Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 468/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr--CA
Decizia NR. 468 /CA/2009
Ședința publică din 15 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Boța Marilena
JUDECĂTOR 2: Filimon Marcela
JUDECĂTOR 3: Marinescu Simona
Grefier: - -
Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ formulat de recurenții reclamanții, G, G, G, S,toți cu domiciliul în O,-, jud. B în contradictoriu cu intimații pârâțiiMINISTERUL AGRICULTURII, PĂDURILOR ȘI DEZVOLTĂRII RURALEcu sediul în B,-, sector 3 șiINSPECTORATUL TERITORIAL D E REGIM SILVIC ȘI DE VÂNĂTOARE, cu sediul în O,- jud. B, împotriva sentinței nr. 262/07.04.2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, având ca obiect litigiu funcționari publici.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru toți recurenții reclamanți - avocat în baza împuternicirii avocațiale nr. 33 emisă de Baroul Bihor, lipsă fiind intimatele pârâte.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru intimatele au depus întâmpinare, necomunicată cu recurenții, după care:
Reprezentantul recurenților solicită comunicare întâmpinărilor și acordarea unui nou termen în cauză pentru a se pronunța asupra acestora.
Instanța respinge cererea de amânare ca nefondată, deoarece întâmpinările depuse la dosar, au fost înregistrate la data de 17 septembrie 2009, respectiv 28 septembrie 2009, recurenții având timp suficient pentru studierea întâmpinărilor aflate la dosar, înainte de termen.
Reprezentantul recurenților solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea sentinței atacate și rejudecând cauza să fie admisă acțiunea în sensul acordării suplimentului postului de 25 % și suplimentul treptei de 25 % din salariul de bază. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Constată că prin sentința nr. 262/07.04.2009 Tribunalul Bihora respins excepția necompetenței materiale a Tribunalului Bihor, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Apelor, Pădurilor și Mediului, a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.01.2004 - 06.02.2006.
A respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanții, G, G, G, S, și, toți cu domiciliul procedural ales în O,-, jud.B, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL APELOR, PĂDURILOR ȘI MEDIULUI, cu sediul în B,-, sector 3, și INSPECTORATUL TERITORIAL D E REGIM SILVIC ȘI DE VÂNĂTOARE O, cu sediul în O,-, jud.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția necompetenței materiale a Tribunalului Bihor, instanța a constatat că obiectul dedus judecății îl reprezintă acordarea unor drepturi salariale funcționarilor publici angajați în cadrul Față de acest obiect, instanța constată că, în conformitate cu art.109 din 188/1999, competența de soluționare a litigiilor având ca obiect drepturile salariale ale funcționarilor publici revine Tribunalului Bihor, întrucât litigiul dintre reclamanți și pârât vizează un conflict de drepturi salariale între angajator și angajat. Ori, în conformitate cu art.10 din 554/2004, ținând cont de faptul că angajatorul este o autoritate publică locală, competența de soluționare a cauzei revine tribunalului. Este irelevant faptul că unul dintre pârâți este o autoritate publică centrală, întrucât în cauză nu se contestă un act administrativ emis de către Ministerul Apelor, Pădurilor și Mediului, obiectul dedus judecății reprezentându-l plata drepturilor salariale în cadrul raportului de serviciu dintre angajatorul - unitate publică locală - și funcționarii publici.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâtul Ministerul Apelor, Pădurilor și Mediului, instanța a constatat că acest pârât este ordonatorul principal de credite, O fiind ordonator secundar de credite, motiv pentru care, raportat la obiectul dedus judecății, respectiv plata unor drepturi salariale și implicit alocarea de către ordonatorul principal de credite a fondurilor necesare plății acestor drepturi, instanța apreciază că acest pârât are calitate procesuală pasivă.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.01.2004 - 06.02.2006, instanța a constatat că reclamanții au formulat acțiune la data de 06.02.2009, astfel încât, raportat la termenul general de prescripție a dreptului la acțiune privind drepturile salariale, de 3 ani, instanța urmează că constate că pentru perioada anterioară acestui termen dreptul la acțiune al reclamanților este prescris. Susținerile reclamanților, conform cărora pentru perioada în discuție termenul de prescripție a fost suspendat ca urmare a suspendării disp.legale care reglementează plata acestor drepturi, nu pot fi reținute, întrucât cazurile de suspendare și întrerupere a termenului de prescripție extinctivă sunt expres și limitativ prevăzute în art. 13-16 din 167/1958. Ori, prin suspendarea dreptului subiectiv civil nu se suspendă și dreptul la acțiune în sens procesual al reclamanților, aceștia având posibilitatea legală de a solicita valorificarea acestor drepturi și în perioada în care dreptul subiectiv civil a fost suspendat.
