Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 4567/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 4567

Ședința publică de la 05 2009

Completul constituit din:

Președinte: - - Judecător

- - Judecător

- - JUDECĂTOR 1: Alina Răescu

Grefier:

**********

S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâtele O - CENTRUL JUDEȚEAN O și B împotriva sentinței nr. 520 din 26.06.2009 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul reclamant SINDICATUL A PT MEMBRII DE SINDICAT:,

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic pentru intimatul reclamant SINDICATUL A PT MEMBRII DE SINDICAT:, A, lipsind recurentele pârâte O - CENTRUL JUDEȚEAN O și

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recursurile sunt motivate și declarate în termenul legal; de asemenea arată că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit dispozițiilor art. 242 alin. 1 pct. 2 Codul d e procedură civilă; de asemenea se învederează că intimatul reclamant SINDICATUL A PT MEMBRII DE SINDICAT:, a depus întâmpinare.

Apreciindu-se îndeplinite dispozițiile art. 150 Codul d e procedură civilă, instanța acordă cuvântul asupra recursurilor.

Consilier juridic pentru intimatul reclamant SINDICATUL A PT MEMBRII DE SINDICAT:, A, solicită respingerea recursurilor ca nefondate, menținerea ca fiind legală și temeinică a sentinței pronunțate de Tribunalul O l Depune practică judiciară.

Deliberând,

CURTEA

Asupra cauzei de față

Prin sentința civilă nr.520 din data de 26 iunie 2009, pronunțată în dosarul nr- în dosarul nr-, instanța a dmis acțiunea formulată de SINDICATUL O, și a obligat pârâtele AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ - CENTRUL JUDEȚEAN O și AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ, la plata către membrii de sindicat, G, TA, A, G, LIDER, ( ), OG, PROTOE., G, DUN.A, A, A, G, POLINA, suplimentului postului și al treptei de salarizare în procent de 25 % din salariul de bază pentru perioada 05. 2006- 26.06.2009, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective. De asemenea, s-a respins cererea privind plata drepturilor bănești pentru viitor.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că reclamanții au calitatea de funcționari publici în cadrul intimatei - Centrul Județean

Potrivit art. 40 alin. 2 lit. c din Codul muncii, obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă încheiate revine angajatorului, respectiv ordonatorilor de credite.

În acest context, reclamanții având calitatea de funcționari publici, sunt salarizați în conformitate cu prevederile Legii nr. 188/1999 și are dreptul să primească, pe lângă celelalte drepturi, cele două sporuri, respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, așa cum au fost reglementate prin art. 31 alin. 1 lit. c și d din actul normativ citat.

Cele două suplimente au fost introduse prin Legea nr. 161/19.04.2003 publicată în Monitorul Oficial în data de 21.04.2003.

Prin art. 44 din OUG nr. 92/2004, publicată în Monitorul Oficial în data de 23.11.2004, s-a prevăzut că la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, se suspendă aplicarea dispozițiilor art. 29 (devenit ulterior, prin republicare, art. 31) din Legea 188/1999 Apoi, suspendarea acestor dispoziții a continuat, conform prevederilor OG 2/2006, până la finele anului 2006.

Așadar, începând cu data de 23.11.2004 (data intrării în vigoare a OUG 92/2004) și până la sfârșitul anului 2006, exercitarea dreptului de acordare a celor două suplimente a fost suspendat.

Suspendarea exercițiului dreptului la suplimente, nu echivalează cu însăși înlăturarea lui.

Prin art. 38 din codul muncii se prevede, în mod imperativ, că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariul.

Fiind un drept câștigat, derivat dintr-un raport de muncă, suplimentele nu puteau fi anulate prin actele normative de suspendare, acte ce nu conțin vreo referire la desființarea dreptului la suplimente.

În atare situație, suspendarea exercițiului dreptului la suplimente nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege ce prevede acest drept.

O soluție contrară ar însemna ca un drept prevăzut de lege să devină pentru cealaltă parte doar o obligație lipsită de conținut și s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și practic, să devină lipsit de orice valoare.

Este de principiul că o normă legală, odată reglementată, trebuie să producă efectele, fiind împotriva rațiunii de a exista a legilor să aibă doar caracter formal.

Potrivit art. 1 din Protocolul adițional 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale: "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitare publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului".

Astfel, dreptul reclamanților la sporurile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare este un drept de creanță și, prin urmare, un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional 1 la Convenția menționată.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtele O - CENTRUL JUDEȚEAN O și B S, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivele de recurs, pârâta O - CENTRUL JUDEȚEAN Oas olicitat admiterea recursului și modificare sentinței în sensul respingerii acțiunii.

S-a menționat că în stadiul actual al legislației este precizat doar în mod generic dreptul funcționarilor publici la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, nefiind reglementată modalitatea de calculare a suplimentului postului și nici a suplimentului gradului.

Prin motivele de recurs, pârâta B a susținut că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a A ( pentru perioada 19.09.2007 - prezent), întrucât începând cu data de 19.09.2007, centrele județene au obținut personalitate juridică.

S-a învederat că sumele necesare plății celor două suplimente nu au fost prevăzute în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat de ordonatorul principal de credite -

Până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unic de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, nici până în prezent nu există baza legală expresă pentru a le fi acordate drepturile solicitate reclamanților.

