Obligare emitere act administrativ. Decizia 472/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr- CA
Decizia NR.472 /CA/2009
Ședința publică din 15 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Boța Marilena
JUDECĂTOR 2: Filimon Marcela
JUDECĂTOR 3: Marinescu Simona
Grefier: - -
Pe rol fiind judecarea recursului în contencios administrativ și fiscal declarat de formulată de recurenta pârâtăPRIMĂRIA COMUNEI, cu sediul în loc. nr.88, jud. B în contradictoriu cu intimații reclamanți,ambii cu. în localitatea nr.23, jud. B, împotriva sentinței nr. 539/01.07.2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurenta pârâtă - avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.24/16.09.2009 emisă de Baroul Bihor, pentru ambii intimați reclamanți se prezintă avocat în baza împuternicirii avocațiale nr. 207 emisă de Baroul Bihor.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este legal timbrat cu suma de 19.5 lei achitată prin chitanța nr.- din 13.10.2009 plus timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, intimații au depus întâmpinare, după care:
Instanța comunică un exemplar din întâmpinare cu reprezentantul recurentei.
Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului formulat, casarea sentinței ca fiind dată împotriva unei instituții inexistente, ca persoană fără capacitate juridică de a sta în proces. În subsidiar solicită modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii cererii privind obligarea pârâtei la plata sumei de 4.000 lei cu titlu de despăgubiri. Cu cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimaților reclamanți solicită respingerea recursului ca neîntemeiat și nefondat, menținerea sentinței atacate ca fiind legală și întemeiată. Față de motivele invocate în recurs precizează că "primarul reprezintă unitatea administrativ teritorială în relații cu alte autorități publice, cu persoane fizice sau juridice române ori străine, precum și în justiție." La fond a fost depusă întâmpinare semnată de Primăria Comunei prin Primar, mai mult la instanța de fond nu a fost pusă în discuție excepția lipsei capacității juridice. Avizul nefavorabil pentru autorizația de construcție, nu au relevanță în cauză, deoarece nu s-a susținut niciodată că intimații reclamanți au drept de proprietate asupra terenului nr. top.340/2, ci doar asupra construcției edificate pe acest teren. Prin documentația depusă la instanța de fond s-a făcut dovada pretențiilor cu titlu de daune morale, prin atingere sănătății prin stres și suferințe, a demnității, onoarei și prestigiului, prin lungile procese purtate de-a lungul timpului, instanța de fond în mod corect a reținut ca fiind întemeiate aceste pretenții. Referitor la timbrarea la valoarea daunelor morale, nu există nicăieri un text de lege care să prevadă timbrarea acestor daune. Cu cheltuieli de judecată.
Reprezentantul recurentei arată că sentința pronunțată de instanța de fond este contradictorie, deoarece în considerente precizează că daunele materiale au fost analizate în litigiile anterioare, motiv pentru care nu mai pot face obiectul cererii de față, dar în dispozitivul sentinței se acordă despăgubiri.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Constată că prin sentința nr. 539/01.07.2009 Tribunalul Bihora admis în partea cererea formulată de, ambii cu.loc. nr.23, jud.B, împotriva pârâtei PRIMĂRIA COMUNEI -prin PRIMAR, cu sediul în loc. nr.88, jud.B și în consecință; a obligat pe pârâtă la emiterea actului administrativ constând în autorizația de construire pentru imobilul cu nr.topo 340/2 înscris în CF 1835, proprietatea reclamanților, în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii, precum și la plata sumei de 4000 lei cu titlu de despăgubiri.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
În fapt, reclamanții au dobândit la data de 12.10.2005, cu titlu de cumpărare la licitație de la SC de consum, imobilul construcție, situat în, reprezentând magazin universal, înscris în CF 1835, nr. topo 34072, aspect ce rezultă din contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2487/2005 de BNP - Dreptul de proprietate al reclamanților a fost înscris în CF sub B 11-12.
În urma cererii formulate de reclamanți s-a eliberat de către Primăria Comunei certificatul de urbanism nr. 10/22.11.2005 din care rezultă că aceștia intenționau să efectueze reparații capitale și mansardare la imobilul cumpărat.
