Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 4564/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 4564
Ședința publică de la 05 2009
Completul constituit din:
Președinte: - - Judecător
- - Judecător
- - JUDECĂTOR 1: Alina Răescu
Grefier:
**********
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții O și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B împotriva sentinței nr. 489 din 17.06.2009 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul reclamant .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul reclamant, lipsind recurenții pârâți O și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recursul este motivat și declarat în termenul legal; de asemenea arată că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit dispozițiilor art. 242 alin. 1 pct. 2 Codul d e procedură civilă; de asemenea se arată că, prin Serviciul arhivă, intimatul reclamant a depus întâmpinare.
Apreciindu-se îndeplinite dispozițiile art. 150 Codul d e procedură civilă, instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Intimatul reclamant solicită respingerea recursurilor ca nefondate conform motivelor enunțate în întâmpinarea depusă la dosar. Depune practică judiciară.
Deliberând,
CURTEA
Asupra recursurilor de față:
Prin sentința nr. 489 din 17.06.2009 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr- s- respins cererea de suspendare a judecării cauzei formulată de intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice O, ca neîntemeiată.
S-a admis acțiunea formulată de reclamantul cu în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice O și Ministerul Finanțelor Publice; au fost obligați pârâții să achite reclamantului suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% fiecare din salariul de bază începând cu data de 01.12.2006 până la pronunțarea sentinței,respectiv 17.06.2009, și în continuare, sume actualizate la data plății efective.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut:
Prin cererea înregistrată sub nr-, pe rolul Tribunalului O l t, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice O, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța, să fie obligată pârâta la plata suplimentului postului în procent de 25% din salariul de bază și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază de la data numirii în funcția publică, respectiv începând cu data de 01.12.2006 până la data plății efective și în continuare..
În motivarea cererii, s-a arătat că reclamantul are calitatea de funcționar public în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice și în baza prevederilor art. 29 (forma inițială) din Legea 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, devenit după modificare și republicare art. 31, având dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, dar nu i-au fost acordate cele două suplimente.
Prin art. 44 din OUG nr. 92/2004 și art. 48 din OG 2/2006 s-a dispus suspendarea drepturilor funcționarilor publici pentru anii 2005 și 2006 privind acordarea suplimentului corespunzător din salariul de bază și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare, iar pentru anii 2007 și 2008 nu au mai fost emise alte norme pentru suspendarea acestor drepturi salariale.
S-a menționat în acțiune că acordarea acestor suplimente reprezintă un drept de creanță legal stabilit, astfel că actul prin care s-a dispus suspendarea plății acestor drepturi este un act unilateral și inechitabil, care lezează interesele directe ale reclamantului, acesta beneficiind de protecția socială acordată prin dispozițiile art. 38 și 53 din Constituția României.
În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 49 și următoarele cod procedură civilă, Legea 188/1999, Legea 554/2004, Constituția României.
Pârâta a depus la dosar întâmpinare, solicitând suspendarea judecății cauzei,întrucât Ministerul Justiției și libertăților a sesizat Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte cu un memoriu pentru promovarea unui recurs în interesul legii, în vederea unificării practicii judiciare referitoare la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 31 al.1 lit.c și d din Legea 188/1999, iar pe fond a cerut respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât solicitarea acordării celor două suplimente nu are fundament legal în raport cu actele normative în vigoare care reglementează drepturile salariale ale funcționarilor publici, urmând a fi reglementate după intrarea în vigoare a legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici.
Au fost invocate în drept prevederile Legii nr.188/1999 R, OG 6/2007.
Reclamantul a depus la dosar copie de pe decizia nr. 336 din 30.11.2006 privind numirea în funcția publică emisă de pârâtă, cererea adresată pârâtei și practică judiciară.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut că reclamantul a solicitat acordarea suplimentului postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază începând cu data de 1.12.2006 până la data plății efective și în continuare, invocând ca temei legal dispozițiile art. 31 al.1 lit. c și d din Legea 188/1999 privind Statutul funcționarilor publice,R.
Referitor la cererea de suspendare a judecării cauzei formulată de intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice O, instanța a respins-o, întrucât nu există dovada soluționării de către Înalta Curte de Casație și Justiție a recursului în interesul legii în vederea unificării practicii judiciare, referitoare la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 31 alin.1 lit.c și din Legea 188/1999 republicată.
Potrivit art. 31 al. 1 din Legea 188/1999 R privind statutul funcționarilor publici, pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Potrivit art. 40 al.2 lit. c din codul muncii, obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă încheiate revine angajatorului, respectiv ordonatorilor de credite.
În acest context, reclamantul având calitatea de funcționar public, este salarizat în conformitate cu prevederile Legii 188/1999 și are dreptul să primească, pe lângă celelalte drepturi, cele două sporuri, respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, așa cum au fost reglementate prin art. 31 alin.1 lit.c și d din actul normativ citat.
Prin art. 38 din codul muncii se prevede, în mod imperativ, că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu.
Fiind un drept câștigat, derivat dintr-un raport de muncă, suplimentele nu puteau fi anulate prin actele normative de suspendare, acte ce nu conțin vreo referire la desființarea dreptului la suplimente.
Este de principiu că o normă legală, odată reglementată, trebuie să producă efectele, fiind împotriva rațiunii de a exista a legilor să aibă doar caracter formal.
Potrivit art.1 din Protocolul adițional 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale:, Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitare publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului..
Astfel, dreptul reclamantului la sporurile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare este un drept de creanță și, prin urmare, un bun în sensul art.1 din Protocolul adițional 1 la Convenția menționată.
