Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 4807/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 4807

Ședința publică de la 17 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Daniela Vijloi

JUDECĂTOR 2: Robert Emanoil Condurat

JUDECĂTOR 3: Gabriela

Grefier

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta DIRECȚIA PUBLICĂ DE PATRIOMONIU împotriva sentinței nr.1787 din 03 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenta pârâtă DIRECȚIA PUBLICĂ DE PATRIOMONIU și intimatul reclamant.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recurenta pârâtă a depus, prin serviciul registratură, o cerere de renunțare la recursul declarat împotriva sentinței nr.1787/03.07.2009 a Tribunalului Gorj.

S-a arătat că recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform prevederilor art.242 alin.2 Cod proc. civ.

Curtea, având în vedere cererea de renunțare la judecata recursului formulată de recurenta pârâtă, a trecut la deliberări.

CURTEA

Prin sentința nr. 1787 din 03 iulie 2009, Tribunalul Gorja admis acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtei Direcția Publică de Patrimoniu Tg-J și a obligat pârâta să plătească reclamantului drepturile bănești reprezentând suplimentul postului în procent de 25 % din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, începând cu 01.01.2009 și până la încetarea raporturilor de serviciu, actualizate la data plății efective.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că reclamantul este funcționarul public al pârâtei și drepturile solicitate au fost inițial reglementate prin Legea nr. 188/1999 în art. 29 al.1 lit. c și d, cu 1 ianuarie 2007 în temeiul art. I pct. 30 și art. XIII din Legea nr. 251/2006, art. 29 lit. d devenind"suplimentul corespunzător treptei de salarizare".

În forma actuală, republicată a Legii nr. 188/1999, art. 29 devenit art. 31, pentru activitatea desfășurată salariații publici având dreptul la un salariu care se compune din salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul gradului, fără ca cele din lit. c și d să fie cuantificate.

Conform art. 44 din OUG 92/2004, aplicarea dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 188 R, cu modificările ulterioare a fost suspendată și în baza art. 48 din OG 2/2006, începând cu 23 ianuarie 2006, s-a suspendat aplicarea acelorași dispoziții până la 31 2006.

Având în vedere prevederile textului enunțat - art. 29 al. 1 lit. c și d (în prezent art.31) din Legea nr. 188/1999, funcționarii publici au dreptul să primească prin efectul legii suplimentul postului și cel altreptei de salarizare, chiar dacă prin ordonanțe de urgențe acordarea dreptului a fost suspendată temporar. Dreptul subzistă și după încetarea suspendării dreptul devine actual, titularul acestuia fiind repus în dreptul respectiv cu efect retroactiv.

Obligativitatea plății, după încetarea suspendării, rezultă și din principul general constituțional prevăzut în art. 1 al. 5 din Constituție, conform căruia în România respectarea Constituției, a supremației legilor este obligatorie întrucât în ipoteza contrarie drepturile bănești ar rămâne o simplă ficțiune și aceasta ar echivala cu înlăturarea lor, ori în speță drepturile fac parte din categoria celor reglementate cu referire la munca și protecția socială, drepturi ce în conformitate cu art. 41 din Constituție, ele fiind suspendate și nu înlăturate.

Pe de altă parte, drepturile prev. în art. 29 din Legea nr. 188/1999 trebuie să fie acordate reclamantului întrucât legea produce efecte de la data publicării ei în Monitorul Oficial și până la abrogarea acesteia printr-un act normativ cu putere identică.

Conform art. 64 din Legea nr. 24/2000 privind tehnica legislativă,suspendarea are durată determinată, iar la expirarea duratei de suspendare dispoziția afectată reintră de drept în vigoare.

Prin OG 6 din 24 ianuarie 2007 s-au reglementat drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și altor drepturi ale funcționarilor publici, suplimentul postului și cel corespunzător treptei de salarizare făcând parte din noțiunea de sporuri (art. 31 al.1 din Legea nr. 188/1999, ).

Dispozițiile acestui act normativ (OG 6/2007) nu au abrogat Legea nr. 188/1999, făcându-se mențiune în cuprinsul art. 48 că ordonanța se completează cu Legea nr. 188/1999.

Drepturile solicitate de reclamant sunt componente ale salariului de bază al funcționarului public și refuzul plății acestora încalcă disp. art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, suspendarea succesivă a plății lor privându-i pe funcționarii publici de un bun, reprezentat de drepturile licite și legitime dobândite ca urmare muncii efectiv prestate în baza legii.

