Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 470/2010. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 470
Ședința publică de la
Completul compus din:
PREȘEDINTE
Pe rol judecarea - Contencios administrativ și fiscal privind pe
recurent -UL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR " PRO -" ÎN CALITATE DE REPREZENTANT AL MEMBRILOR DE -
și pe intimat MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, intimat INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE, intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI, având ca obiect
- privind funcționarii publici (Legea Nr.-/-)
împotriva deciziei numărul
La apelul nominal făcut în ședința publică
lipsind:
- intimat Pârât - INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI
- intimat Pârât - INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE
- intimat Pârât - MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE
- recurent Reclamant - -UL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR " PRO -" ÎN CALITATE DE REPREZENTANT AL MEMBRILOR DE -
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul - de către grefier care învederează
INSTANȚA
Asupra - de față / deliberând asupra apelului / recursului declarat împotriva. constată următoarele
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Pronunțată în ședința nepublică de la
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr--CA
Decizia NR. 470 /CA/2009
Ședința publică din 15 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Cauzei Lex Sindicat Litigiu
Judecător:
Judecător:
Grefier:
Pe rol fiind soluționarea - în contencios administrativ și fiscal privind pe recurentul reclamantul -UL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR " PRO -", cu sediul în B,-,.23, sector 2 împotriva pârâților MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, cu sediul în B, sector 1, P-ța - nr.1, INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE, cu sediul în B, sector 5,- șiINSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI, cu sediul în S M, str.- nr.5A, jud. S M, împotriva sentinței nr. 191/CA din 01.04.2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, având ca obiect - privind funcționarii publici (Legea Nr.-/-).
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul -, învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru, intimatele pârâte au depus întâmpinare, precum și faptul că s-a solicitat judecarea - în lipsă, după care:
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Constată că prin sentința nr. 191/CA din 1 aprilie 2009 Tribunalul Bihora respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților invocate de aceștia, a respins acțiunea în contencios administrativ înaintată de reclamantul -UL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR "PRO -" cu sediul în B, sector 2,-,. 23 împotriva pârâților MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE cu sediul în B, P-ța - nr. 1 A, sector 1, INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE cu sediul în B, sector 5, str. - - nr. 6 și INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI cu sediul în S M, str. -. - nr. 5A pentru plată drepturi salariale.
Pentru a pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Reclamantul, în reprezentarea membrilor săi solicită în principal plata unor drepturi salariale atât retroactiv, cât și pentru viitor, cererea de chemare în judecată fiind întemeiată în principal pe dispozițiile OG nr. 137/2000.
Potrivit acestui act normativ, persoanele care se consideră discriminate au dreptul să solicite despăgubiri potrivit dreptului comun pentru prejudiciul ce le-a fost cauzat, temeiul de drept al unei astfel de cereri fiind expres prevăzut de art. 2 alin. 11 și de art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000, potrivit cărora: "comportamentul discriminatoriu prevăzut la alin. (1)-(7) atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală, după caz, în condițiile legii"; "persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun."
Față de această dispoziție legală, instanța constată că acțiunile în justiție întemeiate pe acest text de lege sunt supuse dispozițiilor procedurale de drept comun în ce privesc condițiile de exercițiu a dreptului la acțiune, printre care figurează și termenul de introducere al acțiunii în termenul general de prescripție de trei ani, prevăzut de art. 1 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958.
Constatând că prin cererea de chemare în judecată reclamanții au solicitat plata unor drepturi salariale pentru o perioadă anterioară cu patru ani introducerii cererii de chemare în judecată, instanța constată că, pentru plata drepturilor salariale aferente perioadei 01.09.2002 - 08.12.2004, dreptul la acțiune al reclamanților este prescris, excepția invocată de către pârâți în acest sens fiind întemeiată.
În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților autorități publice centrale invocată de aceștia, instanța constată că aceasta este neîntemeiată, având în vedere faptul că acestea au calitatea de ordonatori principali, respectiv secundari de credite, acestora revenindu-le obligația de a include în bugetul autorității publice și de a solicita plata tuturor drepturilor salariale cuvenite personalului angajat în cadrul acestora (funcționari publici sau personal contractual).