Examinând recursurile formulate de pârâte, Curtea le găsește fondate, așa cum se va arăta în continuare.

Reclaman ții calitatea de funcționar public, fiind salarizată în raport de dispozițiile Legii nr. 188/1999 rep. prin Statutul funcționarilor publici, OUG 92/2004, OG 2/2006 și OG 6/2007 modificată prin OG 9/2008.

Dispozițiile art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. stabilesc în mod generic compunerea salariului la care este îndreptățit funcționarul public, arătând că acesta include salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

În privința ultimelor două componente, prin art. 44 din OUG 92/2004 și art. 48 din OG 2/2006 s-a dispus suspendarea succesivă a acestora, suspendare ce a operat până la intrarea în vigoare a OG 6/2007 act normativ care nu a mai preluat dispozițiile legale anterioare ce privesc suspendarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare.

În acest context legal, se pune problema aplicării dispozițiilor art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. la calculul salariului cuvenit funcționarilor publici.

Astfel, se apreciază că Statutul funcționarilor publici reglementează în mod generic funcția publică, evoluția carierei funcționarilor publici, drepturile și îndatoririle acestora, context în care definește structura salariului cuvenit funcționarilor fără să stabilească, în concret, modalitatea de calcul a acestuia.

Faptul că, alin. 3 al art. 31 din 188/1999 stabilește că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilitatea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, determină instanța să aprecieze că, în concret, modalitatea de stabilire a salariului funcționarilor se realizează prin lege organică în raport de cadrul legal general stabilit de Statut.

Mai mult decât atât, Statutul nu prevede criterii concrete de determinare a drepturilor bănești solicitate, procentul de 25% indicat de reclamant în petitul cererii lor fiind fără susținere legală.

Aceste aspecte conduc la concluzia că Statutul funcționarilor publici, prin art. 31 alin. 1 stabilește cadrul general al salarizării funcționarilor publici, urmând ca determinarea concretă a drepturilor salariale să fie stabilită ulterior.

În atare situație, reclamantul este în imposibilitate de a realiza prin intermediul instanței o creanță al cărei cuantum nu este stabilit de lege pentru a putea fi determinat sau determinabil, iar recunoașterea vocației generale la acordarea drepturilor solicitate ar lipsi hotărârea judecătorească de scopul său final - punerea în executare, și pe de altă parte o eventuală cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii ar reprezenta o nesocotire a dispozițiilor art. 147 alin. 4 din Constituia României, conform căruia deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere pentru viitor, începând cu data publicării acestora.

În acest sens, prin Decizia nr.820/3 iulie 2008 publicată în Of. 537/16.07.2008, Curtea Constituțională a arătat că dispozițiile art.1, 2 (alin. 3) și art. 27 alin. 1 din OG 137/2000 R privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Nu poate fi reținută susținerea reclamant ului privind faptul că drepturile solicitate constituie "un bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Instanța Europeană a decis în jurisprudența sa că atât timp cât acțiunile reclamanților se află "pendinte" pe rolul jurisdicțiilor interne, acestea nu făceau să se nască nici un drept de creanță, ci numai eventualitatea dobândirii unei asemenea creanțe. Astfel, s-a stabilit cu valoare de principiu că "o creanță nu poate fi considerată "bun" în sensul art. 1 din Protocolul 1, decât dacă ea a fost constatată sau stabilită printr-o decizie judiciară trecută în puterea lucrului judecat" (decizia din 18 octombrie 2002, - și alții contra Spaniei).

Prin urmare, creanța invocată de reclamant nefiind constatată printr-o hotărâre irevocabilă, nu beneficiază de protecția art. 1 din Protocolul l la CEDO.

În același sens este și jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești potrivit art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 (soluția de principiu pentru unificarea practicii adoptată la data de 6 aprilie 2009).

Astfel, deși jurisprudența Curții de Apel Craiova în această materie a fost contrară soluției adoptate în prezenta cauză, necesitatea schimbării acesteia s-a impus atât prin prisma dispozițiilor art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 cât și a jurisprudenței CEDO, care în Hotărârea din 6 decembrie 2007, pronunțată în cauza Beian împotriva României a statuat că "divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței".

În raport de aspectele analizate, se apreciază că reclamantul nu a făcut dovada că drepturile solicitate constituie o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtei.

Pentru considerentele expuse anterior, Curtea, în baza art. 312 alin.1, va admite recursurile formulate de pârâte și va modifica sentința, în sensul că va respinge acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de pârâtele O - CENTRUL JUDEȚEAN O și B împotriva sentinței nr. 520 din 26.06.2009 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul reclamant SINDICATUL A PT MEMBRII DE SINDICAT:,

Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 05 2009.

PREȘEDINTE: Alina Răescu

- -

JUDECĂTOR 2: Teodora Bănescu

- -

JUDECĂTOR 3: Carmina Mitru

- -

Grefier,

Red. Jud.

2 ex/MB/17.11.2009

Președinte:Alina Răescu
Judecători:Alina Răescu, Teodora Bănescu, Carmina Mitru

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 4567/2009. Curtea de Apel Craiova