Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 45/2008. Curtea de Apel Bacau

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ Nr. 45

Ședința publică de la 18 Ianuarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Violeta Chiriac

JUDECĂTOR 2: Loredana Albescu

JUDECĂTOR 3: Morina Napa

Grefier secție comercială

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

Astăzi a venit pe rol judecarea recursului formulat de recurentul PRIMARUL COMUNEI, împotriva sentinței civile nr.181 din 2 august 2007, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile, dosarul fiind lăsat pentru a doua strigare când, de asemenea, s-a constatat lipsa părților.

Procedura este completă.

S-a făcut referatul oral asupra cauzei, după care:

Instanța constată recursul declarat și motivat în termen, scutit de plata taxelor de timbru conform art.15 lit.a din Legea nr.146/1997. De asemenea, constată că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, situație față de care constată cauza în stare de judecată, reținând-o în pronunțare.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND

Asupra recursului contencios administrativ de față constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 181/CA/2 august 2007 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr- a fost respinsă excepția tardivității, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții, și, în contradictoriu cu pârâții Primarul comunei și Consiliul Local al comunei, fiind obligați pârâții să plătească reclamanților drepturile bănești reprezentând prima de vacanță, drepturi aferente perioadei 20012006, corespunzător cu intervalul de timp în care reclamanții au avut calitatea de funcționari publici, actualizate la data executării conform indicelui de inflație.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:

Dreptul la prima de vacanță a fost suspendat până la data de 31 decembrie 2006 ultimul act normativ de suspendare fiind Legea 379/2005 - legea bugetului de stat pe anul 2006. Pentru plata drepturilor bănești solicitate nu este legal prevăzut un termen de scadență. Dreptul la acțiune al reclamanților s-a născut la 01.01.2007 și termenul de prescripție pentru drepturile bănești retroactiv convenite pe întreaga perioadă 2001 - 2006 început să curgă din același moment, motiv pentru care acțiunea nu s-a prescris, excepția tardivității urmând a fi respinsă.

Pe fondul cauzei instanța a constatat acțiunea reclamanților întemeiată pentru motivele care urmează:

În baza dispozițiilor art. 32 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 s-a prevăzut în
favoarea funcționarilor publici, pe lângă indemnizația de concediu, dreptul la
primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. In
reglementarea actuală acest drept este prevăzut la art.34 alin. 2 din lege. Începând
cu anul 2001 acordarea acestui drept a fost suspendată prin nr.OUG 33/2001 și
ulterior succesiv prin legile bugetului de stat, respectiv Legea nr. 743/2001, Legea
nr. 631/2002, Legea nr. 507/2003, Legea nr. 511/2004 și Legea nr. 379/2005. De
asemenea prin art. 44 din nr.OUG 92/2004 s-a prevăzut că dispozițiile art. 34
alin. 2 din Legea nr. 188/1999 republicată cu modificările ulterioare, se suspendă.
Ultimul act normativ care a prevăzut suspendarea drepturilor funcționarilor publici
la prima de vacanță este Legea nr. 379/2005 - Legea bugetului de stat pe anul
2006. Potrivit art. 5 alin. 5 din această lege, suspendarea este limitată până la
31.12.2006, motiv pentru care începând cu 01.01.2007 prevederile legale
referitoare la prima de vacanță produc efecte juridice, dreptul invocat de reclamanți
redevenind actual.

Pentru motivele mai sus arătate instanța a admis acțiunea așa cum a fost formulată. Calculul și individualizarea sumelor cuvenite fiecărui reclamant în parte revine în sarcina serviciului financiar contabil al autorităților publice pârâte. De asemenea a dispus și reactualizarea sumelor cuvenite conform indicelui de inflație.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Primarul comunei, scutit de plata taxei judiciare de timbru potrivit dispozițiilor art. 15 lit. a din Legea nr. 146/1997.

