Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 4953/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 4953
Ședința publică de la 24 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Vijloi
JUDECĂTOR 2: Laura Mariana Chimoiu
JUDECĂTOR 3: Gabriela
Grefier
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței nr. 353 din 29 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât PRIMARUL MUNICIPIULUI
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurentul reclamant și intimatul pârât PRIMARUL MUNICIPIULUI
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul a fost declarat în termen legal, și este scutit de taxa de timbru.
S-a arătat că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform dispozițiilor art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
S-a referit că intimatul reclamant a depus întâmpinare.
Apreciindu-se îndeplinite dispozițiile art. 150 Codul d e procedură civilă, instanța reține cauza spre soluționare.
Deliberând,
CURTEA
Asupra cauzei de față deliberând constată următoarele:
Prin sentința nr. 353 din 29 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Olta respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul PRIMARUL MUNICIPIULUI
S-a reținut că reclamantul a solicitat acordarea suplimentului postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază aferente perioadei 1.01.2006 - 16.10.2008 în sumă actualizată, invocând ca temei legal dispozițiile art. 31 al.1 lit.c și d din Legea 188/1999 privind Statutul funcționarilor publice, R.
În raport cu dispozițiile art. 137(1) cod procedură civilă, instanța s- pronunțat mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Referitor la excepția privind neîndeplinirea procedurii contestației administrative prealabile invocată de pârât, s-a constatat că această apărare este întemeiată.
Potrivit art. 31 din OG nr.2/2006, privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pe anul 2006, contestația în legătură cu stabilirea salariilor de bază, sporurilor, premiilor și a altor drepturi care se acordau potrivit prevederilor prezentei ordonanțe, putea fi depusă în termen de 5 zile de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarului public, soluționarea contestațiilor fiind de competența ordonatorilor de credite.
Ordonatorii de credite puteau soluționa contestațiile în termen de 10 zile de la înregistrare, cu avizul organizațiilor sindicale reprezentative la nivel de autoritate ori instituție publică sau, după caz, cu avizul reprezentanților funcționarilor publici, acolo unde nu sunt astfel de organizații sindicale. Împotriva măsurilor dispuse de către ordonatorul principal de credite, persoana în cauză se putea adresa instanței de contencios administrativ, în condițiile Legii 554/2004.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivare, recurentul a susținut, în esență, că instanța de fond, prin interpretări eronate și cu aplicarea greșită a legii a respins acțiunea. A mai susținut că cele două suplimente nu fac parte din alte drepturi salariale, ci sunt componente ale salariului de bază.
În drept își întemeiază recursul pe disp. art. 299 și urm.
Examinând recursul formulat de reclamant, Curtea îl găsește nefondat, așa cum se va arăta în continuare.
Reclamantul are calitatea de funcționar public, fiind salarizat în raport de dispozițiile Legii nr. 188/1999 rep. prin Statutul funcționarilor publici, OUG 92/2004, OG 2/2006 și OG 6/2007 modificată prin OG 9/2008.
Dispozițiile art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. stabilesc în mod generic compunerea salariului la care este îndreptățit funcționarul public, arătând că acesta include salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În privința ultimelor două componente, prin art. 44 din OUG 92/2004 și art. 48 din OG 2/2006 s-a dispus suspendarea succesivă a acestora, suspendare ce a operat până la intrarea în vigoare a OG 6/2007 act normativ care nu a mai preluat dispozițiile legale anterioare ce privesc suspendarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
În acest context legal, se pune problema aplicării dispozițiilor art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. la calculul salariului cuvenit funcționarilor publici.
Astfel, se apreciază că Statutul funcționarilor publici reglementează în mod generic funcția publică, evoluția carierei funcționarilor publici, drepturile și îndatoririle acestora, context în care definește structura salariului cuvenit funcționarilor fără să stabilească, în concret, modalitatea de calcul a acestuia.
Faptul că, alin. 3 al art. 31 din 188/1999 stabilește că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilitatea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, determină instanța să aprecieze că, în concret, modalitatea de stabilire a salariului funcționarilor se realizează prin lege organică în raport de cadrul legal general stabilit de Statut.
Mai mult decât atât, Statutul nu prevede criterii concrete de determinare a drepturilor bănești solicitate, procentul de 25% indicat de reclamant în petitul cererii lor fiind fără susținere legală.
Aceste aspecte conduc la concluzia că Statutul funcționarilor publici, prin art. 31 alin. 1 stabilește cadrul general al salarizării funcționarilor publici, urmând ca determinarea concretă a drepturilor salariale să fie stabilită ulterior.
În atare situație, reclamantul este în imposibilitate de a realiza prin intermediul instanței o creanță al cărei cuantum nu este stabilit de lege pentru a putea fi determinat sau determinabil, iar recunoașterea vocației generale la acordarea drepturilor solicitate ar lipsi hotărârea judecătorească de scopul său final - punerea în executare, și pe de altă parte o eventuală cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii ar reprezenta o nesocotire a dispozițiilor art. 147 alin. 4 din Constituia României, conform căruia deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere pentru viitor, începând cu data publicării acestora.
În acest sens, prin Decizia nr.820/3 iulie 2008 publicată în Of. 537/16.07.2008, Curtea Constituțională a arătat că dispozițiile art.1, 2 (alin. 3) și art. 27 alin. 1 din OG 137/2000 R privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Nu poate fi reținută susținerea reclamantului privind faptul că drepturile solicitate constituie "un bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Instanța Europeană a decis în jurisprudența sa că atât timp cât acțiunile reclamanților se află "pendinte" pe rolul jurisdicțiilor interne, acestea nu făceau să se nască nici un drept de creanță, ci numai eventualitatea dobândirii unei asemenea creanțe. Astfel, s-a stabilit cu valoare de principiu că "o creanță nu poate fi considerată "bun" în sensul art. 1 din Protocolul 1, decât dacă ea a fost constatată sau stabilită printr-o decizie judiciară trecută în puterea lucrului judecat" (decizia din 18 octombrie 2002, - și alții contra Spaniei).
Prin urmare, creanța invocată de reclamant nefiind constatată printr-o hotărâre irevocabilă, nu beneficiază de protecția art. 1 din Protocolul l la CEDO.
În același sens este și jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești potrivit art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 (soluția de principiu pentru unificarea practicii adoptată la data de 6 aprilie 2009).
Astfel, deși jurisprudența Curții de APEL CRAIOVA în această materie a fost contrară soluției adoptate în prezenta cauză, necesitatea schimbării acesteia s-a impus atât prin prisma dispozițiilor art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 cât și a jurisprudenței CEDO, care în Hotărârea din 6 decembrie 2007, pronunțată în cauza Beian împotriva României a statuat că "divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței".
În raport de aspectele analizate, se apreciază că reclamantul nu au făcut dovada că drepturile solicitate constituie o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtei.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea, în baza art. 312 alin.1, va respinge recursul reclamantului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței nr. 353 din 29 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât PRIMARUL MUNICIPIULUI
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 24 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red.jud.L-
CB/2 ex./11.12.2009
Jud.fond O
Președinte:Daniela VijloiJudecători:Daniela Vijloi, Laura Mariana Chimoiu, Gabriela
