care este îndreptățit funcționarul public, arătând că acesta include salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În privința ultimelor două componente, prin art. 44 din OUG 92/2004 și art. 48 din OG 2/2006 s-a dispus suspendarea succesivă a acestora, suspendare ce a operat până la intrarea în vigoare a OG 6/2007 act normativ care nu a mai preluat dispozițiile legale anterioare ce privesc suspendarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
În acest context legal, se pune problema aplicării dispozițiilor art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. la calculul salariului cuvenit funcționarilor publici.
Astfel, se apreciază că Statutul funcționarilor publici reglementează în mod generic funcția publică, evoluția carierei funcționarilor publici, drepturile și îndatoririle acestora, context în care definește structura salariului cuvenit funcționarilor fără să stabilească, în concret, modalitatea de calcul a acestuia.
Faptul că, alin. 3 al art. 31 din 188/1999 stabilește că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilitatea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, determină instanța să aprecieze că, în concret, modalitatea de stabilire a salariului funcționarilor se realizează prin lege organică în raport de cadrul legal general stabilit de Statut.
Mai mult decât atât, Statutul nu prevede criterii concrete de determinare a drepturilor bănești solicitate, procentul de 25% indicat de reclamant în petitul cererii lor fiind fără susținere legală.
Aceste aspecte conduc la concluzia că Statutul funcționarilor publici, prin art. 31 alin. 1 stabilește cadrul general al salarizării funcționarilor publici, urmând ca determinarea concretă a drepturilor salariale să fie stabilită ulterior.
În atare situație, reclamanții sunt în imposibilitate de a realiza prin intermediul instanței o creanță al cărei cuantum nu este stabilit de lege pentru a putea fi determinat sau determinabil, iar recunoașterea vocației generale la acordarea drepturilor solicitate ar lipsi hotărârea judecătorească de scopul său final - punerea în executare, și pe de altă parte o eventuală cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii ar reprezenta o nesocotire a dispozițiilor art. 147 alin. 4 din Constituia României, conform căruia deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere pentru viitor, începând cu data publicării acestora.
În acest sens, prin Decizia nr.820/3 iulie 2008 publicată în Of. 537/16.07.2008, Curtea Constituțională a arătat că dispozițiile art.1, 2 (alin. 3) și art. 27 alin. 1 din OG 137/2000 R privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Nu poate fi reținută susținerea reclamanților privind faptul că drepturile solicitate constituie "un bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Instanța Europeană a decis în jurisprudența sa că atât timp cât acțiunile reclamanților se află "pendinte" pe rolul jurisdicțiilor interne, acestea nu făceau să se nască nici un drept de creanță, ci numai eventualitatea dobândirii unei asemenea creanțe. Astfel, s-a stabilit cu valoare de principiu că "o creanță nu poate fi considerată "bun" în sensul art. 1 din Protocolul 1, decât dacă ea a fost constatată sau stabilită printr-o decizie judiciară trecută în puterea lucrului judecat" (decizia din 18 octombrie 2002, - și alții contra Spaniei).
Prin urmare, creanța invocată de reclamanți nefiind constatată printr-o hotărâre irevocabilă, nu beneficiază de protecția art. 1 din Protocolul l la CEDO.
În același sens este și jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești potrivit art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 (soluția de principiu pentru unificarea practicii adoptată la data de 6 aprilie 2009).
Astfel, deși jurisprudența Curții de Apel Craiova în această materie a fost contrară soluției adoptate în prezenta cauză, necesitatea schimbării acesteia s-a impus atât prin prisma dispozițiilor art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 cât și a jurisprudenței CEDO, care în Hotărârea din 6 decembrie 2007, pronunțată în cauza Beian împotriva României a statuat că "divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței".
În raport de aspectele analizate, se apreciază că reclamanții nu au făcut dovada că drepturile solicitate constituie o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtului.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea, în baza art. 312 alin.1, va admite recursul formulat de pârâtul CONSILIUL JUEȚEAN O și va modifica sentința în sensul că va respinge acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de pârâtul CONSILIUL JUEȚEAN împotriva sentinței numărul 506 din 23 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-.
Modifică în tot sentința în sensul că respinge acțiunea.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 03 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.jud.CL
CB/2 ex./11.11.2009
Jud.fond
Președinte:Daniela VijloiJudecători:Daniela Vijloi, Robert Emanoil Condurat, Laura
