Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 448/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 448
Ședința publică de la 16.02.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Radu Ionel
JUDECĂTOR 2: Ghica Alina Nicoleta
JUDECĂTOR 3: Bîcu
GREFIER
...
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentul-reclamant, împotriva sentinței civile nr.720/F/18 09 2008 pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr-(nr.format vechi 1149/2008), în contradictoriu cu intimații-pârâți MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE și INSPECTORATUL NAȚIONAL PENTRU EVIDENȚA PERSOANELOR.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile: recurentul - reclamant și intimații - pârâți MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE și INSPECTORATUL NAȚIONAL PENTRU EVIDENȚA PERSOANELOR.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-a depus la dosarul cauzei, prin Serviciul Registratură, la data de 29.01.2009, din partea recurentului - reclamant, o cerere prin care solicită ca judecata cauzei să se facă în lipsa sa.
De asemenea se învederează că s-a depus la dosarul cauzei, tot prin Serviciul Registratură, la data de 03.02.2009, de către intimatul - pârât MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, întâmpinare la recursul de față.
Curtea, constatând că în cauză atât recurentul - reclamant cât și intimatul - pârât Ministerul Administrației și Internelor au solicitat judecarea în lipsă, în baza art. 242 alineat 2.civ.Cod Penal;în conformitate cu dispozițiile art. 150.pr.civ. declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată că prin sentința civilă nr.720 din 18.09.2008, Tribunalul Ialomița - Secția Civilă a respins ca nefondată cererea formulată de reclamantul în contradictoriu cu Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin cererea adresată pârâților reclamantul a solicitat decontarea cheltuielilor prilejuite de efectuarea concediului de odihnă pentru anul 2007, conform facturii și chitanțelor depuse și la plata cheltuielilor de transport în cuantum de 1164 lei.
S-a reținut că procedura acordării biletelor de odihnă către polițiști este reglementată de HG 1578/2002 și de pct.13 din ordinul nr.438/2003, modificat și completat de Ordinul 609/2003, care impun pentru ca Ministerul Internelor și Reformei Administrative să suporte contravaloarea biletelor de concediu între cel de 50%, cazarea persoanelor îndreptățite să se facă în Complexele de agrement, precum și în celelalte case de odihnă administrate de Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
Tribunalul a arătat că reclamantul nu a fost cazat la una din locațiile agreate de Ministerul Internelor și Reformei Administrative, astfel încât cererea este nefondată, iar capătul de cerere privind decontarea cheltuielilor de transport nu a fost dovedit prin actele depuse la dosar.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurentul reclamant arătând că ordinele și instrucțiunile invocate de pârâți sunt discriminatorii și nu au fost transmise în teritorii în vederea luării la cunoștință de către personalul detașat.
De asemenea, pârâtul intimat nu a transmis nici lista unităților turistice agreate de minister și nu a adus la cunoștință criteriile în baza cărora se aprobă biletele de concediu.
În ceea ce privește decontarea transportului se subînțelege că pentru obținerea facturii și chitanței pentru care a solicitat decontarea, se impunea deplasarea la unitatea turistică din stațiunea, care le-a eliberat.
Recursul nu a fost întemeiat în drept.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Administrației și Internelor a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că în conținutul anexei nr.4, la Ordinul. nr.538/2008 nu se află și hotelul unde recurentul și-a efectuat concediul de odihnă în anul 2007.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată prin prisma motivelor de recurs formulate și din oficiu în limitele prevăzute de art.3041Cod procedură civilă Curtea reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.23 - 32 din HG 1578/2002, și art.27 din HG nr.1572/2002, polițiștii au dreptul la decontarea cheltuielilor prilejuite de efectuarea concediului de odihnă într-un cuantum de 50%, prin semnarea angajamentului prevăzut în anexa nr.3 la Ordinul. nr.438/2003, modificat și completat de Ordinul nr.609/2003.
Dispozițiile art.27 din HG 1572/2002 și Anexa 4 Ordinului nr.538/7.07.2008, impun cazarea polițiștilor care beneficiază de acest drept în complexele de agrement și, printre locațiile prevăzute în aceste dispoziții neaflându-se și Hotel Dunărea.
În consecință, în mod legal a reținut prima instanță refuzul pârâților intimați de decontarea cheltuielilor nu are caracter nejustificat, dispozițiile legale menționate fiind presupus cunoscute de beneficiarii lor.
La dosarul cauzei nu există nici o dovadă a efectuării cheltuielilor de transport solicitate, astfel încât nici acest capăt de cerere nu poate fi apreciat ca întemeiat.
Neexistând alte motive de nelegalitate ale hotărârii recurate în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant, împotriva sentinței civile nr.720/F/18 09 2008 pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr- (nr. format vechi 1149/2008), în contradictoriu cu intimații-pârâți MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE și INSPECTORATUL NAȚIONAL PENTRU EVIDENȚA PERSOANELOR, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 16 februarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Tehnored./2 ex.
18.03.2009
Președinte:Radu IonelJudecători:Radu Ionel, Ghica Alina Nicoleta, Bîcu