Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 461/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

-Secția Comercială, de Contencios

Administrativ și Fiscal-

DOSAR NR.-

DECIZIA NR.461/CA/2009 -

Ședința publică din 8 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Blaga Ovidiu- - -judecător

- - - JUDECĂTOR 2: Tătar Ioana

- -- judecător

- -- grefier

*******

Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ și fiscal formulat de pârâtulPRIMARUL COMUNEIcu sediul în localitatea, jud. S M în contradictoriu cu intimata reclamantă - localitatea, nr.61, jud. SMî mpotriva sentinței nr.253/CA din 28 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în dosar nr-, având ca obiect - litigiu privind funcționarii publici (Legea nr.188/1999) -.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, nu se prezintă nici o parte a litigiului.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxelor de timbru, intimata reclamantă prin avocat a depus la dosar întâmpinare - 2 exemplare, cauza este la primul termen de judecată în recurs, precum și că se solicită judecarea cauzei și în lipsă, după care:

Instanța, lasă cauza a doua strigare, când de asemenea nu se prezintă o parte a litigiului și având în vedere că se solicită judecarea cauzei și în lipsă, rămâne în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Deliberând:

Asupra recursului în contencios de față, constată următoarele:

Prin sentința nr.253/CA din 28 aprilie 2009, Tribunalul Satu Marea admis în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta, domiciliată în, nr.61, jud. S M, în contradictoriu cu pârâtul PRIMARUL COMUNEI și, în consecință, a obligat pârâtul la plata către reclamantă a drepturilor bănești reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază începând cu 01.01.2004 și până la data pronunțării prezentei hotărâri, actualizate cu indicele de inflație calculat în raport cu data nașterii dreptului și până la data plății efective.

A respins capătul de cerere privind acordarea acestor drepturi pentru viitor, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că, reclamanta are calitatea de funcționar public în cadrul autorității publice pârâte.

Potrivit art. 31 din Legea nr. 188/1999, privind statutul funcționarilor publici, "entru p. activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:

a) salariul de bază;

b) sporul pentru vechime în muncă;

c) suplimentul postului**);

d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare**).

Funcționarii publici beneficiază de prime și alte drepturi salariale, în condițiile legii.

Salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici."

Drepturile salariale ale funcționarilor publici au fost reglementate în mod succesiv de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pe anul 2005, aprobată prin Legea nr. 76/2005, Ordonanța Guvernului nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată prin Legea nr. 417/2006, Ordonanța de Guvern nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, aprobată prin Legea nr. 232/2007 și prin Ordonanța de Guvern nr. 9/2008 pentru modificarea <LLNK 12007 6130 301 0 32>Ordonanței Guvernului nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, aprobată cu modificări prin <LLNK 12007 232 10 201 0 18>Legea nr. 232/2007, și pentru acordarea unor creșteri salariale pentru funcționarii publici în anul 2008.

Referitor la suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, s-a reținut că, prin art. 44 din OUG nr. 92/2004 și art. 48 din OG nr. 2/2006, anterior arătate pentru perioada 2004-2006, dreptul funcționarilor publici la plata acestui spor a fost suspendat.

Din analiza acestor acte normative, instanța a constatat că acestea nu cuprind vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la cele două sporuri, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia. Această suspendare a exercițiului unui drept nu înlătură existența dreptului la sporul privind suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare cuvenită funcționarilor publici pentru că, astfel, s-ar contravenit atât art. 53 din Constituția României revizuită privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept, cât și reglementările date prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional al Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Potrivit art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind Normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative "în cazuri speciale aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un alt act normativ de același nivel sau de nivel superior. În această situație, se vor prevedea în mod expres data la care se produce suspendarea, precum și durata ei determinată.

La expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare.

Prelungirea suspendării ori modificarea sau abrogarea actului normativ ori a dispoziției suspendate poate face obiectul unui act normativ sau al unei dispoziții exprese, cu aplicare de la data expirării suspendării".

Reținând ca esențială această dispoziție legală în interpretarea actelor normative incidente în cauză, instanța a constatat că suspendarea aplicării prevederilor prin care s-au stabilit drepturi salariale în favoarea reclamanților a fost dispusă prin actele normative amintite pe o durată determinată 2004-2006, iar prelungirea duratei acestei suspendări nu a fost dispusă în mod expres prin actele normative ulterioare prin care s-a dispus din nou suspendarea exercițiului dreptului.

Prin urmare, potrivit art. 62 alin. 2 din Legea nr. 24/2000, la expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziția afectată de această suspendare reintră de drept în vigoare.

Prin art. 38 din Codul muncii se prevede, în mod imperativ că, drepturile peroanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu.