Pe fondul cererii, instanța constată că, prin prezenta cerere de chemare în judecată, aceasta este chemată să stabilească în favoarea reclamanților drepturi salariale într-un cuantum diferit față de cel expres prevăzut de lege, prin aplicarea față de reclamanți a unui text de lege instituit în legătură cu drepturile salariale ale funcționarilor publici cu statut special încadrați prin detașare la Direcția Național Anticorupție.
Față de această solicitare a reclamanților, instanța constată că aceasta este inadmisibilă față de dispozițiile exprese ale Deciziei nr. 818/03.07.2008 pronunțată de Curtea Constituțională, care a stabilit că, "prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și <LLNK 12000 137131 302 27 55>art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative."
În considerentele deciziei amintite Curtea Constituțională arată că, "așa cum lesne se poate observa, art. 2 alin. (3) din ordonanță caracterizează ca discriminatorii, între altele, prevederile care dezavantajează anumite persoane, față de alte persoane, fără să facă vreo distincție cu privire la natura juridică a acestor prevederi, ceea ce poate fi înțeles că se referă și la acte normative cu putere de lege, cum sunt cele adoptate de Parlament și ordonanțele Guvernului, emise în virtutea delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituție.
Luând în considerare și dispozițiile art. 27 alin. (1) din ordonanță, prin care se instituie dreptul persoanei care se consideră discriminată de a cere instanței de judecată, între altele, restabilirea situației anterioare și anularea situației create prin discriminare, deci și a prevederilor cu caracter discriminatoriu, instanța de judecată poate să înțeleagă - ceea ce s-a și petrecut în una din cauzele analizate - că are competența să anuleze o dispoziție legală pe care o consideră discriminatorie și, pentru a restabili situația de echilibru între subiectele de drept, să instituie ea însăși o normă juridică nediscriminatorie sau să aplice dispoziții prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept, în raport cu care persoana care s-a adresat instanței se consideră discriminată.
Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție, precum și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
În virtutea textelor constituționale menționate, Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția - art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală -, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective."
Pe de altă parte, pe fondul cererii, instanța constată că beneficiază de sporul de 30% pentru activitatea specializată de combatere a infracțiunile de corupție prevăzut de art. 28 alin. 5 din OUG nr. 43/2002 pentru perioada în care aceste dispoziții au fost în vigoare, numai ofițerii și agenții de poliție detașați în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, iar nu și polițiștii din cadrul structurilor fostului Minister al Internelor și Reformei Administrative.
La acordare acestui spor, legiuitorul a avut în vedere natura activității prestate, respectiv instrumentarea și judecarea cauzelor privind infracțiuni de corupție, singura condiție ce trebuia respectată fiind ca de aceste sporuri să beneficieze toți salariații care se află în situații identice.
Criteriul de discriminare invocat de reclamant nu este relevant, deoarece activitățile desfășurate de cele două categorii de polițiști - cei din poliția judiciară și cei detașați la DNA - deși în aparență sunt asemănătoare, sunt diferite raportat la nivelul structurii în care polițiștii își desfășoară activitatea și complexitatea dosarelor penale în care întocmesc acte de procedură.
Prin urmare, față de cele de mai sus și constatând caracterul obligatoriu erga omnes al hotărârilor pronunțate de către Curtea Constituțională și drept consecință faptul că primul capăt de cererea formulat de către reclamanți este netemeinic și nelegal, instanța apreciază că și restul capetelor de cerere accesorii formulate de către reclamanți sunt neîntemeiate, astfel că, în temeiul art. 2 pct. 1 lit. d, art. 137 proc.civ. art. 8,10,18 din Legea nr. 554/2004, art. 109 din Legea nr. -/-, art. 27 din nr.OG 137/2000 și a textelor de lege anterior amintite, instanța urmează ca după respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților invocată de aceștia, să respingă acțiunea reclamantului astfel cum a fost formulată, conform dispozitivului prezentei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen, reclamantul reclamantul -UL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR " PRO -", solicitând admiterea acestei căi de atac, modificarea sentinței atacate și admiterea acțiunii.
