Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 457/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
-Secția Comercială, de Contencios
Administrativ și Fiscal-
DOSAR NR.-
DECIZIA NR.457/CA/2009 -
Ședința publică din 8 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Blaga Ovidiu- - -JUDECĂTOR 2: Tătar Ioana
- - - JUDECĂTOR 3: Sotoc Daniela
- -- judecător
- -- grefier
*******
Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ și fiscal formulat de recurentul reclamant G -, nr.13, jud. B în contradictoriu cu intimatul pârât INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI B - O, Parcul, nr.18, jud. B împotriva sentinței nr.215/CA din 23 mai 2007, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, având ca obiect - litigiu privind funcționarii publici statutari -.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă pentru intimatul pârât IPJ B - consilier juridic, în baza delegației nr.- din 8 octombrie 2009, lipsă fiind recurentul reclamant G.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxelor de timbru, după care:
Reprezentanta intimatului pârât învederează că nu mai are alte cereri, solicită cuvântul.
Instanța, nefiind alte cereri, chestiuni prealabile, consideră cauza lămurită și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta intimatului pârât solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, ca fiind legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată. Învederează că susține întâmpinarea depusă la dosarul cauzei.
CURTEA DE APEL
Deliberând:
Asupra recursului în contencios de față, constată următoarele:
Prin sentința nr.215/CA din 23 mai 2007, Tribunalul Bihora respins acțiunea formulată de reclamantul G, domiciliat în comuna, nr.13, judetul B, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție al Judetului B, cu sediul în O, Parcul, nr.18, împotriva dispoziției de sancționare disciplinară nr.89220 din 17 decembrie 2006.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că, prin dispoziția nr.89.220 din 7.12.2006, emisă de șeful Inspectoratului de Poliție al Județului B, reclamantul G - având gradul profesional de agent șef de poliție și funcție de șef de post poliție, a fost sancționat disciplinar conform prevederilor art.58 alin.l lit.c/1 din Legea 360/2002 actualizată privind statutul polițistului, cu "trecerea din funcția de șef de post în funcția de ajutor șef de post de poliție " (fila 73).
În actul administrativ de sancționare s-a reținut că reclamantul a săvârșit abaterea disciplinară de "neglijență manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu" prevăzută de art.57 lit.b teza I din Legea 360/2002 actualizată, constând în următoarele fapte:
- a încălcat prevederile art.41 alin.1 lit.a cap.III din HG nr.585 din 13.06.2002 privind protecția informațiilor clasificate în ceea ce privește menționarea în acte a numărului exemplarului la redactarea documentelor ce conțin informații clasificate;
- nu a respectat atribuțiile ce-i reveneau în funcția deținută de șef al postului de poliție conform prevederilor art.6 alin.1 lit."b" și "c" din Instrucțiunile MAI nr.490 din 11.07.2003, care prevăd că șeful de post planifică, urmărește și analizează activitățile Postului de Poliție;
- a încălcat revederile art.22 din Dispoziția IGPR nr.S/11133/2004 cu privire la stabilirea persoanelor suspecte ce urmează a fi cuprinse în cercurile de bănuiți și ale art.20 din Instrucțiunile MAI nr.490/2003 privind acționarea permanentă pentru identificarea făptuitorilor din dosarele penale rămase cu autori necunoscuți;
- a încălcat prevederile art.6 lit.s din Instrucțiunile MAI nr.490/2003, care prevăd că șeful de post execută sarcini dispuse de șefii ierarhici;
- omisiunea introducerii în sistemul a persoanelor față de care s-a început urmărirea penală și încălcarea în acest mod a prevederilor Dispoziției nr.S/289 din 3.06.2004.
Împotriva dispoziției de sancționare disciplinară, reclamantul a formulat, pe cale ierarhică, contestația înregistrată la pârâtul IPJ B sub nr.2341 la data de 12.12.2006 (fila 4 dosar 324/CA/2007), care a fost respinsă ca neîntemeiată prin dispoziția Inspectorului General al Poliției Române nr.3492 din 29.12.2006 (fila 24).
Cererea de suspendare a executării dispoziției de sancționare disciplinară a reclamantului a fost respinsă prin încheierea nr.184/CA/2007 din 25.04.2007 (fila 57).