De aceea, fiind un drept câștigat, derivat dintr-un raport de muncă, suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare nu puteau fi anulate pe calea unor acte normative de suspendare a aplicării acestora.

În situația dată, pentru ca un drept prevăzut de lege să nu devină doar o normă lipsită de conținut trebuie reținut că, suspendarea exercițiului dreptului la cele două sporuri, nu echivalează cu însăși înlăturarea acestora, cât timp existența acestora nu a fost înlăturată prin vreo dispoziție legală.

Întrucât actele normative care au reglementat suspendarea exercițiul dreptului funcționarilor publici la suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare prevăzute de legea privind Statutul funcționarilor publici au fost adoptate pentru perioade de timp determinate datorită unor condiții financiare deosebite, respectiv pentru anul bugetar în curs, acestea și-au încetat aplicabilitatea la expirarea perioadei de timp pentru care au fost adoptate.

Prin urmare, instanța a apreciat că solicitarea formulată de reclamanta-funcționar public, în sensul constatării îndreptățirii acesteia la plata retroactivă a celor două sporuri începând cu data nașterii dreptului și până la zi, la valoarea actualizată a acestor drepturi este întemeiată.

În privința cuantumului celor două sporuri cuvenite reclamantei-funcționar public, instanța a constatat că acesta nu a fost prevăzut de lege sau de vreun alt act normativ emis în aplicarea legii, reclamanta solicitând plata acestora în cuantum de 25 % din salariul de bază pentru ambele sporuri, justificând această solicitare prin prisma altor dispoziții legale care reglementează sporuri salariale, prin raportare la proiectul de act normativ ce urma să cuantifice acest spor și prin cea a existenței unor hotărâri judecătorești irevocabile prin care aceste sporuri au fost acordate în cuantum de 25% fiecare.

Respectarea principiului statului de drept presupune și implică asigurarea aplicării legilor adoptate, în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive astfel că este necesar ca titularii unor drepturi (și cu atât mai mult titularii unor drepturi salariale) să se bucure efectiv de acestea pentru perioada în care sunt prevăzute de lege.

În acest sens, s-a constatat că, deși dreptul funcționarilor publici la suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare prevăzute de legea privind Statutul funcționarilor publici a reintrat de drept în vigoare, iar aceștia sunt îndreptățiți la plata retroactivă a acestor drepturi, exercitarea drepturilor salariale ale acestora este îngrădită de lipsa preocupării autorităților statului de a adopta reglementări minimale în domeniu, respectiv de a stabili cuantumul sporurilor la salariul de bază prevăzut de art. 31 lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999.

Din această perspectivă, instanța a mai constatat că în situații identice, instanțele judecătorești din România au pronunțat hotărâri judecătorești irevocabile, prin care au stabilit cuantumul celor două sporuri cuvenite funcționarilor public ca fiind de câte 25% fiecare din salariul de bază.

Față de existența unui număr considerabil de hotărâri judecătorești adoptate în sensul amintit și care au dobândit puterea de lucru judecat, instanța a apreciat că, deși practica judecătorească nu constituie izvor de drept în sistemul de drept românesc, aceasta poate crea justițiabililor o speranță legitimă în sensul îndreptățirii acestora la un drept recunoscut de instanțele judecătorești unor persoane aflate în situații identice cu aceștia.

În practica Curții Europene privind Drepturile Omului, încălcarea acestei speranțe legitime de către instanțele judecătorești a fost apreciată ca o atingere adusă unui bun și ca o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 ( Cauza Stere împotriva României din 26.02.2006).

De asemenea în practica aceleiași instanțe europene, Cauza Beian împotriva României nr. 1 din 06.12.2007, s-a statuat că divergențele de jurisprudență pot crea insecuritate juridică și reducerea încrederii publicului în sistemul judiciar care are ca efect lipsirea reclamantului de efectele unei legi, în timp ce altor persoane care s-au aflat în situație identică li s-a recunoscut același drept prevăzut de lege.

Față de existența unei jurisprudențe majoritare în sensul admiterii acțiunilor reclamanților, instanța a apreciat că, pentru apărarea unui drept salarial recunoscut de lege al cărui cuantum este stabilit prin hotărâri judecătorești irevocabile, cuantum care astfel constituie un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și pentru recunoașterea acestui bun este necesară aplicarea cu prioritate a Convenției Europene privind Drepturile Omului și a practicii anterior amintite Curții Europene privind Drepturile Omului în această materie în sensul recunoașterii dreptului funcționarilor publici la sporul privind suplimentul postului și la sporul treptei de salarizare în cuantumul recunoscut și altor funcționari publici aflați în situații juridice identice.