În motivarea recursului se arată că membrii acestui sindicat sunt angajați în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului S M, desemnați ca organe de cercetare ale Poliției judiciare prin ordin al MIRA, cu avizul procurorului general în baza dispozițiile articolul 201 alineat 3 cod procedură penală și articolul2 alineat3 din Legea 364/2004.
Conform articolului 28 din OUG 43/2002 privind Parchetul Național Anticorupție, ofițerii de poliție judiciară detașați la Direcția Națională Anticorupție primesc un spor de 30 % din salariul de bază, spor prevăzut de lege și pentru procurorii DNA și pentru judecătorii care compun completele de judecată specializate pentru judecarea infracțiunilor de corupție, situație în care instanța de fond s-a aflat în eroare atunci când a considerat că membrii de sindicat nu sunt discriminați cu privire la salarizare. Deși scopul urmărit prin impunerea unui spor salarial pentru ofițerii de Poliție Judiciară care participă la cercetarea unor infracțiuni de corupție este legitim, recurentul susține că incoruptibilitatea trebuie asigurată pentru toți ofițerii de poliție judiciară.
În speță sunt incidente dispozițiile cuprinse în OG 137/2000 privind prevenirea și combaterea tuturor formelor de discriminare, deoarece membrii de sindicat au aceleași atribuții ca și ofițerii de poliție detașați în cadrul DNA.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, recurentul arată că aceasta trebuia respinsă întrucât situația discriminatoare a fost constată prin Hotărârea Nr. 185/22.07.2005 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, iar conform articolului 21 alineat2 din OG 137/2000, termenul curge de la data săvârșirii faptei sau de la data la care persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei, respectiv data de 22.07.2005.
Recursul nu este motivat în drept cu referire la dispozițiile articolului 304 cod procedură civilă.
Prin întâmpinările formulate în cauză de către Inspectoratul General al Poliției Române - Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul de Poliție al Județului S se solicită respingerea recursului ca nefondat, întrucât diferențierea de tratament aplicată polițiștilor din cadrul Direcției Naționale Anticorupție are la bază criteriul obiectiv al detașării acestora în cadrul unei instituții care nu face parte din structura MIRA, iar salarizarea recurenților nu se poate face decât potrivit OG 38/2003, act normativ care nu prevede acordarea dreptului solicitat.
Examinând sentința recurată, raportat la motivele de recurs invocate, precum și sub toate aspectele, potrivit art. 304/1 Cod procedură civilă, instanța reține că recursul este nefondat, urmând a fi menținută în totalitate sentința recurată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 28 alin. 4 din OUG 43/2002, personalul prevăzut la alin. 1-3 (procurorii, specialiști cu înaltă calificare, ofițerii de poliție judiciară), precum și judecătorii care compun completele specializate în infracțiunile de corupție, potrivit art. 29 alin. 2 din Legea 78/2000, primesc pentru activitatea specializată de combatere a infracțiunilor de corupție un spor de 30% din indemnizația de încadrare lunară, respectiv solda lunară, în cazul ofițerilor de poliție judiciară.
Prin art. 41 lit. e) din Legea 27/2006, a fost abrogat art. 28 alin. 4 din OUG 43/2002.
Elaborarea OUG 43/2002, ca și a altor acte normative, cum ar fi Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, precum și OUG 24/2004 privind creșterea transparenței în exercitarea demnităților publice și a funcțiilor publice, a fost determinată de luarea unor măsuri de prevenire și combatere a corupției în acord și cu legislația europeană în vigoare, măsuri ce s-au concretizat inclusiv în sistemul de salarizare al polițiștilor și specialiștilor detașați în cadrul DNA, prin acordarea sporului de 30% din indemnizația de încadrare brută lunară.