Examinând în primul rând motivele de nelegalitate ale dispoziției de sancționare, invocate de reclamant, atât prin acțiunea introductivă, cât și prin notele de ședință din 14.03.2007 (fila 29) și precizările depuse la data de 14.05.2007 (fila 85), instanța a constatat că acestea nu sunt fondate, astfel că nu a fost primită excepția de nulitate absolută a actului.
Într-adevăr, în dispoziția de sancționare din cauză, emitentul actului a indicat doar calea ierarhică de atac prevăzută de art.61 alin.1 din Legea 360/2002, fără a indica și instanța la care polițistul nemulțumit de sancțiunea disciplinară se poate adresa.
Nemenționarea instanței la care actul poate fi contestat nu este sancționată cu nulitate expresă nici de art.61 alin.3 din Statutul polițistului și nici de art.67 din Ordinul MAI nr.400/2004 privind regimul disciplinar al personalului acestui minister.
Prin urmare, s-a constatat că este considerată ca nulitate virtuală, care însă nu a produs nici o vătămare, de vreme ce contestația a fost depusă de reclamant la instanța competentă și în termenul prevăzut de lege, nefiind astfel întrunite condițiile pentru a pronunța nulitatea actului pentru lipsa acestei mențiuni.
În privința susținerii reclamantului, în care s-a invocat lipsa temeiului legal al sancțiunii, instanța a constatat că sancțiunea aplicată acestuia este prevăzută de art.58 lit.c/1 din Legea 360/2002 actualizată, astfel cum se menționează în dispoziția de sancționare.
Sancțiunea prevăzută de art.58 lit.c/1 din lege, de "trecere într-o funcție inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deținut" - avându-se în vedere diferențierea între gradul profesional și funcție, poate fi aplicată și polițistului cu funcție de conducere, câtă vreme textul nu exclude funcțiile de conducere de la această sancțiune.
Trecând la examinarea aspectelor de netemeinicie ale dispoziției de sancționare disciplinară atacată, instanța a constatat că săvârșirea de către reclamant a celor 5 fapte reținute în acel act în sarcina sa, este dovedită de încheierea Consiliului de Disciplină din 23.11.2006 (fila 14), întocmită în baza raportului de cercetare prealabilă nr.- din 12.10.2006 și raportului polițistului cercetat, cât și de interogatoriul pârâtului - filele 52-56.
După cum rezultă din încheiere, reclamantul nu a contestat cele 5 fapte reținute în sarcina sa, ci și-a exprimat nemulțumirea față de modul de efectuare a controlului, susținând că a avut un caracter tendențios; a avut o poziție oscilantă, a recunoscut parțial comiterea lor, încercând, prin susținerile sale, a le justifica.
Totuși, nu a avut obiecții la raportul de cercetare prealabilă în baza căruia s-au stabilit faptele și nici nu a mai solicitat probe noi în cursul cercetării disciplinare.
Probele testimoniale și interogatoriul pârâtului, administrate în faza de cercetare judecătorească, la propunerea reclamantului, nu au infirmat starea de fapt constatată cu prilejul controlului activității sale din perioada 01.01-19.09.2006 și al cercetării disciplinare.
Împrejurările invocate de reclamant în cursul cercetării disciplinare și în notele scrise depuse la data de 16.05.2007 (fila 61) se constată a reprezenta simple aprecieri subiective ale acestuia, care, față de prevederile ordinelor și dispozițiilor care reglementau obligațiile sale de serviciu (filele 33-45 și filele 74-109), nu înlătură existența abaterii de neglijență în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu.
De remarcat că deși, conform prev.art.61 alin.3 din Legea 360/2002 modificată, polițistul nemulțumit de sancțiunea aplicată poate cere instanței de contencios anularea sau modificarea, după caz, a dispoziției de sancționare, reclamantul a solicitat exclusiv anularea actului atacat, necerând nici măcar în subsidiar modificarea lui, astfel că instanța, pentru a nu se pronunța asupra a ceea ce nu s-a cerut, nu a luat în calcul o eventuală reindividualizare a sancțiunii disciplinare aplicate.