Deși reclamanții au solicitat eliberarea autorizației de construire, pârâta nu a dat curs acestei cereri iar prin adresa nr. 863/11.06.2007 a comunicat reclamanților ca răspuns la cererea lor înregistrată sub nr. 863/14.05.2007, că trebuie să facă dovada dreptului de proprietate asupra terenului și să declare că imobilul nu face obiectul vreunui litigiu aflat pe rolul instanțelor judecătorești.
Ulterior, în data de 19.01.2009 reclamanții au reiterat cererea de eliberare a autorizației de construire, înregistrată sub nr. 103, arătând că sunt proprietari ai construcției ceea ce este în acord cu cerințele art. 7 alin. 1 lit. b din Legea nr. 50/1991, iar litigiile aflate pe rolul instanțelor au fost soluționate.
Ca răspuns la această cerere, pârâta a comunicat reclamanților ( fila 32) prin adresa de răspuns nr. 103 din 03.02.2009 că a emis aviz nefavorabil invocând și alte motive decât cele menționate în refuzul inițial.
Instanța a reținut că între părți s-au derulat cu privire la acest imobil, mai multe litigii, începând cu anul 2005, având ca obiect anularea contractului de vânzare-cumpărare a imobilului la licitație, cerere formulată de Primăria Comunei și respinsă în mod irevocabil de instanțele de judecată; anulare proces-verbal de contravenție dresat de Primăria Comunei; plângere penală formulată de Primăria Comunei, respinsă în mod definitiv prin decizia nr. 13/09.01.2008 a Tribunalului Bihor.
Pe de altă parte, prin decizia nr. 596 din 10.04.2008 a Curții de APEL ORADEA, s-a stabilit, în urma admiterii contestației în anulare promovate de către reclamanții din cauza de față și de către antecesoarea lor în drepturi SC de consum, că titlul, respectiv contractul de vânzare cumpărare este în mod legal încheiat iar notarea construcției în cartea funciară a fost făcută în mod corect în temeiul acestui act juridic și a adeverinței eliberate de către Primăria Comunei, care are calitatea de proprietar al imobilului teren situat sub construcție și situat pe nr. topo 340/2 din CF nr. 1835.
Prin urmare, în mod legitim, reclamanții în calitatea lor de proprietari ai construcției s-au adresat pârâtei pentru eliberarea certificatului de urbanism și apoi a autorizației de construire.
Potrivit art. 6 din legea nr. 50/1991: "Certificatul de urbanism este actul de informare prin care autoritățile[]fac cunoscute solicitantului elementele privind regimul juridic, economic si tehnic al terenurilor si construcțiilor existente la data solicitării, stabilesc cerințele urbanistice care urmează sa fie îndeplinite prin documentația tehnica - în funcție de specificul amplasamentului, lista cuprinzând avizele si acordurile necesare în vederea autorizării executării lucrărilor de constructii []"
În temeiul acestui text de lege, certificatul a fost eliberat la data de 22.XI.2005 și prevedea că pentru eliberarea autorizației de construire, cererea trebuie să fie însoțită de documentele prevăzute la pct. 4.
Ulterior, însă, după cum s-a arătat autoritatea a refuzat eliberarea acesteia.
Prin raportare la prevederile art. 7 din Legea 51/1990 și la susținerile pârâtei care și-a justificat avizul negativ prin lipsa titlului asupra imobilului și respectiv a litigiilor aflate pe rolul instanțelor cu privire la imobil, instanța a constatat că, în realitate, reclamanții au justificat calitatea lor de proprietari asupra imobilului construcție prin depunerea titlului constând în contractul de vânzare-cumpărare și extrasul de carte funciară, pentru teren fiind evident că o astfel de pretenție este neîntemeiată câtă vreme calitatea de proprietar aparține Comunei.
Sub aspectul refuzului determinat de existența litigiilor, instanța a reținut că acestea au fost soluționate în mod irevocabil în favoarea reclamanților, iar pe de altă parte că prelungirea acestora s-a făcut tocmai la inițiativa autorității pârâte, care a înțeles să atace cu cereri în revizuire succesive deciziile Curții de APEL ORADEA, cereri respinse de către instanțele învestite.