Este cert că, la acordarea acestui spor, legiuitorul a avut în vedere natura activității prestate, respectiv instrumentarea și judecarea cauzelor privind infracțiunile de corupție, singura condiție care trebuia respectată fiind aceea ca de aceste sporuri să beneficieze toți salariații care se află în situații identice.
În speță, este vorba despre două categorii de polițiști, din care doar uneia îi este recunoscut un drept printr-un act normativ, și anume pentru cei detașați la DNA (art. 28 alin. 5 din OUG 43/2002).
Analizând definiția dată de legiuitor la art. 2 alin. 1 din OG 137/2000, reiese că, pentru stabilirea existenței oricărei fapte de discriminare trebuie avută în vedere și existența unui alt element de bază al acesteia, respectiv criteriul de discriminare. Iar din acest punct de vedere, în cuprinsul art. 2 alin. 2 se prevede că nu este discriminatorie deosebirea, excluderea, restricția sau preferința, atunci când este bazată pe criteriu justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Criteriul de selecție în ceea ce privește acordarea sporurilor de salariu numai unora dintre ofițerii și agenții de poliție judiciară este prevăzut chiar în cuprinsul dispozițiilor legale care instituie aceste drepturi, unde se stipulează că se acordă numai ofițerilor și agenților detașați în cadrul DNA, în cazul sporului prevăzut de art. 28 alin. 5 din OUG 43/2002.
Astfel, diferențierea de tratament la acordarea drepturilor salariale este stabilită în raport cu situația obiectivă diferită în care se află polițiștii care își desfășoară activitatea în cadrul DNA, ca urmare a modificării raporturilor de serviciu (detașare), față de ceilalți polițiști din cadru MAI. Prin urmare, diferențierea de salarizare nu are caracter arbitrar, fiind determinată pe baza unor criterii obiective, care nu au caracter discriminator. împotriva corupției, ca scop legitim, trebuie și este susținută de un corp de profesioniști care au nevoie de condiții speciale în ceea ce privește exercitarea atribuțiilor și salarizarea lor. Din acest punct de vedere, existența unor diferențieri în ceea ce privește nivelul salarizării reprezintă expresia manifestării necesității metodelor de atingere a scopului legitim al DNA.
Apoi, principiul egalității în drepturi presupune identitate de soluții numai pentru identitate de situații. Aceasta este și practica Curții Europene a Drepturilor Omului, care a apreciat că, diferența de tratament devine discriminare în sensul art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, atunci când se induc distincții între situații analoge și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă. CEDO a mai apreciat în jurisprudența sa că statele contractante dispun de o anumită marjă de apreciere dacă și în ce măsură diferențierile între situații comparabile sunt de natură să justifice distincțiile de tratament juridic aplicate. Inclusiv Curtea Constituțională a stabilit constant că egalitatea în fața legii, ca principiu consacrat de legea fundamentală, nu înseamnă uniformitate, astfel încât, la situații egale trebuie să le corespundă un tratament egal, iar la situații diferite, tratamentul nu poate fi decât diferit.
Or, diferențierea de tratament aplicată polițiștilor din cadrul DNA are la bază criteriul obiectiv al activității acestora în cadrul unei instituții specializate, din care reclamanții nu fac parte. Acordarea sporurilor de natura celor solicitate nu a fost motivată de necesitatea de a asigura incoruptibilitatea acestor polițiști, ci de specificul muncii pe care aceștia o desfășoară, respectiv activități pentru prevenirea și combaterea corupției, sub directa conducere, supraveghere și control a procurorilor DNA.
Prin urmare, criteriul de discriminare invocat de reclamanți nu este relevant, deoarece activitățile desfășurate de cele două categorii de polițiști, deși în aparență sunt asemănătoare, sunt diferite raportat la nivelul structurii în care polițiștii își desfășoară activitatea și complexitatea dosarelor penale în care întocmesc acte de procedură.
De menționat că însuși Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ca autoritate competentă, s-a pronunțat în spețe similare, stabilind că nu există tratament diferențiat, discriminatoriu între polițiștii din cadrul DNA și cei din cadrul poliției judiciare.