Contrar susținerilor reclamantului, Instrucțiunile MAI nr.490 din 11.07.2003 (filele 33-35) - privind organizarea activității polițiștilor din mediul rural, sprijinul, îndrumarea și controlul acestora, nu au fost abrogate prin Dispoziția IGPR nr.200/3.04.3006 (fila 77),prin art.3 al acesteia fiind abrogate doar Dispozițiile IGPR nr.347/2005; 348/2005 și 465/2005.
Verificarea activității desfășurate de reclamant în perioada 01.01-19.09.2006, ale cărei rezultate au condus la acțiunea disciplinară finalizată prin dispoziția atacată, s-a efectuat de Compartimentul de Inspecție Internă a pârâtului în cadrul unor acțiuni cuprinse în Planul anual de control, ceea ce exclude caracterul abuziv șicanator al acelui control.
Fapta săvârșită de către reclamant de a nu trece în antetul planurilor lunare de muncă întocmite numărul exemplarului și de a nu specifica numărul de exemplare în care au fost întocmite contravine prevederilor art.41 alin.1 lit.a din HG 585/2002 privind aprobarea standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate -pe care putea și trebuia, în funcția de conducere deținută, să le cunoască și să le aplice cu rigurozitate. Împrejurarea că antecesorii său în funcția de conducere deținută au nesocotit aceleași prevederi legale nu justifică nerespectarea lor de către reclamant și nu înlătură răspunderea sa disciplinară, care este o răspundere juridică eminamente subiectivă pentru culpă și fapte proprii.
Art.6 alin.1 lit.b și c din Ordinul MAI 490/2003, în vigoare în perioada controlată, impun obligativitatea șefului de post de poliție de a planifica, urmări și analiza activitatea postului pe care-l conduce,ori, rezultate controlului, confirmate de probele din dosar, au demonstrat că reclamantul nu și-a îndeplinit nici această atribuție funcțională.
În dosarele penale cu autori necunoscuți, s-a constatat a se fi lucrat sporadic, efectuându-se câte o lucrare le interval de 1-3 luni și aceste activități nu s-au analizat cu procurorii de supraveghere, ci doar cui ofițerul de cercetări penale, care, de altfel, s-a reținut a fi fost contactat doar o dată sau de două ori pe an, iar fișele de cercetare s-au dovedit a fi fost formal întocmite.
În dosarele cu autori necunoscuți nu s-au întocmit planuri de măsuri operative, nu s-a stabilit cercul de suspecți, nu s-au desfășurat alte activități specifice într-un număr mare de dosare. În dosarele în care erau planuri de măsuri, acestea fie nu erau aprobate, fie nu erau actualizate,iar în unele - deși indicați suspecții - nu erau luați în mapa suspectului. Totodată, necontestat de reclamant, la mutarea la un alt post de poliție din județ a unui agent din subordine, nu a luat în evidență un număr de 12 suspecți supravegheați până atunci în sistem - MS,neexistând în această privință proces verbal de predare-primite și nici rapoarte informative sau de verificare, aceștia rămânând nesupravegheați.
Prin aceste omisiuni au fost nesocotite atât dispozițiile art.22 din Dispoziția IGPR nr.S/11133/2005 (filele 41-42), cât și cele ale art.20 din Instrucțiunile MAI nr.490/2003 (fila 35), denotând neglijența în îndeplinirea atribuțiilor ce-i reveneau reclamantului, câtă vreme, așa cum rezultă din încheierea Consiliului de Disciplină (filele 16-17), majoritatea erau furturi simple din locuințe ori din mijloace auto și societăți comerciale.
Pe parcursul anului 2006, la Postul de Poliție s-au efectuat un număr de 8 controale de îndrumare și sprijin, în urma cărora, constatându-se aceleași aspecte de neglijență, s-au trasat sarcini concrete, care nu au fost executate de reclamant și nici nu a informat șefii ierarhici asupra modului de soluționare ori eventualelor impedimente în îndeplinirea lor, nesocotind astfel și obligația ce-i revenea în funcția de conducere deținute potrivit prev.art.6 lit.s din Instrucțiunile MAI nr.49/2003 (fila 34).Prin notele scrise, depuse la data de 16.05.2007 (fila 64), chiar reclamantul recunoscând că trei din cele 8 controale au fost efectuate de șefi ierarhici ale căror ordine sau sarcini trasate trebuiau, conform normei precitate, să le execute.