Referitor la fondul cauzei pentru perioada neprescrisă, respectiv 07.02.2006 și data pronunțării hotărârii și pentru viitor, instanța a reținut următoarele:
Reclamanții din prezenta cauză sunt funcționari publici în cadrul În virtutea acestei funcții, reclamanții solicită obligarea pârâților de a le acorda drepturile salariale constând în suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Conform art.31 al.1 lit.c și d din 188/1999, "pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: c) suplimentul postului; d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
Prevalându-se de acest text de lege, reclamanții solicită obligarea pârâților să le plătească aceste drepturi, în cuantum de 25 % din salariul de bază.
Din examinarea acestor dispoziții legale, instanța a constatat că sporurile în discuție, deși sunt expres prevăzute în lege, nu sunt cuantificate, astfel încât solicitarea reclamanților de a obliga pârâții la plata acestor drepturi în cuantum de 25 % nu au un temei legal.
Instanța a reținut că, pentru a fi posibilă cuantificarea, respectiv calcularea, suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici, este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea, respectiv executarea, articolului nr.31 din 188/1999, atribuție care, conform principiului separației puterilor în stat, revine fie puterii legislative prin promovarea unui act normativ cu forță juridică de lege, fie puterii executive prin promovarea unei hotărâri date în executarea prevederilor cuprinse în 188/1999. Prin acordarea de către instanța de judecată a unui cuantum care nu este prevăzut de lege, s-ar nesocoti Decizia Curții Constituționale nr.820/2008, care stipulează că instanțele judecătorești nu au competența de a înlocui sau de a adăuga la anumite acte normative, precum și s-ar încălca principiul separației puterilor în stat, conform cărora puterea judecătorească are menirea de a aplica dispozițiile legale, și nu de a elabora și adopta aceste dispoziții, atribuție care revine exclusiv puterii legislative.
Față de aceste considerente și văzând în drept și dispozițiile Legii nr.188/1999, instanța a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanți, pentru perioada 07.02.2006 și data pronunțării hotărârii și pentru viitor.
Împotriva acestei sentințe, în termen, scutit de plata taxei de timbru, au declarat recurs recurenții reclamanți a, solicitând modificarea hotărârii în sensul admiterii acțiunii formulate.
În motivarea recursului, recurenții au arătat că în conformitate cu articolul40 alineat2 lit.e din codul muncii, obligația de a acorda salariaților (toți reclamanții din acțiune fiind funcționari publici) toate drepturile ce decurg din lege. Aceste drepturi reies atât din contractul colectiv de muncă cât și din contractele individuale de muncă.
Toți reclamanții sunt salariați în conformitate cu prevederile legii 188/1999, având dreptul să primească pe lângă celelalte drepturi cele două sporuri solicitate, așa cum au fost ele reglementate prin articolul 31 alineat1 lit. c și din acest act normativ, aceste prevederi fiind suspendate prin dispozițiile articolului 44 din OUG 92/2004, aprobată prin legea 76/2005 și de articolul 48 din OG nr. 2/2006 aprobat prin Legea 417/2006 în perioada 01.01.2005 - 31.12.2006.
Nici unul din aceste acte normative nu conțin referiri privitoare la desființarea acestor drepturi ci doar se face referire la suspendarea exercițiului acestor drepturi, dispoziția din articolul 31 din Legea 188/1999 republicată fiind în vigoare în condițiile în care nu a fost abrogată.
O normă legală, odată reglementată trebuie să producă efecte, nu se poate ca o normă juridică să aibă numai un caracter formal nepus în practică.
Convenția pentru aprobarea drepturilor fundamentale ale omului la articolul I - protocol adițional stipulează că " orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale ", nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât în cauze de utilități publice, în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului.