Prin urmare, având în vedere aceste împrejurări, instanța a constatat că pârâta în mod nelegal a emis avizul nefavorabil la cererea de eliberare a autorizației de construire, astfel că în temeiul textelor legale anterior menționate și a art. 18 alin. 1 și 6 din Legea nr. 554 /2004 privind contenciosul administrativ, a admis cererea în sensul că a obligat pârâta să emită în favoarea reclamanților autorizația de construire privitor la imobilul proprietatea acestora înscris în CF 1835, nr. topo 340/2, cu privire la lucrarea avută în vedere în certificatul de urbanism nr. 10/2005, în termen de 30 zile de la data comunicării hotărârii.
Cât privește solicitarea privitoare la despăgubiri, instanța reținut că reclamanții au invocat existența unor cheltuieli determinate de procesele anterioare, cu privire la care însă, după cum rezultă din hotărârile depuse, au făcut obiectul analizei în acele litigii, motiv pentru care nu mai pot face obiectul cererii de față. De asemenea s-a solicitat și acordarea de despăgubiri determinate de lipsirea lor de dreptul de a exploata imobilul fără a indica în concret beneficiul de care au fost lipsiți și actele doveditoare ale acestuia, motiv pentru care nu pot fi acordate.
Sub aspectul daunelor morale însă, instanța a reținut că reclamanții au fost supuși unui șir de litigii care s-au finalizat cu respingerea ca neîntemeiată ori cu anularea ca netimbrată a cererii, inclusiv sub aspect penal ceea ce a creat o stare de stres și suferință pe o perioadă îndelungată de timp, iar cererea adresată autorității le-a fost respinsă în mod nelegal, aspecte ce au adus atingere sănătății, demnității, onoarei și prestigiului reclamanților, care sunt îndreptățiți la acordarea acestora.
Sub aspectul cuantumului, instanța a apreciat că aceste daune trebuie să aibă efecte compensatorii, astfel că nu pot fi nici excesive pentru autorul daunei, nici un venit nejustificat pentru victime. În speță, instanța a apreciat că suma de 4.000 lei reprezintă o sumă proporțională cu prejudiciul moral cauzat și o satisfacție echitabilă prin raportare la jurisprudența CEDO ( cauza Buzescu contra României).
Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal a formulat recurs recurenta Primăria Comunei - prin Primar, solicitând în principal casarea sentinței ca fiind dată împotriva unei instituții inexistente ca persoană și lipsită de capacitate juridică de a sta în proces, iar în subsidiar, modificarea sentinței, în sensul respingerii daunelor morale de 4.000 lei acordate de către instanța de fond reclamanților; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că în mod greșit, reclamanții intimați au chemat în judecată Primăria și în mod greșit instanța de fond a obligat Primăria prin primar la emiterea sumei de 4.000 lei cu titlu de despăgubiri, atâta vreme cât această instituție, nu are personalitate juridică și nici calitatea de a sta în proces.
Potrivit articolul62 alineat1 din 215/2001 Instituția primarului reprezintă unitatea administrativ teritorială în relațiile cu alte autorități publice, cu persoane fizice sau juridice precum și în justiție.
În speță reclamanții - intimați trebuiau să cheme în judecată, iar instanța de fond să îndeplinească procedura de citare cu Instituția primarului Comunei.
Primăria prin primar nu este o persoană fizică juridică care să reprezinte unitatea administrativ teritorială, respectiv Comuna.
În al doilea rând, despăgubirile la care a fost obligată Primăria prin primar sunt nejustificate din următoarele motive:
1. Motivarea avizului nefavorabil, de eliberare a autorizației de construcție solicitată a fost aceea că reclamanții intimați nu numai că nu sunt proprietari asupra terenului cu nr. top 304/2 CF 1835, cum în mod greșit reținut instanța în dispozitivul hotărârii, dar cu privire la construcția existentă pe acest imobil (pentru a cărei modificare s-a solicitat autorizația ), există pe rolul instanței un litigiu prin care, în calitate de autoritate administrativ teritorială am solicitat anulare modului de dobândire a proprietății intimaților.
2. Motivația instanței de fond pentru acordarea despăgubirilor morale este lipsită de orice temei juridic, șir de procese, care reprezintă doar un singur litigiu purtat în toate căile de atac prevăzute de codul d procedură civilă, nu poate constitui izvor de drept pentru acordarea daunelor morale, atâta vreme cât procesele civile, în formele prevăzute de lege, reprezintă un drept procesual al oricărei persoane fizice sau juridice care consideră că a fost lezat în dreptul său material.