Dovedit este de actele cercetării prealabile și neinfirmat de reclamant, nici în acea fază, nici în fața instanței de fond, și că în perioada controlată a omis a introduce în baza de date -sistemul automat de recunoaștere fiscală -8 persoane față de care s-a dispus începerea urmăririi penale în anul 2006, nesocotind astfel și prevederile Dispoziției nr.S/289 din 3.06.2004 (fila 43).
S-a reținut astfel că faptele săvârșite de reclamant în funcția de conducere deținută au fost corect încadrate juridică ca întrunind elementele constitutive ale abaterii disciplinare de neglijență în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu prevăzută de art.57 lit.b din Legea 360/2002 actualizată, că sancțiunea disciplinară de trecere din funcția de șef de post în funcția de ajutor de șef de post de poliție, prevăzută de art.58 alin.1 lit.c/1 din lege, raportat la numărul mare de fapte, domeniile vizate și durata în timp a conduitei neconforme prescripțiilor ordinelor și instrucțiunilor ce-i guvernau activitatea, a fost justificat aplicată.
Împrejurările dovedite de reclamant cu dovezile de la filele 68-72, că este licențiat în științe juridice și doctorand în istorie, că a absolvit cursul de formare profesională de operare calculator electronic și rețele, și cele de interogatoriul pârâtului (fila 55) și depoziția (fila 110) că până în anul 2006 obținut doar calificative de foarte bine, că activitatea sa este apreciată pozitiv de comunitatea locală a comunei, că a efectuat din surse proprii anumite investiții la clădirea Postului de Poliție și eventualele lipsuri în dotarea postului cu mijloace de deplasare nu sunt de natură a înlătura răspunderea juridică pentru abaterea disciplinară comisă, nefiind prevăzute, ca atare, de lege.
Pentru toate aceste motive, acțiunea reclamantului a fost apreciată a fi nefondată astfel că a fost respinsă, ca atare.
Împotriva acestei hotărâri, scutit de plata taxelor de timbru a declarat recurs reclamantul G, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii și rejudecând cauza în fond, să se dispună anularea dispoziției de sancționare nr.89220 din 7 decembrie 2006 IPJ
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul arată următoarele:
Prin dispoziția contestată, arată recurentul, s-a dispus nelegal sancționarea sa disciplinară cu trecerea din funcția de șef de post în funcția de ajutor de șef de post poliție. În art.46 din Legea nr.360/2002 privind Statutul Polițiștilor, cu modificările și completările ulterioară, este reglementată posibilitatea mutării polițistului în altă localitate, dar numai în interesul serviciului, ca formă de sancționare considerând că nu este deontologică, încălcând principiul stabilității în funcția publică și este chiar în contradicție cu ideea de "interesul serviciului".
Se mai arată de către recurent că, în ceea ce privește forma mutării"la cerere" și în acest caz este greu de presupus că un polițist s-ar pedepsi singur, cerând să fie mutat. Eventual ar face acest lucru în momentul în care ar considera el însuși că mutarea în altă unitate, ar fi benefică pentru el din toate punctele de vedere, inclusiv a încerca de a scăpa de motivele care au dus la sancționarea sa.
Nici Legea nr.188/1999 nu prevede mutarea ca o formă de sancționare, ci ca o formă de modificare a raporturilor de serviciu.
În continuare invocă o serie de articole care privesc Statutul Polițistului, mai arătând și că pentru a se putea aplica sancțiunea în discuție, aceasta înseamnă ca polițistul respectiv să fie încadrat pe o funcție cu un grad profesional mai mare decât cel deținut.
Având în vedere că, nici Statutul Polițistului și nici ordinele interne nu prevăd condiția referitoare la gradul profesional, ci doar la vechimea în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției și la vechimea în funcția de conducere - pentru anumite funcții, coroborat cu condiția de a nu putea fi mutat în perioada de stagiu, înseamnă că după trecerea perioadei, indiferent de grad, dacă îndeplinesc cerințele postului și condițiile de vechime precizate, pot ocupa orice funcție de conducere. vor beneficia și de indemnizații de conducere.
