Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 479/2010. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 479/2010
Ședința publică de la 25 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Monica Diaconescu
JUDECĂTOR 2: Radu Rareș Dușa
JUDECĂTOR 3: Liviu
Grefier
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta, împotriva sentinței civile nr. 3141/2009, pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE M, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999) suplimentul postului 25 % și suplimentul corespunzător treptei de salarizare 25 %.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citar este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că prezentul recurs este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă. S-a depus la dosar întâmpinare, de către pârâta-intimată.
Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, în temeiul art. 150. r Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 963/CA/2008, pronunțată de Tribunalul Bistrița -N, în dosarul cu nr-, a fost espinsă ca nefondată acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că în condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calculare a suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare prevăzute de art. 31 alin. 1, lit. "c" și "d" din Legea nr. 188/1999 modificată, privind Statutul funcționarilor publici, acordarea acestor drepturi presupune, pe de o parte obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar pe de altă parte eventuala cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii ar reprezenta o încălcare a Deciziei Curții Constituționale 820/2008.
Potrivit deciziei de mai sus, instanțele judecătorești nu au competență de a se substitui legiuitorului sau executivului în privința acordării a vreunui drept prevăzut de lege, dare care în prezent nu este posibil de executare efectiv.
Ar trebui să existe prevederi legale date în executare, art. 31 alin. 1 lit. "c" și "d" din Legea nr. 188/1999 pentru a fi posibilă cuantificarea suplimentelor cerute de reclamanți, atribuții care exced competențelor stabilite prin instanțele judecătorești.
În cazul suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare, legea nu reglementează modalitatea de calcul, acesta urmând a se stabili odată cu adoptarea sistemului unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici.
Invocarea procentului de 25 % la toți salariați pentru fiecare funcționar public nu are temei legal.
Drepturile pretinse nefiind individualizate și nici individualizabile nu se poate vorbi de restrângerea acestora și nici de vreo discriminare.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanta, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate, prin obligarea pârâtei la acordarea drepturilor solicitate prin acțiune.
În recursul formulat de reclamantă, întemeiat pe dispozițiile art. 312 alin. 1, 2 și 3 raportat la art. 304 pct. 8, 9 și art. 3041.pr.civ. se solicită admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii în tot a acțiunii, astfel cum a fost formulată și obligarea pârâtei la acordarea drepturilor salariale reprezentând suplimentul postului în procent de 25 % din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, în procent de 25 % din salariul de bază, retroactiv din data de 01.01.2004 și până la data de 14.12.2004, sume actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului, până la efectuarea plății efective.
În motivarea recursului, reclamanta a arătat că drepturile salariale solicitate sunt prevăzute de dispozițiile art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 și că neacordarea acestora este nelegală și neconstituțională, neproducând astfel efecte legale.
A apreciat reclamanta că suspendarea contravine prev. art. 41 și 53 din Constituția României care consacră principiul conform căruia exercițiul unor drepturi nu poate fi restrâns, iar neacordarea drepturilor solicitate aduce atingere și art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului care consacră principiul conform căruia "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale".
Analizând recursul formulat din prisma motivelor invocate, Curtea reține următoarele:
Principala problemă de drept reținută în această cauză și care rezultă din economia celor două recursuri este aceea a interpretării și aplicării dispozițiilor art. 31 alin. 1 lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999.
Curtea reține dintru` început că este neîntemeiată solicitarea funcționarilor publici de a li se plăti, retroactiv și pentru viitor, drepturile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, prevăzute de art. 31 alin. 1 lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999, republicată, fiecare în cuantum de 25% din salariul de bază.
În argumentarea acestei soluții Curtea are în vedere pe de o parte punctul de vedere unitar adoptat la nivelul Secției de profil a Înaltei Curți de Casație și Justiție și pe de altă parte soluția dată în recursul în interesul legii promovat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă ÎCCJ.