În motivarea recursului pârâtul a arătat că, potrivit dispozițiilor art. 166 alin.1 din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii dreptul la acțiune privind drepturile salariale se prescrie în termen de trei ani de la data la care drepturile respective erau datorate cu privire drepturile aferente perioadei anterioare anului 2003, ținând seama și de împrejurarea că dreptul pretins s-a născut la 1 ianuarie 2007, potrivit dispozițiilor Legii nr. 379/2005. Pe de altă parte, acordarea drepturilor bănești corespunzătoare primelor de vacanță trebuie analizată în contextul succesiunii actelor normative care au suspendat acordarea acestora, autoritățile locale neavând posibilitatea acordării acestora în lipsa unor prevederi exprese în acest sens.

Intimațiireclamanți, legal citați, prin întâmpinarea formulată, au solicitat respingerea recursului ca nefondat, suspendarea dreptului la prima de vacanță producând efectul începerii curgerii termenului de prescripție de la data încetării suspendării, respectiv de la 1 ianuarie 2007.

Examinând recursul promovat pentru motivele arătate, precum și din oficiu, în condițiile art. 304, 304 Cod procedură civilă, instanța îl apreciază ca fiind fondat pentru următoarele considerente:

Suspendarea plății primelor de vacanță prin legile bugetului de stat pentru anii 2002 - 2006 nu produce efectul înlăturării, anulării dreptului recunoscut reclamanților prin art. 32 al. 2 (devenit 34 al. 2 după republicare) din legea 188/1999. Interpretarea dată acestei măsuri de către recurenta - pârâtă conduce la concluzia că nu se poate acorda acest drept decât după ce încetează suspendarea dispusă prin legile speciale. În acest context, examinând dispozițiile legilor temporare privind suspendarea exercitării dreptului raportat la prevederile constituționale din art. 53, în mod legal instanța de fond a constatat că limitarea adusă exercițiului dreptului la prima de concediu excede condițiilor reglementate de dispozițiile arătate, privind situațiile în care intervine, caracterul necesar, proporțional cu situația ce a determinat-o, nediscriminatoriu și fără a aduce atingere dreptului în substanța lui.

De altfel, prin decizia XXIII/12.12.2005 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțându-se asupra suspendării exercițiului aceluiași drept recunoscut altor beneficiari, s-a reținut că "pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu existat pe perioada pentru care exercițiul lui ar fi înlăturat".

Pe de altă parte, limitarea exercițiului dreptului la prima de concediu motivată de deficitul bugetar nu îndeplinește nici cerințele impuse de dispozițiile art. 19 paragraful 3 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice adoptat la 16.12.1966 de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite și ratificat de România prin Decretul nr. 212/1974. Devenind aplicabile aceste reglementări potrivit dispozițiilor art. 20, 11 din Constituția României nu se poate aprecia că motivele suspendării respectă cerințele menționate privind limitarea exercițiului drepturilor.

În ceea ce privește prescripția dreptului la acțiune, pentru perioada 2001 - 2003, exercițiul dreptului la prima de concediu a fost suspendat prin art. 3 din OUG33/2001 care, chiar dacă termenul prevăzut prin acest act normativ a fost prelungit prin legi temporare, se constituie ca o suspendare unică ce a început cu 02 martie 2001 când a intrat în vigoare OUG33/2001 și s- finalizat la 31 decembrie 2003 prin dispozițiile de prelungire a termenului prevăzut în art. 3 din OUG33/2001 prin art. 10 alin.3 din Legea 631/2002. Așadar, pentru perioada 2001 - 2003 dreptul la acțiune al reclamantului s-a născut după expirarea perioadei de suspendare, respectiv după 31 decembrie 2003.

Cum termenul de prescripție de 3 ani s-a împlinit la 31 decembrie 2006, promovarea acțiunii de către reclamanți la 2 mai 2007 nu s-a realizat în interiorul termenului legal.

Așa cum s-a arătat, suspendarea exercitării dreptului la primă de concediu s-a realizat pentru perioada 2001 - 2003 prin OUG33/2001, iar pentru anii 2004, 2005 și 2006 prin legi temporare.

Așadar, în speță, plecând de la susținerea recurentei, existăpatru cauze de suspendare, respectiv suspendarea prin OUG33/2001 cu modificările ulterioare prin Legile 743/2001 și 631/2002, suspendarea prin legea bugetului 507/2003 (pentru anul 2004), cea dispusă prin Legea 511/2004 (pentru anul 2005) și cea în baza Legii nr. 379/2005(pentru anul 2006).