În cazul aplicării sancțiunii, tendința este ca aceștia să fie încadrați pe oricare din funcțiile corespunzătoare gradelor profesionale, însă în momentul în care se dorește aplicarea acestei sancțiuni, unui polițist cu funcție de conducere, trebuie a fi analizate situațiile care se ivesc și efectele rezultate.
Mai arată și că polițistul trebuie să-și asume răspunderea pentru funcția îndeplinită, indiferent dacă a fost sau nu sancționat, iar în momentul în care se consideră că nu mai face față cerințelor funcției, va fi eliberat și numit în altă funcție, cu atribuții corespunzătoare, dar nu ca urmare a unei sancțiuni, cel puțin până când legea nu va prevedea în mod expres acest lucru.
Apreciază astfel că această sancțiune nu poate fi aplicată polițiștilor cu funcții de conducere.
Mai arată și că prin Legea nr.360/2002 nu pot fi reglementate și sancțiuni disciplinare, în concluzie, în urma argumentelor expuse în recursul declarat, în afară de faptul că sancțiunea are un conținut constitutiv incomplet, nici nu se poate aplica tuturor categoriilor de polițiști și cu toate acestea ea se aplică într-un mod neunitar și chiar abuziv.
Se mai arată și că, în instanță a demonstrat că la punctul 1 de acuzare, recurentul și-a recunoscut vinovăția dar fapta respectivă constituie contravenție care poate fi sancționată cu avertisment, ea nefiind de competența de sancționare a organelor care au efectuat controlul.
La pct.2, faptă imputată recurentului, arată că nu a putut fi dovedită,iar la acuzația de la pct.3 din dispoziția de sancționare, de asemenea arată recurentul că a demonstrat că în cursul anului 2006, au intrat la postul de poliție un nr. de 16 dosare penale cu, din care a soluționat 15 dosare, prin identificarea autorilor și că aceștia au fost cuprinși în cercul de bănuiți.
La acuzația de la pct.4 din dispoziția de sancționare, recurentul arată de asemenea că a demonstrat prin interogatoriul scris că din cele 8 controale, numai 3 au fost efectuate de un singur șef care i-a trasat sarcini, fiind executate de către recurent. În fine la acuzația de la pct.5 din dispoziția de sancționare, mai arată recurentul că la data efectuării controlului, cele 8 persoane la care se face referire în materialul de control, erau în curs de cercetare și nu exista nici o prevedere legală expresă care să arate când trebuiau introduse aceste persoane în sistemul.
În concluzie, arată recurentul că a fost anunțat despre efectuarea controlului de fond, înainte cu o oră de a veni echipa de control, altădată având cunoștință despre data controalelor, cu luni de zile înainte de efectuarea acestuia.
Intimatul pârât a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței recurate, ca fiind legală și temeinică.
Instanța de recurs analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu reține că este nefondat, urmând ca în baza prevederilor art.312 Cod procedură civilă să dispună respingerea lui ca atare și menținerea în totalitate a sentinței atacate, pentru următoarele considerente:
Prin dispoziția nr.89220/07.12.2006 emisă de șeful IPJ B, recurentul reclamant a fost sancționat disciplinar conform prevederilor art.58 alin.1 lit."c"/1 din Legea nr.360/2002 actualizată, cu trecerea din funcția de șef de post în funcția de ajutor șef de post poliție. În actul administrativ de sancționare s-a reținut că recurentul a săvârșit abaterea disciplinară de"neglijență manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu" prevăzute de art.57 lit."b" teza I din Legea nr.360/2002, constând în cele 5 fapte arătate expres în actul de sancționare.
