Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 459/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
-Secția Comercială, de Contencios
Administrativ și Fiscal-
DOSAR NR.-
DECIZIA NR.459/CA/2009 -
Ședința publică din 8 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Blaga Ovidiu- - -judecător
- - - JUDECĂTOR 2: Tătar Ioana
- -- judecător
- -- grefier
*******
Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ și fiscal formulat de recurenții reclamanți:și -ambii cu domiciliul ales în S M, str. -, nr.8, jud. S M în contradictoriu cu intimații pârâți: MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL de pe lângă ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - B,-, sector 5, PARCHETUL de pe lângă CURTEA DE APEL ORADEA - O,-, jud. B,PARCHETUL de pe lângă TRIBUNALUL SATU MARE -S M, str. -, nr.8, jud. S M și intimat chemat în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - B,-, sector 5 împotriva sentinței nr.169/CA din 25 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în dosar nr-, având ca obiect - litigiu privind funcționarii publici (Legea nr.188/1999) -.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, nu se prezintă nici o parte a litigiului.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxelor de timbru, intimații pârâți au depus la dosar întâmpinare, cauza este la primul termen de judecată în recurs, se solicită judecarea cauzei și în lipsă, după care:
CURTEA DE APEL
Deliberând:
Asupra recursului în contencios de față, constată următoarele:
Prin sentința nr. 169/CA/2009 Tribunalul Satu Marea respins acțiunea în contencios administrativ înaintată de reclamanții și cu domiciliul ales în S M,-, jud. SMî mpotriva pârâțilorMINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIEcu sediul în B, sector 5,-;PARCHETUL DE PE LÂNGÂ CURTEA DE APEL ORADEAcu sediul în O,-, jud. B; PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SATU MARE cu sediul în S M,-, jud. S M și intimatul chemat în garanțieMINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELORcu sediul în B, nr.5,-, pentru plata drepturilor salariale.
A respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâți împotrivaMINISTERULUI FINANȚELOR PUBLICE.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanții sunt angajați ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare în calitate de funcționari publici în cadrul departamentului economico - financiar.
Pornind de la existența unei hotărâri adoptată de Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, respectiv a Hotărârii nr. 262/21.06.2007 prin care s-a constatat existența unei discriminări directe și a unui tratament diferențiat potrivit OG nr. 137/2000 în ceea ce privește salarizarea funcționarilor publici din cadrul parchetelor de pe lângă tribunale și curți de apel față de funcționarii publici din cadrul Parchetului de pe lângă J, în temeiul dispozițiilor art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000, reclamanții solicită obligarea autorităților publice la plata drepturilor salariale reprezentând diferența de salariu ce li se cuvine pentru perioada 01.01.2005 - 01.12.2008 și în continuare, calculate conform anexei nr. 1 OUG nr. 82/2004a anexei nr. 1 OUG nr. 92/2004, anexei nr. 1 OG nr. 2/2006 și a anexei nr. 1 OG nr. 6/2007 corespondent raportului de muncă al fiecărui reclamant, actualizate cu indicii de inflație de la data de 01.01.2005 și până la data plății efective.
Față de acest mod de formulare al petitei cererii de chemare în judecată, instanța a constatat că reclamanții solicită în principal plata unor drepturi salariale atât retroactiv, cât și pentru viitor.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că, salarizarea funcționarilor publici din departamentele economico - financiare se face conform dispozițiilor OUG nr. 82/2004.
Deși potrivit dispozițiilor art. 125-128 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, organizarea și funcționarea departamentelor economico-financiare și administrative din cadrul instanțelor judecătorești este similară pentru parchetele de pe lângă instanțele judecătorești indiferent de gradul acestora, după cum și atribuțiile funcționarilor publici încadrați pe posturi de același tip sunt identice, se constată că, funcționarii publici din cadrul departamentului economico-financiar ai Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt salarizați conform Anexei nr. 1 OUG nr. 84/ 2004, în timp ce funcționarii publici încadrați la tribunale și curți de apel sunt salarizați la un nivel inferior, potrivit Anexei nr. 3 din același act normativ.