În drept s-a invocat prevederile articolului 304 punct 9 cod procedură civilă
În cauză au formulat întâmpinări intimații Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și Inspectoratul TERITORIAL D E Regim Silvic și de Vânătoare O, care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând sentința recurată, raportat la motivele de recurs invocate, precum și sub toate aspectele, potrivit art. 304/1 Cod procedură civilă, instanța reține că acesta este nefondat, urmând a fi respins și menținută ca legală și temeinică sentința recurată, pentru următoarele considerente:
Temeiul acordării suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare a fost indicat de reclamanți ca fiind art. 31 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, conform căruia "pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a) salariul de bază;
b) sporul pentru vechime în muncă;
c) suplimentul postului;
d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
În perioada 2004-2006, prevederile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate prin nr.OUG 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 76/2005, și prin nr.OG 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006.
De asemenea, Curtea a reținut că în numerotarea anterioară republicării din anul 2007, art. 31 din Legea nr. 188/1999 era numerotat ca art. 29.
În aplicarea dispozițiilor actualului art. 31 (fost art. 29 din Legea nr.188/1999) - text introdus prin Legea nr. 161/2003 - Agenția Națională a Funcționarilor Publici a elaborat un proiect de act normativ privind salarizarea funcționarilor publici, proiect care instituia, conform dispozițiilor art. 29 din Legea nr.188/1999, mecanismul de stabilire a salariului funcționarilor publici, compus din cinci componente: salariul de bază, suplimentul postului, sporul de vechime, suplimentul corespunzător treptei de salarizare, alte prime și sporuri.
Curtea a observat însă că acest proiect de act normativ nu a fost promovat până în prezent, astfel că nu există baza legală pentru calcularea (cuantificarea) și acordarea suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare.
Pentru a fi posibilă cuantificarea (calcularea) suplimentului postului și a suplimentului gradului, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea (executarea) art. 29 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999, atribuție ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr. 188/1999.
Prin deciziile nr. 818/2008, nr. 819/2008 și nr. 820/2008, (toate fiind publicate în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008), Curtea Constituțională a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, "sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
Curtea apreciază că - în condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calculare a suplimentului postului și a suplimentului gradului - acordarea acestor drepturi presupune, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar, pe de altă parte, eventuala cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii, reprezintă o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr. 820/2008, în cuprinsul căreia s-a reținut expressis verbis că "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative", astfel că nu au nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.
În raport cu dispozițiile deciziilor Curții Constituționale menționate mai sus, Curtea a apreciat că instanțele judecătorești nu au posibilitatea de a acorda un spor salarial al cărui cuantum nu a fost determinat de autoritățile competente.
Chiar dacă nu se poate lua în considerare suspendarea legală a aplicării textului art. 31 din Legea nr. 188/1999, nu se poate face în cauză o analogie cu situația litigiilor având ca obiect plata primelor de concediu cuvenită funcționarilor publici, întrucât în cazul acordării primei de concediu, dispozițiile Legii nr. 188/1999 erau lipsite de orice echivoc, sub aspectul cuantumului primei respective, dispozițiile art. 34 alin. (2) - devenit ulterior art. 35 alin. (2) - din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, prevăzând că "funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat".
Or, în cazul suplimentului postului și al suplimentului corespunzător treptei de salarizare nu există nici o dispoziție legală care să permită instanțelor să stabilească un cuantum al acestor sporuri, în condițiile în care instanțele nu au competența de a stabili ele însele acest cuantum, conform deciziilor Curții Constituționale menționat mai sus.
În speță, nu se poate invoca " legitimă", de care se prevalează intimatul, raportat la jurisprudența CEDO și la contextul admiterii de către unele instanțe de judecată din țară a acțiunilor având ca obiect acordarea suplimentului postului și a treptei de salarizare, întrucât, chiar in cauza Beian, Curtea a arătat că "divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale."
S-a mai arătat, într-o altă cauză (Jantner c/Slovakia, nepublicată), că nu se poate trage concluzia existenței unei "speranțe legitime" în situația în care există o controversă privitoare la modul de interpretare și aplicare a normelor de drept intern. În aceeași cauză, Curtea a ajuns la concluzia că, atunci când un interes patrimonial în discuție ar părea că aparține categoriei juridice de "creanță", el nu poate fi considerat ca "valoare patrimonială" și implicit ca "speranță legitimă" decât dacă are o "bază suficientă în dreptul intern", spre exemplu dacă existența sa este confirmată printr-o jurisprudență clară și concordantă a instanțelor naționale.