În cuprinsul motivelor de recurs recurentul califică această sancțiune care i s-a aplicat de către intimat, drept o mutare dintr-un loc de muncă în alt loc de muncă. Aceste susțineri ale recurentului privitoare la calificarea sancțiunii aplicate, drept mutare împreună cu interpretările date de acesta, prevederilor legale privitoare la mutarea polițistului și posibilele ipoteze care ar putea interveni în caz de mutare, nu pot fi avute în vedere de către instanța de instanța de recurs, deoarece ele sunt străine de natura pricinii deduse judecății. În cauză s-a contestat aplicarea unei sancțiuni disciplinare recurentului și modalitatea în care aceasta a fost aplicată și nu vreo dispoziție de mutare în interesul serviciului, ori de altă natură, a polițistului. Într-adevăr, prin trecerea recurentului din postul deținut anterior în noul post inferior, ca urmare a aplicării sancțiunii disciplinare, are loc o schimbarea felului muncii recurentului, fapt ce ar putea duce la calificarea acestui aspect, drept "mutare" dar această calificare nu poate fi reținută ca fiind una cu sens juridic căruia să i se aplice normele și condițiile prevăzute de lege pentru mutarea polițiștilor. Între aplicarea unei sancțiuni disciplinare constând în trecerea pe un post inferior și mutarea polițistului în interes de serviciu ori la cerere, există din punct de vedere juridic diferențieri majore, atât sub aspectul modului de reglementare, cât și sub aspectul condițiilor de aplicare, între cele două instituții juridice neputându-se pune semnul egalității, chiar dacă practic ambele au ca finalitate schimbarea locului inițial de muncă.
În consecință, alegațiile recurentului referitoare la condițiile în care are loc mutarea polițistului și normele legale ce reglementează această instituție juridică, nu pot fi reținute ca relevante raportat la obiectul cauzei deduse judecății.
Cât privește motivele de recurs privitoare la imposibilitatea aplicării sancțiunii disciplinare polițiștilor cu funcții de conducere se reține că sunt nefondate, atâta vreme cât legiuitorul prin normele juridice ce reglementează sancțiunile disciplinare și funcțiile de conducere, nu au prevăzut expres că aceste sancțiuni nu se pot aplica acestei categorii de polițiști.
Prin urmare se reține că în mod judicios a reținut prima instanță că sancțiunea prevăzută de art.58 lit."c/1" din Legea nr.360/2002 aplicată recurentului, având în vedere diferențierea dintre gradul profesional și funcție, poate fi aplicată și polițistului cu funcție de conducere, câtă vreme textul nu exclude funcțiile de conducere de la aplicarea sancțiunii.
De asemenea, ca urmare a aplicării sancțiunii disciplinare respective, polițistului i se vor achita drepturile salariale cuvenite pentru noul post în care își va desfășura activitatea, drepturile de care a beneficiat anterior sancționării, nemaifiindu-i cuvenite inclusiv indemnizația de conducere avută anterior la care face referire recurentul.
Atâta vreme cât acesta nu mai ocupă vechea funcție de conducere, nu mai este îndreptățit a primi indemnizația aferentă funcției respective.
Cât privește motivele de recurs privitoare la incidența în cauză a dispozițiilor Legii nr.188/1999 privitoare la termenul pentru care s-a aplicat sancțiunea, se reține de asemenea că sunt nefondate.
Dispozițiile Legii generale a funcționarilor publici nr.188/1999, completează, potrivit prevederilor art.78 din Statutul Polițistului, dispozițiile speciale care reglementează activitatea și statutul polițiștilor, dar numai în situația în care domeniile respective nu sunt reglementate de legislația specifică polițistului. Ori, în cuprinsul legislației specifice polițistului, există dispoziții privind abaterile disciplinare, condițiile în care se constată acestea și sancțiunile care se pot aplica. În aceste condiții devin incidente prevederile legii speciale a polițiștilor și sunt inaplicabile prevederile legii generale ale funcționarilor publici.
Prin urmare, nu pot fi reținute favorabil în cauză motivele de recurs invocate prin prisma condițiilor și felului sancțiunilor disciplinare reglementate de legea generală a funcționarilor publici.
De asemenea, se reține că dispozițiile art.5 din Legea nr.188/1999, invocate de recurent nu interzic reglementarea prin legi speciale, cum este și cea aplicabilă recurentului ( Legea nr.360/2002) a sancțiunilor disciplinare, ci dimpotrivă statuează că prin statute speciale, se pot reglementa drepturi, îndatoriri și incompatibilități specifice anumitor categorii de funcționari.