Acest mod de salarizare diferențiat s-a menținut și prin actele normative ulterioare, respectiv prin OUG nr. 92/2004, OG nr. 2/2006 și OG nr. 6/2007.
Persoanele care se consideră discriminate au dreptul să solicite despăgubiri potrivit dreptului comun pentru prejudiciul ce le-a fost cauzat, temeiul de drept al unei astfel de cereri fiind expres prevăzut de art. 2 alin. 11 și de art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000, potrivit cărora: "comportamentul discriminatoriu prevăzut la alin. (1)-(7) atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală, după caz, în condițiile legii"; "persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun."
Față de această dispoziție legală, instanța a constatat că acțiunile în justiție întemeiate pe acest text de lege sunt supuse dispozițiilor procedurale de drept comun în ce privesc condițiile de exercițiu a dreptului la acțiune, printre care figurează și termenul de introducere al acțiunii în termenul general de prescripție de trei ani, prevăzut de art. 1 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958.
Constatând că prin cererea de chemare în judecată reclamanții au solicitat plata unor drepturi salariale pentru o perioadă anterioară cu patru ani introducerii cererii de chemare în judecată, instanța constată că, pentru plata drepturilor salariale aferente perioadei 01.01.2005 - 01.12.2005, dreptul la acțiune al reclamanților este prescris, excepția invocată de către pârâți în acest sens fiind întemeiată.
Pe fondul cererii, instanța a constatat că, prin prezenta cerere de chemare în judecată, aceasta este chemată să stabilească în favoarea reclamanților drepturi salariale într-un cuantum diferit față de cel expres prevăzut de lege, prin aplicarea față de reclamați a unui text de lege instituit în legătură cu drepturile salariale ale funcționarilor publici încadrați la o altă instituție publică de aceiași natură dar de grad diferit.
Față de această solicitare a reclamanților, instanța a constatat că aceasta este inadmisibilă față de dispozițiile exprese ale Deciziei nr. 818/03.07.2008 pronunțată de Curtea Constituțională, care a stabilit că, "prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și <LLNK 12000 137131 302 27 55>art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative."
În considerentele deciziei amintite Curtea Constituțională arată că, "așa cum lesne se poate observa, art. 2 alin. (3) din ordonanță caracterizează ca discriminatorii, între altele, prevederile care dezavantajează anumite persoane, față de alte persoane, fără să facă vreo distincție cu privire la natura juridică a acestor prevederi, ceea ce poate fi înțeles că se referă și la acte normative cu putere de lege, cum sunt cele adoptate de Parlament și ordonanțele Guvernului, emise în virtutea delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituție.
Luând în considerare și dispozițiile art. 27 alin. (1) din ordonanță, prin care se instituie dreptul persoanei care se consideră discriminată de a cere instanței de judecată, între altele, restabilirea situației anterioare și anularea situației create prin discriminare, deci și a prevederilor cu caracter discriminatoriu, instanța de judecată poate să înțeleagă - ceea ce s-a și petrecut în una din cauzele analizate - că are competența să anuleze o dispoziție legală pe care o consideră discriminatorie și, pentru a restabili situația de echilibru între subiectele de drept, să instituie ea însăși o normă juridică nediscriminatorie sau să aplice dispoziții prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept, în raport cu care persoana care s-a adresat instanței se consideră discriminată.
Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție, precum și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
În virtutea textelor constituționale menționate, Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția - art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală -, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective."
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs recurenții reclamanți și, solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
În motivarea recursului, recurenții reclamanți au arătat că, din chiar formularea " drepturi salariale ale funcționarilor publici încadrați la o instituție publică de aceiași natură, dar de grad diferit " instanța a arătat că nu am avea dreptul la egalitatea de tratament, deși aveam exact aceiași funcție cu cei cărora li se recunoaște acest drept.