Starea de stres și suferința pe o perioadă îndelungată de timp a părții adverse, reținută de instanța de fond, nu pot fi acceptate ca fiind determinate sau provocate prin promovarea de către recurentă a unui proces în baza dreptului legitim de chemare în judecată.
Legat de atingerea demnității, onoarei și prestigiului reclamanților prin faptul că au fost părți în procesul mai sus arătat, purtat la fond și în căile de atac, consideră că este o apreciere total nefondată și chiar deplasată. Este ridicol a se reține că demnitatea, onoarea sau prestigiul sunt afectate prin calitatea de parte în proces, cu atât mai mult cu cât procesul în cauză, purtat între părți, nu a avut nici un impact public negativ, nu a fost supus dezbaterii publice ori mediatizat, în acest sens. Nici dacă ar fi fost supus unor astfel de situații, nu poate reprezenta un oprobriu public calitatea de parte în proces.
3. Nu se poate reține reaua - credință în sarcina autorităților administrativ - teritoriale, legat de faptul că în timpul derulării proceselor cu intimații, a emis avizul nefavorabil eliberării autorizației solicitate, atâta vreme cît nu se cunoștea încă Decizia finală a instanțelor, legat de diferendul privind proprietatea asupra construcției intimaților.
În lipsa relei - credințe, care trebuie dovedită ca atare, consideră că nu pot fi acordate despăgubirile morale de nici un fel, părții care le solicită.
4. Cu toate că instanța de fond reținut corect că despăgubirile materiale solicitate de către intimați nu au fost dovedite, este de neînțeles cum a reușit să stabilească și să cuantifice despăgubirile morale, atâta vreme cât reclamanții - intimați nu au produs, în acest sens, nici un fel de dovadă.
Nu în ultimul rând, învederează că cererea pentru acordarea de despăgubiri, de 40.000 lei, nu a fost timbrată, iar instanța de fond a omis nejustificat să-i oblige pe reclamanți la plata taxei de timbru la suma solicitată, apreciază că în aceste condiții se impunea anularea ca netimbrat a capătului de cerere privind despăgubirile.
În drept a invocat prevederile articolului 312 alineat 3, articolul 304 punct 5 și 9 cod procedură civilă, articolul 62 alineat1 din Legea 215/2001 și articolul 7 din Legea 554/2004.
Intimații și au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând sentința recurată, raportat la motivele de recurs invocate, precum și sub toate aspectele, potrivit art. 304/1 Cod procedură civilă, instanța reține că recursul este nefondat, urmând a fi respins și menținută ca legală și temeinică sentința recurată, pentru următoarele considerente:
În privința primului motiv de recurs invocat de recurentă, respectiv faptul că instanța de fond a încălcat formele de procedură prin necitarea părții care avea calitatea legală de a sta în proces, instanța de recurs reține că acesta este nefondat. Astfel, este adevărat că, potrivit art. 62 alin. 1 din Legea 215/2001,primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum și în justiție.De asemenea, potrivit art. 4 alin. 1 lit. e) pct. 1 din Legea 50/1991, este de competența primarului comunei emiterea autorizațiilor de construire pentru efectuarea lucrărilor definite la art. 3 din lege. Însă, după cum rezultă din înscrisurile existente la dosarul de fond, acțiunea a fost admisă în contradictoriu cu Primăria Comunei, prin Primar, întâmpinarea fiind formulată în cauză de către aceeași instituție, prin primar, acesta din urmă semnând întâmpinarea.
Prin urmare, raportat la acest aspect, câtă vreme primarul unității administrativ-teritoriale, care avea competența legală de a elibera autorizația de construire pentru care s-a formulat acțiunea în contencios administrativ, și-a formulat apărarea în cauză, iar hotărârea instanței de fond a fost dată în contradictoriu cu acesta, nu poate fi primită critica formulată prin motivele de recurs.
În ceea ce privește fondul acțiunii soluționate de către prima instanță, se va observa că recurenta a atacat doar partea din hotărâre privind obligarea sa la plata daunelor morale în favoarea reclamanților, iar din acest punct de vedere, se va reține că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea corectă a legii, fiind legală și temeinică.