Cu privire la motivele de recurs privind netemeinicia dispoziției de sancționare emisă pe seama recurentului reclamant, se reține că acestea sunt nefondate.
Astfel, cum în mod judicios a reținut și prima instanță, săvârșirea de către recurent a celor 5 fapte reținute în sarcina sa, este dovedită cu încheierea Consiliului de Disciplină din 23 noiembrie 2006 întocmită în baza raportului de cercetare prealabilă nr.- din 12 octombrie 2006, raportul polițistului cercetat, faptele fiind de altfel și necontestate în concret de recurent, care doar a criticat modul de efectuare al controlului și caracterul tendențios al acestuia. existenței și săvârșirii faptelor considerate abateri disciplinare, se face cu constatările reținute cu ocazia controalelor efectuate, consemnate în rapoartele întocmite cu acea ocazie, cu raportul de cercetare prealabilă și constatările Consiliului de Disciplină. În situația în care polițistul se consideră nevinovat în privința abaterilor disciplinare invocate, are datoria de a solicita administrarea de probațiune prin care să dovedească contrariul celor reținute și inexistența faptelor imputate. Ori, recurentul sub acest aspect, nici în faza cercetării prealabile, nici în fața instanței nu a solicitat administrarea vreunei probațiuni în sensul dovedirii inexistenței faptei. Astfel, în privința faptei reținute la pct.1 din dispoziția de sancționare a arătat că își recunoaște vinovăția, dar consideră că putea fi sancționat contravențional pentru fapta respectivă, prin avertisment. Ori, răspunderea contravențională nu exclude antrenarea răspunderii disciplinare a celui vinovat de săvârșirea faptei, în cauză recurentului nefiindu-i antrenată răspunderea contravențională, ci cea disciplinară pentru fapta respectivă. Opțiunea între cele două răspunderi aparține organelor în drept a le aplica și nu celui vinovat de fapta respectivă.
Cât privește fapta reținută la pct.2 în actul de sancționare constând în nerespectarea atribuțiilor prevăzute de art.6 alin.1 lit."b și c" din Instrucțiunile MAI nr.490/11.07.2003 ce prevăd că șeful de post planifică, urmărește și analizează activitățile postului de poliție, se reține că activitățile care nu au fost îndeplinite sau au fost îndeplinite defectuos de recurent și care se încadrează în prevederile invocate, au fost pe larg expuse, atât în încheierea comisiei de disciplină cât și în raportul de cercetare prealabilă, la fiecare activitate în parte imputată ca necorespunzătoare, arătându-se detailat obligațiile legale ale recurentului și modul de respectare de către acesta a acestora.
Prin urmare, nu se poate reține ca nedovedită această faptă, câtă vreme recurentul nu a probat că cele reținute nu ar corespunde adevărului prin prezentarea probei acestora. Cât privește incidența prevederilor art.225 Cod procedură civilă invocat de recurent ca urmare a nerăspunderii intimatului la întrebarea numărul doi din interogatoriu, care viza conținutul prevederii legale incidente, numărul actului normativ aplicabil și enumerarea faptelor ce intrau în categoria abaterii disciplinare nr.2 reținute în actul de sancționare, se constată că acest dispoziții legale nu pot fi reținute în sensul dorit de recurent (inexistența abaterii), atâta vreme cât din probatoriul administrat a rezultat care au fost faptele ce au constituit abaterea disciplinară respectivă, cât și prevederile legale incidente.
Cât privește fapta reținută la pct.3 în actul de sancționare constând în încălcarea prevederilor art.22 din dispoziția IGPR nr.5/11133 din 22 august 1995, cu privire la stabilirea persoanelor suspecte ce urmează a fi cuprinse în cercurile de bănuiți și ale art.20 din Instrucțiunile MAI nr.480/11.07.2003, privind organizarea activităților polițiștilor din mediul rural, privind acționarea permanentă pentru identificarea făptuitorilor dosarelor penale cu autori necunoscuți, se reține că în cuprinsul încheierii Comisiei de Disciplină sunt prevăzute în detaliu, pe fiecare caz în parte toate activitățile pe care recurentul reclamant nu le-a îndeplinit și care au dus la nefinalizarea dosarelor aflate în lucru, situație în care nu se poate pune problema inexistenței acestei fapte. Aspectele invocate de recurent în sensul imposibilității depistării autorilor infracțiunilor aflate în lucru sunt nedovedite, atâta vreme cât din analiza dosarelor respective a rezultat că în multe dintre ele nu s-a lucrat, neefectuându-se cercetările necesare.