Dacă prin Legile 743/2001 și 631/2002 s-a dispus prelungirea suspendării dispusă prin OUG33/2001, prin Legile 507/2003, 511/2004 și 379/2005 s-a dispus că aplicarea prevederilor din actele normative în vigoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediu de odihnă se suspendă până la 31 decembrie 2004, 31 decembrie 2005, respectiv 31 decembrie 2006.

Potrivit art. 59 al. 2 din Legea 24/2000 republicată dispozițiile legilor temporare sunt în vigoare pentru perioada la care se referă, iar potrivit art. 66 din același act normativ, prin acte normative ulterioare se poate prelungi durata actelor normative temporare, dispoziția de prelungire trebuind să intervină înainte de expirare termenului.

Față de aceste dispoziții legale, interpretând succesiunea în timp a legilor care au reglementat exercițiul dreptului la prima de concediu, rezultă că dispozițiile cu caracter temporar din OUG33/2001 au fost prelungite succesiv prin Legile 743/2001 și 631/2002, iar legile ulterioare (Legea 507/2003, Legea 511/2004, Legea 379/2005) nu cuprind dispoziții de prelungire a acestora. Așadar dreptul la prima de concediu pentru anii 2001 - 2003 putut fi valorificat începând cu 01 ianuarie 2004.

Legea 507/2003 a suspendat exercițiul dreptului la prima de concediu pentru anul 2004 până la 31 decembrie 2004, pentru această perioadă dreptul la acțiune născându-se la 01 ianuarie 2005, pentru anul 2005 dreptul la prima de concediu s-a suspendat prin Legea 511/2004 până la 31 decembrie 2005, dreptul la acțiune născându-se la 01 ianuarie 2006, iar pentru anul 2006 dreptul la prima de concediu s-a suspendat prin Legea 379/2005 până la 31 decembrie 2006. Cum ultimele legi nu au dispus prelungirile suspendărilor anterioare conform art. 66 din Legea 24/2000 rezultă că fiecare din ele a suspendat exercițiul dreptului la prima de concediu, independent și pentru anul în care dispozițiile respective erau aplicabile.

Motivele referitoare la imposibilitatea acordării drepturilor în absența prevederilor legale exprese devin nefondate în condițiile existenței prezentei hotărâri judecătorești care constituie titlu executoriu și ale dispozițiilor art. 1,2,4 din OG22/2002 cu modificările și completările ulterioare, care reglementează condițiile de executare a obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, cu atât mai mult cu cât hotărârea pronunțată nu s-a întemeiat pe atitudinea culpabilă a vreuneia dintre părți, ci pe modalitatea diferită de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale ce reglementează dreptul în litigiu.

În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.1,3 raportat la cele ale art. 304 pct.9, 304 Cod procedură civilă, va fi admis recursul, va fi modificată în parte sentința recurată în sensul respingerii acțiunii în ceea ce privește acordarea primelor de vacanță pe anii 20012003, ca prescrisă. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul contencios administrativ promovat de recurentul - pârâtPRIMARUL COMUNEI, JUDEȚUL, împotriva sentinței civile nr. 181 din 02 august 2007, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații - reclamanți cu domiciliul în comuna, satul, județul N, cu domiciliul în comuna, județul N și cu domiciliul în municipiul R,-,. 2, județul N și intimații - pârâți CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI, JUDEȚUL N șiCOMUNA, PRIN PRIMARUL COMUNEI,județul

Modifică în parte sentința recurată în sensul că respinge acțiunea privind acordarea primei de vacanță pentru perioada 2001-2003, ca prescrisă.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 18 ianuarie 2008.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTOR,

JUDECĂTOR,

GREFIER SECȚIE COMERCIALĂ,

Red.

Red.

3 ex. 23 ian. 2008

Președinte:Violeta Chiriac
Judecători:Violeta Chiriac, Loredana Albescu, Morina Napa

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 45/2008. Curtea de Apel Bacau