În motivarea hotărârii atacate instanța a insistat doar pe Decizia 813/3.VII.2008 a Curții Constituționale care s-a pronunțat cu privire la formele de discriminare ignorând faptul că noi nu am invocat doar discriminarea astfel creată prin lipsa egalității de tratament, egalitate care nu presupune uniformitate așa cum s-a reținut în motivare ci pe texte de lege care arată că funcționarii publici din cadrul Ministerului Public sunt salarizați în conformitate cu specificul postului și nu în conformitate cu gradul ierarhic aliniatul instanței pe lângă care funcționează. De altfel, activitatea desfășurată de funcționarii publici în cadrul parchetelor de pe lângă instanțele judecătorești nu cunoaște aceleași diferențieri ca și activitatea magistraților care se raportează la competența materială a instanței la care își desfășoară activitatea. Astfel potrivit articolului 127, articolului 130 aliniatul 2 din Legea 304/2004 toate departamentele economico financiare și administrative îndeplinesc aceleași atribuții motiv pentru care oricând un funcționar public de la oricare instanță judecătorească s-ar putea transfera pe un post similar la Înalta Curte de Casație și Justiție fără a i se solicita mai multe condiții de îndeplinit decât cele pe care deja le îndeplinea.
Independent de faptul că, între timp, Curtea Constituțională s-a pronunțat în sensul că prevederile articolului 1 și articolului 27 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative, considerând că sunt discriminatorii ți să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară Hotărârea nr. 262/21 iunie 2007 Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării subzistă în continuare, iar persoana care se consideră discriminată se poate adresa instanței de judecată întrucât accesul liber la justiție nu poate fi îngrădit printr-o Decizie a Curții Constituționale și de altfel, nici din motivarea deciziei nu rezultă că acesta ar fi scopul urmărit.
Argumentul folosit în motivarea din care rezultă că noi reclamanții am avea pretenții neîntemeiate deoarece legiuitorul a stabilit o salarizare în funcție de nivelul studiilor necesare exercitării funcției publice și în raport cu categoria, gradul profesional etc. apare ca fiind neserios, în condițiile în care reclamantul - are două licențe și toate gradele profesionale, sens în care i s-a și propus la un moment dat să funcționeze în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție.
De altfel, nici în cazul magistraților, la acordarea sporului de stres și supra solicitare neuropsihică nu s-a avut în vedere gradul ierarhic aliniatul instanței în cadrul căreia funcționează ci s-a avut în vedere specificul muncii lor, indiferent dacă își desfășoară activitatea intr-o structură locală sau centrală sau gradul de competență materială.
De altfel, în practică există deja hotărâri irevocabile în baza cărora s-au admis cereri similare cu a noastră.
La recursul declarat de recurenții reclamanți și a depus întâmpinare intimatul pârâtMINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIEprin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În motivarea întâmpinării intimatul pârât a arătat că instanța de fond a respins în mod corect acțiunea reclamanților, pronunțându-se în mod temeinic și legal în sensul că recurenții-reclamanți au solicitat stabilirea unor drepturi salariale într-un cuantum diferit de cel expres prevăzut de lege.
Într-adevăr, recurenții-reclamanți, care au calitatea de funcționari publici în cadrul departamentului economico-financiar și administrativ aliniatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, au solicitat acordarea aceluiași nivel de salarizare cu cel aliniatul funcționarilor publici care își desfășoară activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție invocând o presupusă discriminare.
Astfel, reclamanții au formulat o acțiune în disprețul normelor legale conținute în Ordonanța de Guvern nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, care la articolului 4 prevede că salariul de bază se stabilește în funcție de categorie, de clasă, care reflectă nivelul studiilor necesare exercitării funcției publice și după caz, de gradul profesional aliniatul funcției publice, precum și în raport cu nivelul la care se prestează activitatea, respectiv la nivel central sau local, potrivit anexelor nr. 1-6.
Salarizarea funcționarilor publici din cadrul Aparatului Administrației prezidențiale, Parlamentului, Guvernului, Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Consiliului Legislativ,Consiliul Concurenței, Curții de conturi, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității și Consiliul Național aliniatul Audio vizualului este reglementată în cadrul anexei nr. 1 Ordonanței de Guvern nr. 6/2007, iar salarizarea funcționarilor publici din cadrul aparatului propriu al prefecturilor, aliniatul instituțiilor subordonate autorităților sau instituții publice centrale, ale serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale altor organe ale administrației publice centrale de specialitate din unitățile administrativ-teritoriale, aliniatul inspectoratelor teritoriale de muncă, aliniatul caselor de asigurări de sănătate județene și a municipiului B, aliniatul Casei de Asigurări de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești, aliniatul Casei de Asigurări de Sănătate a Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, al caselor județene de pensii și a municipiului B, precum și din aparatul propriu aliniatul consiliilor județene este reglementată în cadrul anexei 3 la acest act normativ.