Referitor la admiterea excepției prescripției extinctive, soluția pronunțată de către prima instanță este corectă, întrucât pentru perioada 01.09.2002- 8.11.2004 dreptul la acordarea sporului de 30 % este prescris, prima instanță reținând în mod legal și faptul că data de la care membrii de sindicat au luat la cunoștință de presupusa faptă de discriminare este dată la care a fost publicată în Monitorul Oficial OUG nr. 43/2002 prin care a fost prevăzută acordarea acestui spor pentru ofițerii de poliție detașați la Direcția Națională Anticorupție.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va fi respins ca nefondat recursul declarat reclamantul-UL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR " PRO -"și păstrată în totalitate hotărârea atacată ca fiind temeinică și legală.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către intimați.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentul reclamantul-UL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR " PRO -", cu sediul în B,-,.23, sector 2 împotriva pârâților MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, cu sediul în B, sector 1, P-ța - nr.1, INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE, cu sediul în B, sector 5,- șiINSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI, cu sediul în S M, str.- nr.5A, jud. S M, împotriva sentinței nr. 191/Ca din 01.04.2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică azi, 15 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECATOR GREFIER
Cu opinie separată
Red./21.10.2009
Jud fond
Tehnored. GM/21.10.2009
4 com/
OPINIA SEPARATĂ
Apreciez că soluția ce putea fi adoptată în cauză era aceea de admitere recursului declarat de -UL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR " PRO -",
Reclamanții au calitatea de ofițeri ai poliției judiciare din cadrul Inspectoratului de Poliție S M, desemnați ca organe de cercetare ale poliției, prin ordin al Ministerului Internelor și Reformei Administrative cu avizul Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Potrivit art.28 din OUG nr.43/2002 privind Parchetul Național Anticorupție ofițerii de poliție detașați la DNA primesc un spor de 30% din salariul de bază lunar, spor de care au beneficiat, potrivit legii, deopotrivă și procurorii A și judecătorii care compun completele specializate pentru judecarea infracțiunilor de corupție, care a fost menținut la nivelul de 30% în cazul ofițerilor de poliție judiciară detașați la. și ca urmare a intrării în vigoare a OUG 24/2004.
Rațiunea acordării acestui spor acestor categorii de ofițeri de poliție, respectiv magistrați, a fost în sensul de a se asigura incoruptibilitatea persoanelor cărora le-au fost repartizate spre instrumentare și soluționare dosare având ca obiect cauze de corupție.
Actele normative prin care s-a stabilit acordarea sporului de 30 % doar anumitor ofițeri de poliție judiciară, conține prevederi discriminatorii, ceea ce contravine prevederilor OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
Potrivit articolului 2 alineat 1 din actul normativ mai sus enunțat "sunt discriminatorii potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alineat (1) față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare."
Menționarea în acest text legal a trimiterii la " prevederile care dezavantajează anumite persoane " conduc la concluzia că se referă la prevederile legale.
Apreciez că recurentele Inspectoratul General al Poliției Române, Inspectoratul de Poliție al Județului, Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice S M, nu au făcut dovada scopului obiectiv și a caracterului adecvat și necesar al diferenței de tratament, astfel că soluția adoptată de instanța de fond este temeinică și legală.
Pe de altă parte reclamanții au depus în probațiune cu titlu de practică judiciară mai multe decizii irevocabile din cuprinsul cărora se reține că prin mai multe hotărâri judecătorești irevocabile, aceleași pârâte pentru persoane aflate în aceleași raporturi cu acestea și pentru aceleași motive invocate cum sunt cele invocate de reclamanții, au fost obligate să plătească sporul de 30% din salariul de bază lunar.
În aceste condiții, reținând că statul trebuie să asigure punerea în practică a legilor de o manieră în care să evite insecuritatea juridică și incertitudinea pentru subiecții de drept interesați (cauza Beian împotriva României și împotriva României ), se justifică aplicarea aceluiași tratament și reclamanților.
JUDECĂTOR,
Președinte:Cauzei Lex Sindicat LitigiuJudecători:Cauzei Lex Sindicat Litigiu