În ceea ce privește stabilirea procentului, instanța a avut în vedere faptul că legiuitorul a stabilit aceste două suplimente ca fiind cuvenite conform dispozițiilor Legii nr. 161/2003 care a modificat art. 31 din Legea nr. 188/1999, astfel că s-a creat o speranță legitimă reclamantului privind dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporuri pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

S-a apreciat că nu se poate pune în discuție încălcarea sau crearea unor norme cu putere de lege, ci se pune în discuție faptul că nici până în prezent, legiuitorul nu a făcut posibilă cuantificarea acestor două suplimente ca părți componente ale salariului reclamantului.

Încălcarea dreptului reclamantului de acces la justiție, raportat la faptul că orice persoană are dreptul de investi instanță cu soluționarea unui raport juridic litigios, drept care include și obținerea unei hotărâri judecătorești ce poate fi pusă în executare, având în vedere că ultima etapă și cea mai importantă a unui proces îl reprezintă executarea hotărârii judecătorești.

Faptul că reclamantul nu a putut beneficia de drepturile prevăzute de legiuitor pentru munca prestată, unicul conținut al drepturilor legiferate sub această formă de legiuitor este acela ce rezultă din procentul solicitat de reclamantă în cererea de chemare în judecată a pârâtei, considerând că reclamantul a invocat prin acțiunea sa și satisfacție echitabilă raportată la specificul și dificultatea muncii prestate în serviciul pârâtei.

Nu se poate reține motivarea pârâtei în sensul că modalitatea de calculare a celor două suplimente nu este reglementată de lege și pentru că un-s cuantificate suplimentele ar fi cauză ce ar determină neacordarea lor, avându-se în vedere că cele două suplimente din cauza dificultății și complexității sarcinilor de serviciu au fost prevăzute de legiuitor.

Astfel de interpretare ar încălca dreptul reclamantului la un proces echitabil, cu atât mai mult cu cât drepturile prevăzute prin art.31 din legea nr.118/1999 sunt drepturi patrimoniale, reclamantul având o speranță legitimă, întărită și de dispozițiile art.31 alin.4 din aceeași lege în care este menționat că salariul funcționarilor publici se face conform dispozițiilor legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare al acestora.

Prevederile art.3 din Codul civil arată că judecătorul care va refuza să judece pentru că legea nu prevedea sau că este neîndestulătore este susceptibil de denegare de dreptate, așa încât judecătorul nu va putea respinge acțiunea pe motivul că dreptul consacrat într-o lege nu a căpătat o reglementare suficient de clară, respectiv cuantificarea acestui drept într-un procent sau o valoare absolută reprezentată de o sumă fixă.

Faptul că în lege, în continuare, nu este prevedere specifică a modalității de calcul a acestor drepturi recunoscute și garantate legal nu poate înlătura existența acestor drepturi, deoarece s-ar contraveni disp.art.53 din Constituție privind cazurile când se poate restrângeexercitareaunui drept de către subiectul îndreptățit prin lege să- pună în executare.

Aceasta pentru că în condițiile raporturilor juridice de muncă, obligația corelativă dreptului legal a fost executată de reclamantul funcționar public, prin faptul că aceasta a îndeplinit efectiv atribuțiile de serviciu în exercitarea funcției publice pentru care legea stabilește suplimentele solicitate.

Pentru ca un drept prevăzut de lege să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu există, pentru faptul că exercițiului lui, fie a fost suspendat, fie nu a fost cuantificat, deoarece dreptul respectiv nu fost înlăturat din dispoziția legală prin care s- consacrat și produs efecte juridice.

Faptul că nu au fost plătite suplimentele din motiv că nu s-au cunoscut procentele în baza cărora să se calculeze, nu înseamnă că dispozițiile legale privind suplimentele salariale respective nu au produs efecte juridice.

Raportul juridic dedus judecății este foarte bine definit, relația socială constând în prestația muncii specifice funcționarului public de către subiectul activ, reprezentat de reclamantă, ca atribuțiune specifică funcției funcționarului public, pentru a dobândi de la pârâtă, subiectul pasiv al raportului juridic dedus judecății, drepturile specifice cu referire la suplimentele salariale legale, suplimente prevăzute în lege pentru funcțiile publice respective, avându-se în vedere dificultatea și complexitatea atribuțiunilor funcțiilor respective.