Consideră mai mult decât relevantă precizarea făcută de legiuitor în acest act normativ referitoare la menționarea printre criteriile care se au în vedere la salarizarea funcționarilor publici pe acela aliniatul nivelului la care se prestează activitatea, întrucât exact acesta este criteriul pe care îl încriminează ca discriminator recurenții -reclamanți.
În acest sens, apreciem că diferențierea făcută de legiuitor în cadrul legislației privind salarizarea funcționarilor publici este mai mult decât firească având în vedere că la nivel central activitatea desfășurată presupune atât activitatea privind nivelul central, respectiv cel aliniatul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cât și supravegherea și coordonarea activității tuturor parchetelor de pe lângă curților de apel, tribunale și judecătorii, în timp ce activitatea funcționarilor publici din cadrul parchetelor de pe lângă tribunale, așa cum sunt reclamanții presupune doar supravegherea operațiunilor care privesc activitatea unei singure unități de parchet de pe lângă tribunal, precum și a unităților subordonate respectiv parchetele de pe lângă judecătoriile arondate.
În ciuda aspectelor reținute de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, apreciem că este nelegal și împotriva oricăror norme ded rept, inclusiv a celor prevăzute de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, să se considere discriminatorie orice diferență ce există în ceea ce privește salarizarea între diferitele nivele la care își desfășoară activitatea funcționarii publici.
Ceea ce au solicitat de fapt recurenții- reclamanți este ca instanța să ignore criteriul nivelului local sau central la care se prestează activitatea stabilită de legiuitor pentru salarizarea funcționarilor publici. Acest lucru nu este posibil întrucât instanța investită cu un litigiu nu poate decât să interpreteze legea și să o aplice și în nici un caz să adauge la lege. Acordarea unei salarizări unitare, nediferențiate pentru toți funcționarii publici, indiferent de nivelul la care prestează activitatea este de competența exclusivă a puterii legislative.
În concluzie, este evidentă voința legiuitorului de a ține cont de criteriul amintit în ceea ce privește salarizarea funcționarilor publici, iar emiterea unui alt act prin care să se extindă acordarea acestui drept nu se poate face decât de către legiuitor.
La recursul declarat a depus întâmpinare și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea și Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, solicitând respingerea acestuia ca neîntemeiat și menținerea în totalitate a sentinței recurate.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, având în vedere actele și lucrările dosarului se constată că recursul este nefondat.
Prin acțiunea formulată, reclamanții au solicitat în esență, plata unor drepturi reprezentând diferențele de drepturi salariale dintre cele acordate funcționarilor publici din cadrul departamentului economico-financiar aliniatul celorlalte parchete, calculate conform anexelor 3 din OUG nr. 82/2004, OUG nr.92/2004, OG nr. 2/2006 și OG 6/2007 și salariile funcționarilor publici din cadrul departamentului economico-financiar și administrativ aliniatul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Consiliul Superior al Magistraturii, care au fost și sunt salarizați conform anexelor nr1 a acelorași acte normative.
Într-adevăr Legea 304/2004 privind organizarea judiciară stabilește prin dispozițiile articolului 125-128 atribuții identice pentru funcționarii publici din cadrul departamentului economico-financiar și administrativ, indiferent de gradul parchetului unde aceștia funcționează, însă se impune a fi avută în vedere complexitatea atribuțiilor de serviciu și responsabilitatea funcției acestora în cadrul ierarhiei instanțelor judecătorești și a parchetelor corespunzătoare, diferențierea de salarizare fiind justificată și de faptul că prim-procurorii parchetelor de pe lângă tribunale, respectiv procurorii generali ai parchetelor de pe lângă curțile de apel sunt ordonatori terțiari, respectiv secundari de credite, în timp ce Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este ordonator principal de credite potrivit articolului 129 din Legea nr. 304/2004. Conducătorii parchetelor pot delega calitatea de ordonator de credite managerilor economici.