Din acest punct de vedere, nu se poate reține critica formulată în recurs, în sensul că daunele morale acordate de instanța de fond nu au fost probate, căci, spre deosebire de celelalte despăgubiri civile, care presupun un suport probator, în privința daunelor morale nu se poate apela la probe materiale, judecătorul fiind singurul care, în raport de consecințele suferite de partea vătămată, va aprecia o anumită sumă globală are să compenseze prejudiciul moral cauzat.
Or, instanța de fond a făcut aplicarea corectă a acestui principiu, motivând riguros acordarea daunelor morale, raportat la vătămarea produsă reclamanților prin neeliberarea autorizației de construire, deși în urma unui șir de litigii, acțiunile îndreptate împotriva lor de către Primăria Comunei au fost respinse ca neîntemeiate.
Sub acest aspect, deși reclamanții figurează în cartea funciară din anul 2005 ca proprietari asupra construcției, în vederea mansardării și reparării căreia au solicitat eliberarea autorizației de construire și deși au făcut demersuri din anul respectiv în acest sens, prin obținerea la data de 22.11.2005 a certificatului de urbanism, nu au reușit nici în anul 2009 să intre în posesia autorizației de construire. Este adevărat că, în această perioadă s-au derulat între părți mai multe procese, în materie civilă și penală, exercitate de Primăria Comunei, însă reclamanții au revenit cu o nouă cerere acestei instituții la data de 19.01.2009 (fila 31 din dosarul de fond), după finalizarea irevocabilă a litigiilor civile, însă și de această dată li s-a comunicat refuzul de eliberare a autorizației de construire, motivat de împrejurarea că pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție se mai află un litigiu privind construcția în cauză.
Or, din acest punct de vedere, corect a reținut instanța de fond că refuzul de eliberare a autorizației de construire a fost nefondat, în condițiile în care prin Decizia civilă nr. 596/10.04.2008 a Curții de APEL ORADEA se tranșase irevocabil litigiul dintre părți, cererea de revizuire îndreptată împotriva acesteia fiind anulată ca netimbrată prin decizia nr. 6661/05.11.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În acest context, dauna morală produsă reclamanților constă în atingerea valorilor care definesc personalitatea umană, cinstea și demnitatea, precum și consecințele negative suferite de reclamanți pe plan psihic, faptul că li s-a creat în rândul concetățenilor o imagine defavorabilă, li s-a generat un sentiment de nesiguranță cu privire la valorificarea efectelor contractului de vânzare-cumpărare a construcției și un profund sentiment de nedreptate datorat faptului că autoritatea publică administrativă nu s-a conformat hotărârii judecătorești irevocabile.
Raportat la toate aceste împrejurări, în mod echitabil a apreciat instanța de fond cuantumul daunelor morale puse în sarcina pârâtei, acestea nefiind nici excesive pentru autorul daunei și nici nu reprezintă un venit nejustificat pentru victime.
Nu în ultimul, este neîntemeiată și critica vizând netimbrarea capătului de cerere cu privire la despăgubiri. Instanța de recurs nu poate să anuleze în faza de recurs un capăt de cerere netimbrat corespunzător la fond, ci poate eventual să facă aplicarea art. 20 alin. 5 din Legea 146/1997, respectiv să dispună obligarea părții la plata taxelor judiciare de timbru aferente. Însă, față de împrejurarea că reclamaților li s-a admis doar cererea de acordare a daunelor morale care, potrivit art. 15 lit. f/1) din Legea 146/1997, este scutită de plata taxei judiciare de timbru, nu se poate face nici obligarea prevederilor art. 20 alin. 5, anterior citate.
Față de considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va fi respins recursul ca nefondat și menținută ca legală și temeinică sentința recurată.
În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, va fi obligată recurenta la plata în favoarea intimaților a sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial, justificat prin chitanța depusă la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta pârâtăPRIMĂRIA COMUNEI, cu sediul în loc. nr.88, jud. B în contradictoriu cu intimații reclamanți, ambii cu. în localitatea nr.23, jud. B, împotriva sentinței nr. 539/01.07.2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în totul.
Obligă partea recurentă să plătească părții intimate suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică azi, 15 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECATOR GREFIER
- - - - - - - -
Red. M /26.10.2009
Jud Fond
Tehnored. M/30.10.2009
3 COM/
Președinte:Boța MarilenaJudecători:Boța Marilena, Filimon Marcela, Marinescu Simona