Prin urmare, instanța de contencios administrativ a apreciat că acțiunea reclamantei, funcționar public, este întemeiată motiv pentru care, în temeiul art. 2 pct. 1 lit. d) proc.civ. art. 8,10,18 din Legea nr. 554/2004, art. 1091din Legea nr. 188/1999, art. 20 din Constituția României și a textelor de lege anterior amintite a obligat pârâtul la plata către reclamantă sumelor de bani reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază începând cu 01.01.2004 și până la data pronunțării prezentei hotărâri, actualizate cu indicele de inflație calculat în raport cu data nașterii dreptului și până la data plății efective, conform dispozitivului prezentei.

În ceea ce privește acordarea drepturilor pentru viitor, instanța a reținut că, întrucât pretenția nu are un caracter cert, actual și exigibil, acest capăt de cerere nu este fondat fiind respins în consecință.

Împotriva acestei hotărâri, scutit de plata taxelor de timbru a declarat recurs pârâtul Primarul comunei, solicitând admiterea recursului și pe cale de consecință, respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată.

În dezvoltarea motivelor de recurs recurentul a arătat că, instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică. De asemenea, se mai arată că nici unul din actele normative cu caracter special, în domeniul salarizării funcționarilor publici nu prevede acordarea drepturilor invocate de reclamantă, iar în lipsa unor prevederi legale în acest sens, în conținutul legislației speciale a salarizării funcționarilor publici, consideră recurentul că aceste drepturi salariale nu pot fi acordate la momentul actual.

În condițiile în care un act normativ, privind stabilirea sistemului unic de salarizare, nu a fost încă adoptat, consecințele care au stat la baza hotărârii recurate, sunt lipsite de temeinicie, instanța de fond abordând în mod eronat speța dedusă judecății, similar cu aspectele referitoare la primele de concediu.

De asemenea, prin admiterea unor astfel de cereri, instanța creează un precedent și un tratament discriminatoriu în privința angajaților aceleași instituții, și totodată apreciază recurentul că trebuie avut în vedere și faptul că astfel de structuri sunt organizate și funcționează în fiecare județ.

Mai arată și că, Curtea Constituțională prin decizia nr.819/3 iulie 2008 s-a pronunțat cu privire la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.27 alin.1 din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, opinând evident că este neconstituțională, încălcând principiul separației puterilor în stat.

Mai menționează că, deoarece până în prezent, aceste suplimente nu s-au regăsit în norme privind salarizarea funcționarilor publici, suspendarea dispozițiilor art.29 din Legea nr.188/1999, prin legi succesive, neavând relevanță sub aspectul efectelor juridice pe care ar fi putut să le producă.

Apreciază, în consecință că pretențiile reclamantei nu au nici un temei legal, nici sub aspectul acordării, nici sub aspectul cuantificării acestora, astfel încât judecătorul să aibă garanția existenței unui prejudiciu care să fie reparat.

Prin întâmpinarea depusă al dosar, intimata a solicitat respingerea recursului cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor ocazionate cu soluționarea recursului.

Examinând sentința recurată, raportat la motivele de recurs invocate, precum și din oficiu, potrivit art. 304/1 pr.civ. instanța reține că recursul este fondat, urmând a fi admis și modificată în parte sentința recurată, pentru următoarele considerente:

Reclamanta a solicitat în prezenta cauză obligarea pârâtului, la plata suplimentului postului în procent de 25% și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare în procent de 25%, sume actualizate în funcție de indicele de inflație de la data nașterii dreptului, respectiv 01.01.2004 și până la data plății efective, cât și pentru viitor.

Astfel, curtea constată că temeiul acordării suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare a fost indicat de reclamanți ca fiind art. 31 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, conform căruia "pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:

a) salariul de bază;

b) sporul pentru vechime în muncă;

c) suplimentul postului;

d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare".

În perioada 2004-2006, prevederile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate prin nr.OUG 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 76/2005, și prin nr.OG 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006.

De asemenea, Curtea a reținut că în numerotarea anterioară republicării din anul 2007, art. 31 din Legea nr. 188/1999 era numerotat ca art. 29.

În aplicarea dispozițiilor actualului art. 31 (fost art. 29 din Legea nr.188/1999) - text introdus prin Legea nr. 161/2003 - Agenția Națională a Funcționarilor Publici a elaborat un proiect de act normativ privind salarizarea funcționarilor publici, proiect care instituia, conform dispozițiilor art. 29 din Legea nr.188/1999, mecanismul de stabilire a salariului funcționarilor publici, compus din cinci componente: salariul de bază, suplimentul postului, sporul de vechime, suplimentul corespunzător treptei de salarizare, alte prime și sporuri.

Curtea a observat însă că acest proiect de act normativ nu a fost promovat până în prezent, astfel că nu există baza legală pentru calcularea (cuantificarea) și acordarea suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare.