Cu privire la fapta reținută la pct.4 constând în neexecutarea sarcinilor dispuse de șefii ierarhici s-a arătat că, pe parcursul anului 2006 la postul de poliție la care își desfășura activitatea recurentul, au fost efectuate 8 controale de îndrumare și sprijin care au constatat aceleași aspecte de neglijență și prin care s-au trasat sarcini concrete, neexecutate de reclamant, situație în care nu se poate pune problema că fapta reținută nu ar exista.
Ori, dacă și la momentul efectuării cercetării prealabile a recurentului, aspectele de neglijență reținute în controalele anterioare existau în continuare, nu se poate invoca cu drept temei de către acesta că a executat sarcinile dispuse pentru remedierea deficiențelor constatate.
Cât privește motivele de recurs privitoare la fapta reținută la pct.5 se reține că, sunt nefondate, atâta vreme cât potrivit dispoziției nr.5/289 din 3 iunie 2004, privind implementarea sistemului automat de recunoaștere facială și a schimbului operativ de date și informații între unitățile de poliție, exista obligația a recurentului de a lua măsuri pentru introducerea datelor în sistem.
Cu privire la motivele de recurs privitoare la caracterul abuziv și șicanator al controlului se reține că sunt nefondate, atâta vreme cât afirmațiile recurentului nu au fost probate prin nici un mijloc de probă, ir controlul ce a verificat activitatea recurentului s-a efectuat de Compartimentul de Inspecție Internă a pârâtului în cadrul unor acțiuni cuprinse în planul anual de control. Deci, rezultă că pârâtul avea dreptul legal de a efectua controlul activității recurentului, iar constatările acestui control nu pot fi considerate abuzive, ori șicanatoare, atâta vreme cât ele sunt dovedite cu starea de fapt găsită la postul de poliție.
Se reține de asemenea că, pârâtul nu avea obligația anunțării recurentului cu luni de zile înainte despre efectuarea controlului, existența unei cutume în acest sens neobligându-l în vreun fel pe acesta, astfel că nu se poate reține vre-o nelegalitate în acest sens datorită anunțării controlului doar cu o oră înainte de a veni echipa de control. Cu ocazia controlului nu s-a întocmit un proces - verbal, ci o notă raport ce se referea doar la activitatea recurentului, deoarece în urma controlului s-au constatat neglijențe în serviciu repetate ce au determinat declanșarea procedurii antrenării răspunderii disciplinare a recurentului.
Prevederile art.26 din Legea nr.360/2002 privind evaluarea anuală ce se face polițiștilor în scopul acordării calificativelor anuale nu au incidență în cauză, atâta vreme cât controlul efectuat nu a avut drept scop evaluarea recurentului prin prisma acestor prevederi, ci evaluarea activității desfășurate în cadrul postului de poliție.
Drept urmare, nu pot fi apreciate ca fondate motivele de recurs invocate prin prisma acestor dispoziții.
Pentru aceste considerente, instanța de recurs constatând corecta aplicare a prevederilor legale incidente raportat la probatoriul administrat în cauză de către prima instanță și netemeinicia motivelor de recurs invocate în cauză, va dispune respingerea ca nefondat a recursului și menținerea în totalitate a sentinței atacate.
Instanța de recurs nu va acorda cheltuieli de judecată în cauză, deoarece acestea nu s-au solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondatrecursul declarat de recurentul împotriva sentinței nr.215/CA din 23 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică, azi 8 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER.
Red.dec. - jud. -
- în concept, 16.10.2009
Jud. fond
Tehnoredact.--
28.10.2009/ 4 ex.
2 com.________
1. recurent reclamant -G -, nr.13,
jud.
2.intimat pârât -INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI B -O, Parcul, nr.18, jud.
Președinte:Blaga OvidiuJudecători:Blaga Ovidiu, Tătar Ioana, Sotoc Daniela