Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 477/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ DE contencios ADMINISTRATIV FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA NR.477
Ședința publică din data de 2 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Chirica Elena
JUDECĂTORI: Chirica Elena, Preda Popescu Florentina Dinu
- -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de reclamanții cu ales la PRIMĂRIA COM. -, Cod poștal -, Județ, cu ales la PRIMĂRIA COM. -, Cod poștal -, Județ D, cu ales la PRIMĂRIA COM. -, Cod poștal -, Județ D, cu ales la PRIMĂRIA COM. -, Cod poștal -, Județ D, cu ales la PRIMĂRIA COM. -, Cod poștal -, Județ D, cu ales la PRIMĂRIA COM. -, Cod poștal -, Județ D, cu ales la PRIMĂRIA COM. -, Cod poștal -, Județ D, cu ales la PRIMĂRIA COM. -, Cod poștal -, Județ împotriva sentintei nr. 121 din 7 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovita în contradictoriu cu intimatul pârât PRIMARUL COM. cu sediul în, Cod poștal -, Județ.
Recurs timbrat cu taxa judiciară de timbru în valoare de 16 lei conform chitanței nr.335/28.03.2008 și timbru judiciar de 1,5 lei, anulate și atașate la dosar.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul reclamant personal, lipsind celelalte părți.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședintă, după care;
Recurentul reclamant arată că nu mai are cererii de formulat în cauză, iar Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Recurentul reclamant având cuvântul arată că în mod greșit instanța de fond a respins actiune reclamantilor, prin care au solicitat obligarea pârâtului la acordarea indemnizației de dispozitiv prevăzuta de Legea nr.138/1999 in cuantum de 25% din salariul de bază începând cu data de 1.08.2003, actualizate cu indicele de inflație.
- 2 -
Astfel, potrivit prevederilor Legii nr. 138/1999 și ale Ordinului MAI nr. 496/2003 care cuprind reglementări speciale pentru acordarea indemnizatiei de dispozitiv și pentru personalul civil și funcționarii publici din administrația publică, arată că sunt îndreptățiți a beneficia de indemnizația de dispozitiv de 25%.
Solicită admiterea recursului, modificarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată. Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față reține următoarele;
Prin sentința nr. 121 din 7.02.2008, Tribunalul Dâmbovițaa respins acțiunea de contencios administrativ formulată de reclamanții, Mari -, și, formulată în contradictor cu pârâtul Primarul comunei, județul D, privind acordarea indemnizației de dispozitiv prev. de Legea nr. 138/1999 în cuantum de 25% din salariul de bază, începând cu 1.08.2003, actualizată cu indicele de inflație și includerea în bugetul local pe anul 2008 sumelor necesare plății acestor drepturi, precum și acordarea pe viitor acestei indemnizații.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că potrivit art. 13 din Legea nr. 138/1999, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională - cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și salariații civili beneficiază de o indemnizație de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcție, grad, merit, respectiv din salariul de bază, iar Ordinul MAI nr. 496/2003 detaliază categoriile de personal militar și civil - funcționari publici și personal contractual care pot beneficia de această indemnizație.
A constatat Tribunalul Dâmbovița că aceste acte normative cuprind reglementări speciale pentru personalul militar și civil care își desfășoară activitatea în instituțiile publice de apărare națională, ordine publică, siguranță națională iar acestea nu pot fi extinse, sub aspectul acordării unor drepturi bănești, asupra personalului contractual sau funcționarilor publici din alte domenii de activitate.
Impotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții care au criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că din Ordinul nr. 496/2003 care a modificat și punctul 31 din Ordinul nr. 275/2002 al Ministrului de Interne și pct.31.1 de interpretare a art. 47din Legea nr. 138/1999, rezultă că în cadrul personalului civil intră și funcționarii publici și personalul contractual din Ministerul Administrației și Internelor.
S-a mai arătat că personalul civil din Ministerul Administrației și Internelor beneficiară de indemnizația de dispozitiv, cu excepția celor din domeniul administrației publice, care beneficiază doar de dreptul prev. de art. 13 din lege, iar Statutul funcționarilor publici prevede la art. 29 (3) că funcționarii publici beneficiază de prime și alte drepturi salariale în condițiile legii, conform OUG nr. 192/2002, sistemul de salarizare al acestora cuprinzând salariile de bază, sporurile, premiile, stimulentele și alte drepturi, rezultând că salariații civili - funcționari publici din aparatul de specialitate al primarului au dreptul la indemnizația de dispozitiv de 25%, solicitându-se admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii.
Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de recurs, ținând cont de actele și lucrările dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente, Curtea, constată că nu este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, după cum se va arăta în continuare;
In mod corect a constatat prima instanță că dispozițiile legii nr. 138/1999 și a ale Ordinului MAI nr. 496/2003 cuprind reglementări speciale, aplicabile numai personalului militar și civil, care își desfășoară activitatea în domeniile strict prevăzute de lege: apărarea națională, ordinea publică și siguranța națională, acestea neputând fi extinse în privința acordării unor drepturi bănești, asupra personalului contractual sau funcționarilor publici din alte domenii de activitate, cum sunt recurenții intimați - funcționari publici din aparatul de specialitate al primarului.
Constatând că sentința atacată că nu este afectată de nici unul din motivele de casare sau modificare prev. de art. 304 pr.civ, Curtea, urmează ca în baza disp.art. 312 pr.civ, să respingă recursul reclamanților ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții cu ales la PRIMĂRIA COM. -, Cod poștal -, Județ, cu ales la PRIMĂRIA COM. -, Cod poștal -, Județ D, cu ales la PRIMĂRIA COM. -, Cod poștal -, Județ D, cu ales la PRIMĂRIA COM. -, Cod poștal -, Județ D, cu ales la PRIMĂRIA COM. -, Cod poștal -, Județ D, cu ales la PRIMĂRIA COM. -, Cod poștal -, Județ D, cu ales la PRIMĂRIA COM. -, Cod poștal -, Județ D, cu ales la PRIMĂRIA COM. -, Cod poștal -, Județ împotriva sentintei nr. 121 din 7 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovita în contradictoriu cu intimatul pârât PRIMARUL COM. cu sediul în, Cod poștal -, Județ.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 2 aprilie 2008.
Președinte, JUDECĂTORI: Chirica Elena, Preda Popescu Florentina Dinu
- - - - - - -
Grefier,
red.
Tehnored.CMF
3.ex/4.04.2008
f-- Tribunalul Dâmbovița
jud. -
-
Președinte:Chirica ElenaJudecători:Chirica Elena, Preda Popescu Florentina Dinu