În consecință, în baza art. 1, 8 și 18 din Legea 554/2004 raportat la art. 31 alin.1 lit. c și d din Legea 188/1999, instanța a admis acțiunea reclamantului și a obligat pârâta să achite, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% fiecare din salariul de bază, începând cu data de 1.12.2006 până la pronunțarea sentinței, respectiv 17.06. 2009 și în continuare, sume actualizate la data plății efective, potrivit art. 1082 cod civil.
Împotriva acestei sentințe, au declarat recursuri pârâții O și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea celor două cereri de recurs, s-a apreciat că hotărârea primei instanțe a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
În condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calculare a celor două suplimente, se află în prezența unui drept virtual, ceea ce presupune ca acordarea acestor sporuri ar însemna, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani, iar pe de altă parte, cuantificarea de către instanță în raport de diverse criterii stabilite pe cale jurisprudențială.
Examinând recursurile formulate de pârâți, Curtea le găsește fondate, așa cum se va arăta în continuare.
Reclaman tul are calitatea de funcționar public, fiind salarizat în raport de dispozițiile Legii nr. 188/1999 rep. prin Statutul funcționarilor publici, OUG 92/2004, OG 2/2006 și OG 6/2007 modificată prin OG 9/2008.
Dispozițiile art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. stabilesc în mod generic compunerea salariului la care este îndreptățit funcționarul public, arătând că acesta include salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În privința ultimelor două componente, prin art. 44 din OUG 92/2004 și art. 48 din OG 2/2006 s-a dispus suspendarea succesivă a acestora, suspendare ce a operat până la intrarea în vigoare a OG 6/2007 act normativ care nu a mai preluat dispozițiile legale anterioare ce privesc suspendarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
În acest context legal, se pune problema aplicării dispozițiilor art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. la calculul salariului cuvenit funcționarilor publici.
Astfel, se apreciază că Statutul funcționarilor publici reglementează în mod generic funcția publică, evoluția carierei funcționarilor publici, drepturile și îndatoririle acestora, context în care definește structura salariului cuvenit funcționarilor fără să stabilească, în concret, modalitatea de calcul a acestuia.
Faptul că, alin. 3 al art. 31 din 188/1999 stabilește că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilitatea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, determină instanța să aprecieze că, în concret, modalitatea de stabilire a salariului funcționarilor se realizează prin lege organică în raport de cadrul legal general stabilit de Statut.
Mai mult decât atât, Statutul nu prevede criterii concrete de determinare a drepturilor bănești solicitate, procentul de 25% indicat de reclamant în petitul cererii sale fiind fără susținere legală.
Aceste aspecte conduc la concluzia că Statutul funcționarilor publici, prin art. 31 alin. 1 stabilește cadrul general al salarizării funcționarilor publici, urmând ca determinarea concretă a drepturilor salariale să fie stabilită ulterior.
În atare situație, reclaman tul este în imposibilitate de a realiza prin intermediul instanței o creanță al cărei cuantum nu este stabilit de lege pentru a putea fi determinat sau determinabil, iar recunoașterea vocației generale la acordarea drepturilor solicitate ar lipsi hotărârea judecătorească de scopul său final - punerea în executare, și pe de altă parte o eventuală cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii ar reprezenta o nesocotire a dispozițiilor art. 147 alin. 4 din Constituia României, conform căruia deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere pentru viitor, începând cu data publicării acestora.
În acest sens, prin Decizia nr. 820/3 iulie 2008 publicată în Of. 537/16.07.2008, Curtea Constituțională a arătat că dispozițiile art. 1, 2 (alin. 3) și art. 27 alin. 1 din OG 137/2000 R privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Nu poate fi reținută susținerea reclaman tului privind faptul că drepturile solicitate constituie "un bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Instanța Europeană a decis în jurisprudența sa că atât timp cât acțiunile reclamanților se află "pendinte" pe rolul jurisdicțiilor interne, acestea nu făceau să se nască nici un drept de creanță, ci numai eventualitatea dobândirii unei asemenea creanțe. Astfel, s-a stabilit cu valoare de principiu că "o creanță nu poate fi considerată "bun" în sensul art. 1 din Protocolul 1, decât dacă ea a fost constatată sau stabilită printr-o decizie judiciară trecută în puterea lucrului judecat" (decizia din 18 octombrie 2002, - și alții contra Spaniei).
Prin urmare, creanța invocată de reclaman nefiind constatată printr-o hotărâre irevocabilă, nu beneficiază de protecția art. 1 din Protocolul l la CEDO.
În același sens este și jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești potrivit art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 (soluția de principiu pentru unificarea practicii adoptată la data de 6 aprilie 2009).
Astfel, deși jurisprudența Curții de Apel Craiova în această materie a fost contrară soluției adoptate în prezenta cauză, necesitatea schimbării acesteia s-a impus atât prin prisma dispozițiilor art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 cât și a jurisprudenței CEDO, care în Hotărârea din 6 decembrie 2007, pronunțată în cauza Beian împotriva României a statuat că "divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței".
În raport de aspectele analizate, s-a apreciat că reclaman tul nu a făcut dovada că drepturile solicitate constituie o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtei.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea, în baza art. 312 alin.1, va admite recursurile pârâților.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâții O și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B împotriva sentinței nr. 489 din 17.06.2009 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul reclamant .
Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 05 2009.
PREȘEDINTE: Alina Răescu - - | JUDECĂTOR 2: Teodora Bănescu - - | JUDECĂTOR 3: Carmina Mitru - - |
Grefier, |
Red. Jud.
2 ex/MB/18.11.2009
Președinte:Alina RăescuJudecători:Alina Răescu, Teodora Bănescu, Carmina Mitru