De asemenea, potrivit articolului 4 din OUG nr. 6/007 salariul de bază se stabilește în funcție de categorie, clasă care reflectă nivelul studiilor necesare executării funcției publice, precum și în raport cu nivelul la care se prestează activitatea, respectiv la nivel central și local, o asemenea prevedere existând și în celelalte acte normative invocate de către reclamanți.
În acest context, contrar susținerilor reclamanților, salarizarea diferită a funcționarilor publici din cadrul parchetelor în raport cu cei din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este justificată de criterii obiective.
Chiar dacă prin prevederile articolului 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului se garantează exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de aceasta fără nici o discriminare, statele contractante potrivit jurisprudenței Curții Europene, beneficiază de o marjă de apreciere în privința stabilirii dacă ți în ce măsură dintre situații similare în alte privințe, justifică moduri diferite de abordare.
În această ordine de idei, în accepțiunea Curții Europene se socotește că o distincție este discriminatorie în sensul articolului 14, dacă nu este justificată obiectiv și rezonabil sau nu există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat.
Câtă vreme în speță, argumentarea diferenței de salarizare are la bază criteriul complexității și responsabilității funcționarilor publici ai parchetelor în raport cu cei ai Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este evident că aceasta constituie o justificare obiectivă și rezonabilă care permite statului să stabilească un mod diferit de salarizare.
Chiar și în situația în care prin Hot. nr. 262/21.0.6.2004 a Consiliului Național de Combatere a Discriminării, invocată de recurenți, s-a stabilit că faptele prezentate de "Asociația Funcționarilor Publici Justiția" cu petiția nr.5833/09.1.2006 reprezintă un tratament diferențiat, aceasta nu absolvă instanța de a stabili dacă există un tratament discriminatoriu care să justifice recunoașterea și acordarea drepturilor solicitate.
De asemenea, nu în ultimul rând trebuie avut în vedere faptul că, în condițiile în care salarizarea reclamanților-recurenți, funcționari publici în cadrul departamentului economico-financiar și administrativ aliniatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare este reglementa prin anexele 3 din OUG nr. 92/2004, OUG NR. 82/2004, OG nr. 2/2006 și OG nr.6/2007 stabilirea de către instanță a altei modalități de salarizare decât cea prevăzută de actele normative, reprezintă un exces de putere săvârșit de către aceasta prin îndeplinirea unor atribuții ce revin exclusiv puterii legislative și executive, rolul instanțelor fiind doar acela aliniatul aplicării și interpretării legii.
În acest sens în mod corect instanța de fond a reținut și Decizia nr. 818/03.07.2008 a Curții Constituționale.
Nu se poate reține susținerea recurenților potrivit cărora li se îngrădește accesul la justiție. Constituția reglementează accesul general neîngrădit la justiție al tuturor persoanelor pentru apărarea drepturilor, libertăților și a intereselor lor legitime, însă accesul liber la justiție nu presupune în mod automat admiterea cererilor formulate cu încălcarea principiului separației puterilor în stat.
Pentru aceste motive arătate recursul urmează a fi respins în baza art. 312 alin. 1 Cod de procedură civilă.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondatrecursul declarat de recurenții reclamanți și împotriva sentinței nr. 169/CA din 25 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică, azi 8 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECATOR GREFIER
Red.dec. - jud.
în concept - 29.10.2009
Jud fond.
Tehnoredact - -/
8 ex./03.11.2009
6 com.__________
1. și
2. -ambii cu domiciliul ales în S M, str. -, nr.8, jud. S M
3. MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL de pe lângă ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - B,-, sector 5,
4. PARCHETUL de pe lângă CURTEA DE APEL ORADEA - O,-, jud. B,
5. PARCHETUL de pe lângă TRIBUNALUL SATU MARE - S M, str. -, nr.8, jud. S M
6.MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - B,-, sector 5
Președinte:Blaga OvidiuJudecători:Blaga Ovidiu, Tătar Ioana, Sotoc Daniela