Astfel, obligarea pârâtului la plata sporurilor respective în procent de 25% este lipsită de temei legal, neexistând nici o reglementare în baza căreia să se poată identifica acest cuantum.

Pentru a fi posibilă cuantificarea (calcularea) suplimentului postului și a suplimentului gradului, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea (executarea) art. 29 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999, atribuție ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr. 188/1999.

Prin deciziile nr. 818/2008, nr. 819/2008 și nr. 820/2008, (toate fiind publicate în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008), Curtea Constituțională a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, "sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".

Curtea apreciază că - în condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calculare a suplimentului postului și a suplimentului gradului - acordarea acestor drepturi presupune, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar, pe de altă parte, eventuala cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii, reprezintă o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr. 820/2008, în cuprinsul căreia s-a reținut expressis verbis că "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative", astfel că nu au nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.

În raport cu dispozițiile deciziilor Curții Constituționale menționate mai sus, Curtea a apreciat că instanțele judecătorești nu au posibilitatea de a acorda un spor salarial al cărui cuantum nu a fost determinat de autoritățile competente.

Chiar dacă nu se poate lua în considerare suspendarea legală a aplicării textului art. 31 din Legea nr. 188/1999, nu se poate face în cauză o analogie cu situația litigiilor având ca obiect plata primelor de concediu cuvenită funcționarilor publici, întrucât în cazul acordării primei de concediu, dispozițiile Legii nr. 188/1999 erau lipsite de orice echivoc, sub aspectul cuantumului primei respective, dispozițiile art. 34 alin. (2) - devenit ulterior art. 35 alin. (2) - din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, prevăzând că "funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat".

Or, în cazul suplimentului postului și al suplimentului corespunzător treptei de salarizare nu există nici o dispoziție legală care să permită instanțelor să stabilească un cuantum al acestor sporuri, în condițiile în care instanțele nu au competența de a stabili ele însele acest cuantum, conform deciziilor Curții Constituționale menționat mai sus.

În speță, nu se poate invoca " legitimă", de care se prevalează intimata, raportat la jurisprudența CEDO și la contextul admiterii de către unele instanțe de judecată din țară a acțiunilor având ca obiect acordarea suplimentului postului și a treptei de salarizare, întrucât, chiar in cauza Beian, Curtea a arătat că "divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale."

S-a mai arătat, într-o altă cauză (Jantner c/Slovakia, nepublicată), că nu se poate trage concluzia existenței unei "speranțe legitime" în situația în care există o controversă privitoare la modul de interpretare și aplicare a normelor de drept intern. În aceeași cauză, Curtea a ajuns la concluzia că, atunci când un interes patrimonial în discuție ar părea că aparține categoriei juridice de "creanță", el nu poate fi considerat ca "valoare patrimonială" și implicit ca "speranță legitimă" decât dacă are o "bază suficientă în dreptul intern", spre exemplu dacă existența sa este confirmată printr-o jurisprudență clară și concordantă a instanțelor naționale.

Pe de altă parte, în cauza Driha, Curtea de la Strasbourg a apreciat că, pentru a se verifica dacă interpretarea dată de instanța națională satisface cerințele Convenției, trebuie analizată îndeplinirea cerințelor Convenției privitoare la calitatea legii. Principiul legalității înseamnă "existența de norme de drept intern suficient de accesibile, precise și previzibile".

Or, în speță, aceste cerințe nu sunt îndeplinite, căci în condițiile nereglementării cuantumului sporurilor prevăzute de lege pentru funcționarii publici, nu se poate afirma existența unor norme de drept precise și previzibile, ci din contră, există o incertitudine de natura legislativă, pe care o instanță de judecată nu o poate acoperi, decât cu încălcarea principiului separației puterilor în stat.

În consecință, curtea consideră că instanța de fond a pronunțat soluția recurată cu aplicarea greșită a legii, reținând în mod nefondat existența obligației de plată a suplimentului postului și al suplimentului corespunzător treptei de salarizare către reclamantă.

Se va lua act de faptul că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată de către recurent.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

ADMITE ca fondatrecursul declarat de recurentulPRIMARUL COMUNEIîmpotriva sentinței nr.253/CA din 28 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o modifică în parte, în sensul că:

Respinge acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu PRIMARUL COMUNEI, ca nefondată.

Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.

Fără cheltuieli de judecată.

I RE VOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică, azi 8 octombrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER.

Red.dec. - jud.-

Jud. fond

Tehnoredact.--

4 ex./03.11.2009

2 com._________

1. PRIMARUL COMUNEIcu sediul în localitatea, jud. S M

2. - localitatea, nr.61, jud. S M

Președinte:Blaga Ovidiu
Judecători:Blaga Ovidiu, Tătar Ioana, Sotoc Daniela

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 461/2009. Curtea de Apel Oradea