Faptul că pârâta nu ar fi prevăzut prin cuantificare în bugetul instituției, la nivelul procentului "minim" sau procentului "maxim" (procente a căror mărime a fost lăsată de legiuitor cuantificabile în funcție de complexitatea atribuțiunilor funcției) al suplimentelor salariale respective, în condițiile în care pârâta are personal ce îndeplinește efectiv funcțiile cu atribuțiuni de serviciu pentru îndeplinirea cărora ar trebui să beneficieze de suplimentele salariale respective, ar putea atrage răspunderea civilă, administrativă sau penală pentru personalul cu atribuțiuni de serviciu în acest sens.

a contrario, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, în sensul noțiunii de bun, așa cum este prevăzut în art.1 din primul protocol adițional la CEDO și în jurisprudența CEDO (statul fiind condamnat în mai multe cauze de CEDO), a cărui existență este recunoscută de lege, drept patrimonial care să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare, în condițiile în care reclamantul prestase totuși munca pentru care are atribuțiuni în serviciul pârâtei.

Atribuțiunile de serviciu ale reclamantului stabilite în baza funcției publice ce efectuează pentru pârâtă îi dă dreptul acesteia ca în baza legii să beneficieze de drepturile bănești ce se cuvin de drept pentru munca efectiv prestată.

De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularul drepturilor recunoscute de lege să poată să se bucure efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege, conform principiului securității juridice a raporturilor de muncă.

Așadar, funcționarii publici beneficiază de cele două suplimente, iar dreptul la acțiune a celor interesați s-a născut începând cu data de 01.01.2007, data încetării oricărei cauze de suspendare.

Pe perioada suspendării exercițiului dreptului,fiind suspendată și curgerea prescripției, cu referire la dispozițiile art.501din legea nr.164/2004.

În perioada 2004 - 2006, prevederile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate prin OUG nr.92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări și completări prin legea nr.76/2005 și prin OG nr.2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări și completări prin legea nr.417/2006.

Instanța de fond a avut în vedere și dispozițiile art.31 alin. lit. c și d și art.62 alin.4 din Legea nr. 188/1999, modificată prin legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției cu referire la art.13 pct.21, art.13 din legea nr.251/2006, pentru modificarea și completarea legii nr.188/1999, privind statutul funcționarilor publici, art.3, art.14-16 și art.48 din OG nr.6/20007, OG nr. 9/2008, Codul Muncii, ordonanțele anuale privind salarizarea funcționarilor publici, precum și Constituția, art.41 pr.civ. și art.112 și următoarele pr.civ.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Publică de Patrimoniu, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

În motivele de recurs s-a susținut că actele normative privind salarizarea funcționarilor publici nu au prevăzut acordarea drepturilor solicitate de reclamant și, implicit, nici cuantumul acestora.

S-a arătat că deși drepturile solicitate de reclamant sunt enumerate în art.31 din Legea nr.188/1999, republicată și se înțelege că funcționarul public ar avea dreptul la ele, acestea nu sunt cuantificate și nici cuantificabile și nu există o bază legală pentru calcularea acestor drepturi salariale.

Prin cererea depusă la dosar la data de 09.11.2009 recurenta pârâtă a arătat că înțelege să renunțe la recursul declarat împotriva sentinței nr.1787/03.07.2009 a Tribunalului Gorj.

Din interpretarea art. 246 alin. 1 Cod procedură civilă rezultă că recurentul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă.

Constatând că prin cererea formulată la data de 09.11.2009 recurenta pârâtă a îndeplinit condițiile impuse de dispoziția legală mai sus, în sensul că renunțarea la judecata acestei căi de atac a fost exprimată în formele prevăzute de lege, Curtea urmează să ia act de această manifestare de voință a recurentei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Ia act că recurenta pârâtă DIRECȚIA PUBLICĂ DE PATRIOMONIU renunță la judecata recursului declarat împotriva sentinței nr.1787 din 03 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 17 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- - -

Judecător,

-

Grefier,

Red. jud. -

Tehn.2ex/ 02 2009

Jud. fond

Președinte:Daniela Vijloi
Judecători:Daniela Vijloi, Robert Emanoil Condurat, Gabriela

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 4807/2009. Curtea de Apel Craiova