Așa fiind, critica conform căreia practica instanțelor este neunitară în ceea ce privește această chestiune deși pertinentă nu mai este de actualitate.
Astfel, n ședința din 21 septembrie 2009 Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, a soluționat un dosar în care a fost declarat recurs în interesul legii de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, și drept urmare prin decizia nr. 20, admițându-se recursul în interesul legii s-a stabilit că:În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 31 alin. 1 lit. "c" și "d" din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată, stabilesc că în lipsa unei cuantificări legale nu se pot acorda pe calea judecătorească drepturile salariale constând în suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Raportat la dispozițiile legale consacrate de art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă decizia dată în recursul în interesul legii este opozabilă erga omnes, implicit și instanțelor judecătorești.
Drept urmare cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale se poate statua plecând de la soluția dată de Înalta Curte că pentru a fi posibilă acordarea sporurilor respective este absolut necesar ca în primul rând să fie posibilă cuantificarea (calcularea) celor două suplimente, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici.
Însă pentru cuantificarea acestor două suplimente este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea și executarea legii, respectiv a art. 31 alin. 1 lit. c) și d)din Legea nr. 188/1999, atribuție ce revine exclusiv fie legiuitorului derivat Parlamentul ori legiuitorului delegat Guvernul, în cazul promovării unui act normativ cu forță de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr. 188/1999. Sub acest aspect, s-a decis în practica judecătorească,că în condițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, este inadmisibilă cererea de chemare în judecată prin care se solicită obligarea Guvernului să emită un act normativ cu conținut special ( ase vedea spre pildă, decizia nr. 1257 din 28 februarie 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de Contencios administrativ și fiscal.
Așa fiind, Curtea reține că în condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calculare a suplimentului postului și a suplimentului gradului (treptei de salarizare), suntem în prezența unuidrept virtual, ceea ce presupune că acordarea acestor drepturi ar însemna, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar, pe de altă parte, eventuala cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii, reprezintă o încălcare a deciziei Curții Constituționale nr. 820/2008, în cuprinsul căreia jurisdicția de contencios constituțional a reținut expresis verbis că instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor cate normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative astfel că nu au nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.
Totodată, dacă s-ar admite asemenea acțiuni în condițiile în care dispozitivul sentinței nu ar identifica, deoarece nu ar avea cum altfel, suma la care urmează să fie obligată autoritatea pârâtă, ar presupune pronunțarea unor hotărâri judecătorești nesusceptibile de executare.
Dintr-un alt unghi de vedere, practica administrativă de acordare a unor asemenea sporuri de către diferitele servicii sau autorități publice, fie în trecut, fie în prezent nu poate constitui izvor de lege sau să producă efecte erga omnes pentru ca pe cale jurisprudențială un atare drept să fie acordat.
Faptul că legiuitorul a prevăzut un astfel de drept și nu l-a cuantificat este o problemă de calitate a legii direct responsabil fiind legiuitorul. Jurisdicțiile nu pot înlocui legea decât atunci când ea nu este ori există insuficientă reglementare, nu și atunci când dreptul este în substanță diluat. În această din urmă situație, identică cu cea din speță, instanța nu se poate substitui legiuitorului, ci poate, în cazul în care ar exista cadrul constituțional și legal, la cererea persoanelor păgubite prin imposibilitatea aplicării legii să atragă responsabilitatea pentru fapta ilicită și prejudiciabilă.
Toate aceste considerente impun ca să fie considerate nepertinente criticile din recurs și drept urmare, în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 corelat cu art. 312.pr.civ. se va respinge ca nefondat, sentința fiind menținută în întregime.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de împotriva sentinței civile nr. 3141 din 05.10.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 februarie 2010.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, - | JUDECĂTOR, |
GREFIER, |
Red./Dact.
4 ex./01.03.2010
Jud.fond.
Președinte:Monica DiaconescuJudecători:Monica Diaconescu, Radu Rareș Dușa, Liviu