Pe de altă parte, în cauza Driha, Curtea de la Strasbourg a apreciat că, pentru a se verifica dacă interpretarea dată de instanța națională satisface cerințele Convenției, trebuie analizată îndeplinirea cerințelor Convenției privitoare la calitatea legii. Principiul legalității înseamnă "existența de norme de drept intern suficient de accesibile, precise și previzibile".
Or, în speță, aceste cerințe nu sunt îndeplinite, căci în condițiile nereglementării cuantumului sporurilor prevăzute de lege pentru funcționarii publici, nu se poate afirma existența unor norme de drept precise și previzibile, ci din contră, există o incertitudine de natura legislativă, pe care o instanță de judecată nu o poate acoperi, decât cu încălcarea principiului separației puterilor în stat. În condițiile în care sporurile recunoscute de lege pentru funcționarii publici nu sunt cuantificate, se poate spune, practic, că acestea nici nu sunt efectiv reglementate și susceptibile de a fi acordate reclamanților, iar instanța de judecată nu poate, într-o asemenea situație, să își aroge puterile legislativului sau ale executivului.
În consecință, Curtea consideră că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, motiv pentru care, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, se impune respingerea recursului ca nefondat.
Se va lua act de faptul că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții reclamanții, G, G, G, S,toți cu domiciliul în O,-, jud. B în contradictoriu cu intimații pârâțiiMINISTERUL AGRICULTURII, PĂDURILOR ȘI DEZVOLTĂRII RURALEcu sediul în B,-, sector 3 șiINSPECTORATUL TERITORIAL D E REGIM SILVIC ȘI DE VÂNĂTOARE, cu sediul în O,- jud. B, împotriva sentinței nr. 262/07.04.2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică, azi 15 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECATOR GREFIER
Cu opinie separată
- - - - - - - -
Red.dec. /21.10.2009
Jud fond
GM/28.10.2009
5 comunicări /29.10.2009
OPINIA SEPARATĂ
Apreciez că soluția legală ce putea fi adoptată în cauză era aceea de admitere a recursului formulat de reclamanții, și modificarea dispozițiilor sentinței nr. 262/CA din 07.04.2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, în sensul admiterii acțiunii reclamanților.
Este necontestat în cauză textul articolului 31 din Legea 188/1999 privind statutul funcționarilor publici care le conferă acestora pentru activitatea desfășurată - dreptul la un salariu compus din:
" a) salariul de bază;
b) sporul pentru vechimea în muncă;
c) suplimentul postului;
d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Funcționarii publici beneficiază de prime și alte drepturi salariale în condițiile legii."
Salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici.
Câtă vreme între elementele salariului de care beneficiază reclamanții potrivit legii se includ suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, respingerea unei astfel de cereri reprezintă în fapt o încălcare a dreptului.
Dreptul reclamanților chiar necuantificat - există - independent de adoptarea sau nu a proiectelor de acte normative emise de Agenția Națională a Funcționarilor Publici.
Pe de altă parte, Deciziile Curții Constituționale nr. 818/2008, 819/2008 și 820/2008, se referă la neconstituționalitatea prevederilor articolului 1 din OG 137/2000, iar reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe prevederile articolului 31 alineat 1 lit. și d din Legea 188/1999 privind Statutul Funcționarilor Publici.
În acest context nu sunt aplicabile în cauză prevederile declarate neconstituționale prin Deciziile Curții Constituționale arătate mai sus, deoarece dreptul reclamanților este prevăzut în Legea 188/1999 a Funcționarilor Publici, iar nu creat de judecător prin înlocuirea unor dispoziții legale cu altele.
Modul de calcul al cuantumului cuvenit reclamanților este o problemă care a devenit litigioasă și cu concursul atitudinii procesuale a pârâtei, care nu a făcut demersuri pentru materializarea dreptului și stabilirea cătimii sporului nici după promovarea acțiunilor în instanță.
În condițiile în care funcționarii publici aflați în situații similare cu reclamanții au avut câștig de cauză (aspect dovedit cu deciziile depuse în probațiune), este pertinentă motivarea instanței de fond în sensul că statul trebuie să asigure punerea în practică a legilor de o manieră în care să evite insecuritatea juridică și incertitudinea pentru subiecții de drept interesați (cauza Beian împotriva României și împotriva României ) astfel că recursul este fondat.
JUDECĂTOR
- -
Președinte:Boța MarilenaJudecători:Boța Marilena, Filimon Marcela, Marinescu Simona
